Cele 8 gânduri ale răutăţii. 5. Despre duhul întristării
A cincea luptă o avem împotriva întristării, care întunecă sufletul ca să nu poată avea nici o vedere duhovnicească şi-l opreşte de la toată lucrarea cea bună. Cînd duhul acesta viclean tabără asupra sufletului şi-l întunecă în întregime, nu-i mai îngăduie să-şi facă rugăciunile cu osîndire, nici să stăruie cu folos pe lîngă sfintele citiri şi nu rabdă pe om să fie blînd şi smerit faţă de fraţi. Îi pricinuieşte scîrbă faţă de toate lucrurile şi faţă de însăşi făgăduinţa vieţii. Scurt vorbind, întristarea turbură toate sfaturile mîntuitoare ale sufletului şi uscă toată puterea şi stăruinţa lui, făcîndu-1 ca pe un ieşit din minte şi legîndu-l de gîndul deznădejdii.
De aceea, dacă avem de gînd să luptăm lupta duhovnicească şi să biruim cu Dumnezeu duhurile răutăţii, să păzim cu toată străjuirea inima noastră dinspre duhul întristării (Prov. IV, 23). Căci precum molia roade haina şi cariul lemnul, aşa întristarea mănîncă sufletul omului. Ea îl face să ocolească toată întîlnirea bună şi nu-l lasă să primească cuvînt de sfat nici de la prietenii cei adevăraţi, precum nu-i îngăduie să le dea răspuns bun şi paşnic. Ci învăluind tot sufletul, îl umple de amărăciune şi de nepăsare. In sfîrşit, îi pune în minte gîndul să fugă de oameni, ca de unii ce i s-ar fi făcut pricină de turburare şi nu-l lasă să-şi dea seama că nu din afară vine boala, ci ea mocneşte înăuntru, făcîndu-se arătată cînd vine vreo ispită care o dă la iveală.
Căci niciodată nu s-ar vătăma omul de om, dacă nu ar avea mocnind înăuntru pricinile patimilor. De aceea Ziditorul a toate şi Doctorul sufletelor, Dumnezeu Cel ce singur ştie rănile sufletului cu de-amănuntul, nu porunceşte să lepădăm petrecerea cu oamenii, ci să tăiem din noi pricinile păcatului şi să cunoaştem că sănătatea sufletului se dobîndeşte nu despărţindu-ne de oameni, ci petrecînd şi exercitîndu-ne cu cei virtuoşi. Cînd, aşadar, pentru oarecare pricini, zise „îndreptăţite”, ne despărţim de fraţi, n-am tăiat pricinile întristării, ci numai le-am schimbat, fiindcă boala ce mocneşte înăuntru se poate aprinde şi printr-alte lucruri.
De aceea, tot războiul să ne fie împotriva patimilor celor dinăuntru. Căci de le vom scoate pe acestea din inimă cu darul şi cu ajutorul lui Dumnezeu, nu numai cu oamenii, dar şi cu fiarele sălbatice vom petrece cu uşurinţă, cum zice şi fericitul Iov: „Fiarele sălbatice vor fi cu tine în pace” (V, 23). Deci mai întîi trebuie să luptăm împotriva duhului întristării, care împinge sufletul la deznădejde, ca să-l alungăm din inima noastră. Căci acesta n-a lăsat pe Cain să se pocăiască după ce şi-a ucis fratele, nici pe Iuda după ce a vîndut pe Domnul.
Să ne deprindem numai în acea întristare care se cuprinde în pocăinţa pentru păcate şi e împreunată cu nădejdea cea bună. Despre aceasta zice şi Apostolul: „întristarea cea după Dumnezeu lucrează pocăinţă spre mîntuire, fără părere de rău” (2 Cor. VII, 10). Căci întristarea cea după Dumnezeu, hrănind sufletul cu nădejdea pocăinţei, e împreunată cu bucurie. De aceea ea face pe om osîrduitor şi ascultător spre toată lucrarea cea bună, prietenos, smerit, blînd, gata să sufere răul şi să rabde toată buna osteneală şi zdrobirea, ca una ce e cu adevărat după Dumnezeu. Ea face să se arate în om roadele Sfîntului Duh, care sînt bucuria, dragostea, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, credinţa şi înfrînarea.
De la întristarea cea potrivnică însă cunoaştem roadele duhului celui rău, adică trândăvia, lipsa de răbdare, mînia, ura, împotrivirea în cuvînt, lenea la rugăciune. De această întristare sîntem datori să fugim, ca şi de curvie, de iubirea de argint, de mînie şi de toate celelalte patimi. Ea se tămăduieşte prin rugăciune, prin nădejdea în Dumnezeu, prin cugetarea la cuvintele cele dumnezeieşti şi prin petrecerea cu oamenii cuvioşi.
(Sfântul Ioan Casian – Filocalia volumul I)
Aici puteţi citi despre celelalte gânduri ale răutăţii.
Andreea
martie 21, 2009 @ 10:49 am
Multumim din suflet pentru aceste articole ziditoare de suflet !
Claudiu
martie 21, 2009 @ 8:21 pm
Cu multa drag Andreea. Mi-au placut si mie foarte mult aceste cuvinte ale Sf Ioan Casian.
florinm
martie 22, 2009 @ 11:14 pm
„Ea se tămăduieşte prin rugăciune, prin nădejdea în Dumnezeu, prin cugetarea la cuvintele cele dumnezeieşti şi prin petrecerea cu oamenii cuvioşi”
Dă, Doamne!
marturisitorul
martie 22, 2009 @ 11:24 pm
urmati sfaturile lui florinm …..eu le-am urmat si garantat100% asa este.DOAMNE AJUTA; DOAMNE AJUTA;-)OAMNE AJUTA
basilikos
iulie 6, 2009 @ 5:48 pm
si eu sufar de aceasta patima a intristarii…ma spovadesc,ma rog…dar e bine numai pt putin timp.
La biserica merg de 13 ani si parca degeaba,nu mai vad o schimbare in bine…am suferit din copilarie…si mi-e teama sa nu sufar vesnic…caci viata de acum e pregustere a raiului sau…a iadului…
Georgiana
iulie 6, 2009 @ 6:28 pm
Hristos e viata,usa Luminii si a bucuriei
Nu ai cum sa suferi vesnic,doar daca si tu iti doresti asta. Dar daca te rogi,nu vei mai suferi si vei renunta la patima intristarii…
curaj,cei ce nadajduiesc la Domnul nu ies rusinati!
Georgiana
iulie 6, 2009 @ 6:31 pm
incearca s vbesti asta si cu duhovnicul tau,care te cunoaste mai bne
elena
iulie 6, 2009 @ 7:42 pm
@basilikos: intra pe site-un maicii Siluana si fa seminarul „sa ne vindecam iertand” si o sa ajungi la radacina bolii intristarii:
http://www.sfintiiarhangheli.ro/seminar.php
citeste si intrebarile si raspunsurile din josul paginii acesteia: http://www.sfintiiarhangheli.ro/maica-siluana-va-raspunde.php
poti sa ii si scrii, iti va raspunde si te va ajuta f mult
A
octombrie 5, 2009 @ 10:59 pm
Si eu am patima asta sunt f retrasa si nu am pe nimeni la scoala imi e foarte greu,emotiile nu imi dau pace deloc am fost la psihiatru dar nu am rezolvat nimic.Am vb cu un preot si mia zis sa imi gasesc o prietena dar unde sa imi gasesc aici la camin?Vreau sa fac ceva nu stiu sa ajut la biserica cu curtenia sa am activitate
admin
octombrie 6, 2009 @ 9:10 am
Salut A,
Mai intra pe la noi pe site. Aici intra foarte multi tineri, si sunt multe discutii, iti poti face prieteni si aici.
La scoala te-ntelegi bine cu cineva?
A
octombrie 6, 2009 @ 10:33 am
Buna Admin am un prieten din clasa a 11-a si am dat amandoi la facultate.Pe el il am doar,dar s-a saturat si el ca tot timpul ma plang la el si are dreptate.Nu ma mai inteleg cu nimeni la scoala din cauza ca sunt emotiva si nu au ce vb cu mine-:sad: mai mult cu prietenul vb colegii si pe mine ma evita-:sad:si din cauza asta ma mai cert cu el ca de ce vb cu x cu y ca pe mine nu ma baga in seama si sunt mai multe
george
octombrie 6, 2009 @ 11:21 am
@A
Doamne ajuta!Poti sa ne spui numele de botez sa te pomenim in rugaciunile noastre.
Daca spui ca esti studenta poti sa te inscrii in Ascor, in orasul in care esti la facultate.
Acolo poti sa-ti faci prieteni.
cel mai important este sa te rogi la Dumnezeu si Maica Domnului sa te ajute, sa te lumineze, sa-ti daruiasca prieteni intr-un Hristos!
Curaj!Indrazneste si roaga-te!
florinm
octombrie 6, 2009 @ 11:46 am
Buna, A!
Nu stiu despre ce anume te plangi prietenului tau, dar incearca sa nu-i mai vorbesti sub forma de „plangere”, ci mai bine fa sa para ca e un subiect care te intereseaza, implica-l si pe el, vezi ce-l intereseaza si pe el din problema ta si lasa-l sa-si spuna parerea. Fa-l sa se simta important si altfel, nu doar ca umar pe care plangi, implica-l si asculta cu adevarat ce spune. Daca nu spune nimic, vezi ce vrea EL. Poate ca preocupandu-te mai mult de ce are nevoie el (nu ma gandesc la prostii) te vei simti si tu mai bine.
Si de ce esti trista?
Viata e frumoasa 🙂 Tu ai intrat pe site-ul asta si iti vei face si prieteni pe aici, cu siguranta!
La mijlocul secolului trecut, Sfantul Luca al Crimeii ii scria unui ucenic de-al sau (Serghei) urmatoarele: „Inima mea, Serghei, baga bine in urechi cele ce ti le spun! Cu cat vei comunica mai bine in cele duhovnicesti cu cei care primesc, desigur, acestea, cu atat te vei izbavi de intristare.”
Nadajduiesc ca aceste cuvinte ale sfantului vor ajunge la inima ta si vor ramane acolo, ca o lumina.
Doamne, ajuta!
A
octombrie 6, 2009 @ 12:20 pm
Florina ma cheama :”> si florinm sunt trista pt ca at.cand sunt intr-un grup de oameni ma iau emotiile si tresar-:sad:de asta sunt trista ca tresar nu mi s-a intamplat asta pana acum.Am fost eu tot timpul emotiva,timida dar…sa mi se mai intample si asta acum imi e foarte greu
florinm
octombrie 6, 2009 @ 1:12 pm
Florina, emotiile, timiditatea nu sunt rele, pana la un punct. Timiditatea de obicei la inceput se manifesta printr-o stangacie in relatiile interpersonale si poate ajunge pana la adevarate fobii. In general timiditatea apare dintr-o preocupare excesiva de propria persoana, de propriile ganduri, trairi, sentimente, reactii fizice. Cei a caror timiditate e mai accentuata se adancesc intr-o multime de ganduri negative despre propria persoana (de aici incepe sa dauneze timiditatea, de cand incep sa te domine gandurile negative), si incepe sa le fie frica de o evaluare negativa, de a nu parea ridicol in fata celorlalti. Fizic, se manifesta prin accelerarea batailor inimii, tremur, ameteala, fluturi in stomac…
Din cate-am inteles eu, esti trista pentru ca esti timida si pentru ca ai acele senzatii mai ciudate. Si tristetea, si timiditatea peste masura au cam aceleasi cauze (de mai sus).
Sper ca mergi la biserica, ca te spovedesti etc. Acestea te ajuta sa te cunosti mai bine, sa te pretuiesti mai mult. Esti copilul Domnului, nu esti cu nimic mai prejos decat ceilalti. Cu totii gresim, dar asta nu e un capat de lume, e doar un nou inceput.
Daca vrei, putem vorbi mai multe pe YM: flinutz1979
Doamne, ajuta!
Adriana
octombrie 6, 2009 @ 2:47 pm
Florina,
Ti-a scris bine Florin. Am si eu un sfat: roaga-L pe Domnul Hristos sa te ajute sa invingi timiditatea si sa dobandesti blandetea in relatiile cu cei din jur. Si poate te ajuta sa vorbesti si cu maicuta Siluana, care ii invata pe multi mestesugul bucuriei, gasesti de cumparat cartile ei, sau ii poti scrie direct pe site-ul dansei:
gina
iulie 17, 2010 @ 7:42 pm
incerc sa ies din stare depresiva…..
da incerc sa ies din stare depresiva,simt ca totul nu e bn in jurul meu k nimic din c fac nu duce dekt la rau…rau mie,nu altora,simt qm parca binele nu e facut ptr mn ,reusesc ca p cei din juru meusai fac sa se ridice ii invat qm sasi revina dar eu…am facut anumite alegeri in viata care mau distrus,totul e doar din cauza unnei dezamagiri puternice ….numi mai arde sa merg in viata asta nu mai am curajul sa o iau de la 0 mie frica de viitor mie frica de tot c ma inconjora nu am incredere in nimeni si nimic plus ca nu am incredere sa spun cuiva prin c trec si cum ma simt as vrea ajutorul dar nu indrasnesc sal cer toata lumea ma stie ca fiind o persoana puternica insa nu mai sunt asa.incerc sa pastrez asta doar de aparente dar sunt distrusa psihic si sufleteste …va multumesc ca makr cineva ceste randuri si mas bucura mai tare dak as putea vb cu cineva va multumesc
p.s.ar fi mai multe de zis dar nu as face decat sa cad intro lunga tristete…
Anesti
iulie 17, 2010 @ 8:47 pm
nu trebuie sa te tulburi, Dumnezeu te iubeste, si nici macar nu ai dreptul de a fi deznadajduita. 🙂 Deznădejdea nu este o stare care să ne fie autentică, ci arată o suferinţă peste care trebuie să gasim sau să fim încurajaţi să gasim trecere şi să privim viaţa în Hristos, în marea Sa iubire de oameni. Sunt sigur că deşi în oameni poate ţi-ai pierdut încrederea, în Dumnezeu nu ai cum să nu ai încredere, căc atunci când ţi-a fost cel mai greu doar Dumnezeu te-a ajutat findcă „la El toate sunt cu putinţă”. „Îndrăneşte să crezi că Dumnezeu te iubeşte” şi că este lângă tine ca întotdeauna şi nu vei fi dezamagită de nimic şi nimeni
mirela
octombrie 16, 2010 @ 6:20 pm
frumos articol felicitari,din pacate si eu sufar de aceasta intristare.pot sa zic ca ma impartasesc mai merg din cand in cand si la biserica dar imi e bine cat sunt in sfanta biserica dupa iar ma intristez.stiu destul de bine ca nu trebuie sa deznadajduiesc caci nadejdea este buna pt suflet.
niculina
octombrie 16, 2010 @ 7:27 pm
foarte frumos articolul,este foarte adevarat ceia ce ati scris mie mi sa intamplat anul trecut,sguduiala a inceput prin septembrie am facut aghiasma la casa si o cunostinta mi-a dat cadou o cruce,duhovnicul mi-a zis ca este o cruce foerte veche si sa am mare grija de ea,probabil ca nici Parintele nu a vazut ca pe acea cruce nu era Domnul nostru Isus Hristo si era o anumita femeie ,vas ruga pe cei care mi-ati putea da vreo explicatie sa-mi scrieti ma-s bucura tare mult sa stiu intradevar ce era cu acea cruce,asa am primito am puso pe perete si a stat acolo pana intr-o zi cand am inceput sa ma simt tare rau am luato si va spun cu toata credinta ca nu ma simteam deloc linistita umblam noapte cu acea cruce dupa mine si spuneam la toata lumea ca sunt sfanta rita,am tinuto asa vreo saptamana,toti credeau ca sunt nebuna in schimb eu nu ascultam pe nimeni,i-mi dadea o forta mare putere nu mancam cu zilele si dormeam foarte putin,pana am luat legatura iarasi cu parintele si mi-a explicat tot,ma-m linistit multumesc domnului ca am scapat de acea cruce,stapana si-a luato dar nu stiu ce sa intamplat cu ea.duhovnicul spune ca tot ceea ce este cu agitatie nu vine de la Domnul vine de la duhul cel rau.UNDEI LINISTE SI PACE ACOLO ESTE SI DOMNUL.DOAMNE AJUTA.
niculina
octombrie 16, 2010 @ 7:57 pm
DOAMNE AJUTA MIRELA,CHIAR SI CAND IESI DIN BISERICA TREBUIE SA CONTINUI SA TE ROGI SI SA CERI IN GANDUL TAU AJUTORUL DOMNULUI,CEREI SA-TI STEA ALATURI,DOAMNE ISUSE HRISTOASE NU MA LEPADA DE LA FATA TA SI DUHUL TAU CEL SFANT NU-L LUA DE LA MINE (PSALMU50)SA-L INVETI DACA NU-L STII ESTE DE MARE AJUTOR.DOAMNE AJUTA.
Laura-optimista
octombrie 16, 2010 @ 8:00 pm
Atunci când simţim că se apropie de noi ispita întristării, să folosim cele patru medicamente duhovniceşti, recomandate de către Sfântul Ioan Cassian: rugăciunea, nădejdea în Dumnezeu, cugetarea la cuvintele dumnezeieşti şi petrecerea cu oameni cuvioşi. Dacă ne vom ocupa mintea cu sfintele cuvinte ale Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii noastre, niciun gând negativ nu ne va putea tulbura sufletul şi, chiar dacă ne va tulbura, repede ne vom reveni, pentru că Domnul, pentru sârguinţa noastră de a-L căuta, ne va salva. Îmi imaginez că şi nouă, credincioşilor, ni se poate întâmpla să cădem în depresie, dar să nu deznădăjduim, ci să luptăm cu mult curaj şi cu încredere în Hristos, iar El, Bucuria sufletelor noastre şi Izvorul veşnicei fericiri, va umple inimile noastre de sfânta pace şi bucurie a Duhului Sfânt. Împărăţia lui Dumnezeu, precum ne încredinţează Sfinţii Apostoli, este”dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt”. Să căutăm această stare care, potrivit Mântuitorului Hristos, se află în noi. S-o căutăm, dar nu singuri, ci cu ajutorul Domnului, Care ne cunoaşte sufletele mai bine decât noi înşine şi infinit mai bine decât psihologii din lumea aceasta. Fericitul Augustin, în „Confesiunile” sale, Îi cerea lui Dumnezeu puterea de autocunoaştere: „Dă-mi, Doamne, ca să mă cunosc!”. De aceea, orice patimă am avea, chiar dacă am ajunge în cea mai cumplită deznădejde, trebuie să strigăm către Domnul cu multă credinţă, cu absolută încredere şi în mod sigur sufletele noastre se vor umple de harul Său şi de bucuria duhovnicească.
Dă-ne, Doamne, adevărata bucurie, bucuria de a fi împreună cu Tine, ca să trăim în Împărăţia ta încă din lumea aceasta şi să rămânem în veci robii Tăi smeriţi!
„Bucuraţi-vă totdeauna întru Domnul. Şi iarăşi zic: bucuraţi-vă!”(Filipeni4,4)
Doamne ajută!
niculina
octombrie 16, 2010 @ 8:01 pm
SA-L STRIGI CU TOATA INIMA PE DOMNUL CA EL VA VENI DOAR ATUNCI CAND TU IL VEI CHEMA INTRADEVAR,NU-TI PIERDE INCREDEREA IN DUMNEZEU,NU TREBUIE SA TE INTRISTEZI DUMNEZEU VA STA LANGA TINE DACA IL VRI CU ADEVARAT.EU AM AVUT MARI PROBLEME DOMNUL MA AJUTAT.DUMNEZEU SA TE TINA IN LINISTE SI PACE.
Laura-optimista
octombrie 16, 2010 @ 8:06 pm
„A fi, bucurie eternă şi sfântă!”(Nichifor Crainic)
Pentru mine, din întreaga Sfântă Scriptură, cele mai încurajatoare cuvinte, care mă ridică din întristare, sunt cele de la Romani8,35: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos”. :love: 🙂 :love:
„Fericirea nu-i nici în afara noastră, nici în noi, ci în Dumnezeu”(Blaise Pascal)
Laura-optimista
octombrie 16, 2010 @ 8:16 pm
„Domnul Hristos nu vrea să fim o ceată de tânguitori, ci o ceată de înmulţitori de bucurie.”(pr. Teofil Părăian)
„Să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care nu au nădejde.”(Sf. Scriptură)
„Fiţi însetaţi de Hristos şi El vă va împlini cu dragostea Sa.”(Sfântul Isaac Sirul)
Am găsit pe site-ul http://www.citatepedia.ro un citat al lui Richard Wurbrand, un creştin protestant care a suferit pentru Hristos în închisorile comuniste şi a fost coleg de celulă cu Fer. Mucenic Valeriu Gafencu. Citatul respectiv, deşi aparţine unui protestant, exprimă o idee în totalitate ortodoxă şi este deosebit de impresionant: „Un credincios adevărat trebuie să lupte până la sânge împotriva tristeţii, căci ea ne paralizează puterea şi viaţa în Hristos. Hristos este Domnul bucuriei!”.
Aşa să ne ajute Dumnezeu ca, potrivit îndemnului apostolic(ITesaloniceni5,16), să ne bucurăm pururea!
Laura-optimista
octombrie 16, 2010 @ 8:21 pm
„Dacă vrei să birui întristarea, nu te necăji. Şi chiar dacă eşti lovit, ocărât, sau prigonit, nu te supăra, ci mai mult bucură-te! Şi numai atunci să-ţi pară rău, când greşeşti. Însă şi atunci cu măsură, pentru ca să nu cazi în deznădejde.”(Sfântul Efrem Sirul)
raul
octombrie 16, 2010 @ 10:08 pm
De obicei atunci cand cineva din jurul meu sufera, sau are o anumita stare de suparare reusesc intr-un fel sau altul sa-l incurajez, apare zambetul de cele mai multe ori. Ajung si eu in situatia lor, insa in acele momente nu vreau sa am pe nimeni in preajma mea, sa-mi vorbeasca sau mai mult decat atat sa incerce sa ma consoleze.. nu cred ca este intocmai bine, dar nu stiu..spuneti-mi cineva, ceva. multumesc
Laura-optimista
octombrie 17, 2010 @ 5:04 pm
Raul, Doamne ajută! 🙂
Cred că starea ta este absolut normală, pentru că fiecare dintre noi, atunci când este trist, devine irascibil şi are tendinţa de a se izola. Totuşi… cred că este bine să încercăm să învingem această stare, să încercăm să comunicăm cu ceilalţi, pentru că tocmai această tendinţă de a fugi de ajutorul celorlalţi ne agravează starea sufletească. Atunci când te simţi descurajat şi trist, mărturiseşte-I Mântuitorului starea ta, spune-I tot ceea ce simţi, precum ne sfătuieşte Psalmistul David: „Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune”. Domnul Hristos, Doctorul trupurilor şi al sufletelor noastre, îţi va dărui, pentru credinţa ta, pacea Sa „care covârşeşte orice minte”. De asemenea, te-aş sfătui ca, în acele momente, să discuţi cu o persoană apropiată, în care ai încredere şi în faţa căreia îţi poţi descărca sufletul. Vorbeşte-i acelei persoane şi încearcă să-i asculţi cuvintele de încurajare, chiar dacă ţi-e greu şi te simţi nervos sau deprimat. Dacă nu ai pe nimeni apropiat, găseşte-ţi un bun duhovnic, un prieten, o persoană care să ştie să te asculte şi care-ţi inspiră încredere. Este minunat faptul că Dumnezeu ţi-a dăruit capacitatea de a-i încuraja pe alţii. 🙂
Dumnezeu să fie cu tine!
Nico
octombrie 17, 2010 @ 6:17 pm
Mi-a placut foarte mult ceea ce a spus Sfantul Efrem Sirul si a citat Laura-optimista mai sus.Cel putin o zi pe saptamana-duminica-nu putem sa fim tristi pentru ca avem privilegiul de a participa la Sfanta Liturghie, unde simtim bucurie si speranta-eu una plec de acolo foarte linistita si optimista pentru ca reusesc sa ma desprind de griji si probleme in timpul slujbei. [b]Cu intristarea trebuie sa ducem o lupta permanenta [/b], trebuie sa ne amintim mereu de sacrificiul Domnului Hristos pentru noi, ca suntem foarte pacatosi si totusi El ne iarta si ca „dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos este mai mare decat dragostea celui mai mare sfant pentru Dumnezeu”. Trebuie sa ne obisnuim sa fim optimisti,sa ne rugam des, sa meditam la cuvintele Mantuitorului si sa practicam rugaciunea mintii, pe care o putem spune in gand oriunde si oricand, indiferent de ce facem in acel moment.Eu cred ca daca ne straduim sa facem asa o saptamana ne va intra in reflex si vom scapa de tristete. Foarte important este, dupa parerea mea, [b]sa-L purtam pe Dumnezeu in gandul nostru mereu [/b], in fiecare zi, sa ne aducem aminte de El cat de des putem.
Fie ca Dumnezeu sa ne ajute sa ne inarmam in fiecare moment cu ganduri despre mantuire, despre scopul nostru pe acest pamant si cum sa implinim voia Lui in permanenta si astfel sa iesim biruitori in lupta cu duhurile rele! Doamne ajuta!
raul
octombrie 17, 2010 @ 9:39 pm
multumesc Laura! Si nu spun multumesc doar pentru ca asta ar urma sau *asa e frumos*.Poate ca undeva in interiorul meu stiam toate aceste lucruri de care mi-ai amintit, dar este altfel…imi dau seama..sunt atatea de indreptat in mine.
Laura, astazi cu ocazia unei zile de nastere la care am fost invitat, am cunoscut si alti prieteni noi.. Spre seara am inceput sa discutam fel de fel.. Vreau sa-ti spun ca erau si vreo trei fete care nu prea aveam treaba cu Doamne Doamne, dar na..*cu totii cuntem crestini!* Una dintre ele spunea, simtindu-se oarecum apreciata de parerea ei ca nu e nici o problema ca *doi tineri sa intretina o relatie sexuala inainte de casatorie, doar nu suntem pe vremea lui Ceausescu!* Cealalta avea un comportament de parca a fi tanar nu are nici o legatura cu *popii sau cu babele care umplu bisericile cu noaptea-n cap*..se vedea pe chipul ei lipsa de pace, liniste…frumusete interioara.. Exista doar un fel de bucurie, multumire de sine si acea dorinta *de a te simti bine*.. E trist Laura..cum ii pot spune unei astfel de fete ca Hristos o iubeste si pe ea si ca asteapta sa fie primit si in inima ei..ca a te ruga si a mai posti cate o vinere nu inseamna ca ai o minte inapoiata, ca a renunta la house-ul din cluburi nu este nicidecum o *plictiseala mortala* ci o pace…o liniste, bucuria zambetului curat..ca bucuria ei nu vine din *iubirea* celui care o saruta tinand intr-o mana tigarea iar in cealalta doza de Beks ci din curatie..din vorba sincera si inceata..din timida strangere de mana a celuilalt.. Nu stiu Laura..ma simt obosit, nu deznadajduit, ci doar obosit.. Multumesc inca o data pentru cuvintele provocatoare de meditatie.. Domnul cu tine!
Laura-optimista
octombrie 20, 2010 @ 3:22 pm
Raul, îţi mulţumesc şi eu pentru cuvintele frumoase. 🙂
Din păcate, am cunoscut mulţi tineri dezorientaţi, care trăiesc departe de Hristos, fără a conştientiza ceea ce pierd. 🙁 Cei mai mulţi dintre colegii mei de liceu erau exact la fel ca acele tinere, despre care mi-ai vorbit. Este foarte foarte trist. 🙁 Din păcate, în învăţământul laic elevii sunt prea puţin informaţi despre credinţă şi… unii dintre profesori îi îndepărtează chiar de adevăr, promovând concepţii incompatibile cu învăţătura lui Hristos. Mă întrebai cum le-ai putea spune acelor tineri că Hristos îi iubeşte şi pe ei şi aşteaptă să fie primit în inima lor. Cred că aşa, pur şi simplu. Dacă le vei împărtăşi acelor tineri gândurile tale cu sinceritate şi convingere, zâmbind, fără a insista în mod excesiv, vei obţine reacţii pozitive din partea lor. Mă gândesc la colegii mei din liceu, la reacţia lor faţă de credinţă şi-mi amintesc faptul că, atunci când domnul profesor de religie le vorbea cu bucurie despre Dumnezeu, îl ascultau cât de cât şi chiar îl simpatizau, dar în clasa a XII-a, când a venit la oră un domn profesor nou, care avea o atitudine mai dură(doar în aparenţă), au început să-l ironizeze, să spună glume necuviincioase faţă de religie şi să pună întrebări specifice necredincioşilor. Se observa clar faptul că se simţeau constrânşi, agasaţi… i-au reproşat chiar domnului profesor atitudinea „nedemocratică”. De aceea, cred că, dacă le vei vorbi acelor tineri cu sinceritate despre iubirea lui Dumnezeu, zâmbind deschis şi schimbând subiectul discuţiei atunci când ei se plictisesc, vei reuşi să-i apropii de Hristos. Te întristează necredinţa tinerilor? Şi pe mine, dar… la Dumnezeu orice este posibil, chiar şi întoarcerea la credinţă a unor astfel de suflete rătăcite.
Dumnezeu să fie cu tine!
Ionica A
ianuarie 25, 2011 @ 3:41 pm
re: incerc sa ies din stare depresiva…..
depresia………..,am cunoscut-o si eu.S-au adunat mai multe intr-un timp scurt si din cauza ca am incercat sa le rezolv singura,nedorind sa rada cineva de problemele mele,am cazut in adancul negru al deznadejdii.Este cumplit.Dar am depasit momentul cu greu:am inceput sa iau magneB6,sa fac putin sport,sa ma destainui si multa rugaciune impletita cu lacrimi,mers la biserica Sf.Spiridon ,toate impletite m-au ajutat.Domnul nu m-a lasat.Nu mi-am pierdut nadejdea nicio clipa.Mi-am imaginat conul de lumina care ma inconjoara,am vizionat filme de comedie,am ajutat o ruda bolnava.Probabil ca nemaigandindu-ma doar la ale mele(egoism)am depasit acest negru imens.Oricine poate.Rugaciunea spusa din adancul adancului inimii,care da drumul lacrimilor ,este cea mai purificatoare,vindeca tot.Doamne ajuta tuturor celor aflsti in nevoie!Ionica