Chinurile iadului
Plăcerea păcatului este ca o umbră şi ca un vis. Se stinge înainte ca omul să guste bine din ea. Însă pedepsele care o urmează nu au sfârşit. Puţină este dulceaţa pe care i-o dăruieşte omului, dar veşnică amărăciunea. Ceea ce este un vis de o clipă în faţa întregii vieţi, la fel sunt şi desfătările pământeşti în faţa chinurilor iadului. Şi adevărat, cine ar vrea să aibă un vis plăcut din cauza căruia ar urma să fie pedepsit toată viaţa?
Să ne ferim, dragii mei, de viclenia diavolului, care ne înşeală cu lucruri mici şi ne face să săvârşim păcate mari. Altfel vom fi osândiţi împreună cu el în iadul cel veşnic, vom auzi şi noi la Judecată cuvintele: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25, 41).
Unii, însă, spun: „Dumnezeu este iubitor de oameni, nu va face asta”. Şi îi întrebăm: „Prin urmare acestea s-au scris în zadar?”. „Nu”, răspund ei, „ci pentru ca să ne înspăimântăm şi să fim buni”. „Adică dacă nu devenim buni, dacă rămânem răi până la sfârşit, nu ne va trimite în iad? Şi nu-i va răsplăti pe oamenii virtuoşi?”. „Da, îi va răsplăti. Dumnezeu ne răsplăteşte chiar mai mult decât o merităm”. „Bine, dar cum cele referitoare la răsplată sunt adevărate şi se vor realiza negreşit iar cele privitoare la iad nu?”.
Cât de uneltitor este diavolul! Cât de lipsit de iubire de oameni este! Acesta ne bagă în minte astfel de cugete, care ne conduc la nesârguinţă şi trândăvie. Ştie, vicleanul, că frica de iad este ca un căpăstru care ne strânge sufletul şi-l înfrânează de la rele. Se străduieşte deci în toate felurile să ni-l scoată, ca să ne arunce lesne de râpă.
Orice cuvinte pe care le luăm din Scriptură despre iad, unii spun că sunt doar ameninţări şi că nu se vor înfăptui. Bine, să acceptăm – chiar dacă asta dovedeşte necuviinţă – că aşa ar fi cu privire la cele viitoare. Însă pentru cele ce s-au întâmplat, pentru cele ce s-au făptuit deja, ce ne vor spune?
Îi întrebăm: Aţi auzit de marea nenorocire, de acea distrugere a lumii care s-a petrecut pe vremea lui Noe? Nu cumva şi aceea a fost spusă doar ca o ameninţare? Nu s-a întâmplat, nu s-a făptuit? N-o mărturisesc chiar şi munţii Armeniei, unde s-a oprit corabia pentru a aduce aminte de întâmplare? Şi atunci mulţi ziceau că nu se va întâmpla nimic rău. O sută de ani a construit corabia dreptul Noe, o sută de ani a strigat, dar nimeni nu l-a crezut. Şi pe când nu credeau în cuvintele ameninţătoare, i-a aflat pedeapsa adevărată. Aşadar Cel Care i-a pedepsit atât de aspru, nu ne va pedepsi mult mai aspru pe noi? Căci fărădelegile timpurilor noastre nu sunt deloc mai mici ca cele din vremea aceea. Nu există păcat care să nu se săvârşească astăzi.
Spuneţi şi voi, cei care aţi mers vreodată în Palestina, spuneţi, ca să audă şi cei care n-au fost acolo: În apropierea fluviului Iordan există o regiune foarte roditoare. Sau, mai bine-zis, exista. Acum nu mai este. Odată acolo era un adevărat rai, aşa cum ne spune Evanghelia. Astăzi a ajuns cea mai neroditoare dintre toate pustiile. Vezi acolo copaci şi vezi în ei fructe. Însă fructele sunt acolo pentru a aduce aminte de urgia lui Dumnezeu. Vezi rodii. Ramurile par înfloritoare, rodiile par frumoase şi sunt dorite de trecătorul nebănuitor. Însă îndată ce ia o rodie şi-o sparge, doar praf şi cenuşă rămân în mâinile lui. Găseşti aşadar acolo pomi şi fructe, dar în realitate nu sunt pomi şi fructe. Găseşti aer şi apă, dar n-au nici o legătură cu aerul şi apa pe care le ştim. Toate sunt neroditoare, toate sunt seci, toate vorbesc despre urgia care a izbucnit odată şi înfăţişează urgia viitoare. Nu cumva şi cele pe care vi le-am spus sunt simple ameninţări? Nu, nu sunt vorbe goale, sunt adevăruri.
Dar, îmi veţi zice, toate acestea despre care ne povesteşti, despre Sodoma şi Gomora şi despre nimicirea lor, sunt grele. Dar şi ceea ce spuneţi voi, că nu există iad, că Dumnezeu pur şi simplu ne ameninţă, nu sunt grele? Dacă voi aţi fi crezut în cuvintele lui Hristos n-ar mai fi fost necesar ca eu să aduc dovezi despre existenţa iadului.
În Sodoma exista atunci un păcat trupesc înfricoşător. Doar unul. Şi pentru acesta au fost pedepsiţi. În ţara noastră astăzi se săvârşesc nenumărate păcate, şi ca acela al sodomiţilor şi chiar mai rele decât acela. Vă întreb deci: Dumnezeu, Care a lăsat atunci mânia Lui să izbucnească şi n-a ţinut seamă nici de implorările lui Avraam, nici de jertfirea de sine a lui Lot, care chiar şi pe fiicele sale era gata să le ofere sodomiţilor desfrânaţi ca să salveze cinstea trimişilor Lui, cum va îndura acum atâtea păcate ale noastre? Glume, îndelungă vorbire, rătăcire şi amăgire a diavolului sunt toate cuvinte despre inexistenţa iadului.
Vrei să-ţi aduc şi alt exemplu? Aminteşte-ţi cum l-a pedepsit Dumnezeu pe Faraon al Egiptului, care i-a fugărit cu armata lui pe israeliţi, înecându-l în Marea Roşie şi pe el şi oastea lui, şi toate carele lor. Poate îmi vei spune că acela fusese foarte necuviincios. Şi într-adevăr aşa a fost. Dar îţi voi arăta cum au fost pedepsiţi alţii, care credeau şi se aflau aproape de Dumnezeu.
Auzi ce spune Pavel: „Să nu ne desfrânăm, cum s-au desfrânat unii israeliţi şi într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii; nici să-L ispitim pe Domnul, aşa cum L-au ispitit unii din ei şi au pierit de şerpi; nici să cârtiţi, aşa cum au cârtit unii din ei, şi au fost nimiciţi de către pierzătorul” (I Corinteni 10, 8-10). Aşadar dacă desfrânarea şi cârtirea au o asemenea urmare nimicitoare, ce urmare vor avea păcatele noastre?
Şi să nu te amăgeşti, văzând că acum Dumnezeu nu pedepseşte imediat. Aceia au fost pedepsiţi atunci în acelaşi ceas pentru că nu ştiau nimic despre iad. Tu însă vei plăti acolo păcatele pe care le faci aici. Apoi gândeşte-te şi la următorul lucru: Dacă pe israeliţi, care se aflau într-o stare duhovnicească de prunc, i-a pedepsit Dumnezeu atât de aspru, cum se va milostivi de noi? Aşa ceva ar fi lipsit de judecată. Noi, chiar şi pentru aceleaşi păcate ca ale lor, avem o vină mai mare. De ce? Fiindcă ne-am învrednicit să primim har mai mare, harul lui Hristos, harul Sfântului Duh. Aşadar de vreme ce suntem cuprinşi nu numai de aceleaşi păcate ca ale lor, ci de unele şi mai mari şi mai grave, cum vom rămâne nepedepsiţi?
(Sfântul Ioan Gură de Aur – din “Problemele vietii”)
MunteanUK
septembrie 11, 2009 @ 12:17 pm
ce nemarginita rabdare are Preasfanta Treime cu pacatosii de noi cata vreme, inca pe vremea Sf Ioan Gura de Aur, existau mari pacate intre oameni, iar dupa 1.600 de ani tot mai tine lumea asta!
si dc cei din vremea lui Noe pe acela nu l-au ascultat, nici in timpul Sf Ioan multi nu l-au ascultat, ci l-au batjocorit… ce sa ne mai asteptam in vremurile de azi?!
numai sa nu ne amagim ca, dc il citim pe Sf Gura de Aur si suntem urmasi ai sai, iar dc mergem la Biserica, noi nu ne lepadam de Hristos prin nenumaratele pacate de zi cu zi!
Domnul sa se milostiveasca de noi!
D
septembrie 11, 2009 @ 8:33 pm
Amin !
Veronica
septembrie 13, 2009 @ 4:18 am
Dragii mei,
Eu ,nenorocita si pacatoasa ma ingrozesc ori de cite ori citesc pasajul acesta din Sfinta Biblie rostit de Domnul nostru Iisus Hristos: „Plecati de la mine, nelegiuitilor, Eu nu va cunosc pe voi.”Cutremuratoare sentinta.Doamne ai mila de noi! Daca am intelege noi , sarmanii, ce spune fraza aceasta, cred ca ne-am opri de la toate placerile acestea lumesti si poate ca ne-am face sfinti.Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu .Amin!!!
D
septembrie 13, 2009 @ 11:29 am
Ce este sfintenia ? Este trairea in Hristos. Iar daca am trai in Hristos,nu ar mai fi nevoie sa ne oprim de la placerile lumesti, in sensul de a ne stradui spre aceasta – pentru ca ele ne-ar fi total straine,nu ar mai avea nici o atractie pt. noi.
Silvia
septembrie 14, 2009 @ 5:52 pm
Ce actual e Sf Ioan Gura de Aur…!
Dan
septembrie 14, 2009 @ 7:37 pm
La fel ca intotdeauna 🙂
Viorel
septembrie 15, 2009 @ 12:34 am
Stiati ca iadul e mai mare decat Raiul?
Veronica
septembrie 19, 2009 @ 1:29 am
Sa ne pazeasca Dumnezeu pe noi, pe toti , de iad. Eu nu-mi pot imagina ceva mai crunt decit chinurile sarmanului suflet condamnt la focul nestins a iadului.Dar cea mai mare tragedie este ca nu se sfirsesc niciodata chinurile acelea. Citeam undeva in Vietile sfintilor ca cel mai dureros este pentru suflet faptul ca s-despartit pentru vesnicie de Dumnezeu. Doamne fereste-ne pe noi de asta.
dumbravioara
octombrie 27, 2009 @ 8:54 pm
Sa ma fereasca Dumnezeu de chinurile iadului ! Sa ne fereasca pe toti de asa ceva.Aliluia lui Dumnezeu.Amin!
Metodios
octombrie 28, 2009 @ 5:28 pm
Focul iadului si fundul iadului sunt doua lucruri foarte concrete,pe care unii le simt inca din aceasta viata.La fel si raiul.De ce se spune fundul iadului?Pentru ca iadul este ca o prapastie,ca un abis,un abis al sufletului.Daca oamenii ar simti macar o secunda focul iadului,cu totii ar fugi de el.Si da,si raiul si iadul sunt vesnice,acolo nu exista timp.Focul iadului il aprindem prin patimile noastre,iar cele mai arzatoare sunt patimile sexuale,iadul este lucrarea patimilor in suflet,foc care se inteteste.Patimile ne pustiiesc sufletul,il golesc de dragoste si viata,il ucid.La fel si trupul.Vedeti,in Biblie un apostol vorbeste despre antihrist numindu-l uraciunea pustiiri.Asta este diavolul,o uraciune a pustiiri.La fel si oamenii fara dragoste sunt pustiiti si urati incat iti este frica de ei.Focul iadului il sting numai lacrimile de pocainta.Vedeti,de aceea la slujba preotul spune sa avem inimile sus,deoarece jos este iadul.
Raiul a fost pregatit de Dumnezeu de la inceput,pentru cei ce il urmeaza,dupa cum va spune la Judecata.Iadul a fost gatit diavolului si ingerilor lui,adica celor ce nu l-au ascultat.Dar nu Dumnezeu a facut iadul,EL a facut doar raiul,in care ne asteapta pe toti.Raiul a fost pregatit,iadul a fost gatit,adica Dumnezeu a facut raiul pentru toti,dar cei ce nu l-au ascultat au mers in iad unde este plangerea si scrasnirea dintilor.Iadul este neputinta de a mai iubi.