5 zile ȋn mijlocul liniştii şi al bucuriei, la Putna
Plecarea era programată de o lună aproape. Aşteptarea parcă nu se mai termina, dar ȋntr-un final a venit şi marea zi. Bagajele doldora de emoții aşteptau cuminți lângă uşă de cu seară. Cred că ȋntreaga noapte au tras cu ochiul prin gaura cheii şi au admirat munții Buzăului. Ceasul a sunat la 05:30. Câteva zeci de minute mai târziu marea aventură ȋncepuse. Era prima dată când plecam la un drum atât de lung fără cineva din familie. Drumul către Putna.
Auzisem că e frumoasă, că e minunată, că nu poți descrie ȋn cuvinte ceea ce simți acolo, că părinții sunt atât de prietenoşi dar parcă erau nişte basme. Nu prea ȋmi venea a le crede chiar pe toate. Şi am ajuns pe la 5 seara, după un drum lung nelipsit de peripeții. Acolo ne-am ȋntâlnit cu ceilalți şi micul nostru grup s-a ȋntregit. Bucuria parcă fremăta uşor temătoare ȋn brazii ce străjuiesc drumul. Încă nu avea curaj să mă inunde. Cred că ȋi era frică să nu mă sperii de atâta frumusețe. Am intrat ȋn biserică, ne-am ȋnchinat, şi chiar la ieşire ne-a ieşit ȋn cale părintele stareț. Ne-a binecuvântat şi ne-a zâmbit cu atât de multă blândețe, ȋncât sentimentul de stinghereală că mă aflu ȋn mijlocul a atât de mulți monahi a dispărut pe loc.
Chiar ȋn acea seară a fost slujbă de priveghere ce a durat până târziu ȋn noapte. A doua zi a fost resfințit un paraclis. Înaltpresfințitul Pimen a fost prezent la slujbă. Parcă radia ȋn jurul său bucurie, seninătate şi speranță.
Au fost momente ȋn care ȋmi era teamă şi să respir, nu cumva să ȋntrerup cântările părinților. Alteori aş fi vrut să devin invizibilă sau măcar mică, mică, să nu ȋi deranjez ȋn vreun fel pe monahii atât de calmi, zâmbitori şi binevoitori.
Încet, ȋncet, pe nesimțite, bucuria şi calmul prezente chiar şi ȋn cea mai mică pietricică mi-au pătruns şi mie ȋn suflet şi de atunci nu au mai vrut să plece de acolo. Parcă florile erau mai frumoase, brazii mai verzi şi mai drepți, oamenii mai calmi şi liniştea mai adâncă.
Am cunoscut tineri cărora nu le e frică să afime tare că ei cred ȋn Dumnezeu, că Îl iubesc şi că alături de El nu se tem de nimic. Am rămas cu multe amintiri frumoase, cu linişte şi bucurie ȋn suflet. Provizii de neprețuit ȋn Bucureştiul ce mă aşteaptă ȋn următoarele 9 luni. Mi-am promis mie şi i-am promis şi Putnei că mă voi reȋntoarce. A meritat toată aşteptarea, toată ziua petrecută ȋn diverse mijloace de transport şi nicio vis nu a rămas spulberat. Tot ceea ce auzisem sau citisem despre Putna e adevărat! Nu sunt poveşti, totul e real şi de neȋnlocuit. Acolo totul, de la munți la case, de la oameni la cuiburile de păsări, toate parcă vin dintr-un basm scris aievea.
(Diana Cîrstea)
