Cina cea de Taină, Taina iubirii neînserate

În Sinaxarul Deniei de Joi care se săvârşeşte miercuri seara, se arată că în Sfânta şi Marea Joi „sunt prăznuite patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor; Cina cea de Taină, adică predarea înfricoşătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea (trădarea) Domnului”.

Domnul Hristos a serbat cu ucenicii Săi Paştele vechi iudaic, care-L prefigura pe El, taina jertfei Lui, iar apoi a instituit Paştele cel nou, adică identificarea pâinii şi vinului binecuvântate cu Trupul şi Sângele Său. Iubirea lui Hristos care se dăruieşte in Cina cea de Taină este iubirea Sa mântuitoare mai tare decât păcatul şi moartea, cum va arăta pe Cruce când iartă pe cei ce-L răstignesc, iar după Înviere îl iartă pe Petru care, din frică, s-a lepădat de Iisus.

Prin Cina cea de Taină, Hristos redescoperă că darurile creaţiei, reprezentate prin pâine şi vin, sunt daruri ale iubirii Sale pentru oameni, iar când El le sfinţeşte prin prezenţa Sa iubitoare, ne dăruieşte însăşi iubirea Sa dătătoare de viaţă veşnică: “Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia, în ziua cea de apoi. Căci trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură” (Ioan 6, 54-55). În Cina cea de Taină, Hristos Cel întru toate ascultător de Dumnezeu dăruieşte oamenilor Paradisul cu Pomul vieţii (cum scrie Sfântul Isaac Sirul), pe care Adam l-a pierdut prin neascultare de Dumnezeu şi nepostire, pentru că a socotit că darurile sunt mai de preţ decât dăruitorul.

Prin Taina Sfintei Euharistii, Hristos-Domnul ne arată că adevărata viaţă este o existenţă euharistică, de comuniune cu Dunmezeu şi de recunoştinţă faţă de El – Izvorul şi Dătătorul vieţii veşnice. Sfânta Evanghelie după Ioan spune, vorbind despre Cina cea de Taină, că „Înainte de sărbătoarea Paştilor ştiind Iisus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi, cei din lume, până la sfârşit i-a iubit” (Ioan 1, 31). La iubirea Lui extremă a răspuns Iuda cu trădare extremă, pentru că acest ucenic a iubit mai mult banii decât pe Stăpânul său. Sărutul lui făţarnic era o ,,iubire furată”.

Cântările Deniei din Sfânta şi Marea Ioi arată cât de mare şi înspăimântător este păcatul lui Iuda, care, îmbolnăvindu-se cu iubirea de arginti, s-a întunecat şi a vândut pentru treizeci de arginti pe Hristos-Domnul: „Astăzi işi ascunde Iuda faţa cea iubitoare de săraci, şi îşi descoperă chipul lăcomiei; nu se mai ingrijeşte de săraci, nu mai vinde incă mirul celei păcătoase, ci Mirul cel ceresc şi din El dobândeşte bani (…). Acum ucenicul a aruncat câinilor cele sfinte; că turbarea iubirii de arginţi l-a făcut a se intărâta asupra Stăpânului său; de a cărei ispită să fugim, grăind: Îndelung-Răbdătorule, Doamne, slavă Ţie”.

În continuare, altă cântare exprimă, în alt mod, aceeaşi cădere înspăimântătoare: ,,Năravul tău este plin de vicleşug, Iuda fără de lege; că bolnăvindu-te cu iubirea de arginţi, ai câştigat urâciune de oameni. Că de vreme ce iubeai bogăţia, pentru ce ai mers la Cel ce învăţa despre sărăcie? Iar de-L iubeai pe Dânsul, pentru ce ai vândut pe Cel fără de preţ, dându-L spre ucidere? Spăimântează-Te soare, suspină pământule şi clătinându-te, strigă: Cel ce nu ţii minte răul, Doamne, slavă Ţie”.

Iubirea smerită şi jertfelnică a lui Hristos se arată în jertfa Sa euharistică care apoi se manifestă şi ca iubire smerită şi slujitoare în spălarea picioarelor ucenicilor săi: „Dacă Eu, Domnul şi Invăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să spălaţi picioarele unii altora; că v-am dat pildă, că precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi” (Ioan 13, 14-15).

După ce a săvârşit Cina cea de Taină, inaugurând Paştele Nou, Noul Legământ sau Noul Testament, prin însăşi iubirea Sa jertfelnică, adeverită ca iubire slujitoare, curăţitoare, sfinţitoare şi mântuitoare, Hristos-Domnul dă o poruncă nouă ucenicilor şi anume, fiecare să iubească pe semenii săi, nu doar ca pe sine însuşi, ci aşa cum Hristos îi iubeşte: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi  avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13, 34-35).

Slujbele din Sfânta şi Marea Joi cuprind Denia sau Utrenia, Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Spălarea picioarelor are loc în mănăstiri şi în unele catedrale, după Liturghie, când cel mai mare spală picioarele slujitorilor mai mici, pentru a arăta că adevărata activitate a Bisericii este slujirea izvorâtă din iubire smerită şi jertfelnică.  În cadrul Sfintei Liturghii euharistice din Sfânta şi Marea Joi se scoate agneţul, care se conservă în Sfântul Altar de-a lungul întregului an, pentru a fi dăruit noilor botezaţi, celor bolnavi şi celor ce se împărtăşesc în regim de urgenţă.Ca semn al legăturii dintre Botez, Mirungere, Euharistie şi taina Bisericii Sfinţite şi Sfinţitoare (mai ales Altarul şi Antimisul), se sfinţeşte Sfântul şi Marele (Mir de către Patriarhul unei Biserici autocefale, împreună cu membrii Sfântului Sinod. Acest Sfânt şi Mare Mir a fost preînchipuit atât de mirul de mare preţ cu care a fost uns Hristos-Domnul ca semn al îngropării Sale, cât şi de mirul adus de femeile purtătoare de mir în ziua Învierii lui Hristos Cel ce după Inviere a dăruit ucenicilor Săi darul Sfântului Duh (cf. Ioan 20, 22-23).

Astfel, Sfântul şi Marele Mir arată lucrarea Sfinţitoare a lui Hristos în Biserică prin Sfântul Duh, împărtăşind oamenilor darul înfierii în iubirea lui Dumnezeu-Tatăl, prin mulţimea darurilor simbolizate de uleiul de măsline, vinul curat şi cele 40 de mirodenii din care se prepară Sfântul şi Marele Mir.

Slujba din seara aceasta este slujba zilei de mâine, de Vineri, în care prăznuim patimile cele mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos.

Cele douăsprezece lecturi din Sfintele Evanghelii ale slujbei acesteia sunt citirea completă a relatărilor celor patru Evanghelii despre suferintele Mântuitorului, despre răstignirea şi moartea Sa pe Cruce. Nici o sărbătoare din timpul  anului nu are în cuprinsul său o lectură atât de completă a tot ceea ce poate fi înţeles duhovniceşte legat de sărbătoarea respectivă.

S-a spus, de către teologii specialişti în Biblie, că, de fapt, predica apostolilor despre Moartea şi Învierea Mântuitorului formează centrul Sfintelor Evanghelii şi că partea care precede această relatare reprezintă, de fapt, o introducere. Sfintele Evanghelii referitoare la Patimile şi Învierea Mântuitorului formează, aşadar, inima Veştii celei bune, inima Evangheliei şi, de aceea, Biserica Ortodoxă, înaintea concluziei teologilor moderni, a marcat care este esenţa, conţinutul Evangheliei prin faptul că pe cele două coperte ale Evangheliei se află semnul Sfintei Cruci şi icoana Învierii.

Cu alte cuvinte, toată Evanghelia lui Hristos se concentrează în taina Crucii şi în taina Învierii Sale. Taina Crucii şi taina Învierii străbat Evangheliile de la un capăt la altul, dar, în mod deosebit, ele sunt concentrate în lecturile pe care le-am auzit în seara aceasta şi în binevestirea Învierii Mântuitorului în noaptea de Sfintele Paşti.

Cultul Bisericii noastre este o meditaţie şi o rugăciune cu ecou la citirea Sfintelor Evanghelii care vorbesc despre suferintele, moartea şi Învierea Mântuitorului.

(Foame şi sete după Dumnezeu – PF Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)