Claudiu: „Vă încurajez pe toți să nu ezitați în a avea o viață de familie curată”
Eu și soția mea, Iulia, suntem căsătoriți de șase ani și jumătate, și ne cunoaștem unul cu altul de 11 ani. Astăzi prin darul lui Dumnezeu avem împreună două fetițe, Sofia de 4 ani și 7 luni și Ilinca de 2 ani și 6 luni.
Ne-am apropiat împreună de Dumnezeu și de Biserica Ortodoxă, acum zece ani și am încercat pe cât posibil să avem o viață curată, în acord cu poruncile Lui. De atunci și până astăzi au fost multe ispite, dar niciuna mai presus de puterile noastre, niciuna pe care teoretic să n-o fi putut depăși. Cu toate acestea au fost destule ocazii în care am greșit, când nu ne-am ridicat la înălțimea unei vieți creștinești adevărate. Ne-am cerut iertare, ne-am mărturisit păcatele dragului nostru părinte duhovnic și am mers înainte, încercând să nu mai greșim.
Am fost ispitiți să cădem în păcatul desfrânări încă din primele noastre luni când ne-am cunoscut, în adolescență. Eu știam doar că e păcat să ai relații intime înainte de căsătorie, și nimic mai mult. Nu înțelegeam prea bine de ce, și care sunt efectele acestui păcat asupra noastră, și a celor din jur. Totuși simțeam că așteptând până la căsătorie făceam un lucru tare bun și Dumnezeu ne va răsplăti pentru asta. Aveam un fior în mine și mă simțeam foarte bine că avem un țel, o luptă pe care trebuie s-o ducem, era crucea noastră ca adolescenți. Nu ne-a fost greu, am reușit cu ajutorul Domnului Hristos să trecem cu bine peste perioada critică de început, când nu eram siguri pe crezul nostru, lăsându-ne uneori clătinați de concepțiile lumii.
Cu timpul a început să ni se pară foarte ușor, și așa zisa luptă se transformase în bucuria că avem o conștiință curată. Începeam să înțelegem cât de mult ne apropie unul de altul abstinența de a avea relații intime, și cum creștea în noi dorința de a ne căsători, de a fi permanent împreună. Ne putem împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului și prindeam putere în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, tocmai pentru că sufletul nu ne era apăsat de această vină, de această rușine care ne-ar fi împiedicat să ne apropiem de Tatăl nostru cel ceresc.
A trecut timpul și după aproape cinci prietenie ne-am căsătorit. De aici înainte au apărut alte probleme: frica de a avea copii mulți, abstinența de la relații intime în zilele de post și sărbătoare, abstinența de la relații intime pe motive medicale sau datorită perioadei menstruale ale soției.
În fața acestor ispite prima reacție a fost îndreptățirea, adunarea tuturor argumentelor care să ne convingă că e greu și nu putem să ne supunem întru totul poruncii lui Dumnezeu, că lumea astăzi s-a schimbat și că asta e… merge și așa. Au început să apară gândurile de a folosi mijloace contraceptive și gândul de a controla noi momentul când să apăra copii.
Din primele zile de căsătorie, a apărut teama ca soția să rămână însărcinată, noi fiind învățați de lume că tinerii căsătoriți trebuie să se mai distreze o perioadă… vreo câțiva ani și abia apoi să se gândească la făcut copii.
Nu mai țin minte cum, dar am hotărât ferm în fața soției încâ din primele săptămâni că noi nu vom folosi nicio metodă contraceptivă și ne vom lăsa în mâinile lui Dumnezeu. După ce ne-am chinuit cinci ani să stăm fără să greșim înaintea lui Dumnezeu, neavând relații intime, tocmai pentru a intra în căsătorie oarecum curați, ar fi fost acum o mare prostie să ne lepădăm de voia Lui și să facem ce vrem.
De fapt lucrurile au fost tocmai invers, chiar acea luptă pe care am dat-o împotriva presiunii societății de a ne începe viața sexuală, chiar ea ne-a dat putere să respectăm voia lui Dumnezeu în căsătorie, și să nu folosim mijloace contraceptive.
A trecut vremea, s-au născut cele două fetițe ale noastre și cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să ne ferim de aceste ispite de a ne plănui conceperea și nașterea pruncilor noștri. Pe Maica Domnului am luat-o, la Taina Cununiei, drept ocrotitoare a familiei și ei îi datorăm toată pacea și liniștea din casa noastră.
E minunat să te uiți în spate și să ai conștiința împăcată că ai încercat să faci voia lui Dumnezeu și să nu te împotrivești Lui. E o bucurie și împlinire pe care o puteți înțelege doar trăind-o.
Lăsându-ne viața intima în mâinile lui Dumnezeu, este ca și cum am fi lăsat în mâinile Lui cel mai prețios act intim al familiei, și dacă ne-am încrezut în El pentru a ne ghida în cele mari ale vieții (conceperea și nașterea pruncilor), ne este mai ușor să ne lăsăm în mâinile lui când vine vorba de cele mici.
A-L lăsa pe Dumnezeu să dea viață prin noi unor persoane unice, este o modalitate de lepădare de sine, un fel de a ne împropria voia lui Dumnezeu ca și cum ar fi voia noastră. Ori exact asta spunea Sfântul Apostol Pavel când zicea. „Nu mai trăiesc eu ci Hristos trăiește în mine.”
Nu vreau să înțelegeți că viața mea și a soției este roz și trăim ca-n rai. Cei care ne cunosc știu că nu este așa, dar încercăm pe cât posibil să rămânem în voia Lui. Avem și noi ispite, încercări, îndoieli, căderi, dar vrem să ne ridicăm, vrem să mergem în continuare spre Hristos, Cel ce este Calea noastră, Adevărul și Viața veșnică.
Acum suntem la punctul în care e posibil să apară oricând al treilea copil. Ne temem uneori de acest lucru. Societatea propovăduiește o familie perfectă cu doi copii, și există presiuni din jur care ne îndeamnă să rămânem cu doar doi copii. De al patrulea sau al cincilea copil nu mai încape vorbă, atunci ești catalogat drept nebun, extremist, încuiat la minte, sau în alte feluri.
Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să mergem înainte așa cum îi este voia. De la al treilea copil în sus lucrurile se complică în familie, jertfa de a-i crește este mare, timpul acordat lor la fel, resursele pe măsură, și doar credința în Sfânta Treime ne dă curaj că totul va fi bine.
Un lucru vă spun, am nădejde că Dumnezeu ne va ajută să creștem 16 copii, nu doi, dar nu e după voia mea, ci trebuie s-o încurajez și pe soția mea, cea care duce greul nașterii și a creșterii lor, și trebuie să-și mai dorească și Dumnezeu acest lucru.
Vă încurajez pe toți să nu ezitați în alegerea de a avea o viață de familie curată, lasată total în voia lui Dumnezeu, fără a folosi nicio metodă de contracepție.
Vă spun că este mare răsplata celor care duc o astfel de viață, atât aici pe pământ cât și în cer. Noi simțim pe propria noatră piele grija și darurile pe care Dumnezeu le revarsă asupra celor care nu se feresc de copii.
Voi încheia și eu cu cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur:
„Că mulți oameni, din pricina dragostei de bani, nu vor să aibă copii; au mutilat firea; nu-și omoară copiii, dar opresc izvoarele nașterii.”
P.S. În fotografie sunt fetițele noastre, Sofia și Ilinca.
(Claudiu Balan)
Ioana
ianuarie 3, 2013 @ 7:22 pm
Foarte simpatice fetitele!
Din aceasta marturie, vedem si ca nu este adevarat ca,daca nu folosesti mijloace contraceptive,ai cate un copil pe an.Dumnezeu stie cati copii sa trimita,astfel incat parintii sa ii poate creste.
albinuta
ianuarie 3, 2013 @ 7:46 pm
Doamne ajuta ,multumesc de marturie Claudiu,foarte folositoare tuturor ,felicitari de asemenea pentru lansarea noii campanii ,fie ca pe viitor sa citim cat mai multe marturi
Fetele sunt tare scumpe ,sa aveti parte de muulte bucuri alaturi de ele
Claudiu Balan
ianuarie 3, 2013 @ 7:46 pm
Doamne ajută, Ioana!
Sunt mii de familii care pot da mărturie cum s-au chinuit să facă un copil și abia după 5-10 ani Dumnezeu le-a dat un prunc.
Există într-adevăr posibilitatea de a face și 10 copii, dar există posibilitatea să nu faci niciunul, sau doar 2-3.
Știe Dumnezeu mai bine cine rezistă să aibă 10 și cine să aibă 0, doi sau trei. Așa că, să ne lăsăm în mâinile Lui și restul vine de la sine.
Claudiu Balan
ianuarie 3, 2013 @ 7:50 pm
Mulțumesc Albinuța.
Cu ajutorul lui Dumnezeu vom aduna mai multe mărturii de la cititorii noștri și le vom publica. Nu e ușor să-ți deschizi inima și să vorbești din intimitatea familiei. Chiar și mie, care scriu articole săptămânal, mi-a fost greu să scriu această mărturie.
Sper ca cititorii noștri să nu se sperie și să aibă curajul de a mărturisi credința lor.
Nicoleta
ianuarie 5, 2013 @ 12:12 pm
Felicitari pentru noua campanie!
Marturia este foarte folositoare, chiar o mare incurajare pentru cei care vor sa traiasca o viata dupa voia si legile lui Dumnezeu. Numai cei care isi vor pune viata in mainile lui Dumnezeu vor reusi sa traiasca o viata de familie curata, fara a se lasa influentati de cei din jur.
Dumnezeu stie mai bine de ceea ce avem nevoie. El nu ne va lasa si nici nu ne va da mai mult decat putem duce noi.
Citesc de mai mult timp articole pe site, dar fiind prima data cand scriu vreau sa va felicit pentru realizarea acestuia.
Sunt atatea articole frumoase si interesante, care le citesc cu mare drag si cu multa atentie. Am invatat multe lucruri folositoare pentru viata.
Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va ajute sa realizati tot ceea ce va doriti in viata, si sa va bucurati de cele 2 fetite pe care le aveti ca sunt tare scumpe.
Dumnezeu sa va ajute si pe viitor sa postati cat mai multe articole la fel de interesante ca cele de pana acum.
Claudiu Balan
ianuarie 5, 2013 @ 12:30 pm
Doamne ajută, Nicoleta!
Ne bucurăm că ești aproape de noi și citești articolele de pe site.
Pe viitor poate vei comenta mai des la articolele și discuțiile noastre.
Și de ce nu, poate te ajută Dumnezeu și poți veni și în tabarele pe care le organizăm, ca să ne cunoaștem și în plan real, nu doar virtual.
Mulțumim pentru cuvintele frumoase și pentru încurajări.
Vom încerca și pe viitor să aducem lucruri de folos prin articole.
La mulți ani!
Un an nou plin de bucurii duhovnicești.
Nicoleta
ianuarie 5, 2013 @ 7:33 pm
Va multumesc pentru urari!
Sper, cu ajutorul lui Dumnezeu sa reusesc sa merg la una din taberele pe care le veti organiza .
Mi-ar face mare placere sa cunosc persoane din aceasta familie: Ortodoxia Tinerilor !
Teodora
ianuarie 5, 2013 @ 10:20 pm
Foarte frumos articol, Claudiu:)
Cel mai mult mă bucur atunci când văd sau aud de familii în care soții se iubesc, se respectă, se înțeleg și încearcă să trăiască după voia lui Dumnezeu. Să vă dea Dumnezeu sănătate, putere, binecuvântare în toate și să vă sporească dragostea și credința!
PS: Aveți 2 fetițe foarte frumoase 🙂
Ramona
ianuarie 6, 2013 @ 9:16 am
extrem de buna campania initiata si utila!salut derularea acesteia si multumesc!
Ana
ianuarie 6, 2013 @ 5:41 pm
Mare curaj ai avut Claudiu. In afara tarii multi crestini dau direct marturie din viata lor de familie, cu poze de familie, cu evenimente la care participa. La noi din nefericire e cam greu de facut asta, din cauza multor insulte, atacuri, usor de realizat in spatiul virtual. Nu stiu de ce am ajuns asa. Oare sa fie numai din cauza perioadei comuniste?
[b]Se vede dupa ochisori, ca fetitele sunt fericite, si ca au o crestere frumoasa. Dumnezeu sa va ocroteasca familia![/b]
Adevarat ca Domnul nu ne da mai multi copii decat putem noi creste. Daca fiecare dintre noi ar avea curaj sa-si duca crucea pana la capat, ar avea multe bucurii in special la batranete. O batrana imi spunea ca-i pare tare rau ca a facut in tinerete avorturi si acum nu are copii in jurul ei.
Ana
ianuarie 6, 2013 @ 5:42 pm
Imbratisari duhovnicesti ptr noul an draga Albinuta!
albinuta
ianuarie 6, 2013 @ 6:25 pm
Te imbratisez si eu cu mare drag Ana ,an nou cu multe binecuvantari si ajutor de la Dumnezeu
Schipor
ianuarie 6, 2013 @ 7:45 pm
cate cuvinte frumoase….si 2 fetite minunate,frumoase si fericite. Sa va traiasca si sa va afuca multe bucuri sanatate intregi familii. Mare adevar e ca Dumnezeu ne inzestreaza cu cati copii avem nevoie, sunt si EU casatorita si am o fetita de un an si jumatate,cand am adu-so pe lume mi-am dat seamacat de mare e Dumnezeu,si cata fericire ne-a adus in familie. In multumesc din suflet Bunului Dumnezeu. Doamne Ajuta!
Lucica
ianuarie 7, 2013 @ 2:20 pm
Maica Domnului sa va ajute si sa va binecuvanteze familia!
Claudiu, te felicit si ma bucur pentru initiativa ta (si a colaboratorilor tai) si sa ai plata de la Dumnezeu pentru curajul acestei marturisiri! Era necesara o asemenea abordare si sunt convinsa ca aceasta campanie ii va ajuta pe tineri si pe tinerele familii sa inteleaga mai bine valoarea si frumusetea vietii de familie ortodoxa. Sunt convinsa ca exista foarte multe familii tinere, care sub indrumarea unui duhovnic duc o viata crestin-ortodoxa autentica, insa sunt niste enclave si trebuie sa se descopere unele pe altele si sa se bucure, sa dea exemplu ca SE POATE si este o BINECUVANTARE reala si sa mai invatam unii de la altii si bune nu numai rele! Cele rele sa se spele, cele bune sa se adune!
Te felicit inca o data si voi urmari si voi incerca sa aduc un mic aport la aceasta campanie!
LA MULTI ANI, SI UN AN NOU PLIN DE IMPLINIRI SI REUSITE!
Cu drag! Lucica
Claudiu Balan
ianuarie 8, 2013 @ 12:14 pm
Vă mulțumesc tuturor pentru cuvintele frumoase.
Mărturia mea are ca rol încurajarea cititorilor de a scrie propria lor mârturie, și împreună să-i ajutăm pe oameni să înțeleagă care este modul de viață creștin la care ne cheamă Dumnezeu.
Fotinia, aștept cu drag aportul tău pentru campania noastră 🙂
LoredanaPopovici
februarie 3, 2013 @ 9:20 pm
Doamne ajuta, claudiu! Sa-ti tina Domnul fetele sanatoase si sa le daruiasca crestere curata!
MA gandeam sa spun vreo doua vorbe din experienta mea.Poate ajuta…
Crescusem de mica cu ideea ca trebuie sa ajung fata la altar, pentru a putea sa porti voalul de mireasa pe fata.Asta era visul meu! Prin darul lui Dumnezeu s-a implinit. Si iata ca atunci cand majoritatea fetelor au alte preocupari eu eram deja sotie. Atunci nici nu aveam idee de ce inseamna casatoria! Imi doream doar sa am o familie linistita, unde sa ii pot sluji Domnului. Am intalnit un barbat minunat, care mi-a fost mereu alaturi de atunci si pana acum. Eram aproape un copil cand m-am casatorit. Aveam aproape 17 ani.Am pornit amandoi la drum. Saraci, doar cu haina de pe noi. Ne mutam ca pasarile din chirie in chirie. Eu eram la scoala(cu complicitatea unor preoti, faceam seminarul teologic la zi-daca s-ar fi aflat ca eram maritata, m-ar fi exmatriculat). Ni s-a spus ca ptr binele nostru era bine sa amanam nasterea de prunci. O perioada relativ scurta am facut-o. Apoi am decis ca prea mult imi doresc copii si nu mai vreau sa ma feresc in nici un fel(mergeam doar pe metode naturale). Si culmea, in ciuda faptului ca nu ne mai feream pruncii nu veneau. „E pedeapsa lui Dumnezeu ptr ca ne-am ferit, imi ziceam.”Mama ma necajea:”Vezi, din cauza ca iti doresti asa tare copii nu o sa-i ai”. Vorbele ei mastrangeau la inima.Dar nu mi-am pierdut nadejdea. Si iata, cand eram in ultimul an si ma pregateam de bac am ramas insarcinata.Iar la bac aveam vreo 4 luni jumate. Bucurie fara margini..bucuria Invierii-Anastasia-
Asa a inceput povestea…
La doua luni, deoarce am intarcat foarte repede ne-am reluat viata conjugala.Rezultatul a fost ca peste alte noua luni ne strangeam al doilea bebelus in brate.Baietelul atat de dorit,cinstitorul de Dumnezeu-Timotei-
apoi la un an si patru luni diferenta a venit Andrei. Dupa aproape patru ani, a venit un alt dar a lui Dumnezeu-Matei.
Suna frumos, nu?
Daca nu ar fi fost asa greu, probabil ca nu ar fi sunat asa frumos.
Am facut facultatea in paralel cu venirea pruncilor.Astefl anii de studentie ii scoteam in numararea pruncilor: in primul an primul, in al doilea – cel de-al doilea iar in ultimul an-Andrei, cel de-al treilea.
Pe Adrei l-am nascut in plina sesiune de iarna…asadar eram lauza de 3 zile cand incepuse sesiunea-unde sa ma pot duce la examene? asadar, in sesiunea din vara aveam doua sesiuni in una, doua restante si examenul de licenta. Nu stiu ce minune s-a petrecut atunci, dar am luat toate examenele, mi-am facut si licenta si am luat si licenta!
Am trecut prin greutati financiare foarte mari.Traiam doar din salariul sotului.Eu eram la scoli si apoi au inceput sa tot vina copiii. La un moment dat, nu ne-am mai putut permite chiria in oras.Asadar ne-am mutat la tara, la 110 km de oras.E impropriu zis ne-am mutat, deoarece eu stateam singura la sat cu cei doi copilasi iar sotul facea naveta, sau de multe ori dormea in oras pe la cine apuca.el acolo avea serviciul…
Am cunoscut un an singuratea. Faceam focul, aduceam lemne, aduceam apa, ingrijeam doi copii.Atunci am ramas insarcinata cu al treilea.Asadar venirea frigului m-a prins cu burtica mare si carand lemne, ptr a intretine caldura in gospodarie.Efortul sustinut mi-au cauzat probleme cu sarcina. In aceeasi perioada, sotul meu se imbolnavise si a stat internat trei saptamani. Copiii s-au imbolnavit si ei(aparusera bube). Asa m-am pornit cu burtica mare, un copil in brate si unul de mana pe tren sa pot merge la doctorul din primul oras,Apoi naveta cu copiii la spital, sa il vedem pe tati, sa il curajam si sa ii aratam ca ii suntem alaturi. Si acum ma minunez de puterea pe care mi-a daruit-o Domnul atunci.
Atunci a inceput sa se deschida sacul cu bunatatile lui Dumnezeu. Eram insarcinata cu Andrei, cand am primit un telefon de la nasul:”MA , va felicit.Bravo.” Ptr ce? am intrebat mirata, stind ca nu prea erau motive de felicitare.”Am fost la primarie si s-au facut repartizarile ptr anl. Sunteti primii pe lista.” „Iti arde de glume? Noi de sase ani stam pe lista de asteptare si mereu se legau de fiecare chichita ca sa ne depuncteze. ” Dar iata ca Domnul se indurase de noi. Obtinusem anl, in conditiile in care 90% din vecini primisera doar pe „cunostinte”!Si noi aveam”pile”, doar ca sus, in ceruri.
Ne-am mutat apoi in anl, un apartament frumos, calduros, luminos si mai ales aveam Biserica in care slujea sotul chiar peste drum! Toata lumea s-a minunat cum de s-au aranjat lucrurile asa de bine.
Peste 3 ani, de la mutarea in noua casa a venit si mezinul, MAtei.Atunci s-a intamplat din nou un lucru neobisnuit: un batranel, dornic de plata in cer, ne-a daruit un teren langa oras, in valoare de 18.000 euro ptr a ne construi o casuta la copii! Asa dar nici prin cap nu ne trecea. Cine a mai pomenit asa ceva?Noi n-am fi avut niciodata atatia bani, ptr a cumpara acest teren.
Sa nu va mai spun ca atunci cand eram ingrijorata ca se terminau fructele, sau alimentele Sotul veneau acasa incarcat cu fructe, mancare, dulciuri.Desi si acum traim tot dintr-un salariu, nu ne lipseste nimic. Bani nu avem dar avem mancare, haine, caldura. Iar daca e ceva ce ne lipseste, inseamna ca nu avem nevoie de el.Iar cel mai important e ca ne avem unul pe altul. Avem doua camere frumoase, dar noi 5(copiii si cu mine) ne cuibarim intr-o camera.Abia cand adorm, ii ia tatal lor si ii duce in camera mare, ca sa avem loc. E asa mare bucuria de a dormi toti impreuna, chiar si intr-un spatiu mic!
E minunat sa ai o familie mare.E adevarat e o jertfa mare. De dimineata pana seara am ceva de lucru. Si de multe ori e nevoie sa las balta treburile casei ptr a avea timp ptr ei: sa ii ascult, sa le vorbesc, sa desenam impreuna, sa citim povesti sau pur si simplu sa ne jucam. Sotul, prin natura profesiei e toata ziua plecat, iar noi suntem mai mereu singuri.
Bucuria aceasta s-a cladit pe sacrificii: am sacrificat o cariera care incepuse extrem de promitator, chiar inainte de a fi numita director de mkt(era o multinationala cu filiale in 8 tari). Dar nu imi pare rau.Am sacrificat-o cu constiinta ca cel mai bun lucru pe care pot sa il fac pe lumea asta e sa ma ocup de copiii mei.E singura ascultare care imi aduce bucurie.
Nu stiu daca voi mai avea copii. Ultima sarcina am dus-o mai mereu in pat, cu contractii inca din prima luna.Veneau femeile si imi faceau mancare, ca nu eram in stare sa stau nici sezut.Am fost si spitalizata cu tratament forte ptr a putea sustine sarcina cat mai aproape de termen. Si cu toate ca eram extrem de ingrijorata de ultima nastere, riscand in proportie de 95% sa fac o hemoragie serioasa, ca medicul ma linistea ca va spune sa aduca aproape perfuzia cu sange, s-a intamplat exact acel 5% . Nu am sangerat nici un gram mai mult decat era firesc.Ingrijorarea mea era sporita,d eoarece la nasterea celui de-al treilea avusem o hemoragie serioasa si acel placut sentiment care te apuca inainte de somnul din care inchizi ochii si ii deschizi abia dincolo.Mereu am zis ca nu mi-am incheiat misunea aici, de aceea mi-a prelungit Domnul sederea.
Sunt intrebata daca mai fac copii. Le raspund ca nu stiu. Imi sunt asa dragi. Daca Domnul ma va considera vrednica, probail imi va mai da. De unde voi primi putere sa ii cresc? Tot de la El. Trupul mi firav, neputincios.Sunt genul de om crescut”in laborator”.
Nu am de gand sa opresc nasterea de prunci, e mijlocul prin care Domnul ne trimite binecuvantarile sale.Si le simt in viata mea, zi de zi. Si nu as vrea sa ma privez de ele.
Apoi imi zic:”Loredana, oare ce va fi urmatorul? daca va ajunge preot si numele tau va fi pomenit la Sfanta Proscomodie duminica de duminica? Daca ptr rugaciunile lui, Domnul te va scoate din locul cel intunecat(in care ma rog din tot sufletul sa nu ajunga nimeni)?”
Am zis mereu ca modelul meu in viata mi-a fost soacra.
In linkul acesta http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?p=421982#post421982, postul 155 imi apartine.
Inchei cu un ultim cuvant:”Dragii mei, nu opriti nasterea de prunci! Ca nu stiti pe cine opriti de la izvorul vietii si cata bucurie si mangaiere va poate aduce acel copil!”
MA iertati ca am lungit vorba atat,
Bucuria mantuirii tuturor!
albinuta
februarie 4, 2013 @ 5:53 am
Multumesc ,doamna Loredana ,de mare folos marturia dumneavoastra ,Dumnezeu sa va ajute si sa va binecuvinteze
Daila
februarie 10, 2013 @ 11:01 pm
Am plans ca un copil…De-ar avea toti oamenii gandurile si iubirea voastra de Dumnezeu….
Numai gandindu-ma la o familie asa dreapta in fata lui Dumnezeu,mi se pune un nod in gat si ma incearca plansul.E sublim.Sunt sigur ca e si greu dar…are si satisfactiile ei,o asa familie.
Felicitari,sa-ti traiasca minunile cele doua si…in rugaciunile tale,te rog,roaga-te si pentru oamenii care isi doresc o asa familie,sa le indrume pasii Dumnezeu unul catre altul.
Doamne ajuta!
alina
februarie 27, 2013 @ 6:29 pm
Doamne ajuta! si eu imi doresc foarte mult un copil si ma intreb mereu de ce nu pot sa am o viata normala, sunt singura si lupt impotriva tuturor. Sotul spune mereu sa mai amanam pana ne ridicam si noi o casa dar viata mea e prea goala, am incercat cu fel de fel de vorbe sa il conving dar mereu ma amana si timpul trece..nu vreau sa il judec stiu ca intr-un fel ii vrea binele….cand citesc marturiile voastre ma minunez, daca ar fi toti oamenii asa….poate ca nu as fi luptat cu morile de vant acum….Dumnezeu sa va intareasca in cresterea copiilor si sa va rugati si pt noi cei mai slabi in credinta!!!
Adri
martie 13, 2014 @ 7:25 pm
Ma bucur ca am citit aceste randuri, in momente in care inima mea se indoieste cumplit ca ar mai fi oameni cinstiti care respecta tainele casniciei.
Dumnezeu sa va ajute sa fiti fericiti si sa le puteti duce pe toate, sa va intareasca in iubire si in credinta! 🙂