Ce simplu eram odinioara…
…si ce frumos gandeam, si ce frumos vorbeam, si ce frumos vedeam toate lucrurile; ce frumos pretuiam fiece clipa din viata mea…ce frumos ma distram, ce frumosi imi erau toti prietenii…
Acum, nu mai am nimic din toate acestea ! Nu le mai fac, nu le mai vad in viata mea, dar mi-e asa un dor de ele…
Ne adunam 10 prieteni, cat ai clipi din ochi. Ne intelegeam din priviri, niciunul nu aveam bani, toti aveam teme, teze de dat, examene de sustinut, dar ne bucuram extrem de mult de o simplitate si de o curatie de care, acum, imi aduc aminte, cu o mare ciuda, ca nu o mai am…
Stateam seara la scara pana tarziu si discutam cu totii despre reclamele de la tv, despre masini, despre petreceri si puneam la cale plecari haiducesti la munte. Vorbeam apoi acasa cu parintii, promiteam ca vom invata serios pentru teze daca ne vor da voie sa plecam cu cortul…ce distractie mai era pe capul nostru…totul era la picioarele noastre, tot muntele, tot campul, nu ne era teama ca ne va inunda cortul, ca va veni ursul, ca nu vom avea ce manca, ca ne va fi frig, ca vor fi tantari…ne placea sa fim uniti, aveam prieteni, aveam visuri mici, le implineam usor si ne bucuram mult de ele. Toti eram atat de simpli…
Astazi totul se raporteaza la bani !
Ei ne-au departat pe unii de altii…lipsa lor sau din contra, numarul lor prea mare. Vrem sa lucram cat mai mult ca sa avem cat mai mult. Ne dorim sa castigam mai mult decat oricare altcineva dintre apropiati.
Nu mai putem vorbi despre prieteni. Totul se raporteaza la lichiditati, la marca masinii, la investitiile in locuinta. A disparut tot “neasteptatul”, totul trebuie calculat cu atentie. Cu ce masina mergem la mare? …Or sa ne rada toti. Unde vor vrea sa mancam? Noi nu ne permitem restaurantele unde merg ei, mai bine nu mergem, ca vor rade de noi. Cu ce ne imbracam? O sa ne simtim prost, stii cum sunt aia, isi iau ce au mai frumos din sifonier… de unde oare sa imprumutam bani?
Nu mai este libertate in trairile frumoase ale vietii nostre. Nu mai e nimic curat si natural.
Eu asa simt.
Tu ce crezi?
(Codrut Mirica)
Oana
iulie 6, 2010 @ 8:39 am
„Timpul este bani”
Poti alege sa ramana la fel, sau poti alege sa cauti alternative.
Am fost intr-un loc similar ca al tau la un moment dat, si sunt de acord, linia societatii de astazi pare deprimanta. Am fost, uneori, foarte fericita ca am facut lucruri uimitoare si am cunoscut oameni minunati.
Dar, viata este ceva ce se face. Exista camere atat de multe in viata despre care n-am avut idee, si stiu ca, vei gasi o scanteie de pasiune din nou intr-un aspect din viata ta, care va face tot ceea ce simti plin de viata si de interesant.
Oana.
somebody
iulie 6, 2010 @ 8:39 am
Asa este…
Daca m-ar intreba cineva ce aveam inainte si acum nu mai am, ce am pierdut si as vrea sa regasesc, care ar fi motivul pentru care as dori sa pot da timpul inapoi, as sti ce sa raspund : regret curatia inimii si simplitatea pe care le aveam, naivitatea si inocenta de copil, mintea neintinata, gandurile frumoase, credinta puternica. Astea sunt cele mai de pret lucruri pe care le putem avea. Si de aceea cand le pierdem suferim, ne simtim atat de pustii pe dinauntru, atat de goliti de Viata si de Harul care ne dadea putere, pace,liniste si care ne umple de Dragoste.
omp
iulie 6, 2010 @ 11:50 am
o solutie posibila…
se poate intampla si invers: copilarie si adolescenta fara Hristos, fara adevarata inocenta… Apoi, afland pe Hristos sa descoperi – de fapt – adevarata simplitate… Banii pot deveni si un mijloc de a-i uni pe oameni… Trebuie doar aflat acel mijloc… Deunazi, intr-un articol al Georgianei gaseam [b]solutia[/b]: [b]cel mai fericit om este cel care doreste si face tot ce-i sta in putinta pentru fericirea tuturor semenilor (nu DOAR a membrilor propriei familii!!!)[/b]…
colegu88
iulie 6, 2010 @ 9:23 pm
cu drag…
E bine sa nu privim in medii opace care reflecta prost realitatea, ci sa privim ca printr-o fereastra. Ea ne aduce lumina in suflet, iar dincolo se descopera mereu si mereu lucruri noi.
Prietenii se aleg singuri, daca prietenia inseamna bani, atunci e prost de tot, dar daca inseamna incredere, sprijin, idei, comuniune, destindere, armonie …….s.a. atunci sigur vor mai exista prietenii adevarate pe viitor, daca judecata lor va persevera pe lucruri de genul imbracaminte, restaurante…
Intr-o carte am citit ca lumea traieste in consumism si victimizare. Consumismul se manifesta tocmai dupa cum spuneai la inceput, te plictisesti de haine, masina, restaurante, mereu vrei ceva nou, un loc nou, o experienta noua…asta arata ca oamenii sunt inca copii, au o jucarie in mana, dar parca tot a celuilalt e mai frumoasa. Stai linistit se va gasi cineva sa profite de pe urma acestei patimi.
Victimizarea se manifesta altfel…mereu credem ca noi am facut preamult si ca nimeni nu ne baga in seama, nu ne apreciaza efortul, sau lovindu-ne mereu de piedici incepem sa plangem ca poate ne-o auzi careva…
Iertare daca am suparat pe cineva…!!!
colegu88
iulie 6, 2010 @ 9:25 pm
re: o solutie posibila…
[quote name=”omp”]se poate intampla si invers: copilarie si adolescenta fara Hristos, fara adevarata inocenta… Apoi, afland pe Hristos sa descoperi – de fapt – adevarata simplitate… Banii pot deveni si un mijloc de a-i uni pe oameni… Trebuie doar aflat acel mijloc… Deunazi, intr-un articol al Georgianei gaseam [b]solutia[/b]: [b]cel mai fericit om este cel care doreste si face tot ce-i sta in putinta pentru fericirea tuturor semenilor (nu DOAR a membrilor propriei familii!!!)[/b]… [/quote][quote name=”colegu88″] E bine sa nu privim in medii opace care reflecta prost realitatea, ci sa privim ca printr-o fereastra. Ea ne aduce lumina in suflet, iar dincolo se descopera mereu si mereu lucruri noi.
Prietenii se aleg singuri, daca prietenia inseamna bani, atunci e prost de tot, dar daca inseamna incredere, sprijin, idei, comuniune, destindere, armonie …….s.a. atunci sigur vor mai exista prietenii adevarate pe viitor, daca judecata lor va persevera pe lucruri de genul imbracaminte, restaurante…
Intr-o carte am citit ca lumea traieste in consumism si victimizare. Consumismul se manifesta tocmai dupa cum spuneai la inceput, te plictisesti de haine, masina, restaurante, mereu vrei ceva nou, un loc nou, o experienta noua…asta arata ca oamenii sunt inca copii, au o jucarie in mana, dar parca tot a celuilalt e mai frumoasa. Stai linistit se va gasi cineva sa profite de pe urma acestei patimi.
Victimizarea se manifesta altfel…mereu credem ca noi am facut prea mult si ca nimeni nu ne baga in seama, nu ne apreciaza efortul, sau lovindu-ne mereu de piedici incepem sa plangem ca poate ne-o auzi careva…
Iertare daca am suparat pe cineva…!!![/quote]
colegu88
iulie 6, 2010 @ 9:27 pm
re: cu drag…
Foarte frumos a scris somebody.
g
iulie 6, 2010 @ 10:45 pm
Cei sofisticati( sau moderni) au incetat sa mai fi
Eu nu am avut asa experiente ca tine. Deabia acum 2-3 ani L-am cunoscut pe Hristos Iisus Domnul si nu imi amintesc cu placere de tot ce am trait inainte de a-L fi cunoscut pe El( desi nu am decat 18 ani). E cam greu azi sa rezist tentatiilor adolescentine moderne..sunt introvertita..retrasa..altfel cred ca as ceda tentatiilor..pt ca sunt slaba si nici nu vreau sa mi incerc puterile deja inexistente.. Era frumoasa copilaria cu candoarea, inocenta, curatia si dragostea prea „iubitoare” si iertatoare :love: Banii au devenit „axis mundi”..iar omul – mult iubita creatie a Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos – [u]a acceptat sa fie pe loc secund in lumea in care este implicat direct[/u]( [b]mi se pare ironic si jalnic, dar nu in ultimul rand tragic![/b]) Azi, cel putin asa am observat eu, e nevoie de nebunie pt a putea supravietui in fata confratilor care se „straduiesc” sa devina vrajmasi.( Mi se pare cam penibil, nu?)
[b]Si totusi..cel mai bun si important PRIETEN ramane HRISTOS IISUS[/b] DUMNEZEUL CEL ATOTPUTERNIC CEL IN TREIME INCHINAT SI SLAVIT IN VECI!!! Amin.
Doina
iulie 7, 2010 @ 8:47 am
Atuni cand suntem copii nu ne intereseaza nici ce haine purtam, nici ce mancam nici cati bani avem in buzunar…dar pe masura ce crestem am observat ca o data cu noi cresc si pretentile..gen fite la haine ,la mancare, la masini, la restaurante..iar toate astea pentru ca incercam sa parem alceva decat ceea ce suntem, vrem sa fim mari in ochii oameniilor in loc sa ne luptam sa fim mari pentru Domnul nostru Iisus Hristos.
Eu cred ca ar trebuii sa ne ingrijim mai mult de sufletul nostu, sa mai trecem si pe la biserica si sa ne rugam mai mult,sa fim mai buni unii cu altii, sa nu mai incercam atat sa parem in ochii oamenilor ca suntem ”mari”, sa lasam lucrurile materiale pentu ca sunt trecatoare!!!!
Delia
iulie 7, 2010 @ 6:05 pm
„Ce simplu eram odinioara” si ce complex/a sunt acum! Nici nu prea avem cum să fim naturali intr-o societate in care primeaza materialul si mai putin spiritulalul. E pacat…cam asta se cere in zilele noastre…si chiar daca nu recunoastem…ne complacem cu brio… din diverse motive…mai putin ortodoxe, sa zicem. Este bine totusi ca ne straduim sa mentinem valoarea intrinseca pe care toti o dobandim inca de la nastere…e dureros cand ea se pierde, dar sa ne gandim: ca sa constientizam ca gresim, trebuie sa stim ce este sentimentul de vinovatie, de aceea ne este ingaduita greseala, insa nu si repetarea ei…important este ca ne straduim… iar cu sarguinţa se ajunge si la un bun rezultat…Fratilor sa incercam sa facem tot posibilul sa ne ferim de duplicitate…sa ne infatisam asa cum suntem, fie buni sau mai putin buni… falsul care ne multumeste pe moment…nu ne multumeste o vesnicie…Dumnezeu ne cunoaste asa cum suntem; sa nu modificam unicitatea creatiei Sale! Doamne ajuta!
Ioana
iulie 8, 2010 @ 8:29 am
Eu mereu am mers pe ideea ca viata este asa cum ti-o faci.Cel mai bine este sa traim in simplitate si sa ne cautam anturaj care sa traiasca la fel,altfel se vor naste tot felul de complexe.
Guest
septembrie 6, 2010 @ 7:57 pm
Simplitatea este in suflet!
Simplitatea este in suflet, dar, poate are are nevoie de varsta, de context, de oameni si pana la urma de cat de mult loc ii lasam lui Hristos in viata noastra!
Mda, si eu mi-aduc aminte de mersul la Vama Veche, inchizand ochii sa nu ii vad pe nudisti si deschizand ochii mari sa vad apusul si rasaritul, sa dorm pe plaja cu cortul fara sa platesc, si sa vad marea cea mare…, sa fac dus in mare, sau in dusurile in aer liber, din curtile taranilor, sa mananc peste la mici restaurante rustice din Vama..
Acum si vama Veche s-a schimbat se pare, sunt hoteluri mai multe poate decat corturi, sau in orice caz strica peisajul, e plin de masini in week-end si care sunt poate mai multe decat rockerii de alta data, fara bani si care stateau sub umbrelele de paie, ascultand muzica dupa-amiaza si jucand carti.
Si eu m-am schimbat, nu pentru ca nu mi-ar mai placea sa dorm pe plaja, dar nu mai imi place sa inchid ochii sa vad nudisti, am schimbat locurile pur si simplu, vad apusul soarelui mereu din cort, dar din pelerinaje de pe varful muntilor, cu oameni care se roaga impreuna in jurul focului.
Mda, s-au dus timpurile cand mancam ketchup pe paine cu prietenul meu in gara, si eram fericiti ca putem face autostopul de la Rm Valcea la Brasov, cu teama totusi pentru ca nu aveam nici un ban…cand faceam festivalul de arta medievala de la sighisoara si dormeam in cort in curtile satenilor,…
S-au dus acele timpuri, dar au venit altele, cand poate cu mai multi bani in buzunar ca pe vremurile de atunci, dar cu putini pentru vremurile de acum, am continuat sa calatoresc, nu pe taramuri natale, ci pe taramuri straine…
Imi dau seama, ca pana la urma, chiar daca nu mai pot trai exact ceea ce am trait cand aveam 20 de ani, pot trai altceva, chiar daca lumea intreaga s-a schimbat…mai pot gasi inca un loc pustiu, o bucata de pamant unde sa iti pui cortul si sa vezi apusul soarelui si sa te rogi linistit…
Desi timprile s-au schimbat, inca ne mai putem permite un cort pe o plaja pustie, pe un varf de munte si asta e bine…Desi timpurile s-au schimbat si se schimba mereu, cred ca totul depinde de noi,in ce acceptam si refuzam pana unde ne departam de Hristos si ne apropiem de lume…lumea consumatiei, a artficialului, a multului care te pustieste…
Cred ca e inca loc pentru optimism, totul depinde de noi…unde vrem sa vedem rasaritul…
Personal, am o alta existenta, undeva in lumea larga. Cei din tara se asteapta ca aici, umbla cainii cu covrigii in coada, ca salariile sunt mari, ca casele sunt spatioase…, in fine ca se traieste bine.
In tara, toata lumea vrea sa stie cat castigi, cat de mare e apartamentul in care stai? da, totul se reduce la bani.
Mi se pare strani
camelusa
septembrie 7, 2010 @ 3:48 pm
simplitatea e in suflet…
Continuare….
Mi se pare straniu sau surprinzator ca am invatat ce e simplitatea aici, in strainatate..si mi se pare ca cei din tara mea, in contextul istoric in care au trait, cu consecintele de dorinta de instarire nu isi pot permite acest lux: de a fi simplu…am pierdut pur si simplu asta
Ori aici, am avut sansa sa fiu sarac fara sa se vada, adica sa pot trai cand mai bine cand mai putin bine, pentru ca imi permite sistemul…si am invatat ca nu iti trebuie palate intai ca sa faci copilasi, ci ca pur si simplu intai ai copilasi, si Domnul iti da dupa aceea ce ai nevoie…
stiu ca banii sunt necesari, caci e mai putin stres, si mai multa liniste sufleteasca cand nu ai minusuri importante, dar mai stiu ca cel mai important e sa poti fii fericit intr-un studio cat de mic, cu doi copilasi si o familie fericita, sa te poti trezi dimineata cu zambet pe buze si dragoste in cacaua cu lapte, sa poti simti ca fericirea ta e in Hristos si prin Hristos in celalalt, oricare ar fi el, sot/sotie sau prieten, atunci cand ai sansa sa il cunosti…
asa ca cred ca totul depinde de ce alegem..
recunosc ca tristetea mea vine din faptul ca incetul cu incetul putem fi cuceriti de consumatie si de aparente, de a avea case cu gresie de nu stiu ce culoare, si masina cea mai faina, si femeia cea mai frumoasa / sau barbatul cel mai frumos..
mi se pare din ce in ce mai greu sa gasesc oameni simpli…, dar stiu ca indiferent de ce vrem fiecare simplitatea e in suflet si acolo trebuie cautata, in Hristosul de pe chipurile noastre….
Claudiu
septembrie 7, 2010 @ 4:03 pm
Salut Camelusa,
Folosind cuvantul studio in comentariul tau banuiesc ca stai in Franta.
Asa este cu copilasii… mai intai cautam imparatia cerurilor si apoi celelalte se adauga si nu invers.
Ce frumos e sa fi simplu!
camelusa
septembrie 8, 2010 @ 6:59 pm
sa fii simplu
Mda,usor de zis, greu de facut. azi, e foarte greu sa fii simplu, sau oricum e un pret de platit pentru asta. Dar important e sa stii de ce esti, ceea ce esti…de ce faci, ceea ce faci, si cu Domnul in gand mereu…
in ce priveste, visele si „studioul”, deocamdata studioul e foarte real, asteptand sa se implineasca alte vise de simplitate…:-)