Celor deznădăjduiţi!
Dintre toţi cei de pe acest site şi dintre mulţi alţi oameni, eu sunt ultima care ar trebui să îndrăznească să scrie celor aflaţi în deznădejde. Îngăduiţi-mi însă să vă scriu, ca o soră, vouă, celor atinşi de lipsa de nădejde. Poate că eu n-am avut niciodată durerea pe care voi o aveţi şi care vă împinge la singurătate şi la renunţarea la nădejde. Dar, în ultima vreme, v-am întâlnit tot mai des şi ascultându-vă durerea, o mică parte din ea s-a aşezat şi pe umerii mei. Că numai aşa am prins drag de voi: gustând un strop din durerea voastră. E însă prea mică partea de durere pe care am luat-o eu de la voi, aşa de mică încât nici n-am reuşit poate să vă fac să vă simţiţi mai uşuraţi. Pe umerii voştri a rămas încă o sarcină grea, pe care o puteţi ridica şi duce numai cu Hristos.
Mulţi dintre voi deznădăjduiţi din cauza păcatelor. Of… tot omul este păcătos. Vă închideţi în sufleţelul vostru şi vreţi să fiţi singuri, să nu mai ştie nimeni voi. Pe mulţi dintre voi v-au cuprins patimile de când eraţi încă mici, copii. Nici nu ştiaţi că e păcat, ori cei ce v-au învăţat v-au spus că e ceva normal. Şi v-aţi trezit,… în lumina lui Hristos şi v-aţi văzut pătată haina sufletului.
Fraţii mei dragi, mi-e drag de voi că înainte de a deznădăjdui, aţi luptat. Aţi căutat pe Hristos! Mi-e drag de voi că aţi vrut să ajungeţi la El aşa răniţi. Că numai voi ştiţi cum e lupta grea, cum cazi, bătut, flamând de lumină şi însetat de pace şi aşa, … târâş, aţi căutat pe Hristos ca nişte buni ostaşi ai Lui.
Acum unde sunteţi? Unde e dorul vostru şi lupta voastră? Cum să rămâneţi la pământ? Uitaţi-L pe Hristos cum vă aşteaptă să vă ridicaţi! Uitaţi cum e gata să tămăduiască rănile voastre, să întărească sufletul vostru! Poate aţi pierdut lupte multe, dar războiul nevăzut ţine până ne cheamă Domnul la El, şi voi încă nu aţi pierdut războiul. Lângă voi, de-o parte stă Măicuţa Domnului, Grabnic Ajutătoare şi de cealaltă stă Hristos, Cel tare în războaie.
Chemaţi-i pe ei cu durere, că Domnul a promis că nu ne va lăsa în ziua necazului nostru. Şi va lua El povara de pe umerii voştri. Şi vă iartă Domnul Cel Multmilosârd că pe nimeni nu a refuzat când I S-a cerut iertare, cu inima sinceră. Nu a iertat El pe vameş, pe Maria Magdalena şi pe mulţi alţii? Când aceştia I-au cerut iertare, El nu a zis: „staţi să vă mai cercetez să văd dacă meritaţi”. Nu, ci i-a iertat pe loc. Să credem în cuvintele Lui, că El a zis: „pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afară.” Şi nu vă va scoate afară când veţi merge la Spovedanie cu inima sinceră.
Ştiţi povestioara în care Hristos Domnul mergea alături de profetul Mahomed şi pe marginea drumului văd un căine mort. Putrezea şi era plin de viermi acel câine. Văzându-L, Mahomed şi-a întors privirea scârbit. Hristos însă, stătea langă câine şi se uita cu drag la el. Profetul se apropie şi întreabă de ce priveşte aşa la câinele acela putrezit. Iar Hristos îi spune: „Uite ce dinţi frumoşi are!” Hristos Domnul nu se scârbeşte de păcatele noastre. El cauta la inima omului ca să găsească acolo un strop de frumuseţe, un stop de credinţă. Şi pe acela îl preţuieşte Domnul nostru.
Unde e inima voastră, dragii mei? Oare dacă e căzută în noroi, se va putea ea ascunde de ochii lui Dumnezeu? Nu o priveşte El oare cu dragoste oricât ar fi ea de căzută, că El a creat-o şi pentru ea a suferit bătăi, scuipări şi moarte? Unde e dorul vostru? Oare nu e tot la Hristos Cel Înviat, la Dumnezeul Cel viu?
De ce vă simţiţi părăsiţi , singuri şi fără scăpare? Hristos nu are pe nimeni de părăsit, pe nimeni nu are El de pierdut. Dacă nu L-aţi fi cunoscut pe Dumnezeu, mai greu ar fi fost. Dacă nu L-aţi fi primit pe El ca Mântuitor, v-ar fi cuprins de tot întunericul şi durerea. Dar voi aţi luptat pentru a fi langă Hristos, pentru că aţi cunoscut blândeţea şi bunătatea Lui. Voi v-aţi zdrobit de armele vrăjmaşului, v-aţi ostenit să nu cădeţi pradă acestuia. Şi acum că aţi căzut, pentru ce rămâneţi căzuţi? Ridicaţi-vă şi aşa cum sunteţi, şchiopi, ciuruiţi, răniţi, strigaţi la Hristos! Cel ce ne-a iertat o dată, ne iartă şi a treia oară, şi de şaptezeci de ori câte şapte, numai să venim la El cu inima zdobită. Să-I dăm Lui inima noastră ca să o vindece!
Suntem ostaşi slabi şi uşor de doborât când suntem singuri. Să ne punem nădejdea în Hristos şi să ne rugăm fierbinte, că nu suntem simpli ostaşi, ci ostaşi ai lui Hristos!
Şi-acum,… iertaţi-mă c-am îndrăznit!
Cu nădejdea că veţi avea nădejde în Hristos, Domnul nostru,
Talita
cin
august 1, 2009 @ 10:41 am
Citind aceasta postare mi-am amintit de o intamplare pe care o povestea un parinte intr-o inregistrare-audio(din pacate nu mai am inregistrarea).Parintele povestea cum o sora s-a dus la Pr.Sofronie Saharov,si era foarte dejnadajduita si i-a zis cu multa durere :”Parinte,rugati-va pentru mine ca sunt..in noroi”.La care parintele a raspuns:”Nu-i nimic sora,DIN NOROI CRESC NUFERII!”…Doamne ajuta!
admin
august 1, 2009 @ 10:54 am
Ce frumos!
cabira
august 1, 2009 @ 11:47 am
@Talita – minunate cuvintele tale, si incurajatoare pentru toti cei care am avut si inca avem momente de deznadejde.
Iar asta, este o alta dovada a faptului ca Dumnezeu lucreaza prin oameni.
Nici eu nu sunt vrednica sa i indemn pe altii sa nadajduiasca, dar pentru ca am primit porunca de la Domnul sa l iubim pe aproapele nostru ca pe noi insine, avem cred eu, datoria de a ne indrepta si „a ne purta unii altora sarcinile”, dupa cum spune Apostolul Pavel.
Mesajul tau este atotcuprinzator, si poate cuvintele mele nu si mai au rostul,insa pentru ca toti ne luptam cu anumite ispite, si deseori cadem in deznadejde, am invatat de la cineva drag ca atunci cand am o problema, sa caut cuvant de indreptare in Sfanta Scriptura, caci Dumnezeu are raspuns pentru toate.
Si referitor la ispite si deznadejde, ne stau marturie cuvintele Apostolilor Iacov (cap.1) si Pavel (Evrei, cap.12).
Va indemn sa cititi capitolele in intregime, spre intarirea voastra, caci este scris: „Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4).
Si iata ce sta scris la Iacov 1, 2-4
„Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite,
Ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea;
Iar răbdarea să-şi aibă lucrul ei desăvârşit, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, nelipsiţi fiind de nimic.”
Evrei, 12,3-8:
„Luaţi aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre.
În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge.
Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: „Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El.
Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte”.
Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte?
Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi şi nu fii adevăraţi.”
Sa ne smerim dar, in incercarile si necazurile pe care le avem, avand bucuria de a fi fii legitimi.
@cin – inaltatoare cuvintele Parintelui.
NADEJDE si BUCURIE in Domnul!
…si iertare pentru postul lung.
Lifer
august 1, 2009 @ 1:28 pm
Foarte frumos articolul. Chiar m-au salvat cele citite aici. Domnul sa va ajute!
P.S. M-a amuzat tare imaginea ataşata.
Talita
august 1, 2009 @ 1:29 pm
@Cin, frumoase cuvintele parintelui! 🙂
@ Cabira, multumim pentru indemnul de a cauta raspuns la probeleme noastre in cuvintele Sfintei Scripturi. Si pentru citate multumim! 🙂
Doamne ajuta!
Talita
august 1, 2009 @ 1:31 pm
@Lifer, si pe tine sa te ajute Dumnezeu si Maicuta Domnului!
Tiberiu
august 1, 2009 @ 1:36 pm
Talita,Doamne ajuta!
Multumim pentru vorbele frumoase si pentru povestioara pe care tu cu drag ne-ai istorisit-o.Iti multumesc ca prin ceea ce mi-ai scris pe internet de cele cateva ori cand noi am vorbit,m-ai invatat sa am nadejde in Dumnezeu si sa Il caut in inima mea.Si l-am gasit,si am incercat sa ma marturisesc Lui si El m-a ascultat si m-a sprijinit.Caci Domnul nu ne lasa niciodata.
Sa iti ajute bunul Dumnezeu si Maicuta Domnului in tot ceea ce vei savarsi in viata
adriana
august 1, 2009 @ 4:13 pm
Doamne ajuta, Talita si fie ca vorbele tale sa ajunga la cei care au cu adevarat nevoie de ele…am putea sa ne rugam in acest post mai putin pentru noi si mai mult pentru cei deznadajduiti…oricum poti sa fii in viata aceasta: sarac, bolnav, dispretuit…pe toate le poti depasi, te poti ridica din orice necaz daca esti cu nadejde la Dumnezeu…omul deznadajduit, din pacate, nu gaseste acest fir miraculos (rugaciunea) de care sa se prinda…acesta este motivul pentru care cred ca este de datoria noastra, a celor ce ne putem ruga, sa o facem si pentru cei ce nu stiu sau nu se mai pot ruga.
florina
septembrie 6, 2009 @ 8:44 pm
Talita foarte frumos articolul.Mahnita am fost si mai linistit:-) Doamne Ajuta
Laura-optimista
mai 31, 2010 @ 10:50 pm
„Cine deznădăjduieşte de mila lui Dumnezeu Îl necinsteşte, la fel ca cei care se îndoiesc de existenţa Sa.”(Fer. Augustin)
Bucurie şi nădejde creştină să ne dăruiască Domnul Hristos.
PS. Am reţinut un cuvânt care, deşi nu îi aparţine unui credincios din Bisrica noastră, ci unui pastor protestant, conţine un îndemn ortodox şi folositor: „Credinciosul trebuie să lupte până la sânge împotriva tristeţii, pentru că ea paralizează puterea noastră în Hristos. Hristos este Domnul bucuriei!”(R. Wurbrand)
„Iubiţi mult! Hristos vă porunceşte!”(pr. Arsenie Papacioc)
Laura-optimista
mai 31, 2010 @ 10:54 pm
Un alt antidot împotriva deznădejdii(păcat grav, în care am căzut şi eu de câteva ori, dar Domnul m-a ridicat grabnic) mai putem găsi în Sfânta Scriptură în Epistola către Romani capitolul 8, versetele 31-39. Pe mine aceste versete mă ajută, de fiecare dată, să biruiesc ispita întristării şi deznădejdei.
Domnul cu noi!
Geo
iunie 25, 2010 @ 7:10 am
‘De nu vei ajunge în pragul deznădejdii, nu vei vedea nicicând Lumina.’ Maica Gavriila http://ro.orthodoxwiki.org/Gavrilia_%28Papaiannis%29
somebody
iunie 25, 2010 @ 10:35 am
Problema cu deznadejdea este ca poti ajunge intr-un asemenea hal incat sa nu vrei nici sa mai auzi de Dumnezeu. Poti ajunge atat de ranit de deznadejde incat incetul cu incetul sa te departezi de Dumnezeu pana la stadiul in care nu-L mai simti deloc, pana la stadiul in care nu-L mai simti deloc ca fiind o Persoana, ci o idee, un concept, ceva rece si intangibil.Incetezi sa te mai rogi, te dedai multor pacate,cu care inainte poate duceai o lupta plina de perseverenta (si pe masura ce faci mai multor pacate, te departezi tot mai mult de El si golul din suflet se adanceste).
Cei deznadajduiti cred ca nimeni nu-i poate intelege si fie se refugiaza in lumea lor, se insingureaza,fie se arunca in bratele unor relatiile interumane superficiale si/sau vicioase din care cu greu mai reusesc sa mai iasa. Niciun sfat nu mai poate ajuta o astfel de persoana. Cuvintele Scripturii sau ale Sfintilor incep sa fie niste simple cuvinte care nu mai ating inima in niciun fel…
Deznadejdea sufleteasca (poate) duce mai tarziu si la depresii sau tulburari de personalitate grave si e nevoie atunci si de interventia medicului (nu se mai rezolva totul DOAR prin spovedanie,rugaciune si Sf Taine).Se poate ajunge si la schizofrenie, sinucidere etc.
Asa ca lucrurile sunt mult mai grave decat ar putea parea la prima vedere.
Ideea e urmatoarea: luptati cu deznadejdea cat timp e in faza incipienta,cat timp o mai puteti controla.
S-ar putea ca la un moment dat sa va controleze ea pe voi…:sad:
Alexa
iunie 25, 2010 @ 11:36 am
Deznadejdea e lipsa credintei adevarate, asa ca sa ne rugam bunului Dumnezeu sa ne ierte greselile si sa ne umple de har, pentru a-I simti prezenta si sprijinul clipa de clipa.
Ilie
iunie 25, 2010 @ 6:05 pm
Nu-i chiar asa !
somebody,
nici cei mai mari specialisti in psihiatrie nu pot sa afirme ca din deznadejde, depresie, poti ajunge la schizofrenie. Ca sa ajungi la aceasta trebuie sa ai diagnosticul respectiv in familie, deci este o boala ereditara, si desigur factori externi care sa ti-o activeze. Nici macar o persoana labila psihic nu poate sa faca schizofrenie.
Dar la deznadejde, depresie poate sa ajunga orice persoana, prin anumiti factori externi agresivi de lunga durata.Noi nu trebuie nici sa ne impotruvim raului, dupa cum ni s-a spus, dar nici sa rezistam raului, ci sa ne ferim cat este cu putinta, si sa ne rugam intruna Domnului, mai ales pentru dusmani.
Deznadejdea, depresia se vindeca complet prin Tainele cele Sfinte.
Ioana
iulie 1, 2010 @ 8:51 am
Si eu am trecut mai demult printr-o depresie dar cu ajutorul timpului care s-a scurs si a lui Dumnezeu am trecut(sau cel putin cred) peste faza asta neplacuta.Din pacate mi-au ramas lipsa increderii in viitor si in persoanele de langa mine.
Alexa
iulie 1, 2010 @ 11:53 am
Eu am fost in pragul sinuciderii de multe ori si am suferit foarte multi ani de depresie. Si asta s-a intamplat pentru ca nu cunosteam nimic despre Dumnezeu, era pentru mine doar un cuvant, cu atat mai putin nu aveam credinta. Nu-l vedeam pe Dumnezeu in centrul universului, eram foarte egoista, ma gandeam numai la mine si la cum sa fac sa ies in evidenta, sa fiu placuta si iubita de catre ceilalti.Nu gandeam deloc rational, vedeam realitatea foarte deformata. Exista un proverb: „Nu vedem lucrurile asa cum sunt, ci asa cum suntem noi” care mi se pare foarte adevarat si profund. Cei care trec prin astfel de stari ar trebui ajutati, trimisi la preot si daca nu merge asa, trimisi la psiholog, oricum nu trebuie sa-i lasam pentru ca starile astea nu trec prea usor; e foarte greu sa le depasesti daca nu crezi in Dumnezeu si sufletul devine in timp foarte impovarat, pana cand rabufnesti intr-un fel.
Laura-optimista
iulie 1, 2010 @ 2:21 pm
Alexa, Doamne ajută!
Sunt de acord cu tine, dar cred că dacă unii dintre cei dragi ai noştri ar cădea în deznădejde, noi ar trebui să-i îndrumăm către preot şi/sau către un psiholog creştin-ortodox, care să-i ajute să-L descopere pe Dumnezeu. În caz contrar, psihologul îi poate îndepărta şi mai mult de credinţă. Cunosc un psiholog, care are anumite idei despre credinţă, pe care nici nu le pot menţiona pe acest site, pentru că sunt contrare unora dintre dogmele Bisericii noastre. Desigur, aceasta nu înseamnă că psihologia ar fi o ştiinţă necreştină, dar cred că, în astfel de situaţii, cel mai indicat ar fi să apelăm la un psiholog ortodox şi, mai ales, la duhovnic.
Multă bucurie!
Domnul cu noi, cu toţi!
Laura
Ioana
iulie 1, 2010 @ 6:46 pm
Alexa,eu am trecut singura(ma refer singura in sensul ca niciun om nu a fost alaturi de mine atunci in afara de Dumnezeu)peste ceea ce am avut,deci se poate si fara sa cerem ajutor.Cum am trecut?Nici eu nu stiu,tot ce stiu e ca dimineata eram preocupata cu scoala si apoi de dupa-amiaza pana seara tarziu stateam si plangeam,eram extrem de agitata.Mi-a trecut rugandu-ma singura fara psiholog sau vreun preot.
Alexa
iulie 1, 2010 @ 7:53 pm
Da Ioana sunt de acord cu tine ca se poate si fara.Eu m-am referit mai ales la cei care s-au indepartat de Dumnezeu,care nu se roaga sau o fac superficial.Eu am fost in situatia asta mult timp si mi-a fost foarte greu. Rugandu-ma la Dumnezeu mi-a trecut complet, dar am inceput mai intai cu sedintele de psihologie si mi-au fost si astea un pic de ajutor.Cand esti departe de Dumnezeu poti ajunge sa te simti debusolat,sa nu mai privesti inainte si sa nu mai poti depasi o problema la fel de usor cum o faci atunci cand ai credinta.
Guest
iulie 3, 2010 @ 8:23 pm
@Ilie
Aveti dreptate,am gresit eu. Cred ca am vrut sa spun ceva si pana la urma am scris altceva.Iertare!
somebody
iulie 3, 2010 @ 8:24 pm
Eu am scris mai sus 🙂
Tiberiu
decembrie 28, 2010 @ 4:35 pm
Foarte frumos articol!
Laura-optimista
februarie 17, 2011 @ 2:20 pm
Pentru cei căzuţi în deznădejde
Chemarea lui Iisus!
de Pr. Arsenie Boca
I.
Voi, care nu stiurati ce-i binele in viata
Si nici caldura sfanta ce inima dezgheata,
Voi, care in durere ati suspinat si-ati plans
Si cantul fericirii in inimi vi s-a stins,
Veniti, Stapanul lumii, Iisus, va cheama-ntr-una
Si mainile-Si intinde s-astampere furtuna.
II.
Voi, pentru care viata n-a fost decat un chin
Si zambetul durere, iar rasul un suspin,
Voi, ce-ati ascuns trecutul sub lespezile reci
Si plangeti fericirea ce ati pierdut in veci,
Veniti cu ochii-n lacrimi, dar cu privirea sus,
Gasi-veti mangaiere la sanul lui Iisus.
III.
Voi toti, care in viata ati cautat uitarea
Pacatelor in cupa, ce v-o intinse desfatarea
Si surzi ati fost la glasul ce cobora de sus,
Azi, pana mai e vreme, va-ntoarceti la Iisus;
Spuneti-I Lui durerea si El va va-ntari,
Povara vietii voastre cu El veti imparti.
IV.
Voi, care nu stiurati ce-i adevarul viu
Si-n aiurare spuneti ca cerul e pustiu,
Satui de-ntelepciune, o, voi ce va truditi
Sa daramati si-n urma nimic sa nu claditi,
Rugati-va, si-atunci ca sa simtiti nu-i greu
Si-n cer, si-n jurul vostru, si-n voi pe Dumnezeu.
V.
Oricare-ati fi in pace, veniti, veniti la El,
Pe nimeni niciodata n-a izgonit defel;
Cu mila va primeste si bratele-Si intinde,
In dragostea-I cereasca Iisus pe toti cuprinde;
La pieptul Lui cel dulce iubindu-l va-ncalziti,
Iisus este-nvierea, veniti la El, veniti!
Doamne ajută!
Laura-optimista
februarie 17, 2011 @ 2:31 pm
Am preluat poezia părintelui Arsenie Boca de pe blogul http://www.cristianstavriu.wordpress.com
Multă bucurie întru Hristos, dragii mei!
Laura Stifter
februarie 9, 2012 @ 5:25 pm
http://www.crestinortodox.ro/conferinte-audio-mp3/maica-siluana-vlad/sursa-depresiei-omului-modern-718.html