Ce sens are să trăiesc atâta suferinţă?
Frati dragi mie,
Nu am experienta duhovniceasca vasta, dar am descoperit o cale prin care sa ajungi la Bucuria in Hristos si este una singura. De atatea ori ne intrebam ce sens are sa suferim? Ce sens are sa traim, daca intreaga noastra viata este plina de rautati, plina de lovituri dure, o joaca pururea cu moartea? Eu va spun ca viata ne-a fost daruita gratuit si e un dar minunat de la Dumnezeu.
In secolul trecut oamenii se adaptau indiferent de timp, acum traim intr-o lume in care viata ni se pare o gluma proasta, o gluma care anunta de cele mai multe ori caderea in depresie , si in ganduri negre care ne duc la disperare si ne imping la sinucidere. Si totusi de ce cadem in depresie?
Fratii mei , cadem in depresie , pentru ca desi lumea se comporta anormal, tinde sa ne inghita in capcanele ei, sa urmam linia cum s-ar zice, dar vedeti voi? Sufletul tinde dupa viata, sa fie viu. . . tinde spre a se manifesta liber in societate. Noi suntem adesea constransi sa facem mai degraba ce altora place, si nu noua. Sa nu se inteleaga gresit ca acum tot ce spun ceilalti e gresit, dar uneori ni se impune sa traim dorintele celorlalti, fara ca sa avem dreptul sa traim fericiti in Hristos. Depresia vine ca o revolta la o viata proasta! Asta e depresia omului secolului XXI!
Omului secolului XXI i-a pierit cheful de viata, si nu mai accepta suferinta din suflet pe care o simte. De ce sa o accepte? Aici dragii mei e o taina mare! Orice durere de pe sufletelele noastre trebuie sa o acceptam, sa nu ne impotrivim ei, sa o aratam Domnului sa o vindece, si Domnul descopera aceasta taina cand spune: Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.
Desigur vi se va parea ca se refera la oameni, dar se refera si la diavol , caci el are toata dorinta sa ne tina in durere si sa ne chinue, dar acceptarea lor cu Hristos iti va aduce fericire si implinirea poruncilor Lui, viata dupa care tanjeste atata sufletul. Sensul suferintei este sa ne desavarsim in intelegerea poruncilor lui Dumnezeu si in implinirea lor. Imi pare rau fratii mei, nu exista alta cale care sa duca la Hristos! Doamne ajuta!
(Adrian)
florinm
ianuarie 4, 2010 @ 11:33 am
Este interesant, draga Adrian, felul in care ai incercat sa explici sensul suferintei.
Acestea se pot completa foarte bine cu Fericirile.
Vazand multimile, Iisus S-a suit in munte, si asezandu-se, ucenicii Lui au venit la El.
Si deschizandu-si gura, ii invata zicand:
Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor.
Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia.
Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul.
Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura.
Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.
Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor.
Fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea.
Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri, ca asa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.
Si imediat, in continuare, cuvintele adresate celor ce-L cunosc pe El („a cunoaste” inseamna a-L slavi drept, ca Dumnezeu Adevarat din Dumenzeu Adevarat, intocmai ca in Crez. Si tot in Crez scrie ca Sfantul Duh purcede de la Tatal… Cine-L cunoaste si Il re-cunoaste se straduieste in primul rand sa creasca in credinta si sa faptuiasca si faptele credintei, dupa cum spun Sfintii Parinti. Dar cine mai ia in seama azi, dragilor, sfaturile Sfintilor Parinti, cine se mai cutremura de gandul ca aceia erau purtatori de Dumnezeu, cand adesea ii judecam si ne indoim in credinta, intrebandu-ne daca sa ne inchinam sfintilor? – paranteza se incheie aici):
Voi sunteti sarea pamantului; daca sarea se va strica, cu ce se va sara? De nimic nu mai e buna decat sa fie aruncata afara si calcata in picioare de oameni.
Voi sunteti lumina lumii; nu poate o cetate aflata pe varf de munte sa se ascunda.
Nici nu aprind faclie si o pun sub obroc, ci in sfesnic, si lumineaza tuturor celor din casa.
Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, asa incat sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri.
Tot pentru completarea acestui articol se pot citi predicile de la Sarbatoarea „Inaltarea Sfintei Cruci” etc.
Doamne, ajuta!
Mariana
ianuarie 4, 2010 @ 12:49 pm
Excepţional ai scris! Mulţumesc!
Iată şi câteva gânduri de ale mele:
,,Bucuraţi-vă în necazuri!” spune Sfânta Scriptură…Cam greu de înţeles şi de făcut…Şi totuşi…Să fim convinşi că în suferinţă Îi vom simţi mâna Lui Dumnezeu fiindcă atunci vom striga mai tare după ea…Iar atingerea mâinii Lui e dătătoare de acea bucurie nepământeană.
Apoi, să ne bucurăm ştiind câ în suferinţă înfloresc şi alte virtuţi: râbdarea, iertarea, mila, iubirea…
Şi apoi, un alt sens al suferinţei îl gâsim explicat tot în Biblie: citez din memorie ,,mângâierea cu care voi înşivă aţi fost mângâiaţi, tot cu aceea să mângâiaţi pe aproapele vostru aflat în suferinţă.”
Deci, suferinţa e o şcoală, o şcoală ce formează caracterul nostru creştin.
Să nu ne mai numărăm ranele, să nu mai adunăm lacrimile…că să le aducem în faţa lui Hristos pentru a ne bucura de atingerea Lui alinătoare!
Ioana
ianuarie 4, 2010 @ 2:19 pm
LAUDA SUFERINTEI
(L.Blaga)
Atatia dintre semeni nu prea stiu
ce sa inceapa-n zori cu suferinta.
Ei nu-si dau seama nici spre seara de prilejul
chemat sa-nalte mersul, cunostinta.
Suferinta poate fi intuneric, taciune in inima,
pe frunti albastru ger,
pe coapsa ea poate fi pecete arsa cu fier,
in bulgare de tarana
o lacrima sau sambure de cer.
Nu mai calca pe pamant
cine calca-n suferinta.
Ea schimba la fata argila, o schimba in duh
ce poate fi pipait, duios cu stiinta.
Tata, carele esti si vei fi,
nu ne despoia, nu ne saraci,
nu alunga de pe taramuri orice suferinta.
Alunga pe aceea doar care destrama,
dar nu pe-aceea care intareste
fiinta-ntru fiinta.
Fa ca semenii nostri,
de la oameni la albine,
de la-nvingatori la biruiti,
de la-ncoronati la rastigniti, sa ia aminte
ca exista pretutindeni si aceasta suferinta,
pana astazi si de-acum inainte
singura legatura intre noi si Tine.
Ioana
ianuarie 4, 2010 @ 2:29 pm
Adrian,
Te felicit pentru articol, mi-a placut ce ai scris despre acest subiect atat de delicat, de actual si de frecvent; la fel mi-au placut si comentariile.
D
ianuarie 4, 2010 @ 2:30 pm
Legat de suferinta asa este; ca si problema cu intoarcerea obrazului.
Dar acestea sunt lucruri mari, deja ! Am senzatia ca ne-am obisnuit sa vorbim asa,cumva la modul teoretic: sa intoarcem obrazul,sa suferim …
Sa ma iertati, dar parca plutim pe niste norisori … Fratilor, acestea sunt deja lucruri mari, sunt lucrari de oameni bine induhovniciti. Unde suntem noi ? Vorbim de intoarcerea obrazului cand este lovit,dar ii raspundem celui care ne calca catusi de putin pe orgoliu.
N-ar fi cazul sa incepem cu astea mai mici (de exemplu pana la a intoarce obrazul,sa ne muscam limba si macar sa nu raspundem) decat sa visam la nevointe pe care nici cei imbunatatiti din trecut n-au reusit mereu sa le traiasca ?
Intreb si eu …
Sorin M.
ianuarie 4, 2010 @ 4:52 pm
Adrian, ai concluzionat atat de frumus:
„Sensul suferintei este sa ne desavarsim in intelegerea poruncilor lui Dumnezeu si in implinirea lor. Imi pare rau fratii mei, nu exista alta cale care sa duca la Hristos!”
Imi doresc o astfel de desavarsire si tocmai de aceea, chiar daca imi este greu, spun deseori : ” Te iubesc, suferinţă!”
Te iubesc suferinţă,
chiar dacă uneori
povara ta devine grea
şi cad sub ea obosit
aşteptând ajutor…
Acoperă-mi umerii răniţi
cu binecuvântarea ta,
şi ori de câte ori mă plâng,
iartă-mi nedragostea
până mă-ntăresc
să mă pot ridica.
Străine să nu-mi fie
crucile altora…
Chiar de nu sunt ale mele,
să alerg spre ele
binecuvântându-le!
…
Lasă-mă să-mi sfinţesc viaţa
din sfinţenia ta – încă odată,
Şi numă lasa să te tai,
Crucea mea, ruptă din rai!
Ioana
ianuarie 4, 2010 @ 10:47 pm
Sorin M,
ce poezie minunata ! FELICITARI !
Ioana
ianuarie 4, 2010 @ 11:02 pm
O, cate sunt posibile ! Cate putem duce, fara sa stim ! Si totusi uneori mai deznadajduim. Cred ca eu o sa-mi fac un poster cu „NICIODATA SA NU TE DAI BATUT”, cu broasca din ciocul berzei, care si inghitita pe jumatate, o strange de gat, asta care am gasit-o la voi, si mi-o pun la vedere, ca ma incearca duhul rau al deznadejdii si pe mine ! Dar cum altul poate, de ce sa nu pot si eu :
AICI
de Ludmila Doina
Niciunde nu am fost dispretuit
precum aici
Niciunde mai batjocorit
decat aici
Niciunde nu am fost mai prigonit
precum aici
Si nicaieri mai parasit
cum sunt aici.
Aici este gradina minunata Ghetsimani
aici ai mei, mi s-au facut dusmani
Numai aici plang plansul Tau, Iisus
unde cei mai iubiti m-au lepadat
si-nsingurat
Niciunde nu m-a lovit mai aspru bici
Niciunde ca aici.
Aici e suferinta de nespus
Numai aici vad urma Ta, Iisus !
Si orisiunde as pleca
strain in pribegie,
ma-ntorc
caci ma atrage urma Ta !
Si cum pot eu, atat de mica
sa rasplatesc atat de mare dar?
Nu pot.
Dar pot, in lacrimi,
cu durere si bucurie
sa spun:
O, DOAMNE, SLAVA TIE !
(poate fi preluata cu mentionarea autoarei)
Valentin
ianuarie 4, 2010 @ 11:52 pm
LIPSA TRAIRII ORTODOXE – un interviu cu Klaus Kenneth
Interviul de exceptie a fost realizat in exclusivitate pentru Radio Romania Actualitati si a fost difuzat in cadrul Emisiunii: Luminile Noptii, in data de 3 Ianuarie 2010.
http://alleccssa.wordpress.com/
georgiana
februarie 27, 2010 @ 7:46 pm
Doamne ajuta!
Domnul Iisus ar prefera ca mai degraba omul sa fie doborat de durere( suferinta), decat de placere.. eu sincer ma opun suferintei de care ma lovesc in fiecare clipa a vietii mele, si imi aduce deznadejdea…
IERTATI-MA,fratilor!
Edy
octombrie 21, 2011 @ 3:11 pm
Dar Iisus cum o suferit pentru noi pacatosi suferinta ii o fericire si grija de Dumnezeu care o are pentru noi.
Administrator
octombrie 22, 2011 @ 7:03 am
Bun venit printre noi Edy. Vad ca ai fost prolific la rubrica comentarii 🙂
AndaPetre
decembrie 30, 2013 @ 9:52 pm
Imi dati un sfat?
Am fost cu un baiat timp de 3 ani prieteni si in vara s-a terminat totul dintr-o cearta copilareasca!Eu nu am tata e mort de aproape 9 ani si prietenul meu desi e de aceeasi varsta cu mine a fost ca si echilibrul meu si in ciuda faptului ca din cand in cand mai bea cam mult aveam incredere ca niciodata asta nu ne-ar afecta viata de familie daca s-ar fi ajuns la o familie!Dupa aproape 2 sapatamani de la despartire pt ca nu am mai vrut nici eu nimic de la el deoarece tot timpul eu trebuia sa-l aduc inapoi fiind o persoana orgolioasa a gasit o femeie de 32 el avand 24 , acum a facut 25 de ani.Tin sa precizez ca femia asta a umblat cu un barbat insurat si a ajuns sotia respectivului sa-i bata in usa si sa-i ceara socoteala.Am trecut in jumatate prin toate starile posibile.acum m-am vindecat m-am obisnuit ca numai e in viata mea!Sincer va zic cred ca el era jumatatea mea, poate e prea mult spus..!Daca as fi vazut ca e fericit ca e bine mi-as fi vazut de treaba mea dar simt ca nu e bine ca nu e fericit!El e politist si-si dorea sa devina procuror, acum numai face nimic!Imi pare rau ptr el,am impresia ca impreuna cu ea se distruge, e trist,sta cu capul pe mese in oras, nu facea niciodata asa!Sa stiti ca nu trebuie sa fie cu mine doar sa-l vad ca nu se mai distruge, sa fie cu altcineva dar sa fie cum il stiam eu.Am nevoie de un sfat, poate pare pueril ce v-am scris dar chiar ma intereseaza sa-i fie bine!Eu cred ca are farmece facute!Va multumesc frumos , dati-mi un sfat ca intradevar in mare parte nu ma mai doare ca numai e in viata mea numai ca parca nu pot sa-l las sa pice asa in groapa.Si pe langa asta vreau si eu sa schimb ceva in viata mea si sa-mi vad de viata