Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

 

Tu de ce crezi in Dumnezeu

 

     

  Euharistia continua

 

   

Motto: ”Vitalitatea unui neam, trăirea lui, forța lui stă în puterea de creație. Prin asta trăiește un neam și un individ, prin creație, și tot prin asta supraviețuiește... Din mocirla închisorii au răsărit crinii sufletului." (Pr. Atanasie Ștefănescu)

Printre multiplele metode de tortură și dezumanizare aplicate în temnițele comuniste, a fost și aceasta interzicerii oricărei activități intelectuale pentru a se crea un mediu de imbecilizare lentă dar sigură a ”dușmanilor poporului”. Astfel, hârtia și creionul au fost total interzise, la fel și lecturarea cărților de orice fel. Se dorea a fi inhibată cu desăvârșire orice intenție creatoare a deținuților, orice încercare de a-și face iadul foametei, promiscuității și disperării mai ușor. În același timp, abaterile de la aceste reguli draconice erau aprig sancționate, cu bătaia la locul ”faptei” și mai ales cu izolare în celule reci, insalubre și cu mâncare odată la trei zile.

Cu toate acestea, efectul urmărit de ighemonii veacului roșu s-a dovedit a fi în timp cel exact contrariu. Creativitatea umană a găsit o altă cale de a străbate lanțurile, cătușele și gratiile... fără să le rupă. Dacă s-au confiscat toate mijloacele tradiționale de comunicare și creație, prima creație inedită a foștilor deținuți politici a fost să confecționeze mijloace de comunicare originale din aproape nimic.

Astfel, țevile reci ale caloriferelor au devenit excelente transmițătoare de mesaje prin morse; cănile de băut apă au devenit receptoare fidele ale bătăilor în pereți; gamelele de mâncare combinate cu praful D.D.T. pentru pleoșnițe au devenit invizibile tăblițe pentru notițe, care oricând puteau fi șterse spre a nu fi descoperite; oasele din mâncare au devenit ace de cusut și creioane de scris, la fel săpunul și resturile de sârmă sau sticlă. Prin ingeniozitate și migală, resturile și gunoaiele au fost transformate în unelte de creație și chiar piese de artă. O izmană ruptă și putredă era transformată într-o nouă pereche de șosete, cu andrele confecționate din oase sau sârmă. Un os mai mare nimerit în gamelă devenea prin șlefuire un veritabil medalion sau crucifix.

Mai mult decât toate acestea, mintea însăși s-a arătat a fi un univers inepuizabil de creație literară, dovedindu-se în același timp și un imens depozit de memorie. Așa se face că în ciuda condițiilor bestiale de viață, sau poate mai ales datorită lor, închisorile comuniste s-au transformat în veritabile stupine de creație. Este un fapt constatat de-a lungul istoriei umanității că suferința este mediul cel mai prielnic pentru creație, prin urmare iadul temnițelor comuniste s-a dovedit prilejul celor mai profunde creații umane: ”din promiscuitatea, din brutalitea, din cea mai cruntă mizerie, din torturi, din atacarea cea mai abjectă a ființei umane, a germinat o puternică sensibilitate și dorință de frumos, iar din minciună dorința de apărare a adevărului, cu prețul vieții. Când peste sufletele lor curate s-a aruncat mocirla și veninul cel mai ucigător, rezultatul a fost răsărirea unei pleiade de zeci și sute de poeți... Aceasta [Divinitatea] a condus la convertirea suferinței în creație. Generație de sacrificiu! Epopee scrisă cu sânge."1

Prin urmare, cei mai mulți poeți ai închisorilor nu a fost cei cu preocupări literare exersate încă din libertate ci aceia care și-au descoperit vocația în temniță, sau mai bine spus li s-a dat darul creației în miezul suferințelor. Deci, ”poetul s-a născut în temniță”.

Cât privește poezia, ea s-a compus de cele mai multe ori cu foamea mușcând nemilos din trup, cu inima cuprinsă de frică sau disperare, cu sufletul îngenunchiat de dorul celor dragi de-acasă, cu tuberculoza măcinând lent plămânii, cu roaba mușcând din pielea mâinilor, ba s-au creat versuri chiar și în timp ce trupurile poeților erau mucenicite sub ploi de pumni și de bâte.

Poetul Dumitru Radu-Udar arată într-una din poeziile sale atmosfera infernală în care a fost nevoit să-și compună versurile:

”Nici liniște să am, nu pot
Aici, după zăvoare
Durerea țipă peste tot
În recea închisoare [...]
Și-i foarte greu ca să creezi
Închis... păzit... cu riscuri...
Tot ce-ai făcut să-nregistrezi
Pe ale creierului discuri.

La rândul său, Andrei Ciurunga, marele poet al Canalului, zugrăvește în câteva metafore chinurile muncii de exterminare din rețeaua de lagăre a ”mormântului burgheziei”, pentru a putea lăsa mărturie peste veac:

”Am scris pe brânci, pe coate și pe burtă,
Târându-mă cu fiecare vers.
Lumina lunii, uneori prea scurtă,
Nu prididea să mă urmeze-n mers. [...]
Pe file de pământ cât o moșie
Am pus lopata – uriaș condei,
Având alături călimara vie
A sângelui vărsat de frații mei.”

Un alt poet, Costin Dacus Florescu, arată în poezia ”Fără creion, fără hârtie”, jertfelnicia de care a fost nevoie pentru a crea:

”Cu mâinile prinse-n cătușe,
În bezna rece și pustie,
Așa făcut-am poezie,
 
Pândit de diavol după ușă.
În foame, frig și încordare,
În a satanei nebunie,
Așa făcut-am poezie,
 
În gemete și disperare. [...]
Înmormântat de viu sub lut,
Neliniștit de ce-o să fie,
Așa făcut-am poezie,

În dorul cerului pierdut. [...]
Fără creion, fără hârtie,
Doar cu speranță și credință,
În cea mai joasă umilință,
Așa făcut-am POEZIE!

Dar poezii s-au creat și în liniștea nopții ori în singurătatea celulei. Pereții celulelor au devenit ecrane virtuale pe suprafața cărora luau naștere dureri transfigurate, doruri înflăcărate ori crezuri însângerate, după cum mărturisește Dumitru Radu Udar într-una din poeziile sale:

”Doar noaptea când pot să transform
Pereții în ecrane
Cu ochii-nchiși - fără să dorm
-Văd umbre diafane. ”

Așa a fost creeată poezia din închisori și spunem ”creată” iar nu ”scrisă” pentru că procesul creației nu a mai coincis în mod natural cu cel al scrierii, date fiind condițiile inumane de detenție. Poezia s-a elaborat aproape exclusiv în minte și s-a transmis prin viu grai, de cele mai multe ori fiind nevoie de ani de zile până să fie așternută pe hârtie. Deci poezia de detenție a fost o poezie orală, singura formă care ar fi putut supraviețui războiului sistematic la care a fost supusă atât ea, cât mai ales creatorii ei.

Poezia din temnițele comuniste ajunsă până la noi astăzi, este nu numai creație literară, ci și document istoric care susține Adevărul. S-au scris zeci de mii de versuri, mii de poezii despre toate aspectele vieții carcerale, începând cu arestarea, continuând cu anchetele, viața de celulă, relațiile dintre deținuți, motivațiile acțiunilor anticomuniste, toate cu fond de cronici rimate.

Este bucuria noastră să vă aducem la cunoștință, pe cât posibil, aceste nestemate ale sufletelor martirilor noștri din temnițele comuniste. Poezii scrise cu sânge vărsat pentru Hristos și neam.

(Dan Tudorache)


1. Gabriel Stănescu, Dumnezeu m-a salvat din Iad!, p. 184

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Participă și tu!

Excursie

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

 

Ediția a 3-a a cărții