Skip to content

6 Comentarii

  1. Rusu Denisa Felicia
    mai 15, 2010 @ 7:26 pm

    Constiinta e glasul lui Dumnezeu in om!!!

    Reply

  2. andreea c
    mai 15, 2010 @ 7:27 pm

    Doamne, si ce efect are un zambet sincer, chiar si fortat oarecum…

    Reply

  3. Rusu Denisa Felicia
    mai 15, 2010 @ 7:29 pm

    „Chiar daca te simti prost, zambeste tot timpul!”…Hmmm…Se subintelege, deci, sa nu fim ca fariseii, care arata tuturor ca ei postesc,…ci suferinta noastra sa-si gaseasca alinare in credinta in Dumnezeu…

    Reply

  4. Petre
    mai 17, 2010 @ 4:45 am

    Un zambet fortat nu poate fi sincer si viceversa.Cati dintre oamenii zilelor noastre reusesc sa zambeasca sincer in situatii delicate?Foarte putini,din pacate…Doar cei care nu se lasa”biruiti de ceva” din lumea aceasta.

    Reply

  5. maria
    mai 17, 2010 @ 9:09 am

    E minunat sa zambesti chiar si atunci cand nu ti-e bine.Insa, ceea ce se intampla azi e cutremurator. Antihristul isi face tot mai mult simtita prezenta.
    Trebuie sa fim foarte puternici in credinta, altfel nu vom rezista.Deja incep sa dispara banii, pentru a lasa los cipurilor.

    Reply

  6. Mircea
    mai 17, 2010 @ 10:09 am

    Numai cineva care a fost dezlegat de cele din lumea asta, si ii este indiferent fata de sine, care isi asuma orice pierdere, poate sa zambeasca in orice imprejurari. Altfel nu se poate… Nu poti zambi decat stiind ca oricate ti-ar fura lumea asta si oricat ai fi nedreptatit de oameni, nimeni nu-ti poate lua bucuria inimii care este Mirele cel de taina, Hristos-Viata. Dar pentru o astfel de bucurie, trebuie sa ne imprietenim cu durerea mai intai. Sfantul Arhiepiscop Luca al Crimeei scria intr-una din scrisorile trimise copiilor: „Am iubit patimirea.” Cu alte cuvinte s-a infratit cu propria-i suferinta, iar aceasta nu-l mai raneste, ci il mangaie. Il mangaie pentru ca l-a aflat pe Hristos, Mangaietor in suferinte. Numai cand ne acceptam crucea care ne indumnezeieste si ne scoate de sub robia firii omenesti, numai atunci putem zambi in orice context. Nu ca si cum am biruit moartea prin puterile noastre, ci ca si cum moartea ne-ar fi supusa inaintea picioarelor prin infierea pe care Dumnezeu a lucrat-o si o lucreaza prin Hristos in noi. Duhul infierii, arvuna mostenirii, care ne aprinde inima de dor si ne indreptateste sa strigam „Avva Parinte!”. Ca unii care am primit sa ne schimbam dupa placul Ziditorului, sa revenim la valorile Sale, sa ne invrednicim de primirea Acasa, iar nu pentru faptele noastre cu care ne-am putea mandri, ci pentru dragostea cu care Hristos S-a facut ascultator Tatalui si a lucrat mantuirea noastra. Sa nu ramanem nepasatori, stiind ca pentru noi S-a rastignit Hristos, iar pentru dovada dragostei care cheama la impacare, sa mergem toti sa ne impacam cu Tatal. Amin! Hristos S-a inaltat!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *