Cine ne arbitrează viaţa?

În lumea de azi nu se mai vorbeşte de iad pentru că iadul presupune pedeapsă, iar pedeapsa presupune păcatul, iar păcatul presupune existenţa lui Dumnezeu care vrea ca păcatul să nu fie făcut, ci numai binele.

Dar dacă există Dumnezeu atunci există Cineva care ne-a creat, Cineva care guvernează lumea, Cineva care ne iubeşte pe toţi, Cineva care vrea să fim fericiţi şi să nu suferim. Iar pentru ca toţi să nu suferim şi împreună să fim fericiţi ar trebuie să ne supunem unor reguli de conduită, unui sistem în care să fim egali (egali de iubiţi), deşi suntem aşa diferiţi. Sistemul perfect nu s-a dovedit a fi nici comunismul, nici socialismul, nici măcar democraţia, ci bunul simţ, dragostea, iertarea, pacea, liniştea, frumuseţea…poruncile lui Dumnezeu de fapt.

Dacă pentru o zi toţi oamenii de pe Pământ ar înceta să mai ierte, dacă în acea zi ar înceta să mai iubească, ar înceta să se respecte, ce s-ar întâmpla? Ar fi numai certuri, ţipete, bătăi, urâciune, războaie… ar fi iadul pe pământ. Ce sau Cine păstrează armonia aceasta între noi ? legile şi constituţiile ţărilor ? drepturile omului ? E clar că nu, căci majoritatea dintre noi n-am citit niciodată constituţia ţării noastre sau toate legile.

Oare de ce ne mustră conştiinţa când începem să facem rău şi mai ales după ce l-am făcut ? Ce e vocea aceasta din mine care-mi spune că e rău să înjur pe cineva, că e urât să lovesc pe cineva, că nu e frumos să mă laud în faţa tuturor ? E vocea lui Dumnezeu din om, aşa cum pentru un copil cei şapte ani de acasă sunt mereu „vocea” care-i spune ce e bine şi ce e rău.

Dumnezeu Cel care ne şopteşte gândurile bune şi prin conştiinţă ne mustră pentru gândurile şi faptele rele, este Cel care menţine armonia şi pacea dintre noi. El ne dă pacea şi liniştea, El ne dă puterea să respectăm, să iertăm şi să iubim.

„Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.”

El ghidează lumea noastră din exterior dar mai ales din interiorul nostru. Aşa fiind totuşi, nu trece niciodată peste liberul nostru arbitru. Ne propune mereu gândul bun, ne sugerează mereu calea prin care putem să fim bucuroşi şi ne lasă pe noi să analizăm, să judecăm şi să decidem.

Dacă Dumnezeu arbitrează lumea de ce totuşi atâtea războaie, hoţii. ucideri, nedreptăţi ?

Pentru că cel mai mare dar al omului este libertatea. Pentru că Dumnezeu peste toate poate trece dar peste liberul nostru arbitru nu. De ce oare ?

Pentru că ne iubeşte !

(Balan Claudiu)