Cel ce este credincios în foarte puţine şi în multe este credincios
Mulţi dintre noi i-am cerut ajutorul lui Dumnezeu când am avut necazuri sau probleme mari. De obicei acestea sunt mai rare, iar micile supărări sunt cele de care ne lovim in fiecare zi. E oarecum instinctual să strigi după Dumnezeu când eşti bolnav, când eşti într-o primejdie, când cel drag al tău suferă. Se întâmplă să se roage Domnului, la nevoie mare, şi cei care în viaţa lor nu au trecut pe la Biserică, dar în acele momente grele conştientizează că doar El îi mai poate ajuta, şi deodata încep să se roage.
Aşa cum spuneam, micile obstacole în viaţa sunt mult mai numeroase decât marile probleme, şi tocmai de aceea se cuvine să le abordăm în acelaşi fel ca şi pe cele mari, prin rugăciune.
Uneori pare ciudat şi pueril să-i cerem ajutorul pentru orice mic detaliu, şi cu ispita asta în minte renunţăm. Dar dacă nu-mi iese treaba de ce să nu cer ajutorul? Chiar dacă eu ştiu să conduc foarte bine, de ce să nu cer ajutorul când urmează să fac o parcare laterală cu spatele? Am făcut acest tip de parcare de sute de ori, de multe ori mi-a ieşit dar nu de puţine ori am greşit şi a trebuit să încerc a doua oară, şi uite aşa acum când urmează să parchez zic: „Doamne ajută”.
Chiar şi acum când scriu acest articol am nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, pentru că deşi ştiu foarte bine ce vreau să zic totuşi nu-mi găsesc cuvintele, şi trebuie să-i cer ajutorul.
De fiecare data când urma să mă întâlnesc cu cineva şi aveam emoţii, ziceam: „Doamne ajută să fie bine”. Când eram la un examen şi nu mi-aduceam aminte ceva deşi învăţasem bine ziceam: „Doamne adu-mi aminte că nu mai ştiu ce să scriu”. Când pierd ceva prin casă şi nu găsesc, îmediat zic „Doamne unde e ? Ajută-mă să-l găsesc”. Când Sofia, fetiţa noastră de doi anişori, coboară scările singurică şi nu e lângă mine zic: „ajut-o Doamne să nu cadă”. Când urmează să lucrez la ceva îi zic: „dă-mi Doamne spor la lucru şi ajută-mă să fac ce mi-am propus azi”. Când soţia mea pleacă de acasă cu maşina îi zic: „Doamne ajut-o să se ducă şi să se-ntoarcă cu bine”.
Când îl văd pe tata că se chinuie şi nu reuşeşte să desfacă un şurub sau o ţeavă, când rămân înzăpezit cu maşina, când caut ceva prin supermarket şi nu găsesc, când urmează să mă întâlnesc cu cineva într-un loc şi am uitat telefonul acasă, când văd o salvare trecând în grabă pe stradă zic: „Doamne ajută!”. Când văd că unii se ceartă, sau se bat, când simt că celalt suferă şi eu nu pot să-l ajut îi cer Domnului asta.
Când ceva nu-mi iese zic: „Doamne nu pot, ajută-mă, dă-mi putere…”.
De fiecare dată m-a ascultat şi m-am bucurat mereu după ce i-am cerut ajutorul, pentru că am simţit puterea Lui. Când văd ce bine îmi ies lucrurile cu ajutorul Lui, atunci nu mai stau pe gânduri daca dau de primul obstacol. A devenit o obişnuinţă frumoasă… o nevoie, un fel de a rezolva problemele rapid şi eficient.
Văzând că el mă ajută mereu în toate micile supărari şi obstacole pe care le am zilnic, când apare o problemă mare sunt şi mai convins că-mi va ajuta. Dacă m-a ajutat să le rezolv pe cele mici care erau neînsemnate cum să nu mă ajute la un lucru aşa de important?
Cerându-i ajutorul mereu pentru cele mici vom învăţa să ne încredem în El şi pentru cele mari. Cerând zilnic mâna Domnului ne vom apropia de El şi-L vom cunoaşte mai bine, îi vom înţelege mai bine judecăţile şi felul de a gândi. Uşor uşor între tine şi Dumnezeu se va crea o relaţie foarte puternică şi orice ai face te vei raporta imediat la El. Rugăciunea îţi sporeşte credinţa, iar credinţa în ajutorul Lui îţi odihneşte mintea de atâtea griji, lăsându-te în mâinile Sale.
Şi ca să vedeţi că aşa stau lucruril iată ce frumos ne spune Domnul Hristos:
„Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept.” (Evanghelia după Luca, cap.16, vers.10)
(Claudiu)
Jamaica
mai 28, 2010 @ 10:24 am
foarte frumos!
ilieradu
mai 28, 2010 @ 11:35 am
intradevar frumoase cuvinte! asta ne trebuie mai multa trezvie cum zicea parintele arsenie papacioc sa fim mereu prezenti! DOAMNE AJUTA
gabriela tudor
mai 28, 2010 @ 11:49 am
Felicitari pentru articol! Sunt de acord cu tine, mai mult de atat adesea ma rog pentru cele mai marunte lucruri dar pe care insa nu pot sa le fac fara ajutor de Sus. As vrea sa stiu opinia ta legat de ceea ce scrie in Pelerinul Roman – partea cu Indreptarul de spovedanie, si anume ca, in ”lista” de pacate ale mirenilor se numara si acesta : Am chemat numele sfinte la toate nimicurile (numele lui Dumnezeu). Cu alte cuvinte, n-ai voie sa ii ceri ajutorul lui Dumnezeu cand intarzii la serviciu si autobuzul nu mai vine si stii ca seful tau urmeaza sa-ti faca observatie? Eu cred ca rugaciunea poti sa o faci oriunde si oricand, si mai ales cand simti ca e momentul. Doamne ajuta-ne!.. ca stii cat de neputinciosi suntem si chiar nu ne descurcam fara Tine!
Anesti
mai 28, 2010 @ 12:00 pm
„pelerinul roman” nu este o carte normativa de credinta si imi asum raspunderea pentru aceasta afirmatie
sunt multe alte carti ziditoare de suflet, pe cand aceasta poate aduce nenumarate confuzii si repet nu ea este „biblia” ortodoxiei
gabriela tudor
mai 28, 2010 @ 12:13 pm
De acord cu tine!In niciun caz nu este „Biblia Ortodoxiei” si nu cred ca afirma cineca asta. Dar din nefericire sunt multi crestini printre noi care inca o utilizeaza ca indreptar de spovedanie…
Anesti
mai 28, 2010 @ 12:18 pm
pai este ff grav asa ceva pentru ca multi profesori preoti au condamnato…sa nu mai vorbim de autorul ei…eu ma abti ca nu am autoritatea….dar e bine sa luam ca reper indrumarile duhovnicului sau sa consultam un indrumar duhovnicesc propriu-zis
Claudiu
mai 28, 2010 @ 12:31 pm
Gabi, eu cred ca aoolo se referea la folosirea numelui lui Dumnezeu in expresii uzuale, unde chiar nu-si-ar avea rostul. Iata cateva exemple:
„Ce Dumnezeu vrei de la mine?”
„Da-l in Doamne iarta-ma”
plus expresii si injuraturi care contin numele lui Dumnezeu.
In niciun caz nu se referea la rugaciune sau la a vorbi cu Dumnezeu in tot locul si in tot timpul.
omp
mai 28, 2010 @ 2:22 pm
Intr-adevar, nu cred ca EL s-ar simti „jignit” daca L-am chema in ajutor si pentru cele „marunte”… Constientizandu-I permanent omniprezenta, am beneficia de ajutorul Sau constant si pretios…
Vasile
mai 28, 2010 @ 2:30 pm
Foarte bun articol, ca de altfel aproape toate de pe site, si totusi…
-„A devenit o obişnuinţă frumoasă… o nevoie, un fel de a rezolva problemele rapid şi eficient.”
Acest „mod rapid si eficient” de a ne rezolva problemele ma trimite cu gandul la faptul ca tu il folosesti pe Dumnezeu, nu Il iubesti inca, sau macar sa te temi sa nu-L superi;
-„Ii vom înţelege mai bine judecăţile şi felul de a gândi.”
Vom putea noi intelege vreodata „judecatile si felul de a gandi” a lui Dumnezeu? NICIODATA ! Ca nici Domnul nu ne permite sa facem asta. Dar cum mintea iscoditoare a omului vrea sa inteleaga tot, „crede”(prin creninta in propriul EU, iar nu in Dumnezeu), deci crede ca poate sa-L inteleaga si pe Dumnezeu. Cel mult putem spune: sa intelegem ce asteapta Dumnezeu de la noi.
Te rog iarta-ma, nu vreau sa te supar, dar eu m-as teme sa scriu in acest fel despre comunicarea mea cu Dumnezeu.
RDF
mai 28, 2010 @ 3:25 pm
Mi-a placut mult articolul!!! Felicitari! Eu cred ca e bine a cere ajutorul lui Dumnezeu in tot locul , in tot timpul si la tot pasul…astfel suntem mai aproape de El…si ne pazim sufletul de a fi cotropit de puterea vrajmasului! „Doamne ajuta!” este un salut in zona in care stau eu(ceea ce mi se pare foarte frumos!), iar faptul ca noi chemam ajutorul Sau in orice clipa arata nu doar credinta noastra in Puterea Lui, ci si iubirea noastra fata de El…lasand totul in „seama” si in grija Lui, caci noi, oamenii, nu trebuie sa ne ingrijim de cele lumesti!(Matei, cap.5, versetele 28-30:”Luati seama la crinii campului cum cresc
:nu se ostenesc si nici nu torc.Si va spun voua ca nici Solomon, in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia.Iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu astfel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor?”)
Laura-optimista
mai 28, 2010 @ 7:36 pm
Felicitări pentru acest articol!
Da, cred că faptul de a-I cere lui Dumnezeu şi lucruri mai puţin importante ne ajută să fim în permanenţă în comuniune cu El. Totuşi, cred că este bine să cerem de la Dumnezeu în primul rând mântuirea sufletului, să-I cerem ceea ce este esenţial şi dacă nu vom neglija aspectele esenţiale ale vieţii, dacă vom avea o ierarhie corectă a valorilor, Dumnezeu va primi şi cererile noastre mai puţin însemnate. Gândesc că şi în această privinţă este necesară dreapta socotinţă. De asemenea, de multe ori cerem de la Dumnezeu cele ce sunt spre răul nostru. Din acest motiv, în anumite cazuri, El nu ne ascultă cererile şi… probabil că ne transmite răspunsul, pe care l-a dat lui Iacov şi lui Ioan, când I-au cerut să îi primească la dreapta şi la stânga Sa: „Nu ştiţi ce cereţi”. De aceea, am credinţa că trebuie să urmăm sfatul părintelui Constantin Galeriu, care ne îndemna ca, luând aminte la rugăciunea Mântuitorului Hristos, orice am cere de la Tatăl nostru Cel ceresc, să încheiem rugăciunea noastră prin aceste cuvinte: „dar nu precum voiesc eu, ci precum Tu voieşti”.
Într-adevăr, gândurile lui Dumnezeu pot fi cunoscute doar în măsura în care ne sunt revelate, dar cred că trebuie să fim mai puţin exigenţi în a critica aceste articole, fiindcă mai pot exista greşeli de exprimare… consider că este mai corect să înţelegem aceste expresii neclare în context, pentru a reţine ideea, pe cre a dorit s-o transmită autorul. 🙂
Doamne-ajută!
„Când te rogi, cere-L pe Dumnezeu!”
RDF
mai 28, 2010 @ 8:14 pm
Lui Dumnezeu se cuvine a-i cere intai lucrurile folositoare pentru mantuire…dar nu se cuvine a uita a-I multumi!
Laura-optimista
mai 28, 2010 @ 8:40 pm
Denisa, aşa este! Niciunul dintre cei care am comentat articolul nu ne-am gândit la asta. Sunt în totalitate de acord cu tine!
Fii binecuvântată!
Apocalyps
mai 28, 2010 @ 10:12 pm
Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel cap 5:17 „Rugaţi-vă neîncetat.”; cap 5:18 „Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.”
Cântarea celor trei tineri cap 1:2 „Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci. „
omp
mai 29, 2010 @ 12:07 am
Cred ca – in esenta – pe Domnul Il putem „supara” doar prin refuzul IUBIRII Sale, El oricum iubindu-ne neconditionat (indiferent daca noi am ajuns sau nu la treapta ultima a IUBIRII desavarsite)…
Cred ca expresia: ”Ii vom înţelege mai bine judecăţile şi felul de a gândi”, ar putea sugera – in context – mai degraba un anumit progres in cunoasterea lui Dumnezeu, un fel de „micro-revelatie”, pe care El nu doar ca ne-o permite, ba chiar ar fi bucuros ca noi sa incercam sa „profitam” de ea, asa precum un copil, ţinând strans mana parintelui sau iubitor, ii simte si mai profund dragostea, e mai atent la sfaturile lui, incercand – pe cat posibil – sa-i urmeze exemplu: pana la a incerca sa „gandeasca” precum tatal sau… In fond copiii sunt „oglinda” parintilor, ei adoptand, la inceput imitativ, ulterior prin deprindere constienta, atitudinea (inclusiv mentalitatea – gandirea) parintelui iubitor, ajungand – in final – sa inteleaga si „ce asteapta parintele de la el”: comuniunea in IUBIRE….
RDF
mai 29, 2010 @ 9:52 am
Dumnezeu ne iubeste, dar noi nu trebuie sa ne incredem excesiv in bunatatea si in iubirea Lui, gandindu-ne ca daca azi am gresit nu e nimic grav, caci oricum Dumnezeu ma va ierta…Categoric, am cadea astfel in pacatul increderii prea mari in bunatatea lui Dumnezeu! Sa ne rugam ca zilele ce vor veni sa ne intareasca in credinta si Domnul si Maica Domnului sa ne ocroteasca, iar cei faradelege vor invata Cuvantul lui Dumnezeu si-L vor intelege! Doamne ajuta!
omp
mai 29, 2010 @ 2:38 pm
de ce, oare, Indreptarul de Spovedanie al lui Valeriu Gafencu omite acest pacat ( sus – pomenit de RDF ) impotriva Duhului Sfant, ce implica – privind dintr-o perspeciva mai „laxă” – o „grabire” a penitentului (care, poate ca, nici macar nu-si constientizeaza propriile greseli) spre indreptare…
cred ca, din pacate, uneori, incercarea de a-l „indrepta” pe aproapele, oarecum fortat , fara a-i prezenta – dupa modelul plin de intelepciune si blandete al Mantuitorului – modele / argumente spre interiorizarea modului corect de vietuire, ar putea determina in aproapele – cel mult – o „schimbare” formala, „robotica”, bazata – nu pe IUBIRE – ci pe frustare, frica (efectul: vorba cuiva de pe acest site: „mergand dupa tipic, si la inima nimic”…) . O cauza posibila: pretentia noastra ca aproapele sa devina dintr-o data „bun” (desi el – poate ca – nici macar nu-si constientizeaza starea „cazuta” (pe care, de fapt, asa o „vedem” noi !!!)), ignorand contextul „caderii” lui…
adriana
mai 29, 2010 @ 8:50 pm
Claudiu, am citit acest articol din prima zi in care l-ai postat. Am vrut sa las un mesaj atunci dar a intervenit ceva si am lasat pe altadata.
Astazi am avut o zi foarte incarcata…a intervenit ceva neprevazut in programul obisnuit si toate treburile pe care le aveam de facut in casa in timpul zilei a trebuit sa le fac acum spre seara.
Pana acum 15 minute vasele erau maldar in chiuveta. Nu mai aveam chef si putere sa mai stau in picioare, sa aud apa curgand dar nici nu vroiam sa le vad maine de dimineata asa nespalate, maia les ca e duminica si voi merge la slujba.
Mi-am facut cruce si am zis: Sa spalam vasele Doamne, te rog ajuta-ma!
In timp ce le spalam, am facut planul si pentru un nou post pe blog…mi-am amintit si de mesajul pe care vroiam sa ti-l las…am spus si cateva rugaciuni…mi-a venit in minte ceea ce spun in fiecare dimineata la rugaciunea de la inceputul lucrului, ca orice vom cere de la Dumnezeu in numele Fiului Sau vom primi.
Ce poate fi mai simplu decat sa speli niste vase…este o operatiune de rutina dar care devine foarte grea atunci cand esti foarte obosit.
Si totusi exista ceva mult mai simplu decat a spala vasele: Sa-L rogi pe Dumnezeu sa le spele impreuna cu tine…si daca e sa fiu corecta, pot spune ca le-a spalat Dumnezeu in locul meu si in timp ce El le spala eu ma rugam si compuneam in minte un nou post pe blog.
Obosita inainte de a le spala, fara chef de a face ceva, ma vad acum tastand acest mesaj care dupa cum vezi nici ne e prea scurt.
Si asta inseamna ca am deja doua posturi pentru blogul meu.
Sa continuam sa ii cerem ajutor Domnului pentru orice lucru. Il vom primi din belsug.
Doamne, ajuta!
Anesti
mai 29, 2010 @ 9:35 pm
ce frumos, multumesc Adriana
admin
mai 30, 2010 @ 10:47 am
Ce frumos Adriana! Ce multe putem invata din lucrurile marunte?