Claudiu: „Cred în Dumnezeu și sunt tare bucuros pentru asta! Ce bine e să crezi!”
Citind gândurile Laurei despre motivele pentru care ea crede în Dumnezeu, aș vrea și eu să vă scriu câteva rânduri, simțindu-mă indirect provocat.
Eu cred în Dumnezeu pentru că mi-a schimbat viața. M-a luat atunci când eram în multe păcate ale tinereții, m-a ridicat și mi-a dat sens vieții. El e singurul care dă sens fiecărei secunde a vieții mele, în ciuda poticnirilor mele sau a apropiaților care uneori îmi spun că merg pe o direcție greșită.
Dumnezeu a dat un mare sens vieții mele. Știu pentru ce trăiesc. Știu ce poate urma… Sau cred că știu… Oricum ar fi, bine sau rău, suferință sau bucurie, am nădejdea că mă ține de mână în toate. Ce bine este ca toată viața ta să aibă un sens. O, Doamne! Îți mulțumesc.
Ce rău era când pluteam ca o frunză dusă de vânt, când într-o parte, când în alta, ba așteptând ceva, ba schimbându-mi starea și așteptând altceva. Trăiam în multele mele vise, mai bine zis în impresiile pe care eu mi le făceam despre viitor. Ce departe au fost impresiile mele despre viitor de planul lui Dumnezeu.
Cred în Dumnezeu, pentru că e prietenul meu cel mai bun, în mai puțin de o secundă strig către El, atunci când dau de greu.
Cred în Dumnezeu pentru că e așa frumoasă lumea pe care a creat-o pentru noi! Pentru că prin toată creația ne vorbește și strigă: Toate sunt ale voastre! Pe toate vi le dăruiesc din iubire! Cunoașteți toți că Eu sunt Dumnezeu și vreau ca toți să vă bucurați de darurile mele.
Cred în Dumnezeu pentru că mă antrenează zilnic, trage de mine, nu mă lasă să lâncezesc. Am săptămâni când antrenamentul e mai puternic și mă solicită mult, și urmează zile când Domnul, ca un mare antrenor, așa cum zice Sfântul Antonie cel Mare, slăbește puțin coarda arcului, și mă lasă să mă relaxez. Dar nu mult, ci doar atât cât trebuie ca să mă refac și să intru iarăși într-o altă etapă mai dificilă a antrenamentului.
Cred în Dumnezeu, pentru că mereu îmi răspunde prin întâmplările vieții la întrebările mele. Uneori mă sperie cu câtă rapiditate și claritate îmi răspunde, mai abitir decât dacă l-aș fi văzut în carne și oase.
Cred în Dumnezeu pentru că mă iubește! Simt asta.
Cred în Dumnezeu pentru că-mi dă Trupul și Sângele Lui și asta e bucuria cea mai mare a vieții mele. Și de când îl primesc în Mine, e mult mai intim sufletului meu, e mai apropiat de mine, discutăm mai ușor, îi înțeleg sfaturile mai repede, accept mai ușor voia Lui.
Cred în Dumnezeu pentru că mi-a dăruit părinți frumoși. Cu cât trec anii, cu atât înțeleg ce moștenire ”genetică” (sufletească, morală) mi-au lăsat. Cred în Dumnezeu pentru că mi-a dăruit o soție pe care s-o iubesc și care să mă iubească. Cred în Dumnezeu pentru că mi-a dăruit trei fetițe care mă bucură în fiecare zi, și care mă iubesc. Cred în Dumnezeu pentru că mi-a dăruit de mic copil și până astăzi mulți prieteni, oameni frumoși care m-au înconjurat de la naștere și până azi. Am avut și am mulți prieteni. Nu țin minte să fi fost vreodată singur și deznădăjduit…
Cred în Dumnezeu pentru că El e Creatorul lumii și aș striga în fiecare secundă a vieții: „Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale și nu este niciun cuvânt spre lauda minunilor Tale”.
Cred în Dumnezeu pentru că este atât de înțelept și lucrează așa frumos în lume. Cred în Dumnezeu pentru că nu L-am putut lua niciodată peste picior, nu L-am putut păcăli sau îmbrobodi cu păcatele sau slăbiciunile mele.
Cred în Dumnezeu pentru frumusețea Ortodoxiei, pentru toți oamenii sfinți pe care El i-a modelat frumos în roata vieții.
Cred în Dumnezeu pentru că e mai frumos ca mine, mai răbdător ca mine, mai smerit decât mine, mai bun decât mine, mai talentat decât mine, mai înțelept decât mine… și aș vrea să-i fiu ucenic.
Cred în Dumnezeu pentru că abia aștept să-mi descopere toate tainele lumii, toate tainele iubirii Sale de oameni, întrupate în istorie.
Cred în Dumnezeu pentru că nu este nimic mai frumos în lumea aceasta în care să cred, pentru că tot frumosul este al Lui, al Tatălui, și al Fiului și al Sfântului Duh.
Cred în Dumnezeu și sunt tare bucuros pentru asta!
Totuși, deși am așa multe motive să cred, am și multă necredință în mine, și dacă Dumnezeu va îngădui ca suferința să se atingă de mine, cu ușurință mă voi lepăda de crezurile mele și poate atunci când va fi mai greu, mă voi lepăda și de El. Cârtesc față de El în cele mai mici circumstanțe nefavorabile ale vieții.
Totuși nădăjduiesc ca Dumnezeu în atotînțelepciunea Sa să nu mă lase să cad și să pierd tot ce împreună cu El am đobândit.
Cred Doamne! Ce bine să e să crezi!
(Claudiu Balan)
Sofia Ioana
octombrie 28, 2014 @ 9:19 am
M-au odihnit sufleteste foarte mult aceste cuvinte si m-au facut sa zambesc cu drag. Eu cred pentru ca mi-e cu neputinta sa nu cred, nu m-am intrebat niciodata de ce. Am crescut cu Doamne-Doamne al bunicii si mi se pare atat de firesc sa fie cu mine, langa mine incat in toti cei 26 de ani pe care tot El mi I-a daruit nu m-am gandit niciodata la posibilitatea ca El sa nu fie. Si ma bucur tare mult ca Cel mai bun Prieten al nostru e Acelasi.
Laura Stifter
octombrie 28, 2014 @ 5:52 pm
Ce minunat text, Claudiu!!! M-a impresionat profund mărturisirea ta şi te felicit pentru iniţiativa de a-i încuraja pe toţi să-ţi urmeze exemplul.
Mă bucur tare mult că gândurile mele te-au inspirat în acest nou proiect şi-ţi mulţumesc din toată inima că ai menţionat acest lucru atât de încurajator pentru mine!
Hristos în mijlocul nostru!
Dan Sorin
octombrie 28, 2014 @ 5:52 pm
Claudiu, sunt cu totul de acord cu tine. De când a apărut Hristos în viața mea parcă a căpătat sens. Nu pot să îmi imaginez cum puteam trăi înainte fără Hristos. Chiar azi o colegă de muncă râdea pe seama Ortodoxiei lui Becali dar mie îmi tresălta inima de bucurie când auzeam de Sf. Cruce sau de Biblie. Chiar dacă omul, prin felul său de a exprima, dă o lumină proastă Bisericii și credincioșilor.
Laura Stifter
octombrie 28, 2014 @ 5:56 pm
SofiaIoana şi Dan-s,
Ce mărturii frumoase şi sincere! Dumnezeu să fie cu voi!
Luciana
octombrie 30, 2014 @ 1:31 pm
Socotesc că e imposibil să nu crezi în Dumnezeu pentru că e atât de prezent în viața noastră!
Și ce e și mai frumos, e faptul că, an după an, înaintând în vârstă, lovindu-te de noi provocări, Domnul e și mai aproape de tine, ți se dezvăluie mai mult, și mai mult!
claudiu@
Și eu am citit articolul tău, zâmbind; am simțit duioșia, iubirea cu care ne învăluie Domnul.
Mulțumesc!
Claudiu Balan
octombrie 30, 2014 @ 1:57 pm
Luciana,
Mă bucur că ți-au fost de folos gândurile mele.
Așteptăm și gândurile tale…
Tu de ce crezi în Dumnezeu, Luciana?
Dan Tudorache
octombrie 30, 2014 @ 2:04 pm
Luciana, dragă surioară, sărut-mâna!
Nu te lua după Claudiu, că uite, te provoacă la destăinuri sufletești 🙂
Claudiu Balan
octombrie 30, 2014 @ 2:16 pm
Destăinuiri sufletești spre întărirea sufletească a celor neîntăriț.
🙂
Dan Tudorache
octombrie 30, 2014 @ 2:35 pm
Am uitat să spun că Claudiu este foarte entuziasmat de câteva zile pe tema asta iar eu mi-am luat rolul să-l ponderez ca să nu plesnească de optimism.
Luciana
octombrie 30, 2014 @ 7:09 pm
Claudiu frățioare,
Cred în Dumnezeu pentru că e hrana mea zilnică, credința e liniștea mea, răspunsul la miile de întrebări, dar și împăcarea cu sine și cu ceilalți (acum îmi explic lăcomia anumitor oameni: au bani, avuții peste măsură și parcă nu se mai satură, caută să-și înmulțească averile din ce în ce mai mult și asta datorită faptului că nu simt nicio bucurie, că viața lor nu are sens, culoare pentru că în sufletul lor există un imens gol pe care nu-l pot defini, acesta fiind de fapt lipsa lui Dumnezeu).
Cred în Dumnezeu pentru că El mă ține de mână când sunt gata să cad, ridicându-mă de subțiori, atunci când mă simt neajutorată, singură, părăsită, uitată.
Cred în Dumnezeu pentru că mă aduce mereu în anumite situații, care inițial par greu de dus până la capăt, dar din care ies întotdeauna mai întărită, facându-mă să cresc spiritual, personal, profesional, având astfel ocazia de a mă cunoaște pe mine însămi, dar și de a-L redescoperi astfel.
Simt lingurița cu care mă hrănește: îmi dă întotdeauna atât CÂT trebuie, CÂND trebuie, dar niciodată nu cântăreste ca să știe cât să îmi dea, pentru că întotdeauna am primit mai mult decât am meritat, de departe eu fiind cea mai păcătoasă dintre păcătoși.
Am suferit pentru faptul că nu sunt un bun orator, dar am înțeles mai târziu că am primit în schimb un dar mult mai valoros: DARUL TĂCERII (știu să tac).
Și nu-mi ajunge întreaga mea viață să-i mulțumesc pentru familia mea, pentru prietenii mei-frați și surori întru Hristos.
CRED ÎN BUNUL DUMNEZEU PENTRU CĂ EL CREDE IN MINE MAI MULT DECÂT CRED EU ÎN EL.
Dan, frățioare drag, seara bună! Nu mi-e teamă de destăinuiri sufletești, voi știți bine asta!
🙂