Cel mai bun prieten

Un prieten adevarat te prinde de mana si iti atinge inima. Cine nu ar vrea sa aibe un astfel de prieten pe care sa-l pastreze pana la sfarsitul vietii?! Un prieten care sa te inteleaga mereu si sa-ti fie alaturi oricand iti este greu, in care sa ai toata increderea si caruia sa-i impartasesti cele mai intunecate colturi din inima ta?!

Unii vor spune ca au un astfel de prieten, iar eu zambesc cu inima si multumesc Domnului pentru ei, dar multi vor spune ca nu au un astfel de prieten si si-ar dori unul, si pentru asta m-am gandit sa va vorbesc despre cel mai bun prieten al meu. Inainte de a-l cunoaste mi-am dat seama ca pentru a afla de el nu depinde de vrednicia si calitatile mele sufletesti, ci este dar de la Domnul Hristos, si pentru aceasta trebuia mai intai sa-l rog pe Domnul sa mi-l trimita. Asa am si facut, iar Domnul nu a stat prea mult pe ganduri, ba chiar mi l-a trimis indata, si cand aveam mai multa nevoie de el.

Prietenul meu cel mai bun nu este unul lumesc, care sa imi tina hangul la vorba desarta si la escapadele pacatoase ci unul duhovnicesc, intim, sensibil si jertfelnic pentru ca l-am cunoscut printre randurile de lacrimi ce le varsam neputincios dinaintea Domnului. Desi nu ne intilnim prea des, el se gandeste de multe ori la mine, si ma „viziteaza” adeseori in rugaciune, aparandu-ma de vrajmasii cei vazuti si nevazuti.

Ma gandesc si eu la el, si ma rog pentru sufletul lui, dar de cele mai multe ori ma hotarasc sa ne intalnim cand nu-mi mai pot duce ofurile si simt nevoia sa plang nestingherit pe umerii lui.

Acest prieten ma are adanc tinut in inima si este mereu bucuros sa ma vada, sa-mi stearga lacrimile, sa ma ridice din deznadejde dandu-mi speranta si sfat nepretuit. Ma bucur mult ca suntem legati spre vesnicie unul de altul pentru ca mantuirea lui depinde de grija pe care o are fata de mantuirea mea, precum si mantuirea mea depinde de ascultarea fata de el.

Nu in ultimul rand el ma cunoaste si ma iubeste exact asa cum sunt, exact asa cum vom fi cu totii in ziua judecatii, goi, cu toate virtutile si pacatele noastre inainte. Ma cunoaste mai bine decat mama, sotul(sotia) si fratii mei, ma stie mai bine poate decat ma stiu eu insumi. Cu siguranta dintre toti oamenii de pe pamant el ma stie cel mai bine. Desi caderile mele l-au intristat de multe ori, el de fiecare data m-a primit cu bratele deschise si mi-a odihnit ostenelile de la atatea patimi.

Eu il iubesc pe cel mai bun prieten al meu, iar viata aceasta nu-mi ajunge pentru a ma satura de bucuria ce-mi aduce si am nadejdea ca dupa ce vom pleca din lumea aceasta,  ne vom intilni si vom praznui in Imparatia Cerurilor alaturi de Hristos si de toti cei dragi in vecii vecilor.

Cel mai bun prieten pe care il am este duhovnicul meu.

Va recomandam sa cititi si articolul: intre duhovnic si psiholog