Cele mai frumoase portrete de familie
Ma intreba o colega/prietena penticostala mai demult : „Voi ortodcsii, de ce va inchinati la icoane ? Nu stiti ca e pacat sa va inchinati idolilor ?”. Eu i-as fi raspuns inapoi : ” Tu nu ai simti niciodata nevoia sa saruti poza cuiva foarte drag din familie ,care a murit? „
Icoanele au apărut încă de la începuturile creştinismului, şi, chiar Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca este cel care a zugrăvit primele icoane ale Maicii Domnului. Crestinii se roaga in prezenta icoanelor, dar nu la icoane, vopselelor sau lemnului.
Spunea cineva foarte frumos, faptul ca venerarea si respectul icoanelor de catre crestini, este precum respectul fata de steagul romanesc. ” Respectul fata de steag reprezintă aceeasi atitudine ca si fata de icoane, un fel de venerare. Asa cum nu veneram lemnul sau vopseaua, ci persoana pictata în icoana, tot asa patriotii nu venerează tesatura si culorile, ci tara reprezentata de steag.”
Era o data un baiat .Si baiatul acesta se plimba iarna intr-o zi cu bunicul sau , prin padure.Intamplarea nefericita facu ca baiatul sa se apropie de un iaz inghetat, si din neatentie sa alunece in el, gheata fiind prea subtire. Bunicul isi arunca toiagul ca sa il salveze pe baiat, baiatul se prinse de toiag, fiind tras afara,dar in acelasi timp,bunicul aluneca si el in iaz.
Baiatul, neavand destula putere, nu reusi sa il traga pe bunicul sau , si acesta muri inecat. Dupa aceasta intamplare, el pastrase toiagul bunicului cu sfintenie, obiectul ce ii salvase viata.Uneori lua toiagul in mana, il mangaia si il saruta. Din cand in cand, pe furis, cand nu il vedea nimeni, scotea o poza de-a bunicului din buzunar , varsa o lacrima rapida, si saruta poza pe ascuns. Intrebat de un coleg de ce tot tine toiagul acela in coltul camerei , baiatul raspunse : ” Acel toiag imi aduce aminte faptul ca o persoana foarte draga mie, care m-a iubit neconditionat si a avut grija de mine , si-a dat viata pentru mine „.Vazut mai apoi de catre cineva sarutand poza, acesta il intreba, chicotind rautacios : ” De ce saruti acea poza ? ” Iar el raspundea : ” Acea poza imi aduce aminte de bunicul meu, care a murit, dar care stiu ca are grija de mine. Si pentru ca nu pot sa ii sarut obrazul in semn de multumire, respect si iubire, ii sarut aceasta poza, aducandu-mi mereu aminte de el si purtandu-l in suflet. »
Toiagul inseamna crucea pentru crestinii ortodocsi, crucea ce o purtam la gat, crucea ce o avem pe perete sau pe raft. Iar poza baiatului, sunt Icoanele pentru noi, icoanele pe care le sarutam cu umilinta, cu iubire si contemplare. Caci asa cum spunea Sf. Grigore de Nissa, nu putea trece pe lângă o icoana cu Avraam care-l jertfea pe Isaac „fără sa verse lacrimi”.
Dupa aceasta scurta povestioara, este absurd sa sustinem ca acel baiat venera o hartie si un lemn. Asa cum e absurd sa sustinem ca noi veneram lemnul sau sticla din fata noastra. Veneram Sfintii, pe Maica Domnului si pe Fiul ei, reprezentati in aceste icoane.
Icoana este o imagine făcută nu pentru ochi şi minte, ci pentru suflet şi inimă, căci, chiar dacă sensurile nu sunt înţelese de la prima vedere, icoana aduce mângâiere, ne întăreşte făcându-ne să avem nădejde; când sufletul “plânge” şi privim icoana Maicii Domnului, parcă simţim iubirea, milostivirea şi sprijinul aceleia ce “a născut pricina veseliei”. Icoana ne ridică din lumea aceasta, din zbuciumul cotidian, ducându-ne cu gândul la cele mai presus de lume, la contemplaţia care ne sfinţeşte vederea şi, prin ea, sufletul. „Prin icoane vizibile suntem condusi la contemplarea a ceea ce este divin si spiritual”( Sf. Ioan Damaschinul).
Din icoane putem invata. Le privim, si observam toata « familia » Lui Dumnezeu. Vedem smerenie, iubirea si blandetea acestora, umplandu-ne de liniste si de ganduri bineplacute lui Dumnezeu. Vedem un Sfant, si ne aducem aminte de viata acestuia, ne aducem aminte de invataturile acestuia, de sfaturile sale. Si atunci ne minunam , ni se umple sufletul de dorinta de a-L Slavi pe Dumnezeu, si ne rugam, contempland si multumind Domnului. Privim icoanele, dar deja privim dincolo de acestea. Ne minunam si ne facem cruce, dar nu ne minunam pentru aurul sau foitele de aur ce s-au utilizat in realizarea icoanei.
Cand ma uit la imaginea unei fete semi-imbracate , facand reclama la cine stie ce , la ce lucru bun si folositor ma pot gandi ? Insa cand privesc o icoana, cum sa nu imi amintesc faptul ca Iisus Hristos si-a dat viata pentru noi din iubire ?
Cand privesti icoanele, doar lucrurile bune pot incolti in mintea ta.Iti aduci aminte de virtutile, de intamplarile si de minunile ce au fost savarsite, si de aceea, cum sa nu le privim mereu cu atata iubire ?
„Icoanele sunt portretele de familie ale lui Dumnezeu” – Ana Maria Badea, 12 ani
Cat de simplu si frumos !
Doamne ajuta !
S.
A.
octombrie 18, 2010 @ 8:33 pm
îndemn la trezvie
se spune că un artist ce este cu adevărat artist trebuie să fie capabil să-și apere propria arta…
la fel putem spune și despre un creștin ortodox…nu putem spune că suntem creștini ortodocși dacă nu suntem capabili să ne apăra și susține propria credință.
acest articol îmi aduce aminte că trebuie să știu cine și ce sunt oriunde și oricând.
mulțumesc.
Laura-optimista
octombrie 19, 2010 @ 5:59 pm
Felicitări, dragă S. Ai scris încă un articol minunat. :love:
Într-adevăr, creştinii protestanţi consideră că noi, ortodocşii, ne-am închina la idoli şi îşi argumentează opinia printr-un text din Vechiul Testament, în care se consemnează porunca divină de a nu ne închina chipurilor cioplite. Într-adevăr, una dintre poruncile revelate de Dumnezeu lui Moise era aceea ca fiii lui Israel să nu-şi facă niciun chip cioplit, dar scopul acelei porunci era doar interzicerea idolatriei, nu a artei, sau cu atât mai puţin a icoanelor utilizate în cultul creştin-ortodox. Dumnezeu ştia că, dacă acei credincioşi nematurizaţi din punct de vedere spiritual ar fi construit chipuri cioplite şi le-ar fi venerat, ar fi căzut în idolatrie, ajungând să le considere drept divinităţi. Fiind înconjuraţi de popoare politeiste şi influenţaţi de obiceiurile acelora, evreilor de atunci le-ar fi fost imposibil să înţeleagă faptul că Adevăratul Dumnezeu este o Fiinţă spirituală, iar obiectele din lumea aceasta pot doar simboliza realităţile duhovniceşti. De aceea, pentru acel stadiu din istoria omenirii, era necesară evitarea folosirii oricăror chipuri cioplite(de fapt, icoanele nici nu sunt „chipuri cioplite”, dar trecem peste asta) în cult. Noi, creştinii, „adevăratul Israel”, cei care „nu mai suntem sub Lege, ci sub har”, ne putem arăta iubirea faţă de Unicul nostru Dumnezeu şi prin cinstirea icoanelor, căci, nemaifiind copii în viaţa duhovnicească, avem o capacitate de înţelegere superioară celor de sub Legea Veche şi cunoaştem deosebirea dintre creaţie şi Creator. Nu prea mai am ce să spun pe această temă, fiindcă principalele argumente în favoarea cinstirii Sfintelor Icoane au fost prezentate de către S. 🙂 Totuşi, aş mai dori să adaug faptul că principalul temei dogmatic al cinstirii icoanelor este dogma Întrupării Mântuitorului. De ce? Înainte de Întruparea Fiului lui Dumnezeu, porunca „să nu-ţi faci chip cioplit” era perfect justificată, pentru că Dumnezeu, Care este Duh, nu putea fi reprezentat prin obiecte materiale, dar după ce „Dumnezeu S-a arătat în trup”, devenind şi Om adevărat, poate fi pictat, întrucât, după firea Sa umană, are trup material. Domnul Iisus Hristos, Care este o Persoană unică în două firi(dumnezeiască şi omenească), a fost văzut şi, din acest motiv, poate fi reprezentat în icoane fără nicio teamă.
În plus, chiar şi în Vechiul Testament Dumnezeu le-a poruncit israeliţilor să împodobească templul cu chipuri de heruvimi(nu mai reţin exact textul, dar aceasta era ideea), ceea ce demonstrează faptul că, în realitate, porunca a doua din Decalog se referea strict la păcatul închinării la idoli. Tot în perioada Vechiului Testament, poporul ales a păstrat şarpele de aramă ridicat de Moise în pustie. L-au păstrat, pentru a-şi aminti modul miraculos în care Dumnezeu îi salvase de şerpii veninoşi, iar Domnul, în înţelepciunea Sa, le-a îngăduit credincioşilor Săi să păstreze acel obiect, până când au ajuns la exagerări(cum era de aşteptat în acea perioadă). Într-adevăr, unul dintre regii lui Israel a distrus şarpele de aramă, dar nu pentru că prezenţa lui în Templul sfânt ar fi constituit un act de idolatrie, ci fiindcă, precum aflăm din textul scripturistic, „poporul începuse să-l tămâieze”, considerându-l zeu.
Domnul profesor de Vechiul Testament de la Facultatea de Teologie ne explica faptul că, în traducerile protestante ale Bibliei, în loc de cuvântul „idol”, apare termenul „icoană”. De aceea, cred că unii dintre creştinii protestanţi nu conştientizează faptul că refuzul cinstirii icoanelor este o eroare dogmatică. Ei nu ştiu că povăţuitorii lor spirituali au tradus Sfânta Scriptură în mod tendenţios şi, văzând că în Biblie există texte întregi împotriva închinării la „icoane”(de fapt, la idoli, traducerea lor fiind tendenţioasă), cred în mod sincer că noi, creştinii ortodocşi, am căzut în idolatrie, nesocotind textul revelat. Cred că, în discuţiile cu aceşti confraţi ai noştri creştini de alte confesiuni, care se închină Adevăratului Dumnezeu(Sfânta Treime) asemenea nouă, trebuie să fim foarte îngăduitori şi, fără a ne trăda credinţa, să le explicăm cu blândeţe şi răbdare, faptul că, potrivit unei traduceri mai obiective a Scripturii, cuvântul „icoană” pe care-l văd ei în Vechiul Testament se referă la idoli, nu la sfintele icoane din Biserica ortodoxă. Cred că ar trebui să le spunem clar că motivul neînţelegerii dintre noi este o greşeală de traducere, pentru că, în mod sigur, proorocii Vechiului Testament n-ar fi putut combate cultul creştin al icoanelor, care atunci nu exista, ci s-au opus doar închinării la idoli. Obiectele adorate de către evreii din perioada Vechiului Testament nu-L reprezentau pe Unicul şi Adevăratul Dumnezeu, ci erau chipuri ale zeilor. În icoanele creştine, este pictat Domnul Iisus Hristos (Dumnezeu-Omul), Maica Sa, Îngerii şi Sfinţii Săi. Un alt fapt, pe care creştinii protestanţi nu-l ştiu sau nu-l înţeleg este adevărul că între cinstirea adusă lui Dumnezeu şi cea dedicată icoanelor este o diferenţă semnificativă: în timp ce lui Dumnezeu(Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh) I se cuvine o închinare supremă, absolută(adorare), Sfintelor Icoane şi Sfintei Cruci le este acordată doar cinstire(venerare). Sfintele Icoane nu sunt cinstite pentru ele însele, ca şi cum ar fi divinităţi(Doamne, fereşte-ne de o asemenea rătăcire!), ci Dumnezeu este adorat prin cinstirea lor. Comparaţia dintre portretele noastre de familie şi icoane mi s-a părut deosebit de sugestivă, căci, atunci când sărutăm o poză, nu ne arătăm deosebit de iubitori faţă de hârtie :-)), ci faţă de persoanele reprezentate în acele fotografii. Exact la fel, prin cinstirea icoanelor, nu divinizăm un anumit material sau obiect, ci ne manifestăm evlavia faţă de cei pictaţi în acestea(Sfânta Treime, Maica Domnului şi Sfinţi).
Dumnezeu să-i ajute pe toţi creştinii despărţiţi de Biserica noastră să se întoarcă la dreapta credinţă, pentru ca toţi cei ce credem în Hristos să-l slăvim şi să-L mărturisim împreună, iar nu împărţiţi în atâtea confesiuni şi denominaţiuni diferite. Domnul să ne dăruiască şi nouă, creştinilor ortodocşi, râvna de a le arăta confraţilor noştri de alte confesiuni adevărul. Să nu ascundem adevărul credinţei de dragul păcii, ci să-i ajutăm pe toţi să primească în sufletele lor, prin credinţă, dogmele revelate ale Bisericii noastre ortodoxe.
„Sfintele Icoane sunt Biblia neştiutorilor de carte.”
Doamne ajută!
S.
octombrie 20, 2010 @ 8:30 pm
Laura , multumesc frumos pentru cuvintele de folos. Intr-adevar, cum ai spus, se face o confuzie mare cand protestantii cred ca inchinarea absoluta (adorarea) este atribuita icoanelor. Cu atat mai mult Sfintilor din icoane…
Asta ar fi o alta neintelegere a prietenei mele penticostale. Crede ca ne inchinam Sfintilor la fel ca si lui Dumnezeu, sau ca ii punem pe Sfinti la acelasi nivel cu Dumnezeu, spunadu-mi astfel ca Dumnezeu e singurul ce trebuie venerat.Si de aici ne crede pe noi ortodoxii, intr-o mare ratacire.
Guest
octombrie 21, 2010 @ 5:16 pm
Teistii sustin ca morala este data de Dumnezeu, cu alte cuvinte, ceva este bun/rau din punct de vedere moral numai si numai pentru ca Dumnezeu spune ca este asa. Un mod de a gandi (mai bine zis un cliseu) foarte frecvent repetat de teisti, impreuna cu corolarul sau – cei care nu cred in Dumnezeu (ateii) nu pot fi morali.
Afirmatia teista se poate interpreta in sensul ca Dumnezeu stipuleaza ce este bun/rau prin porunci divine. O actiune este buna/rea numai pe baza faptului ca el a prescris ce trebuie sa facem si ce nu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a creat morala in mod arbitrar. Aceasta are o serie de consecinte importante. Una este ca Dumnezeu ar fi putut la fel de bine sa aleaga de exemplu tortura ca buna si cinstea ca fiind rea. OK, teistii argumenteaza aici ca asa ceva ar fi imposibil pentru ca Dumnezeu este prin definitie perfect din punct de vedere moral si nu poate sa aleaga raul nici sa condamne binele. Dar asta inseamna ca independent de alegerea sa tortura e rea si ca urmare o fiinta perfecta moral nu o va accepta; adica morala exista intr-un fel independent de Dumnezeu. Pe de alta parte, daca inainte de alegerea sa tortura este neutra moral, pe ce motiv afirma teistii ca e imposibil sa aleaga tortura ca buna? Si apoi, cum poate fi ceva imposibil pentru o fiinta omnipotenta?
Dumnezeu este, spun teistii, perfect din punct de vedere moral. Dar daca moralitatea este definita in termenii alegerii divine arbitrare, a spune ca Dumnezeu este perfect se reduce la o simpla tautologie – la a spune ca Dumnezeu alege ceea ce el alege, teistii ramanand fara un motiv pentru a-l slavi pe Dumnezeu. Faptul ca Dumnezeu a inventat o serie de reguli nu justifica ca trebuie sa le consideram ca moralitate.
Rationamentul de mai sus are la baza dilema lui Eutiphro, dupa numele dialogurilor lui Platon in care apare. Dilema porneste de la intrebarea: Iubesc zeii binele pentru ca sunt buni sau binele e bine pentru ca il iubesc zeii? Raspunzand afirmativ la prima parte a intrebarii acceptam ca exista o sursa morala independenta de preferintele zeilor (si deci ateii ca si teistii pot fi morali independent de credinta in zei, asa cum se constata de altfel in viata de zi cu zi); daca raspundem afirmativ la a doua parte, atunci acceptam ca ceea ce este moral prin decizie divina ar fi putut sa fie imoral si invers; alegerea lor fiind arbitrara nu avem niciun motiv sa-i slavim pentru presupusa lor „perfectiune” morala. Cel mult am asculta de frica lor.
Concluzia este ca nu exista nicio justificare rationala a moralitatii in termeni divini. Teistii nu au niciun motiv sa afirme ca ateii nu pot fi cel putin la fel de morali.
dumitză
octombrie 21, 2010 @ 7:09 pm
@anonimul dinaintea mea.Fiecare are libertatea de a alege dacă crede sau nu în Dumnezeu şi, eventual, în ce Dumnezeu crede.Cum spunea cineva la nivel de opinie putem purta discuţii la nivel de credinţă nu. Nu mă duc eu să-l învâţ pe musulman că ortodoxia e adevărata credinţă, cum nici el nu vine să îmi explice că islamismul e religia cea mai bună. Existenţa lui Dumnezeu nu poate fi demonstrată raţional, aşa că eu cel puţin nu am nici o problemă în a accepta concluzia ta.Ba mai mult la Judecată ortodocşii vor da socoteală prin raportare la învăţătura lui Hristos, în timp ce ateii vor da socoteală prin raportare la buna cuviinţă, la modul în care au făcut bine sau rău. În final am două observaţii: 1. nu văd absolut nici o legătură între ce ai scris tu şi subiectul articolului(poate ne explici că eu nu sesizat) şi 2. mai uşor cu concluziile pe bază raţională
Laura Stifter
iunie 25, 2011 @ 1:52 pm
„CAPITOLUL VII
SFINTELE ICOANE
Ce infatiseaza icoanele?
Mai intai de toate, infatiseaza chipul Mantuitorului nostru Iisus Hristos si intamplari din viata Sa dramatica. Cele infatisate in scris in Evanghelie, sunt infatisate ochilor nostri si in culoare, zugravite pe peretii bisericilor, pe lemn sau pe alta materie. Cele ce sunt istorisite prin citire urechilor noastre, ne sunt istorisite prin vedere ochilor nostri.
Pe cine mai infatiseaza icoanele?
Infatiseaza si pe Preasfanta Fecioara Maria, ingerii si sfintii.
De ce nu dam cinstire si altor fapturi sau lucruri, ci numai ingerilor si sfintilor?
Pentru ca ingerii si sfintii sunt legati de persoana dumnezeiasca a Mantuitorului nostru Iisus Hristos si reprezinta singurele fapturi care au vrednicie vesnica. Restul fapturilor create sunt spre ajutor si au vrednicie vremelnica.
Care este semnificatia fundamentala a icoanelor ingerilor si sfintilor?
In esenta icoanele reprezinta domnia puterilor mai presus de fire asupra puterilor firii.
Noi cinstim icoanele ca pe obiecte materiale?
Nicidecum. Noi nu veneram pe nimeni si nimic decat numai pe Preasfanta Treime in Unime – UNUL DUMNEZEU. Dar noi cinstim pe sfinti ca pe cei mai buni copii ai lui Dumnezeu si urmatori ai lui Hristos; si le cinstim chipurile in chip deosebit, asa cum copiii cinstesc fotografiile parintilor sau fratilor lor.
Sunt icoanele altceva mai mult decat tablouri cu infatisari ale lui Hristos si ale sfintilor Sai si altceva mai mult decat un simbol al cinstirii pe care noi o avem pentru ei?
Ele sunt mai mult decat atat. Icoanele sfintite sunt canale ale puternicului har dumnezeiesc care da tamaduire, innoieste, lumineaza, daruieste curaj si mustra. Atat de mult iubeste Domnul Dumnezeu pe sfintii si mucenicii Sai, casnicii Sai, incat a dat putere chiar si chipurilor zugravite ale acestora cand sunt cinstite, si numelor lor cand sunt chemate spre ajutor.
Cum ne putem incredinta de aceasta?
Prin felurita experienta a Bisericii de-a lungul multor generatii, precum si prin experienta generatiei noastre, si prin lucrarea facatoare de minuni a icoanelor.
De ce cinstirea si chemarea sfintilor nu a fost asemenea inainte si dupa Hristos?
Pentru ca toti s-au aflat in Iad pana cand Hristos a coborat acolo si le-a eliberat sufletele.” (Sfântul Nicolae Velimirovici, Catehismul Bisericii Ortodoxe)
Sursa online: http://www.resurse-ortodoxe.ro
Doamne ajută, dragi fraţi întru Hristos!