Privim mereu nepăsători

Cum norii grei se-adună

Am dat din suflet mai nimic

Și vrem multă lumină.



Sunt ani ca o secundă

Care trec, pleacă..

Și sufletul pribeag așteaptă

Dar de dureri se-apleacă.



Dureri neînțelese, dure,

Cuvinte de rasunet

Ca luptele greco-romane

Dar în tăcere-n suflet.



Și cine să le înțeleagă,

Of suflete stai și așteaptă

Căci n-am ce-ți face, ești plăpând

Cu apă din izvor doar bând,

Ești nou ca altădată.



Și dormi și iară te trezești,

Și începi iar și iar gândești

Gândești  și iară ostenești

Și pacea nu ți-o mai găsești.

Dar sufletu-i făcut să tragă,

Căci are viță-ndelungată

El știe ca nu e de-aici

Și trebuie cândva să pleci.



Și cere apă de izvor

De sete și nesfârșit dor

El vrea iubire, nu atât

Vrea tot ce este sfânt

Vrea mângâiere și hotar

Pe-al drumului întins amar.

(Emanuela Crangasu)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont