Nașterea Domnului

Nașterea unui om nou (I) - Pr. Arsenie Boca

Ca să ne dăm seama de semnificația cosmică pe care o are Nașterea din Betleem, o integrăm între marile referințe ale lui Dumnezeu la întreaga creație. Patru mari intervenții ale lui Dumnezeu fac lumea să aibă o noimă, o explicație și un Sens. Acestea sunt următoarele:

citește mai departe

Nașterea unui om nou (II) - Pr. Arsenie Boca

Nașterea Veșnicului în timp, Atotputerniciei în dulama smereniei, a Celui mai presus de ființă, prunc în brațele Fecioarei, nu poate rămâne un fapt divers în finele timpului. Nașterea lui Iisus nu e un fapt care să poată fi ros cu dintele timpului, un fapt sortit învechirii.

citește mai departe

Cine se naște în Betleem? - Pr. Arsenie Boca

Noaptea Învierii! Ne risipim pe galerii, la locurile de muncă, dar aproape nimeni nu lucrează. Venirea lui Eisenhower la putere în America ne dă curajul de a ne manifesta mai liber. Numai cei timoraţi încearcă să-şi realizeze norma.

citește mai departe

De ce era nevoie de o stea, dacă magii ştiau locul naşterii

Ca să le fie arătat şi Pruncul. Asta n-o ştiau! Casa nu era mare; iar Mama Pruncului era lipsită de strălucire şi necunoscută. Trebuia, deci, ca steaua să-i ducă chiar la locul unde S-a născut. De aceea, îndată ce-au ieşit din Ierusalim s-a arătat steaua şi nu s-a oprit înainte de a ajunge la ieslea naşterii. Minunea a urmat minunii.

citește mai departe

Naşterea Domnului în cele 4 Evanghelii

Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.

citește mai departe

Omenirea nu va fi salvată niciodată de un politician

Toţi avem probleme şi nemulţumiri. Nu există ţară-n lumea această care să spună că populaţia ei trăieşte într-o societate perfectă. Ne confrutăm toţi cu fel de fel de constrângeri, începând de la slăbiciunile noastre până la greşelile celor din jur care ne afectează în mod direct.

citește mai departe

Diferenţa dintre icoana naşterii Domnului şi tabloul religios al naşterii

Pe întinderea golaşă a unui munte stâncos, presărat ici-colo cu smocuri de iarbă, un furnicar de persoane, deopotrivă cereşti şi terestre, se agită în jurul unei peşteri scobită în piatră. Înăuntrul acesteia, două dobitoace - un măgar şi un bou – îl „asistă” pe Cel de neîncăput, circumscris miraculos în făptura gingaşă a unui prunc înfăşăţel.

citește mai departe

Generalizarea Crăciunului

"Pe pământ pace! Între oameni binevoire!" este o urare comună care se poate găsi pe felicitările din timpul Crăciunului. Acestea sunt, desigur, cuvintele ce au fost cântate de îngeri la Naşterea Domnului în Betleem (Luca, 2,14). Deasemenea, este o frază care permite diverse interpretări.

citește mai departe

Ce-i în peşteră ?

Peştera Bethleemului seamănă cu Peştera Iadului, în care Hristos se coboară la moartea Sa. De asemenea seamănă cu spaţiul încadrat de pietre în majoritatea icoanelor ce înfăţişează Botezul Domnului.

citește mai departe

De ce s-a născut Hristos în sărăcia lucie a unui grajd?

Să fie nașterea lui Iisus într-un grajd doar un fapt banal? Doar o coincidență nefericită? Oare nașterea din acest loc să nu aibă și înțelesuri mai adânci?

citește mai departe

Prin nașterea Sa, Iisus dovedește lumii că este Dumnezeu

Cu toții am învățat, cu toții știm și cu toții vedem că istoria lumii și trecerea timpului se măsoară după două coordonate simple și clare: ”Înainte de Hristos” (î. Hr.) și ”după Hristos” (d. Hr.) . Există și varianta seculară a acestor două coordonate, altfel spus ”înaintea erei noastre” ( Î.e.n.) și ”era noastră” (e.n.) dar lucrul acesta nu schimbă cu nimic evenimentul care a produs împărtirea timpului în două, oricum am face prescurtările: nașterea unui anume Iisus, într-un grajd de vite!

citește mai departe

"Dacă Maica Domnului şi Domnul Hristos vor veni la dumneavoastră, să îi rugaţi, vă rog, să treacă şi pe la casa mea."

Fulgii mari de zăpadă dansează prin văzduh, acoperind pământul cu un veşmânt de un alb imaculat. Străzile pe care, în urmă cu o jumătate de oră, domina pustietatea, erau acum pline de copilaşii ce, veseli de sosirea zăpezii, au ieşit afară pentru a se bucura de clipa pe care au aşteptat-o vreme îndelungată.

citește mai departe

Naşterea Mântuitorului sau reînnoirea lumii, nicidecum sfârşitul ei

...Mă întorc acum la întâmplarea mea de Paşti. Mă pregăteam pentru sărbătoare. Îmi purificam sufletul pe cât puteam, eram surd la insulte, insensibil la lovituri, blindat împotriva foamei, încălzit de o rugăciune interioară.

citește mai departe

Hristos se naşte pe pământ în fiecare zi

Uitându-ne la agitaţia ce se creează în fiecare an în preajma Crăciunului, avem certitudinea că şi astăzi, ca şi atunci, omul freamătă după orice, numai de primirea lui Hristos nu se frământă. Şi credem că nicicând nu a fost altfel.

citește mai departe

Cerându-vă puțină răbdare, voi face un mic tur antropologic în cultura noastră. Vreau să aduc în atenția noastră care este locul imaginii în cultura noastră. Nu doar că suntem fascinați să privim imaginile, le punem și pe corpurile noastre: tricouri, tatuaje, pălării, pantofi, pantaloni - pe scurt, peste tot. Nu este nimic neobișnuit în acest sens. Dacă am examina triburile primitive, am observa o vastă asamblare a imaginilor. Oamenii se acoperă cu nămoluri colorate, distorsionează anumite părți ale corpului lor, fac lucruri uimitoare cu părul, se îmbracă în costume extrem de nepractice. Ceva se întâmplă în sufletul omenesc, un ceva demonstrat de toate aceste comportamente. Sugestia mea este că ar fi defapt o strădanie de a trăi "după chipul" (după imaginea).

Îmbrăcămintea este menționată cu având un rol esențial în descrierea cărții Facerii despre începuturilor umane. Păcatul nostru ne aruncă în rușine. Suntem "goi" și căutăm să ne "ascundem". Despachetarea teologică a acestei realități este profund importantă în Scriptură, în special în Noul Testament. Dar reflectă și experiență umană firească. Adevărul gol despre noi înșine este în general experimentat într-o manieră rușinoasă. Asta înseamnă că ne simțim expuși, vulnerabili și în pericol când diferite aspecte ale acelui adevăr sunt văzute de alții. Și din acest motiv îl ascundem.

Dumnezeu a oferit lui Adam și Evei "îmbrăcăminte de piele", ne spune cartea Facerii, capitolul 3. Aceste articole de îmbrăcăminte au fost profund elaborate de atunci. Poate că cel mai adânc comentariu despre acest lucru se găsește la Sf. Apostol Pavel:

 "Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat." (Galateni 3:27)

S-ar putea spune mai degrabă: "Câți dintre voi v-ați botezat în Hristos, v-ați îmbrăcat cu Hristos ca și cu o haină." Cuvântul "îmbrăcați" (care traduce grecescul: ἐνεδύσασθε) se referă în mod specific la "îmbrăcarea" unor haine. Această "îmbrăcare" este împlinirea adevărată și duhovnicească în fața căreia toate eforturile de a ne îmbrăca pe noi înșine sunt o simplă reflecție, adesea una de profundă denaturare.

Revenim la prima mea observație: căutăm în mod universal să ne acoperim sau să ne marcăm cu ceva. Aspectul nostru nu este decât o pânză căreia nu-i putem face altceva decât s-o mascăm (prin culoare, modele, etc.). Și, conform Facerii, putem observa că dorim cu disperare să ne acoperim sau să ne marcăm pentru a ne ascunde rușinea - într-o formă sau alta.

Se poate argumenta că purtăm haine deoarece vremea este însorită sau prea rece. Dar îmbrăcămintea noastră a depășit de mult timp nevoia practică a animalelor fără păr. Îmbrăcămintea noastră, ca majoritatea vieților noastre, reflectă în primul rând probleme psihologice și spirituale. Starea sufletului nostru este adesea expusă (se face priveliște) pentru oricine înțelege marea deghizare umană.

Un element frecvent al acoperirii noastre este proiecția puterii. Folosim diverse simboluri și însemne ca semnale. A ne identifica cu o echipă arată puterea unui trib: nu suntem singuri. O mare parte din semnalele noastre politice sunt agresive în natură, nesurprinzător într-o cultură în care aproape toți cetățenii se simt în mare măsură neputincioși. Acoperirile noastre pot semnala frumusețea, puterea, furia, dorința sexuală, orice alte lucruri în dansul cultural care înconjoară rușinea interioară.

Moda modernă a tatuajului (mai proeminenta în America decât Europa) este o forma mai profundă de acoperire, cel putin datorită permanenței sale (a neștergerii după trup). Mi se pare interesant că o formă cu o astfel de permanență de acoperire a devenit populară într-o cultură impregnată de impermanență. În partea mea a globului pământesc, este din ce în ce mai puțin frecventă întâlnirea cu oameni netatuați.

Vă rog să înțelegeți că nu spun afirm despre îmbrăcămintea și marcajele noastre că ar fi rușinoase. Ele sunt exact opusul. Acestea reprezintă acoperiri protectoare care ne protejează de rușinea pe care o simțim și de rușinea pe care o întâlnim în zonele sociale. Rușinea noastră interioară înconjoară sentimentul nostru de identitate. Rușinea este despre "cine sunt eu". Acoperirea noastră reprezintă un efort de a proclama în mod public: "Acesta sunt eu", indiferent de ce se află în interior. Ca atare, acoperirea noastră este o încercare de a spune: "Acesta este cel care vreau să credeți că sunt". De multe ori aceleași acoperăminte create sunt folosite pentru a ne ascunde rușinea interioară de noi înșine. Selfie-ul modern este o fascinație a imaginii, un efort de a-ți proclama existența și identitatea într-o lume în care siteurile sociale au devenit un substitut pentru ființa mea: "Sunt online, prin urmare, exist... Și ei mă plac! (îmi dau LIKE) "

Toate astea le simt personal într-un mod intens, pe măsură ce mă gândesc la ele. Ca preot ortodox, sunt costumat aproape în toate locurile. În public, port o reverendă. În biserică sunt acoperit cu veșminte. Dar acolo, acoperirea este înadins intenționată. În timp ce se înveșmântează preotul se roagă:

"Bucura-se-va sufletul meu întru Domnul că m-a îmbrăcat în veşmântul mântuirii şi cu haina veseliei m-a împodobit; ca unui mire mi-a pus cunună şi ca pe o mireasă m-a împodobit cu podoabă. Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate şi cuvioşii Tăi întru bucurie se vor bucura, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."

Conform lui Eusebiu, Sf. Iacov, fratele Domnului, purta o îmbrăcăminte de in, ca Marele Preot, când slujea în adunarea Bisericii. Această realitate veche, încă înfăptuită în Liturghie, este o vizibilă "îmbrăcare cu Hristos". Hristos este de față și ne aduce jertfă Tatălui. Înveșmântarea preotului acoperă persoana preotului însuși (de rușinea lui), pentru a prezenta pe Domnul slavei.

A purta în public o uniformă sau un costum înseamnă întotdeauna să dispari într-o anumită măsură. Proprii mei enoriași, când mă văd ocazional fără reverendă (când merg la o plimbare etc.), nu mă recunosc întotdeauna - cel puțin nu la prima vedere. Îmi amintesc că nu sunt "eu" pentru ei, ci "preotul lor". Ultimul meu arhiepiscop obișnuia să interzică preoților să poarte costum de baie în fața enoriașilor lor. Dacă vroiam să înotăm, trebuia să mergem în altă parte.

E posibil să vă pierdeți pe voi înșivă într-o astfel de acoperire. Un preot poate începe să se confunde cu haina pe care o poartă. Într-adevăr, cred că unii sunt atrași de preoție doar pentru că vor să se piardă (acopere/confunde) pe ei înșiși - și din motive greșite. Ne putem îmbrăca în exterior, dar dacă îmbrăcămintea ne ascunde rușinea și nu o transformă, atunci devine parte a bolii din viețile noastre care ne leagă de rușinea noastră.

Așa cum prima noastră experiență cu rușinea a fost "goliciunea" noastră (goliciunea existenței noastre în prezența lui Dumnezeu), la fel mântuirea noastră este exprimată în termeni îmbrăcarii noastre:

 "Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare, și să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, și să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului. Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare." (Efeseni 4, 22-25)

"Natură nouă", creată "după asemănarea lui Dumnezeu", nu este altceva decât dreptatea lui Hristos, descrisă ca o îmbrăcăminte. Dar ea e mai mult decât o îmbrăcăminte - este o "natură", adică nu mai reprezintă o îmbrăcăminte care ne ascunde, ci ceva care ne schimbă, astfel încât interiorul ("natura") se potrivește cu exteriorul ("neprihănirea lui Hristos"). Putem fi văzuți exact așa cum suntem - fără rușine.

Este demn de remarcat faptul că Sfântul Pavel completează avertismentul cu porunca de a "grăi adevărul". Este exact opusul a ceea ce se întâmplă în aproape toate zonele noastre culturale ale hainelor. Ceea ce vedeți despre ceilalți nu este niciodată "cine sunt", ci ceea ce doresc ei să pară, o strădanie adesea fără succes.

Totuși, schimbarea noastră duhovnicească (după chipul lui Hristos) începe în Botez și continuă pe măsură ce "grăim adevărul", însemnând că "purtăm o mică rușine" în adevărul mărturisirii și pocăinței noastre și în relațiile noastre cu alții . Este, desigur, un lucru foarte dificil. Cu cât este mai mare frica noastră interioară și profunzimea rănilor noastre, cu atât este mai greu să avem încredere în această lucrare de mântuire. Prin har, este posibil.

Cu aproape șase ani în urmă am avut un vis foarte vizual / grafic în care era prezent și arhiepiscopul meu Dmitri. Era la câteva luni după moartea sa. Ultimele cuvinte pe care mi le-a spus în vis au rămas în mine: "Cred că în curând, toți vom trebui să stăm goi în fața scaunului de judecată al lui Hristos". Nu știam atunci cât de important vor fi acele cuvinte pentru mine. Fie ca Dumnezeu să ne îmbrace cu neprihănirea lui Hristos și să ne facă după chipul și asemănarea Sa.

Pr. Stephen Freeman
Sursa: Blogul GlorytoGodforAllThings | Clothed in the Image

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Caută articole în site » Caută articole în site »

Crăciunul în temnițele comuniste

Crăciunul anului 1951 în temnița de la Târgu-Ocna, cu Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide și Pr. Gherasim Iscu

Era o iarnă liniştită, cu zăpadă, fără ger. Dealurile dimprejur încărunţiseră. Clopotele de la schit ne vesteau rugăciunile călugărilor şi ne uneam cu ei şi cu toată suflarea creştină într-o rugăciune mută. Este cu neputinţă ca rugile tăcute revărsate în văzduh de oamenii aceia încolţiţi între moarte şi tortură să nu fi fost primite. 

citește mai departe

Crăciunul anului 1948 cu Dumitru Bordeianu, în temnița comunistă de la Suceava

Oamenii milostivi și buni creștini din Suceavași satele din jur aveau frumosul obicei ca sâmbăta și la sărbători mari, să vină la poarta închisorii să aducă deținuților tot felul de alimente și îmbrăcăminte. Din prima sâmbătă, când închisoarea a început să se umple cu noi, cei arestați la 15 mai, acesti pioși creștini au venit la poartă cu alimente

citește mai departe

Crăciunul anului 1952 la Aiud cu Atanasie Berzescu și Radu Gyr

Iisus se naşte şi-n spatele zidurilor reci şi groase, în spatele gratiilor şi uşilor ferecate. În ajun de Crăciun lucram în fabrică. Aşteptam cu înfrigurare scurgerea timpului, ca să mergem în Celular. Ne pregăteam cu toţii de colindul ce avea să fie în noaptea de Ajun.

citește mai departe

Crăciunul, noaptea în care Părintele Gherasim Iscu l-a repus pe Hristos în inima torționarului său

Când mă aflam în închisoare, mă îmbolnăvisem foarte tare. Aveam tuberculoză la amândoi plămânii, de asemenea patru vertebre erau atinse de tuberculoză. Aveam de asemenea tuberculoză intestinală, diabet, insuficienţă cardiacă, hepatită şi alte boli pe care nici nu mi le mai amintesc. Eram aproape de moarte. La dreapta mea se afla un preot pe numele său Gherasim Iscu.

citește mai departe

Crăciunul anului 1941 în temnița de la Sibiu cu dr. Flor Strejnicu

Nici una dintre sărbătorile creștine nu este atât de mult legată de copilărie ca sărbătorirea nașterii pruncului Hristos. Venirea pe lume a copilului Iisus, vestit și slăvit de colindele cântate de copii, darurile aduse de ”Moș Crăciun” copiilor, petrecerea sărbătorii în familie, unde preocuparea centrală o formează copiii, toate acestea fac din acest sfânt praznic motivația nostalgiilor de mai târziu. 

citește mai departe

Crăciunul anului 1950 la colonia de muncă Capul Midia cu academicianul Paul Păltănea

”Am început munca silnică în condiții peste măsură de aspre. De la colonie și până la șantier, câțiva zeci de kilometri, eram duși cu mașini basculante. Înghețam bine și vântul, care nu contenea, trecea năvalnic printre zdrențele noastre, înfășurându-ne scheletul cu straie de gheață. Munca începea la 6 dimineața […] și dura 12 ore, până la 6 seara, cu o pauză de o oră, pentru a primi ceea ce administrația lagărului numea ”mâncarea” noastră zilnică de prânz, niște lături de fapt.

citește mai departe