Cine eşti Tu?

„Dragostea e mai presus decât toate…” …pentru că numai Dumnezeu a rămas. Cine iubeşte păcătosul, mai presus de păcat? El singur a mai rămas, a mai zăbovit până la ultimul pahar de amar, a aşteptat, până peste poate, să I se cuvină şi ultima firmitură de suflet a celui din urmă tâlhar. „O, tu cea atât de nerăbdătoare împreună zăbovire!”

El a fost atunci.

El e şi acum, undeva…unde plâng ochii murdari şi îndurerati de batjocuri îndreptăţite…plânge şi El, plâng şi ei, orbi, ciungi şi săraci în tăcerea suspinului Său. N-a mai rezistat şi s-a cutremurat zidirea, iar El i -a facut semn cu mâna să tacă, e mult prea pentru adevăr…

Înfricoşătoare taină a Dumnezeirii, Puterile toate s-au topit la picioarele Tale în cer de mir şi senin…

Împăratul a toate vine şi slujeşte inimilor blând şi smerit…umilit şi scuipat, azi era cerşetor, L-au certat…şi nu în fiecare zi; în orice clipă…mereu El spală, cară, îndreaptă, tace, face, repară, îndură, ascultă şi crede, El tace şi nu plânge…El doar înţelege, zâmbeşte smerit sau oftează…şi tace…pentru că acolo, în puhoaiele gărilor nimeni nici nu-L întreabă: CINE EŞTI TU? El e doar acolo, oriunde vrei. Iar dacă L-ar întreba, ar răspunde. Tot aşa simplu: ÎMPĂRATUL A TOATE. ÎMPĂRATUL SLAVEI.

– Cine este acela?

– „Domnul Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în război.”
– Cine este acesta??
– „Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei.”

În unele strigăte, mai aude: „Hei, Cerşetorule! Cine eşti tu?’’ Şi El răspunde: „Împăratul a toate”. Se face că toţi înţelegem, fiecare în felul lui. În grabă ori curioşi, fiecare mai departe: „Aa..”, „Aha..”, „Da..”, „Da…bine…şterge-mi, daca vrei, şi celalalt pantof!”

Unii, după ce L-au văzut, L-au strigat pe nume, şi s-au făcut şi ei, mai apoi, ,,cerşetori”. ,,Acum şterg pantofi şi parbrize prin gări, spală wc’uri, au grijă de câini să nu-i muşte pe trecători, îngrijesc de florile răsădite în coşciugele de beton, mătură resturile de patimi aruncate pe trotuar.” Aşa au zis alţii.

Suntem cât spărtura unei oale de pământ; până la prima crăpătură. Întotdeauna, e adevărat: „Îmi place!”, Nobil, Judecător, Drept, Împărat, Cuvios, Evlavioasă ori Eu, nu cea din urmă, dar până la păcătosul care e numai păcătos, la prietenul numai cât e prieten…Cine a turnat neghina în ogorul Domnului?! Ale Lui pământul şi grâul bune au fost toate…

… şi totuşi, dragostea vrea să fie mai presus decât toate…Pentru că Tu ştii, că nimic nu creşte în adevăr fără lumina şi căldura dumnezeieştii iubiri. Adevărul nostru duhneşte a îngheţ şi pârjol… O, cum l-am mai sluţit! Doamne, în Tine, e simplu: sinceră iubire…iubirea care stăpâneşte toate, până la conştiinţa celui iubit.

Fericiţi!

Întreit fericiţi, cei ce cu inima curată strigând Ţie: ,,DOMNUL MEU ŞI DUMNEZEUL MEU’’ li Te-ai făcut lor, ÎMPARATUL A TOATE, SLUJITORUL ÎN TOATE!

(Cristiana)