Ce scurtă-i viaţa pe pământ!

7

2374442-lgIeri, pe când mă îndreptam cu maşina spre servici,  pe şoseaua de centură a oraşului, mă aflam într-o stare de bucurie, gândind ce frumos a făcut Domnul pământul, încât şi după aproximativ 7500 de ani de la facere, după ce a fost umplut de ură si păcat omenesc, ne bucurăm de cerul senin, vântul căldicel al toamnei, roadele ei bogate si miile de culori ce se aştern peste tot ca un covor alintându-ne privirea. De unde era să ştiu eu că peste doar 5 minute Dumnezeu avea să-mi curme bucuria asta, reamintindu-mi o lecţie grea?!?

La un moment dat, aproape de ieşirea de pe centură, traficul s-a blocat întrucât erau multe maşini de tonaj mare. Aşteptând bară la bară, fiecare răbdător ca cel din faţa lui să pornească, camionul din spatele meu a început să claxoneze insistent. Am gândit in sinea mea atunci că şoferul probabil se grăbea şi-şi pierduse răbdarea.

Claxonatul insistent al şoferului a continuat,  şi lucrul acesta  m-a facut mai atent, după aceea  m-am  uitat in faţă si la 20 de metri de mine, un pic în stânga, am realizat cui  se adresa acel claxonat insistent…unui alt şofer de camion, ce dorea să intre pe şoseaua de centură de pe un drum perpendicular.

Lângă roata din drepta-faţă a camionului cu pricina se afla un copilaş pe bicicletă ce vroia probabil să facă aceeaşi manevră ca şi camionul. Nu ţin minte să fi clipit măcar atunci când l-am văzut cum este tras sub roata maşinii in doar doua secunde. N-aş vrea să simtă nimeni neputinţa ce plutea atunci, peste toţi.

Claxoanele insistente din spate s-au oprit,  doar se oprise până  şi timpul…

Nu era cazul să mai sunăm la salvare, căci salvarea trecuse intâmplător (oare?) cu câteva secunde înainte de a începe acele claxoane, pe lângă copilaş, şi acum după nici 30 de secunde era înapoi…dar ce se mai putea face? Dumnezeu a hotărât altfel. In disperarea şi neputinţa mea, l-am rugat pe Domnul să-i odihnească sufletul impreună cu sfinţii săi, pentru rugăciunile maicii Sale…asta era tot ce puteam face pentru un copilaş lipsit de viată ce nu avea mai mult de 12 anişori. Şi eram atâţia oameni acolo lângă el când s-a întâmplat totul, chiar sub ochii noştri, dar „L-ai luat Doamne pentru o lume mai buna” – aşa am zis. Câte mii de întrebări nu scormoneau minţile noastre atunci…fără răspuns.

După ce am ajuns acasă mi-am amintit de cei doi prieteni ai mei, tineri ca şi mine, pe care i-a strâns Dumnezeu dintre noi înainte de sfârşitul firesc, lăsând pe cei dragi în urmă muţi de durere. Mă gândeam ce scurtă-i viaţa pe pământ, o clipă, doar o clipă, că nu o preţuim destul, şi că oricât de greu ni s-ar părea, ar fi bine poate ca uneori să ne gândim că mai şi murim şi ar fi bine să ne şi pregătim sufletele, căci nu se ştie ceasul în care vom fi chemaţi şi noi să dăm socoteală pentru tot.

Iertare dacă v-am întristat pentru cele spuse, dar asta am simţit să impărtăşesc cu voi.

„A trăit Adam 930 de ani, şi la moartea lui a venit Arhanghelul Mihail din cer, unul din cele şapte duhuri; şi l-a întrebat, când se muncea cu moartea : ” Adame, Adame, cum ţi s-a părut viaţa ? ” ” Aşa, Doamne, cum aş intra pe o uşă şi aş ieşi pe cealaltă „. După 930 de ani ! Dar la noi ce-i viaţa ? Nu auziţi ce suntem noi ? Şi cine poate să ne spună nouă mai adevărat şi mai sfânt şi mai vrednic de încredere, ca Cel ce ne-a făcut ? Auzi ce spune Duhul Sfant, Care a zidit toate cele văzute si nevăzute : Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului, aşa vor înflori. (Parintele Cleopa)

(Dan Tudorache)

(Visited 23 times, 1 visits today)