Cine n-are un bătrân să-şi cumpere

De când l-am cunoscut pe Dumnezeu, acum 6 ani, mi-am dorit foarte mult să cunosc oameni extraordinari, oameni cu multă experienţă, oameni trecuţi prin viaţă cu adevărat cu care să vorbesc, şi să-i întreb ce vreau eu şi ce mă doare. De atunci şi până astăzi mi-am facut mulţi prieteni şi am cunoscut zeci de oameni dar nu am întâlnit personal un om extraordinar, un om înţelept, un om sfânt, aşa cum îi aud pe alţii că s-au întâlnit cu Pr Iustin Pârvu, Pr. Arsenie Boca, Pr. Teofil Pârâian sau alţii şi au vorbit cu ei.

Şi astăzi simt lipsa asta, şi sunt avid de a vorbi cu un om care să mă asculte, care să aibe răbdare să-mi răspundă la toate întrebările legate de credinţa mea în Dumnezeu, de lumea în care trăim şi de viaţa mea duhovnicească. Simt lipsa unui om care să-mi povestească cum a trecut prin viaţă, cum a perceput relaţia cu Dumnezeu în fiecare clipă şi cum se simte acum spre bătrâneţe…

Simt nevoia unui sfat înţelept, simt nevoia de a vorbi cu cineva mai în vârstă…

Ca dar de Sfântul Nicolae am primit o carte care se numeşte „Interviu cu Octavian Paler„. Îl văzusem de mai multe ori la televiziune, îmi era drag şi-i purtam un respect aparte, dar nu citisem nimic scris de el. Cartea este realizată sub forma unui interviu. Un tânăr critic literar a mers mai mult de un an acasa la Octavian Paler şi a discutat cu el, iar interviurile le-a transcris… Octavian Paler a murit în timpul acestui proiect…dar inteviurile au fost publicate în această carte extraordinară.

Imediat ce am deschis cartea….am simţit sfatul acela întelept pe care-l căutam. Octavian Paler, un bătrânel de 80 de ani, m-a cucerit în câteva fraze cu sinceritatea sa  şi bunul simţ, cu liniştea şi dragoste din cuvinte, cu experienţa de viaţă şi lucidtatea gândirii lui.

El spunea aşa frumos: „Eu nu pot să scriu dacă nu mă descriu„. Orice-l întreba acel tânăr şi orice subiect aborda, Octavian Paler el se raporta mereu la el şi la viaţa pe care a trăit-o. Nu-şi dădea cu părerea în vânt ci mereu îşi raporta răspunsul la sine şi la cum e el.

Iată ce frumos îi spunea acelui tânăr:

„Cele mai mari calităţi ale mele sunt defectele mele„.

„Ce ştiţi dumneavoastră despre frica de moarte? Ce ştiţi dumneavoastră despre recunoştinţa că nu ai murit în somn şi că poţi să te bucuri de miracolul unei dimineţi care începe? Ce ştiţi dumneavoastră despre prea târziu şi despre  ireparabil?”

„Cel mai mare defect al bătrâneţii este luciditatea prea mare?” Aici spunea foarte realist că acum la bătrâneţe nu mai crede orice, nu mai este influenţat de orice vede şi orice aude. Plăcerile vieţii nu-l mai încântă iar succesul lui ca scriitor nu-l face mai fericit, acum îi stă gândul doar la moarte. Acum se luptă doar cu neputinţele trupului. Sertarele lui sunt pline de medicamente.

„N-am iluzii atât de puternice, atât de sincere, încât le-aş putea opune realităţii„

„Cel mai mare sens al vieţii este acela de a nu-i căuta sensul.„

N-am avut un bătrân dar mi l-am cumpărat. Am primit cuvintele lui şi e prima oară în viaţă când aud pe cineva vorbind aşa realist despre viaţă, dând sfaturi înţelepte doar vorbind despre sine şi despre experienţa sa de 80 de ani,

Mi-a plăcut foarte mult la el înţelepciunea şi luciditatea pe care o afişa după o viaţă aşa de lungă. Mi-a plăcut foarte mult cum noi oamenii la bătrâneţe, după ce am gustat din toate cele ale lumii, ne venim în sine şi realizăm că „toate-s deşertăciune”, că tot ce rămâne este dragostea dintre noi şi Dumnezeu.

(Balan Claudiu)