Celor care nu ştiu să iubească

Spre asfinţit cerul s-a mişcat…Cu sufletul plin de dor şi tristeţe, i-am spus Măicuţei Domnului neputinţa mea…

Puf alb… uşor pe cer s-a adunat, iar ochii mei în lumină caldă Îi citeau Mângâietorului

…sufletul atunci încet mi se mişca…iar inima cuminte asculta…

Şi din cer picuri de mărgăritare zburau lin…şi soarele le zâmbea…

M-am întristat atunci că prin purtarea mea, pe îngeraş l-am îndurerat….

…şi dragul de el, pentru mine se ruga Măicuţei Domnului, luminare să-mi dea….

…şi ploaia cădea lin peste pământul uscat…şi arborii se înveseleau, florile cântau şi păsările lin suspinau

Uşor capul pe pernă mi l-am pus, ochii am închis şi am început stropii de ploaie să-i ascult

Am început sa adorm…dar lângă mine îngeraşul se ruga…şi atunci am început şi eu, păcătos, vindecare Domnului Iisus Hristos să-i cer …

Şi când ochii i-am deschis, pe cer se colorau raze de lumina…şi ridicându-mă căutam cu ochii să le cuprind…

Miros de tei am început să respir şi Mângâietorului i-am mulţumit,

Pentru iubirea Sa, pentru purtarea Sa de grijă pentru întreaga natura plină de culoare…

Şi privind copacii de tei…deodată pe cer, razele de soare au început cu norii să se joace

Ei erau ca nişte copilaşi…se bucurau în cer de o îmbraţişare…

Eu îi vedeam ca pe nişte îngeri trimişi de Domnul din cer, erau luminoşi, aurii, aveau aripi ….

Şi am simţit cum Hristos este în toate, şi atunci dorul m-a cuprins şi mai mult…

Sunt eu vrednic, să ridic capul meu spre cer, să privesc mila Domnului?

Şi atunci sufletul meu uşor a grăit Domnului Iisus binecuvântare şi Măicuţei vindecare să-mi dea,

mie…celui care nu ştiu să iubesc!

(Oana)