Cine m-a învăţat smerenia
Aş vrea să vă spun că mi-a dat Dumnezeu acum câteva luni să trăiesc un moment de mare bucurie pe care nu prea pot să-l explic în cuvinte. Dar ce pot să vă spun este că am simţit că smerenia e cea mai mare bucurie din lume. Am cunoscut un băiat care m-a făcut să înţeleg ce e smerenia, fără ca el să ştie.
Lucram la o banca acum câteva luni şi ieşisem afară în faţa sucursalei şi stăteam puţin la aer. Eram îmbrăcat, aşa cum o cereau regulile, la costum, cravată, pantofi, şi asta mă făcea să mă mândresc puţin. La un moment dat un baiat de vreo 18-19 ani se apropie de mine. Era îmbrăcat decent, fără să iasă cu nimic în evidenţă. Mă întreabă frumos dacă aş putea să-i fac şi lui o copie xerox la foaia pe care o avea în mână.
Vă zic sincer că de obicei sunt un om deschis şi-mi place să-i ajut pe alţii şi-n mod normal, ştiindu-mă aşa cum sunt, aş fi acceptat, şi m-aş fi dus înăuntru să-i fac o copie la xeroxul nostru. Dar nu ştiu ce-mi veni şi-i zic că nu se poate căci aici e bancă şi nu xerox. El îmi spune că ştie, dar totuşi, poate aş putea să-i facă câteva copii la foaia aceea. Eu, deşi nu-mi stătea deloc în fire, în continuare refuz, şi-i zic că nu pot şi că e ieftin să-şi facă câteva copiii xerox, nu-l costă decât câteve mii de lei. Acum realizez că aşa a vrut Dumnezeu ca eu atunci să-l refuz de două ori.
El după ce-l refuz, îmi spune: „Am doar două zeci de mii în buzunar şi banii vreau să-i păstrez să-mi iau ceva de mâncare…” În momentul acela deodată am simţit ceva în suflet ce n-am mai simţit niciodată, blândeţea cu care mi-a răspuns fără să se supere şi smerenia lui mă umiliseră extraordinar. Simplitatea lui mă copleşiseră. A fost ca un şoc…..am înţeles atunci că era necăjit, că veniseră să ceară ajutorul.
În momentele alea îi iau hârtia şi-l întreb câte copii vrea şi el îmi spune 10. Mă duc înăuntru şi-ncep să xeroxez hârtia, şi-n timpul astă citesc ce scrie pe ea. Era un cv scris de mână, era ca scrisul unui copil de clasa a doua. Mi-au dat lacrimile….
Plângeam şi făceam copii şi nu-mi venea să cred ce trăiesc în clipele alea.
Mă-ntorc la el şi-i dau copiile şi încep să vorbesc cu el. Mi-a zis că a lucrat la Carrefour, unde aduna căruţuri din parcare şi acum vrea să se angajeze că are şi el nevoie de bani, căci nu mai aveau nevoie de el acolo. Îmi spunea că vrea să ducă cv-uri pe la alte magazine, la Cora, la Metro, etc. Doar că oriunde se duce trebuie să dea şi un test psihologic pe care el nu-l ia de obicei. Mi-a spus foarte frumos că are ceva probleme cu capul, deşi vorbea aşa lucid şi aşa simplu şi frumos cu mine.
Încercam să-l încurajez, l-am întrebat fel şi fel de lucruri şi la un moment dat el îmi spune: „N-aş putea să mă angajez aici la bancă ?” O Doamne, ce umil mă simţeam în faţa lui, ce om simplu era, ce bun şi blând, ce gândire curată… Ce mare era în ochii mei, ce frumos era îmbrăcat în toată simplitatea.
Îi răspund că nu prea se poate că aici trebuie să ai şi facultate. Deşi vorbeam de 5-10 minute îmi era tare milă de el şi-mi era drag şi am vrut să-i dau bani căci am simţit că era necăjit, dar m-am oprit. Era un tânăr decent, avea familie, era curat, cuminte, vorbea frumos, nu vroiam să-l desconsider dându-i bani. Vroiam să-i ofer ceva, pentru că el îmi oferise aşa de mult.
E una dintre cele mai mari bucurii pe care le-am trăit de când m-am născut şi până acum, fără ca eu să fac prea multe. Smerenia lui, simplitatea şi firea lui cuminte m-a umilit aşa de tare şi m-a făcut să realizez cât de de departe sunt de a fi aşa ca el.
Am înţeles şi am simţit în momentele acelea şi mai ales după, că smerenia e cea mai mare bucurie. A te considera ultimul şi cel mai rău şi cel mai păcătos dintre toţi, acela e lucrul cel mai frumos. A-i pune pe alţii mai întâi întotdeauna, a vedea doar greşelile tale, a asculta fiecare poruncă a lui Dumnezeu, a nu judeca pe nimeni ci doar pe tine, acesta e bucuria cea mai mare. A fi mulţumit doar cu cei ai, a te gândi doar la lucruri frumoase şi a-i vedea pe toţi buni, aceasta e lucrul cel mai mare.
„Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare. Îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii.Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori.”(Col.3,12-15)
(Claudiu Balan)
diana
septembrie 17, 2008 @ 5:21 pm
si mie mi s-a intamplat de multe ori sa simt cum ma smereste Dumnezeu, in clipele in care am judecat pe altii sau m-am mandrit. un singur exemplu am sa dau.
ma aflam la Mitropolie in Iasi si stateam la rand ca sa ma inchin inaintea icoanei Maicii Domnului. inaintea mea se afla un tanar. din spate am observat ca avea cercei in urechi iar cand s-a intors cumva de l-am vazut din profil, am observat si piercing-ul dintr-o spanceana. atunci am inceput sa-l judec in mintea mea si ma gandeam cum de a indrazit sa vina asa inaintea Maicii Domnului. Acum mi-e rusine ca am gandit asa. ar fi trebuit sa ma ingrijorez de starea sufletului meu si nu de infatisarea acelui tanar.
dar, cum Dumnezeu mereu ne invata cu blandete, iata ca si pe mine avea sa ma invete smerenia. cand a ajuns inaintea icoanei acel tanar s-a inchinat atat de frumos. si-a plecat capul la pieptul Maicii Domnului cu atata smerenie si stand asa nu-i mai vedeam cerceii. parca Maica Domnului ii acoperise cu vesmantul ei…
apoi, mi-am cerut iertare Preasfintei Fecioare Maria ca am indraznit sa-l judec pe al ei rugator (chiar daca avea piercing, in acele momente el era rugator la Maica Domnului)
Balan Claudiu
septembrie 17, 2008 @ 6:11 pm
Ce frumos ! De mai multe ori am judecat şi eu pe alţii aşa cum zici tu şi Dumnezeu mi-a aratăt că de fapt sunt nişte oameni extraordinari. Ar trebui să iubim pe toţi, să vedem numai ce-i bun la ei, pentru că tare ne-am bucura.
Diana poate n-ai văzut ce ţi-am zis la articolul de ieri, şi-ţi mai zic odată. Dacă vrei şi dacă ţi-ar place te invit să scrii un articol două în fiecare săptămână şi să-l publicăm aici pe site. Tare mult mi-ar place pentru că eşti foarte apropiată de Dumnezeu şi ai multe să ne împărtăşeşti. Dacă vrei dă-mi un mail la adresa balan.claudiu@gmail.com sau vorbim pe messenger, id-ul meu e „dutzelu”.
tezeu
septembrie 18, 2008 @ 8:23 am
Cu adevarat, sunt unele momente ciudate, in care persoane total necunoscute iti dau povete mai mult decat schimbatoare sau, cum a fost cazul tau, de aducere aminte.
Balan Claudiu
septembrie 18, 2008 @ 9:45 am
Eu l-am luat ca pe un cadou de la Dumnezeu. Acel baiat mi-a rămas în inima ca o persoană dragă pentru că-l asociez cu un sentiment foarte drag, smerenia.
laurentiu
septembrie 18, 2008 @ 3:31 pm
stiu, sunt offtopic, scuze…
intrebare pt Claudiu: te-am suparat cu ceva? e posibil sa nu-mi amintesc… am primit pe mess un denied, fara lamurire…
Laur
http://www.laurentiudumitru.ro/blog/
Balan Claudiu
septembrie 18, 2008 @ 3:58 pm
Îmi cer scuze, Laurenţiu. Nu ştiam a cui este id-ul. Te rog adaugă-mă în listă şi-ţi dau accept. Mulţumesc mult pentru că ai adăugat acest articol pe blogul tău.
laurentiu
septembrie 21, 2008 @ 1:43 am
e ok:-)
Corina
octombrie 6, 2008 @ 4:54 pm
am patit si eu o chestie de genul asta.eram la servici si in birou la mine, venise pentru angajare un baiat de vre-o 18 ani…uitandu-ma la el am inceput sa-l judec in gand, ca are fata de golan…etc.peste cateva minute(in care eu am blagoslovit saracul baiat in gand) am aflat ca baiatul respectiv era orfan si venise cu matusa pt angajare…nu va puteti inchipui ce prost m-am simtit pt ca-l judecasem.ma gandeam ca eu la varsta lui dormeam pana al 10.00-11.00 acasa fara a avea grija zilei de maine, iar el trebuia sa se trezeasca dimineata la 6.00 pt a munci.a fost pentru prima data cand m-am simtit f prost pentru ca judecasem pe cineva.
Balan Claudiu
octombrie 6, 2008 @ 8:38 pm
Ce frumos !
MONICA
aprilie 28, 2009 @ 8:21 pm
PE MINE DUMNEZEU M-A SMERIT -AM INCERCAT SA FIU CEA MAI BUNA IN FACULTATE ,SA AJUNG PRINTRE CEI MAI BUNI ,NU MA INTERESAU CEI CARE INVATAU MAI PROST DELOC.
CREDEAM CA DUPA FACULTATE O SA AM SUCCES ,CA O SA GASESC O PERSOANA PE LANGA CARE SA FAC STAGIATURA ,CA O SA AJUNG MAGISTRAT ,CA O SA AM SI BANI PE MASURA POSTULUI ,CA O SA FIU F. BUN IN PROFESIE SI CA O SA AM FAMILIA MEA.
CREDEAM CA O SA FIU PRIMA ,INAI9NTEA ALTORA SI DUPA CE TERMIN FACULTATEA .
PARCA MI SE CUVENEAU LUCRURILE ASTEA.
ZILELE ASTEA CE AM VAZUT- O FOSTA COLEGA DE LICEU CASATORITA INAINTEA MEA ,AVAND SI COPIL.
UN FOST COLEG LUCREZA LA BANCA.
EU -REFERENT SI SINGURA.
DUMNEZEU /ALTII -1
MONICA-0
MI-A DAT O LECTIE ASPRA – CA NU SUNT EU CU NIMIC SPECIAL INAINTEA LUI,ASA CUM CONSIDERAM EU CA MERIT TOTUL SI CA POT TOTUL.
CA SA FIU AUTOIRONICA -SUNT BECALI 2- SI CEEA CE A PATIT EL E O LECTIE DE SMERENIE PTR TOATE ZILELELE IN CARE SE LAUDA CU FAPTELE SALE BUNE SI CU REALIZARUIE LUI.
RECUNOSC CA AM GRESIT INAINTEA LUI SI CA MERIT ASTA.
O SINGURA RUGAMINTE AM -TOT EL SA MA RIDICE ,SA MA IESRTE SI SA MA AJUTE.
„ Fericit este omul pe care Dumnezeu il mustra! Si sa nu dispretuiesti certarea Celui Atotputernic.
Caci El raneste si El leaga rana, El loveste si mainile Lui tamaduiesc. (Iov)„
„Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: „Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El.
Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte”.
Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte?
Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi şi nu fii adevăraţi. „
Asa ca recunosc .Am gresit inaintea lui cu mandria.
MONICA
aprilie 28, 2009 @ 8:22 pm
ERATA-SCUZE PTR GRESELILE DE TASTATURA SI DACA AM DERANJAT PRIN ACEST ARTICOL .
carla
mai 30, 2009 @ 3:59 pm
„Desăvârsirea este o prăpastie de smerenie” (Sfântul Isaac Sirul).
Nu vreau sa intristez pe nimeni, dar nu pot sa nu amintesc de o mica lectie despre smerenie, pe care mama mea mi-a lasat-o, inainte sa treaca in Lumea Celor Drepti!
O sa fac un mic rezumat ca sa ma intelegeti despre ce vreau sa spun.Pe cand aveam eu vreo 3 ani mama mea s-a imbolnavit ff tare cu inima, ani si ani am mers prin multe spitale, sa vedem oare ce are , daca e posibila o operatie. Nimeni nu gasea raspunsul. Am ajuns la 22 de ani, si credeam ca mama asa bolnava cum e o sa fie langa mine o vesnicie , era credincioasa si buna , niciodata nu am simtit din partea cuiva atata dragoste si iubire, rabdare in boala, smerenie, de cand eram mica am stiut ca eu fiica ei nu trebe sa o dezamagesc, sa nu sufere din cauza mea, am invatat, am facut cat mai multe ca sa o ajut…atata timp cat mama era langa mine eram cea mai fericita, ma simteam protejata, fara griji!
Imi amintesc, parca ieri s-ar fii intamplat, intr-o zi eram singura cu mama in casa si mi-a zis ca:
„Isi cere iertare de la mine ca ea este bolnava, ca nu e ca alte mame, care pot sa faca atatea pentru fetele lor, ca sunt sanatoase si pot sa le ajute mai mult, sa o iert ca sufar langa ea , ca durerea inimii ei ma macina si pe mine…!ca sunt trista uneori si nu stiu cum sa o ajut”
Nu a trecut mult timp dupa si a plecat pentru totdeauna de langa mine!
Oare eu trebuia sa o iert pe ea??? cum era posibil sa isi ceara iertare de la mine care poate am suparat-o cu nemultumirile mele, atatia ani,ea care m-a crescut si m-a invatat adevarata cale spre Dumnezeu, ea care m-a iubit neconditionat, si m-a iertat de cate ori am suparat-o, ea care s-a sacrificat pentru ca eu sa nu duc lipsa de nimic…, ea care a trait ultimii ani din viata pentru mine…!
Oare cine trebuia sa ceara iertare ea sau eu…!
Acum e prea tarziu ca eu sa mai cer iertare…
si totusi: IARTA-MA MAMA CA TU M-AI INVATAT CE E SMERENIA!
Dan
mai 30, 2009 @ 4:03 pm
Inalta statura duhovniceasca a avut mama ta. Nu ajung multi oameni la asa masura. Domnul sa o odihneasca alaturi de sfintii Sai.
admin
mai 30, 2009 @ 9:35 pm
Ce frumos Carla! Dumnezeu s-o odihneasca pe mama ta in imparatia cea luminata, unde nu este nici durere, nici intristare. nici suspin…ci numai bucuria in lumina harului lui Dumnezeu. Frumoasa lectie de smerenie, asemenea sfinteniei sfintilor.
carla
mai 31, 2009 @ 12:18 pm
Mama
Mama,stii tu oare mama datoria ta?
Stii cat de sfanta este
Dar si cat de grea
Stii tu oare ce asteapta Dumnezeu sa fii
Pentru El si pentru lume
Pentru -ai tai copii?
Mama nu uita datoria ta ,
Nu uita raspunsul greu
Catre Dumnezeu.
Mama ,nu uita ca fiul care-l ti la piept
Poti sa-l cresti ca pe-un nemernic
Ori un suflet drept
Poti sa cresti din el un inger
Ori un ticalos
Pentru asta vei raspunde-nfata lui Hristos.
Mama,tremura-naintea marelui raspuns
Mama pentru ochiul vesnic nu-i nimic de ascuns
Mama roagate si plange
Trage cat de greu
Dar sa stii ca cresti copii pentru Dumnezeu.
Mama, mantuirea ta e nasterea de fii
Dor de fii curati si vrednici
Pentru cer sa fii
Ca de viitorul lumii tu raspunzi mai greu
Mama nu uita raspunsul Catre Dumnezeu.
http://www.trilulilu.ro/beautyhasgrace/14ff260ce1163b
rotaru dragos
iulie 12, 2009 @ 11:43 am
Mai totdeauna am avut o relatie oarecum tensionata cu tatal meu,DUMNEZEU sa-l ierte,dat fiind faptul ca sunt iute la manie.Cnd aveam 25 de ani s-a prapadit saracul,iar eu cu citeva zile inainte,m-am certat cu el,si nu l-am crezut,ca e bolnav,deoarece avea obiceiul s-a bea,si arata si f bine(era un tip musculos).Dupa ce a murit mi-am dat seama ca eu nu sunt nici pe departe un tata la fel de bun ca el,mai ales pentru faptul ca m-a infiat,si nu mi-a spus niciodata ca nu sunt copilul lui
Ileana
iulie 12, 2009 @ 1:38 pm
Dragos, eu cred poti sa te rogi pentru tatal tau.Nu are cum sa ramana neascultata rugaciunea ta.
Adriana
iulie 12, 2009 @ 6:58 pm
Pe mine inca nu m-a smerit Dumnezeu ci parca face dimpotriva, imi da tot ceea ce-i cer si inca si pe deasupra, facandu-ma mai degraba sa ma indreptatesc pentru ceea ce sunt, decat sa ma smeresc. Poate ca intr-o zi va face si contrariul. Deocamdata imi face si multe bucurii. As vrea sa va impartasesc ultima bucurie facuta, caci poarta o mare responsabilitate, si poate ma ajutati cu cateva rugaciuni. In Franta unde traiesc, sunt chemata des sa traduc in spital pentru tiganii care emigreaza pe aici. La un moment dat m-au chemat sa traduc pentru o familie cu multe fete si un singur baiat. Baiatul este cel mai mic, are vreo 4 anisori si este orb. Medicina la ora actuala nu ii poate vindeca ochisorii, nu poate sa ii redea vederea. Acesti tigani traiesc in conditii mizere, in niste caravane pe care politia a inceput sa le distruga si sa-i lase sub cerul liber. Cand a venit prima oara la spital, familia de care povestesc traia intr-una din aceste caravane, pe un camp de caravane facut pentru oamenii „in tranzit”, camp pe care tiganii l-au ocupat in mod abuziv de ani de zile, dar mai ales de cand Romania a intrat in UE. Din vorba in vorba, aflu de la tatal copilului un lucru extraordinar: copilul de numai 4 anisori, se aseaza in genunchi in fiecare seara si se roaga Domnului Iisus, si inca ii zice si tatalui sa se lase de pacate si sa asculte de Iisus, caci nu medicii il vor vindeca pe el ci Iisus. Am ramas fara cuvinte in fata credintei copilului. L-am intrebat pe tata de unde stie copilul de existenta lui Iisus, si mai ales la arsta lui? Imi raspunde ca ei sunt „pocaiti”. Adica? am intrebat eu. Se pare ca pe campul de tigani vin ceva pastori protestanti care ii invata pe ei din Biblie si fac seri de rugaciune acolo. Aceasta se intampla anul trecut cand copilul era complet orb. Anul acesta, acu’ vreo doua saptamani, revin la spital caci copilul incepuse sa vada lumina, de unde inainte nu vedea nimic. Asa ca parintii au iar speranta ca poate copilul se vindeca, poate acum se poate face ceva. Insa din pacate, la ora actuala nu se poate face nimic, nicaieri in lume. Tatal se resemneaza si zice ca: atunci poate ca Iisus il va vindeca, m-am pocait si eu cu copilul, nu mai fumez, cine stie, poate ca o sa il vindece. Il intreb: copilul este botezat? Imi zice: „nu”. Si nu vreti sa il botezati? il intreb eu. Imi raspunde „Nu. Il are pe Iisus si asta ii ajunge”. Nu mai insist, cu atat mai mult cu cat ingrijorarea lui cea mai mare era ca politia ii amenintase ca le distruge caravana daca nu parasesc campul. Asa ca cer medicilor sa le dea un certificat cum ca este bolnav copilul, ca sa il mai pasuiasca politia. Asta se intampla acum 2 saptamani. Saptamana asta, vineri, tatal este din nou la spital, programat pentru o evaluare mai globala a copilului care, pe langa faptul ca este orb, este si mai mic de statura. Veste proasta: politia a distrus intr-adevar caravana si de doua saptamani dorm toti sub cerul liber. Oamenii care au mai trecut pe langa ei au fost inimosi la modul la care sa le mai dea cate ceva haine, caci au ramas chiar fara nimic, mancare, sa le mai dea ceva plapume sa se inveleasca noaptea, insa cand ploua se imbiba imediat totul de apa, si pe aici ploua mult. Si deocamdata nimeni nu poate face nimic pentru ei, sa le dea vreun acoperis deasupra capului. Iar eu ma simteam atat de neputiincioasa. Am alertat serviciile sociale de aici insa deocamdata toate locuintele din zona pe care statul francez le pune la dispozitia acestor oameni sunt ocupate, si lista de cereri din partea lor este extrem de lunga… Si cu toata situatia dificila in care se gasesc, tatal imi pune o intrebare: „Adriana, de ce m-ai intrebat data trecuta daca vreau sa botez copilul? Vrei sa il botezi tu?” Nu stiam cu ce scop ma intreaba, asa ca ii raspund ca eu nu pot sa il botez, ci numai un preot poate. Imi raspunde ca daca vreau sa botez copilul, pe mine ma lasa sa il botez, dar numai pe mine. Ca poate asa il va vindeca Iisus. Am ramas muta in fata credintei acestui om, si acum il rog pe bunul Dumnezeu sa nu se uite la nevrednicia mea, la lipsa mea de smerenie, la mandria pe care o simt ca are atata incredere in mine, si sa ma ajute sa gasesc o modalitate sa duc copilul la botez, caci usor nu va fi avand in vedere ca la noi in oras tocmai s-a intrat in vacanta, asa ca preotul roman ortodox care venea aici o data la doua saptamani nu mai vine pana nu reincepe scoala, asa ca mai probabil trebuie sa organizez totul intr-un alt oras, iar deplasarea intregii familii acolo nu va fi tocmai usoara. Si parca nu as astepta pana la reinceperea anului scolar, caci nu se stie daca aceasta familie va mai rezista mult pe aici in astfel de conditii. Doar daca nu se intampla mai intai minunea sa primeasca o locuinta, ceea ce le doresc foarte mult…. Asistenta sociala care a fost desemnata din partea spitalului sa se ocupe de acesti oameni, si pe care am reusit sa o alertez de situatia grava in care se afla ei acum, a reusit sa ii puna in prioritate pe lista de locuinte avand in vedere necesitatea de a spitaliza copilul… Luni o sa mai aflu ce s-a mai rezolvat. Niste rugaciuni ar fi bune, daca puteti sa ma ajutati… Eu recunosc ca ii priveam nu tocmai cu ochi buni pe tigani atata timp cat eram in tara, insa acum, ajungand sa ii cunosc mai bine, am inteles ca mai ales ei sunt saracii de care Domnul ne vorbeste atat de des in Evanghelia Sa, si mi-am dat seama ca nici eu nu am fost mai buna decat oamenii din timpul Sau, pe care ii certa si ii invata… Smerenia este frumoasa, insa in practica cred ca multi suntem tare departe de ea, iar eu inca am ramas departe. Dar Domnul e mult milostiv si are rabdare cu noi…
Doamne ajuta!
paula
august 12, 2009 @ 11:56 pm
Eu ce imi doresc este sa nu judec pe nimeni. Adevarul e ca de multe ori ,fara sa vrem, spunem sau gandim unele lucuri despre unele persoane, iar noi ne credem superiaore..
Mereu incerc sa imi aduc aminte cuvintele altei predici. Cine judeca pacatuieste la fel de mult, sau poate mult mai mult ca oricine savarseste alte pacate. Noi prin faptul ca ne credem mai buni sau mai crestini decat altii, suntem, poate, mai jos decat ei.
Sper sa pot sa judec mai putin pe alii, si mai mult pe mine:-)
florinm
august 13, 2009 @ 12:48 am
Draga Paula, sa nu exageram, totusi cu „smerenia” asta. Poate fi si falsa, daca nu o indrepti in directia corecta.
Vrei sa zici ca tu esti mai „jos” decat protestantii?
Pai tu ai Tainele, ai pe Maica Domnului si pe sfinti carora te rogi si pe care-i a ca ajutor. Il ai pe Insusi Hristos, avandu-i pe cei de mai inainte alaturi.
Crezi ca cei care nu-i recunosc pe sfinti sau pe Maica Domnului, care-i injosesc si-i aduc la dimensiunea noastra, a pacatosilor de rand, mai cred in Acelasi Hristos ca noi?
Ceea ce scriu mai sus nu e mandrie, e realitate.
Trebuie sa stim ca aceia se afla RUPTI de Biserica si noi trebuie sa ne rugam pentru intoarcerea lor in sanul Bisericii. Dar sa nu exageram cu „smerenia”. Ci sa vedem si in ei posibilitatea intoarcerii si a sfintirii.
Nici sa nu ne mandrim, acum, ca suntem ortodocsi. Ci sa avem grija de noi, sa multumim Domnului pentru ce ne-a dat: Biserica Adevarata, Drept-Maritoare, cu Maica Sa prea-slavita si cu sfintii Sai slaviti, cu Sfintele Taine transmise apostolic, de la Insusi Iisus si ucenicii Sai. Prin toate acestea si prin altele, avem noi posibilitatea vindecarii si aceasta vindecare o simtim, aceia care vrem, de fiecare data la Sfanta Liturghie, Sfant Maslu, Impartasanie, Spovedanie, rugaciune in comun sau in particular.
Doamne, ajuta!
paula
august 13, 2009 @ 9:57 am
Florin, am fost inteleasa gresit in ceea ce am zis:-) probabil era de vina si ora tarzie..:-)
Ma refeream doar la noi ortodocsii, care de multe ori judecam pe unii care intra in Biserica si au cercei in nas, sau fusta mai scurta, si ne credem mult mai credincios ca ei, si ii judecam, in loc sa ii ajutem intr-un fel sau altul sa se apropie de Dumnezeu. faptul ca au venit la biserica e de admirat, e un prim pas, apoi restul pot urma.
La asta ma refeream eu cu judecata:-)
florinm
august 13, 2009 @ 11:21 am
Ei, aici ai dreptate 🙂
Pilda cu vamesul si fariseul. Primul statea in spate, se tanguia pentru pacatele sale, al doilea era in fata, se batea cu pumnii in piept pentru ca respecta legea si se situa pe sine mai presus decat vamesul…
geo
martie 28, 2010 @ 5:19 pm
Doamne slava Tie!!! Sa nu ravnim, deci, la cele inalte, ci la cele smerite! Celor mandri Dumnezeu le sta impotriva iar celor smeriti le da HAR! Doamne marire Tie! amin
Filofteia
martie 28, 2010 @ 7:26 pm
„A te considera ultimul şi cel mai rău şi cel mai păcătos dintre toţi, acela e lucrul cel mai frumos. A-i pune pe alţii mai întâi întotdeauna, a vedea doar greşelile tale, a asculta fiecare poruncă a lui Dumnezeu, a nu judeca pe nimeni ci doar pe tine, acesta e bucuria cea mai mare. A fi mulţumit doar cu cei ai, a te gândi doar la lucruri frumoase şi a-i vedea pe toţi buni, aceasta e lucrul cel mai mare.”
Cum zice Parintele Savatie Bastovoi intr-o carte a sa (ma iertati ca nu imi mai amintesc in care carte, dar cred ca in A iubi inseamna a ierta, sper sa nu gresesc): „A fi sfant inseamna a-i vedea pe toti oamenii mai sfinti decat tine.” Mi se intampla destul de des sa judec oameni pe care nu ii cunosc dupa imbracaminte, si cand imi dau seama de ceea ce fac, automat imi vin in minte aceste cuvinte ale Parintelui Savatie, si ma gandesc la Sfintii Parinti, care considerau pe toti oamenii mai sfinti decat ei, in sensul in care a scris Claudiu in fragmentul citat. Am scris cam incalcit, sper sa ma intelegeti! Doamne ajuta!!
Diana
ianuarie 29, 2011 @ 6:18 pm
Claudiu, de cate ori am trait acelasi sentiment ca si tine! De revelion, am avut o urgenta chiar la ora 23:50, asa că am făcut revelionul la un pacient acasă. După o primă evaluare nu mi s-a părut urgenţa justificată,mai ales la acea oră, şi am judecat în mintea mea acel pacient. Acuza durere toracică anterioară în partea dreptă şi în prima fază m-am gândit la o nevralgie intercostală, un diagnostic care suporta amânare până dimineaţă. Bietul om (parcă îmi citise gândurile)s-a scuzat că a chemat ambulanţa in noaptea de anul nou spunându-mi "-)acă aveam bani chemam taxiul, am dat ultimii bani la urători". Deja aveam mustrări de cuget, însă când am scos EKG- ul şi am văzut că era IMA (era un IMA atipic, aşa se explică durerea în drepta şi nu în stânga) mi-a părut foarte rău că am judecat cu judecata mea strâmbă un om şi bolnav şi necăjit. Apoi, în drum spre spital starea lui s-a agravat şi cu lacrimi în ochi mă implora sa-l salvez, nu pentru el, pentru copiii lui care ar fi rămas fără sprijin pentru că soţia lui a decedat de cancer cu un an în urmă. Iar el de în noaptea de revelion de supărare făcuse acel infart de miocard.
Dacă am şti ce traume au în sufletul lor oamenii, ce urme adânci au lăsat necazurile lor şi cu câtă uşurinţă uneori îi judecăm…
Dan
ianuarie 29, 2011 @ 7:55 pm
Da Diana, intr-adevar o alta lectie de smerenie. Ce bune sunt lectiile astea…
Pe mine m-a smerit un batranel cersetor saptamana aceasta, de mi-a inmuiat inima cu totul.
Intr-o seara, m-am dus cu sotia la supermaket dupa ce luaseram o masa copioasa la parintii sotiei mele.
Acum, la supermaket eu asteptam in masina ghiftuit, caci sotia avea de facut cuparaturi de 5 minute si nu mai aveam dispozitia sa intru si eu, mai ales ca nici nu ma omor cu cumparaturile.
Si stateam linistit in masina asteptand sotia…
La un moment dat trece prin dreptul masinii un batranel mic de inaltime si subtirel, si se opreste la o alta masina a carui sofer tocmai facuse cumparaturile si se pregatea sa plece. Batranelul i-a spus ceva soferului…eu nu aveam cum sa aud ce anume…dar am presupus ca si-a cerut permisiunea sa-i duca carutul ca sa se lipeasca la banutul din carucior.
Iar acum astepta dezorientat…cu fata spre masina mea.
Eu il priveam fix, il analizam…
Dintr-o data mi-am amintit ca am niste mere in masina (primite in dar) si am zis sa-i dau si eu sarmanului cateva.
Am iesit din masina…am deschis portiera din spate si i-am facut semn batranelului sa vina la mine. I-am intins merele fara sa-i zic nimic si-atunci, cu o voce atat de calda, atat de duioasa si parinteasca…mi-a multumit cu lacrimi in ochi pentru cele doua mere amarate pe care i le-am dat.
Mi s-a facut imediat rusine ca eu stateam ca un belfer, cu burta plina de bunatati, fara sa ma gandesc ca altii n-au nici macar o ceapa degerata.
Si cat de mult s-a smerit batranelul in fata mea…de parca cine stie ce facusem. Dar pentru el si doua mere insemnau foarte mult in acea stare.
Sarmanul tremura tot, si isi cerea iertare spunand sa nu-mi fac griji ca nu e beat ci ii este frig tare…si de asta tremura.
Mi-a aratat si mana dreapta care era bine infasurata, deoarece cred ca era intr-o stare de paralizie (era uscata si lipsita de vlaga). Spunea ca nu-si mai simte mana aceea, dar ca cele mai mari probleme ale sale sunt frigul si faptul ca are probleme cu genunchii si cade…si nu prea se mai poate ridica.
Initial crezuse ca sunt de la politie si am sa-l iau la rost ca cerseste (pentru ca il priveam fix, cu insistenta)…dar dupa aceea s-a bucurat mult cand a vazut ca nu este asa.
Stand de vorba cu el, mi-am dat seama ca intr-adevar aceasta era starea lui pe care o descria…si era jalnica tare.
Am plecat cu inima stransa, desi batranelul a avut si seninatatea copilareasca de a-mi face cu mana (cea sanatoasa) in semn de "la revedere".
Doamne, cata smerenie la oamenii acestia!
Diana
ianuarie 29, 2011 @ 8:34 pm
Doamne ajuta Dan! Datorita cersetorilor ne dam seama cat de multe avem noi: servici, casa, sanatate, familie, pregatire profesionala, etc.
Daca am duce numai o zi traiul lor, prin comparatie, am ajunge sa credem ca traim in paradis.
Slava lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a daruit!
Dan
ianuarie 29, 2011 @ 8:43 pm
Da Diana, asa este…traim in paradis fata de ei. Cel putin eu…
Cat ar trebui sa multumim Domnului ca avem atatea lucruri bune!