Combaterea celor trei obiecţii neoprotestante împotriva cultului Maicii Domnului
1) „Maica Domnului este o simplă femeie”
Această idee este argumentată de neoprotestanţi pe considerentull că Însusi Mântuitorul i s-a adresat de mai multe ori Fecioarei Maria numind-o «femeie» (Ioan, 2, 4; Ioan 19, 26).
Şi Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre naşterea Mântuitorului dintr-o simplă «femeie» (Gal., 4, 4). Deci, spun ei, atât Mântuitorul cât şi Sfântul Apostol Pavel nu i-au acordat Sfintei Fecioare o cinste deosebită de care s-a învrednicit ca Născătoare de Dumnezeu, ci adresându-i-se cu cuvântul «femeie», ar fi considerat-o o femeie obişnuită care a fost căsătorită şi a avut şi alţi copii.
Răspuns:
Peste tot în Sfânta Scriptura, ca şi în textele menţionate, cuvintele de «bărbat» şi «femeie» sunt, în general, folosite pentru a marca deosebirea de gen, indiferent de starea civilă sau socială (Matei, 26, 7; Fapte, l, 10—11; Fapte 5,35).
Adam o numeşte pe Eva “femeie”, deşi era fecioară (Fac. 2, 22-23);
Sfintii Îngeri i se adresează Mariei Magdalena, venită la mormântul Domnului, după Înviere, cu cuvântul «femeie» (Ioan, 20, 12—13);
La Înaltarea la cer a Mântuitorului, Sfintii Îngeri li se adresează Sfintilor Apostoli cu expresia «barbati galileeni» (Fapte l, 10—11);
Acest mod de adresare, specific acelor timpuri, este folosit şi de Sfântul Apostol Petru la Cincizecime (Fapte 2, 14, 22), şi de Gamaliel în sinedriu (Fapte, 5, 34-35).
Deci, termenii de «femeie» şi «bărbat» sunt folosiţi ca apelative şi mod de adresare, nu de dispreţ şi, totodată, arată, în chip tainic, că Maica Domnului este femeia aceea prin care se va zdrobi capul şarpelui (Fac. 3, 15) şi prin care va veni mântuirea neamului omenesc.
În Matei 12:47-50, Mântuitorul nici n-a înlăturat înrudirea Sa cea trupească cu Maica Sa, nici n-a micşorat cinstirea ce i se cuvenea unei mame de la fiul ei, ci numai a căutat să accentueze că cealaltă înrudire cu El, cea sufletească, deşi este de mai mare preţ, o poate realiza, totuşi, orice credincios (Maica Domnului a fost şi singura care a împlinit desăvârsit voia lui Dumnezeu – Luca 1:38 ). Aşadar, a fost un cuvânt de îndemn şi de încurajare la adresa mulţimii, iar nu unul de dispreţ la adresa Maicii Sale. Şi cum oare ar fi putut să dispreţuiască pe Mama Sa, când Însusi Dumnezeu a dat poruncă să cinstim pe tată şi pe mamă (Deut. 5, 16) ?
Maica Domnului este acea fecioară care a născut pe Emanuel – Dumnezeu (Isaia 7, 13) , nu o femeie oarecare, ca toate femeile. Ea L-a purtat în pântece pe Dumnezeu, a Cărui slavă nu o cuprinde nici cerul, nici pământul (II Paral. 2, 6).
Dumnezeu Se putea naşte doar din cea mai sfântă femeie din toate generaţiile, care să fie demnă de a-I da naştere.
Şi cine s-a mai invrednicit dintre oameni şi îngeri să aibă ca fiu pe Însusi Domnul?
Zămislind de la Duhul Sfânt pe Mântuitorul în pântecele ei, a fost cu totul curaţită de păcate, ca nici un alt om, oricât de sfânt ar fi fost. A nu o cinsti înseamnă a nega puterea sfinţitoare a Duhului Sfânt.
Maica Domnului este roaba lui Dumnezeu (Luca 1 ,38), dar îi este şi Maica şi Fiica. Ea este noul Chivot al Legământului, prin care a lucrat Dumnezeu la mântuirea neamului omenesc.
2) „Maica Domnului nu poate să mijlocească pentru oameni, pentru că singurul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni este Iisus Hristos.” (I Timotei 2, 4-6).
Răspuns:
În textul de la Timotei 2, 2-4 se vorbeşte despre jertfa obiectivă sau generală a lui Hristos pentru toţi oamenii. Mijlocirea lui Hristos pentru mântuirea noastră este alta decât cea a Născătoarei de Dumnezeu. Ea mijloceşte înaintea lui Dumnezeu prin viaţa ei curată, prin suferinţa produsă de sabia păcatelor omeneşti în sufletul ei (Luca 2, 35) şi, după mutarea Ei la cer, prin rugăciune (Ioan 19, 26; Psalm 44, 5-11), iar Hristos prin jertfa Sa pe cruce (Ioan 3, 14-15; Evrei 9, 5-12).
Posibilitatea de mijlocire şi puterea rugăciunii Maicii Domnului pe lângă Fiul ei, Iisus Hristos, sunt confirmate de cele ce au avut loc la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 3-10), unde Mântuitorul a ascultat şi a împlinit ruga Maicii Sale, savârsind aici prima minune.
3) „Maica Domnului a avut şi alţi copii de la Iosif”.
La Matei 1, 24, se spune: „Şi n-a cunoscut-o pe ea, până ce a născut pe Fiul său Cel Întâi Născut şi a chemat numele Lui Iisus”, iar la Matei 13, 55: „Oare nu este acesta fiul tâmplarului?… Si surorile Lui oare nu sunt toate la noi?”.
Răspuns:
Expresia „pâna ce” (eos în greacă) de la Matei 1, 24 nu determină nimic cu privire la ceea ce se va întâmpla după aceea, ci numai un punct fix după care nu ne interesează nimic.
De exemplu, citatul din Ps. 109, 1 („Zis-a Domnul Domnului meu: „Sezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii Mei aşternut picioarelor Tale”), nu vrea să spună că, după ce îi va aşterne pe vrăjmaşi, Domnul nu va mai şedea de-a dreapta Tatălui. A se vedea şi textele de la Facere 8,7 („Şi a dat drumul corbului, ca să vadă de a scăzut apa pe pământ. Acesta, zburând, nu s-a mai întors până ce a secat apa de pe pământ”) si de la II Regi 6, 23 („Şi Micol, fiica lui Saul, n-a avut copii până ce a murit”). David spune: “Aşa cum se uitã ochii iubitei dupã iubitul ei, asa se uitã ochii noştri dupã Domnul Dumnezeul nostru, pânã când El se va milostivi de noi” (Ps. 122,2). Deci proorocul va avea ochii îndreptaţi spre Domnul numai pânã când va cãpãta îndurare, apoi si-i va îndrepta înapoi spre pãmânt?
La acestea să mai adăugăm şi observaţia că expresia ”până când” nu limitează nicidecum durata stării de feciorie a Mariei, ci, dimpotrivă, este folosită tocmai ca să accentueze faptul că Iisus Hristos S-a născut din fecioară fără de bărbat.
În modul de vorbire al evreilor din Vechiul Testament, „întâiul născut” era folosit la modul propriu, indiferent dacă urmau sau nu copii. Acesta este un fel de a vorbi al Vechiului Testament, unde ”întâiul născut” se numeşte cel ce deschide întâi pântecele, indiferent dacă va mai avea şi alţi fraţi sau nu (les. 13, 2) şi unde, adeseori, numeralul cardinal este înlocuit ori întrebuinţat amestecat cu cel ordinal.
Dacă am urma interpretarea protestantă, ar însemna că evreii ar fi trebuit să aştepte să aibă şi alţi copii pentru a-l duce la Templu pe primul, ceea ce i-ar fi dus la nerespectarea Legii.
Biblia vorbeşte despre Fecioara Maria şi Iosif numai ca fiind logodiţi. Cu excepţia cazului în care s-ar fi cãsãtorit ulterior, ei aveau toate responsabilitãtile unei cãsãtorii, însã ar fi pãcãtuit dacã ar fi avut relaţii matrimoniale unul cu altul. Este clar din Evanghelii cã ei erau numai logoditi atunci când au pãrãsit Nazaretul si când Fecioara era însãrcinatã. Credeti cã s-ar fi putut cãsãtori ulterior fãrã a fi mai întâi omorâti cu pietre?
Iar despre „fratii şi surorile Domnului” de la Matei 13, 55 arătăm că, la vechii evrei, ca şi în general la toţi orientalii, la unii şi astăzi, cuvintele „frate” şi „soră” se dau şi rudeniilor apropiate. De exemplu, Avraam era unchiul lui Lot, iar el nepot de frate şi se numeau „fraţi ” sau ” rude” (Facerea 11, 27; 12, 5 ; 13, 8; 14, 14-16); apoi, Iacob, nepotul lui Avraam, s-a căsătorit cu verişoarele lui -surorile Lia si Rahela -fiicele lui Laban, nepot de frate lui Avraam, frate cu Nahor, şi se numeau „fraţi” (Facerea 11, 27; 29,15-28). De asemenea, Eliazar şi Kis erau fraţi; şi fiicele lui Eleazar s-au căsătorit cu fiii lui Kis, cu care erau veri, dar se numeau ” fraţi” sau rude cu ele (I Paralipom. 23, 22).A se vedea şi Tobit 5:11, Neemia. 4:14; 5:1,5,8,10,14.
Aşa-zişii „fraţi” ai Domnului sau „fraţii lui Iisus” – Iacob, Iosif, Simon, Iuda – si aşa-zisele „surori” (conform textului de la Matei 13, 55-56; Marcu 6,3; Luca 4, 23; Ioan 2, 12; Ioan 6, 42; Ioan 7, 3-5; Fapte 1, 14) nu sunt decât rudele, verii şi verişoarele Lui.
Aceştia sunt copiii Mariei lui Cleopa, numită „sora” Maicii Domnului (Ioan 19, 25). Doar Sfântul Evanghelist Ioan precizează calitatea de soră („sora Mamei Lui”), precum şi cea de soţie a lui Cleopa. La rândul lor, Sfintii Evanghelisti Matei şi Marcu arată ca acei „fraţi” ai Domnului sunt copiii Mariei şi ai lui Cleopa, dintre care amintesc de doi: Iacob şi Iosif. Deci, această Marie, soţia lui Cleopa – ci nu Maica Domnului – era mama adevărată a celor numiţi „fraţii lui Iisus”.
Iată textele biblice lămuritoare:
“Şi erau acolo multe femei, privind de departe… între care era Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi, şi mama fiilor lui Zevedeu” (Matei 27, 55-56). Iacov şi Iosi sunt doi din cei patru ”fraţi” ai Domnului (Matei 13, 55). Mama lor, aşadar, este o altă persoană decât Maria, mama lui Iisus. Evanghelistul continuă: “După ce a trecut sâmbata…, au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul” (Matei 28, 1). Aici, iarăşi este vorba de ”cealaltă Marie”, care nu poate fi alta decât mama ”fraţilor” Domnului şi despre care a fost vorba şi în textul precedent. În chip asemănător scriu şi ceilalti evanghelişti: ”Şi erau şi femei care priveau de departe; între ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic şi a lui losi şi Salomeea” (Marcu 15, 40).
“Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus” (Marcu 15, 47).
Acelaşi evanghelist scrie: “Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca sa vină să-L ungă” (Marcu 16, 1).
Apoi, în alt text: “Iar ele erau: Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea” (Luca 24, 10). Şi, în sfârşit, altul: ”Şi stăteau lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena” (Ioan 19, 25).
În toate textele de mai sus, este vorba de aceleaşi femei care au luat parte la evenimentele Patimilor şi ale Învierii Domnului. Toate sunt pomenite cu numele, numai Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi (doi din ”fraţii” Domnului – Matei 13, 55) este numită, în ambele locuri, “Maria, mama lui Iacov” apoi alteori “mama lui Iosi” sau “cealaltă Marie”, iar în alte locuri, “sora mamei Lui, Maria lui Cleopa”. Dar este vorba de aceeaşi persoană, căci totdeauna este numita ”Maria”. Deci ”fraţii Domnului”, având altă mamă decât pe Maria, mama lui Iisus, nu pot fi fii ai Fecioarei Maria şi fraţi naturali ai lui Iisus.
Ei sunt,de fapt, veri secundari, pentru că însăşi mama lor, Maria lui Cleopa, deşi este numită „sora Maicii Domnului” era în realitate verişoara ei primară, întrucât se ştie că Maica Domnului a fost singurul copil al parinţilor ei, Ioachim şi Ana. Deşi mama lor este numită ”soră” a Maicii Domnului (Ioan 19, 25), ea nu putea să fi fost sora bună a acesteia, deoarece purta acelaşi nume cu Maria şi foarte rar se obişnuia, în vechime, ca două surori sau doi fraţi să poarte acelaşi nume.
În acest sens,există dovezi din secolele II-III :
[Sf. Egesipus [mort în 170 DC], Fragmente din cele cinci cãrti ale lui cu comentarii asupra Bisericii, Pãrintii Ante-Niceeni, Vol. 8, pag. 762] :
“Se poate spune cã Simeon a fost unul din cei care l-au vãzut si l-au auzit pe Domnul, dată fiind vârsta lui înaintatã si faptul cã Evangheliile pomenesc pe Maria (sotia) lui Cleopa, care, dupã cum a arãtat deja naratiunea noastrã, era tatãl lui.
[…] Ei au venit atunci si au devenit conducãtorii fiecãrei biserici, în calitate de martori ai lui Hristos, fiind rude ale Domnului. Dupã ce s-a stabilit linistea în fiecare bisericã, ei au rãmas pânã în vremea lui Împãratului Traian; adicã pânã când cel care se trãgea dintr-un unchi al Domnului, mai sus-numitul Simeon fiul lui Cleopa, a fost acuzat de diferiti eretici si judecat împreunã cu altii pentru acelasi motiv înaintea consulului Aticus. ”
[Istoria bisericeascã a lui Eusebiu 3:11]:
„Cu toţii l-au ales pe Simeon, fiul lui Cleopa, despre care vorbeşte şi Evanghelia (de notat cã Evangheliile vorbesc de Simeon ca de un frate al Domnului), ca fiind vrednic de a ocupa scaunul episcopal din acea parohie. Acesta era, spun ei, vãr al Mântuitorului. Din datele lui Egesipus reiese cã era fratele lui Iosif”.
Aşa trebuie, deci, înţeleasă expresia „fratii Domnului” şi nu altfel, pentru că, dacă ar fi avut fraţi, Mântuitorul:
a) Nu ar fi încredinţat-o pe Mama Lui ucenicului Ioan înainte de a muri pe cruce (Ioan 19, 26-27).
b) I-ar fi făcut apostoli; dar ei n-au fost dintre cei doisprezece apostoli. Deşi mulţi presupun că aceştia doi dintre ”fraţii Domnului”, anume Iacov şi Iuda, ar fi identici cu cei doi apostoli dintre cei doisprezece care poartă acest nume (Apostolul Iacov, connumit la fel cu ”fratele Domnului” cel Mic, în toate listele apostolilor, iar Iuda ”fratele Domnului” ar fi fost Apostolul Iuda Tadeul), aceasta este o simplă presupunere, neîndestulător de întemeiată, mai ales că ei înşişi nu se numesc ”apostoli”, după cum nu se numesc nici ”fraţi ai Domnului”, ci “rob”(Iacov 1:1) şi “slujitor”(Iuda 1:1), iar despre apostoli vorbesc la persoana a treia (Iuda 1, 17).
c) Am fi găsit informaţii despre ei în Evanghelia lui Luca, unde se vorbeşte despre ‘rude şi cunoscuţi’(Luca 2:44), dar nu şi de fraţi.
d) Îngerul Domnului nu i-ar fi vorbit lui Iosif de “mama Pruncului”, ci de “soţia ta” (Matei 2:13).
Analizând versetele Luca 1, 29-35, vedem că Fecioara Maria s-a uimit când îngerul i-a spus că “va lua in pantece”. Dacă Fecioara Maria ar fi dorit să se căsătorească, nu ar fi fost uimită de vestea dată de înger, dat fiind faptul că îngerul nu i-a spus “ai luat în pantece”, ci “vei lua în pantece”, deci putea presupune că se va întâmpla după căsătorie.
Sfânta Tradiţie ne spune că Fecioara Maria a fost dusă la Templu, la 3 ani, deci a fost
fagaduită Domnului, de aceea şi uimirea ei la cuvintele Îngerului. Dreptul Iosif era un bărbat în vârstă, care a fost ales spre a avea grijă de Fecioara Maria, care avea doar 15 ani şi nu mai putea rămâne în Templu, dar nu îi mai avea nici pe părinţii săi.
Şi cum ar fi putut oare Iosif cel drept şi temător de Dumnezeu (Matei 1, 19) să îndrăznească a se atinge de Preasfânta Fecioară după naşterea lui Hristos, mai ales după ce el a primit descoperirea de la Însuşi Dumnezeu, prin îngerul Său, că Cel ce S-a zămislit în pântecele Fecioarei este de la Duhul Sfânt (Matei 1, 19-21) şi că Cel zămislit din Duhul Sfânt va fi Mântuitorul lumii, Hristos (Matei 1, 21)?
Atunci când ne gândim cã Dumnezeu s-a întrupat din pântecele Fecioarei, nu este greu sã ne închipuim cã acest pântece va rãmâne curat.
Asadar, Maica Domnului este Fecioară înainte de a-L naste pe Mântuitorul (Isaia 7, 14), în timpul nasterii (Isaia 66, 7) şi după naştere (Iezechiel 44, 1-3), într-un cuvânt este pururi-fecioara, aşa cum învaţă sinodul VII ecumenic.
(Selecţie de texte alcătuită de Lazăr Ioana)
Selecţia este preluată din articolele următoare:
http://cleopasihastria.wordpress.com/2007/09/20/despre-preacinstirea-sfintei-fecioare-maria/
Laura Stifter
iulie 9, 2011 @ 1:07 pm
Un articol foarte bine argumentat, felicitări celor care au realizat această selecţie de texte!
Într-adevăr, Sfânta Născătoare de Dumnezeu este vrednică de supravenerare, deoarece ea L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. Primul cinstitor al ei este, potrivit Sfintei Scripturi, chiar Sfântul Arhanghel Gavriil care, aducându-i vestea cea bună a zămislirii lui Hristos, i s-a adresat cu aceste cuvinte pline de respect şi dragoste: „Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei”. În continuare, Evanghelistul Luca (cap. 1) relatează că Sfânta Fecioară a rămas surprinsă mai mult de modul de adresare al îngerului, decât de simpla vedere a mesagerului divin. În acest sens, ea s-a întrebat în gând: „Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?”. Nu s-a întrebat de ce vede îngeri, ci s-a mirat de cuvintele ce-i fuseseră adresate.
Aşa cum scrie şi în articol, în momentul Bunei Vestiri Maica Domnului avea deja intenţia de a-şi păstra fecioria întreaga viaţă, fapt ce reiese din întrebarea adresată de către ea arhanghelului: „Dar cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?”. Dacă Iosif ar fi urmat să-i devină soţ, surprinderea Fecioarei ar fi fost neîntemeiată.
Cultul ortodox al Maicii Domnului a fost proorocit, sub inspiraţia Duhului Sfânt, chiar de către Născătoarea de Dumnezeu care, în cântarea de slavă închinată lui Dumnezeu, pe care a rostit-o în casa Elisabetei, ea a arătat că „toate neamurile” o „vor ferici”. Această profeţie a început a se împlini chiar din timpul vieţii sale pământeşti, atunci când, potrivit relatării lui Luca, o femeie din popor I s-a adresat Mântuitorului Hristos cu aceste cuvinte: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii care Te-au alăptat”. Reacţia Domnului Hristos faţă de această exclamaţie entuziastă este o dovadă clară a adevărului că Fiul se bucură de cinstirea Maicii Sale. Astfel, Domnul Iisus a încuviinţat şi a întărit cuvintele femeii, răspunzându-i: „Aşa este, dar fericiţi sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc”. „Aşa este” reprezintă, în mod indubitabil, răspunsul Mântuitorului la toate cuvintele de laudă şi preacinstire, adresate de creştini Prea Sfintei Sale Maici.
Laura Stifter
iulie 9, 2011 @ 1:15 pm
Prima minune a Mântuitorului (prefacerea apei în vin la nunta din Cana Galileii) a fost săvârşită ca urmare a mijlocirii Sfintei Fecioare Maria. Din acea pericopă evanghelică (Ioan 2), aflăm că, iniţial, Domnul Iisus Hristos i-a explicat Maicii Sale că ceasul Lui încă nu se împlinise, dar ea, ştiind că Fiul şi Dumnezeul său îi va îndeplini rugăciunea, i-a îndemnat pe cei care slujeau la nuntă: „Faceţi orice vă va spune El”. Această unică „predică” a Maicii lui Hristos ar trebui să devină ghidul vieţii noastre duhovniceşti! Să facem orice ne spune Hristos – iată cel mai creştinesc mod de preacinstire a Sfintei Născătoare de Dumnezeu. 🙂
Doamne ajută!
Cu drag,
Laura Stifter
Laura Stifter
iulie 9, 2011 @ 1:37 pm
Într-adevăr, aşa cum se arată în articol, confraţii noştri neoprotestanţi consideră că Mântuitorul Hristos este Unicul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. Ei cred că, prin cultul închinat Maicii Domnului şi Sfinţilor, adorarea datorată lui Hristos este acordată şi altor persoane, ceea ce nu ar fi potrivit cu voia lui Dumnezeu. De ce s-a ajuns la această concepţie în protestantism? Cred că motivul acestei opinii incorecte din perspectivă ortodoxă îl constituie înţelegerea diferită a termenului „mijlocire” care, pentru neoprotestanţi, desemnează mântuirea obiectivă adusă lumii de Hristos, iar pentru ortodocşi exprimă doar rugăciunile Sfinţilor pentru creştinii aflaţi încă în „Biserica luptătoare” de pe pământ. Hristos este, într-adevăr, singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, în sensul că El, prin Întrupare, Şi-a asumat firea noastră umană în Persoana Sa divină, rămânând Dumnezeu adevărat. Astfel, Domnul nostru este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, o Persoană unică în două naturi/firi (dumnezeiască şi omenească), rămânând prin aceasta unicul Mijlocitor între noi şi Tatăl. El este, precum au arătat Părinţii de la Sinodul IV ecumenic, „de o fiinţă cu Tatăl după dumnezeire şi de o fiinţă cu noi după omenitate”, iar prin opera Sa de mântuire ne-a împăcat cu Tatăl, precum explică „Apostolul neamurilor” în epistolele sale inspirate de Duhul Sfânt.
Sfinţii şi mai ales Sfânta Născătoare de Dumnezeu sunt mijlocitori, dar într-un sens total diferit. Ei nu ne oferă mântuirea prin propriile puteri, căci sunt fiinţe create, asemenea nouă. Sfinţii – acei creştini din „Biserica triumfătoare” care, prin devotamentul şi dragostea lor necondiţionată faţă de Dumnezeu, au atins starea de desăvârşire cerută de Hristos oamenilor (Matei5, 48) – se roagă Sfintei Treimi pentru mântuirea sufletelor noastre, precum ne încredinţează Sfântul Apostol Pavel la începutul fiecăreia dintre epistolele sale, scriind că se roagă şi-I mulţumeşte lui Dumnezeu pentru credinţa noastră. Noi, creştinii ortodocşi, ne rugăm sfinţilor să mijlocească pentru noi, aşa cum îi rugăm şi pe fraţii noştri de pe pământ (mai ales pe preoţi, sau pe cei mai sporiţi decât noi în viaţa spirituală) să ne fie alături în rugăciune. Calitatea de mijlocitori a Sfinţilor este mărturisită de către Sf. Ap. Pavel care, în Epistola A Doua către Corinteni, le scrie credincioşilor săi: „În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu” (II Corinteni5, 19). Încă din perioada Bisericii primare, creştinii o preacinsteau pe Maica Domnului şi-i venerau pe Sfinţi, fără a le acorda acestora adorarea (închinarea absolută, supremă) datorată doar Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh.
Aşa să ne ajute Dumnezeu şi pe noi!
Laura Stifter
iulie 9, 2011 @ 1:45 pm
Un teolog contemporan canonizat anul trecut de către Biserica Ortodoxă Sârbă – Sf. Iustin Popovici – afirma, în scrierile sale, că „vieţile Sfinţilor reprezintă, de fapt, dogmatica aplicată”.
În acelaşi sens, Sfântul Ioan Gură de Aur îşi exprima opinia potrivit căreia „viaţa drepţilor e lecţie de filosofie” şi arăta, în predicile şi scrierile sale, faptul că urmarea exemplului Sfinţilor este un mod de venerare a lor: „Îi cinstim pe Sfinţi imitându-i”.
Doamne ajută!
Laura Stifter
iulie 9, 2011 @ 1:50 pm
Relaţia de comuniune dintre creştini, bazată pe credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos nu poate fi învinsă de puterea morţii fizice, ci continuă în veşnicie, căci toţi suntem una în Domnul, precum S-a rugat El Însuşi Tatălui, înainte de Răstignirea şi Învierea Sa cea slăvită (Ioan17). Astfel se explică posibilitatea comunicării dintre noi, creştinii de pe pământ şi Sfinţii care nu mai sunt în lumea aceasta, ci îşi continuă existenţa în patria cerească, în adevăratul pământ al făgăduinţei, pe care l-au iubit încă din timpul vieţii lor pământeşti.
„Ce vă vom numi pe voi, Sfinţilor? Heruvimi, că întru voi S-a odihnit Hristos? Serafimi, că neîncetat L-aţi preamărit pe El? Îngeri, că de trup v-aţi lepădat? Puteri, că lucraţi cu minunile? Multe sunt numirile voastre, dar mai multe darurile! Rugaţi-vă să se miluiască sufletele noastre!” Amin!
Alexandra Diaconu
iulie 9, 2011 @ 10:01 pm
Dar pana la urma, nici nu are asa mare importanta daca Maria, mama lui Iisus, a mai avut copii apoi. Adica.. faptul de a face copii devine automat un lucru de condamnat doar pt ca e vorba de mama lui Iisus? Sunt multi sfinti sau oameni apreciati de Dumnezeu care s-au nascut din parinti drepti sau care la randul lor au fost parinti. Ca Maria a mai avut frati sau nu e interpretabil si tocmai din cauza asta am impresia ca se pare ca nici nu e de o importanta vitala. Pentru ca daca era, ar fi fost precizat atat de clar de la inceput incat sa nu mai existe loc de indoieli si de discutii. Daca, fiind casatorita cu Iosiv, a mai nascut alti copii mai tarziu, ce reguli incalca? Astea-s doar prejudecati pare-mi-se 🙂
Viorel
iulie 10, 2011 @ 12:47 am
@dalex
Pentru tine nu o fi important ca nu cred ca stii inca ce este cu adevarat important. Pentru Ortodoxie insa este de importanta capitala!
Administrator
iulie 10, 2011 @ 9:58 am
Salut Dalex,
Poate ai auzit că Maica Domnului este numita si Pururea Fecioară, pentru că n-a rămas însărcinată prin unirea cu un bărbat ci de la Duhul Sfânt.
Naşterea Mântuitorului la fel n-a fost după fire, ci mai presus de fire, într-un mod pe care-l nu-l ştim dar aflăm de la Sfinţii Părinţi că şi în timpul naşterii, şi după naştere Maica Domnului a rămas Fecioară.
Astfel Maica Domnului este Pururea Fecioară pentru că zămislirea şi naşterea lui Iisus Hristos din pântecele ei a lăsat-o neatinsă de patima plăcerii trupeşti şi de durere.
Spre deosebire de mamele noastre care nasc prunci în dureri, nasc copiii care încă poartă urmele păcatului lui Adam, Maica Domnului a născut pe Fiul lui Dumnezeu care este fără de păcat şi naşterea se cuvinea astfel să fie fără dureri.
De ce ar fi fost păcat ca Maica Domnului să nască prunci după ce L-a născut pe Iisus?
Pentru că odată ce Dumnezeu a intrat în pântecele ei, Maica Domnului s-a umplut de Duhul Sfânt, s-a îndumnezeit, şi a devenit Mama Celui Fără de Ani şi astfel Mamă a întregului neam omenesc.
Maria – Născătoarea de Dumnezeu este mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, este mai mare decât toate făpturile şi decât toţi îngerii din cer.
Aşa cum Iisus Hristos este Unul-Născut din Tatăl mai înainte de veci, aşa se cuvinea să fie şi Unul-Născut din Mamă după trup omenesc.
Ar fi fost păcat pentru că Iosif nu îi era soţ şi bărbat, ci era doar logodit cu ea pentru a o feri de gurile rele ale lumii, care dacă ar fi văzut-o însărcinată şi fără să fie căsătorită, ar fi bănuit-o de adulter, şi ar fi omorât-o cu pietre.
Nu e interpretabil dacă Maria a avut sau nu fraţi… e o dogmă, e un lucru sigur, e un fapt descoperit de Dumnezeu Bisericii prin Sfinţi.
Nu există slujbă bisericească în care să nu se pomenească numele Mariei ca fiind:
„Prea Sfânta, Curata, Prea Binecuvântata, Mărită, Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria.”
Sorin
iulie 10, 2011 @ 9:58 am
@dalex: să-ţi explic de ce este important. Maica Domnului L-a avut pe Însuşi Dumnezeu în pântecele Ei şi prin asta S-a împărtăşit de o stare dumnezeiască. Tu crezi că ar mai fi posibil să se coboare la starea omului căzut şi să mai aibă relaţii sexuale ( Sfinţii Părinţi învaţă că înmulţirea prin relaţii sexuale a fost dată de DUmnezeu ca urmare a căderii, adică e un atribut al firii căzute )? Prin faptul că ar fi avut alţi copii nu e doar un atac la Maica Domnului ci şi la dumnezeirea lui Hristos ( în sensul că purtându-L pe Hristos atât de mult timp în Ea cum putea să revină apoi la aceeaşi fire căzută? Atunci înseamnă că pot să mă unesc cu Hristos, să ajungă la o măsură mai înaltă decât cea a îngerilor şi apoi să cad uşor într-o stare mai păcătoasă decât a îngerilor. ). În plus, ideea că Maica Domnului ar fi avut alţi copii contrazice proorocirea din Iezechiel unde spune despre Hristos că va intra şi va ieşi pe o poartă la care nimeni nu va avea acces. Acea poartă o reprezintă pe Maica Domnului.
Sorin
iulie 10, 2011 @ 10:00 am
Acum văd că a postat în acelaşi timp admin şi mai argumentat ca mine în timp ce postam şi eu răspunsul. 😛
Alexandra Diaconu
iulie 11, 2011 @ 12:07 pm
Da, va multumesc pentru argumente. Si nu spun ca nu e adevarat, cu siguranta voi va pricepeti mai bine. Cu toate astea valoarea mamei lui Iisus, in ce ma priveste e aceeasi. Ea l-a adus pe mantuitor in lume si asta ramane valabil indiferent de restul. Acum mi-a trecut prin minte o vorba de-a lui Dostoievski „De mi s-ar dovedi in modul cel mai indubitabil, pe patul de moarte fiind, ca nu Hristos este adevarul, ca adevarul e altul – daca demonstratia ar fi incantabila si covarsitoare – n-as sta nicio clipa la indoiala: as alege sa raman cu Hristos, nu cu adevarul.”. Eu nu incercam sa spun ca mama lui Iisus ar fi o persoana obisnuita si de asta nu are importanta daca a mai avut copii sau nu, cu doar ca indiferent care e adevarul legat de acest aspect, importanta ei e la fel de mare. Ori daca e sa ne bazam pe acest criteriu, cum putea ea sa fie sfanta, nascuta fiind tot din pacat? Nu sunt de acord cu faptul ca nasterea de copii le-ar scade din sfintenie anumitor persoane.
Administrator
iulie 11, 2011 @ 2:39 pm
Salut Dalex,
Pai ea nu s-a nascut sfanta, ci s-a nascut in pacat ca toti oamenii. Sfintenia a dobandit-o treptat prin viata placuta inaintea lui Dumnezeu si in mod desavarsit si fara masura prin primirea in pantecele ei pe Dumnezeu.
Nu e vorba ca nasterea de copii scade din sfintenie ci e vorba ca modul in care femeile nasc astazi poarta consecintele pacatului. Daca omul (barbat + femeie) n-ar fi cazut in pacat atunci femeia n-ar fi nascut in dureri ci intr-un mod mult mai placut si mai diferit decat acum.
Nasterea mai presus de fire a Maicii Domnului arata exact acest lucru: o nasterea care nu poarta consecintele pacatului stramosesc, pentru că Iisus Hristos ce se naste din ea este fara de pacat, iar Maica Domnului purtand in pantecele ei atat timp pe Dumnezeu s-a unit asa de mult cu El incat n-a mai pacatuit de atunci in niciun fel.
Daca ar fi nascut alti copii dupa nasterea lui Iisus s-ar fi intors la starea pacatoasa a femeilor care inca n-au ajuns la desavarsire, care inca se lupta cu patimile lumesti.
Am simtit si eu de multe ori pentru cateva secunde pe Dumnezeu in inima mea…poate chiar pentru cateva minute… dar din cauza pacatelor mele a plecat, lasandu-ma sa-mi vad singur greşelile si sa ma indrept.
Sunt sigur ca si tu ai simtit harul lui Dumnezeu, si majoritatea crestinilor…
Gandeste-te cum ar fi sa-l ai pe Dumnezeu in tine 9 luni de zile secunda de secunda…
Mare minune…mare taina…
Laura Stifter
iulie 12, 2011 @ 8:52 am
„Gandeste-te cum ar fi sa-l ai pe Dumnezeu in tine 9 luni de zile secunda de secunda…
Mare minune…mare taina…”
Daa! Şi după aceea să-L poţi ţine în braţe, să-L poţi îngriji ca pe un copilaş… 🙂 🙂 „Nu pricep, Curată, nici îngerii, nici oamenii, Maică şi Fecioară, ce în tine s-a săvârşit.”
Mihai
august 8, 2016 @ 12:09 pm
Consider că răspunsul dat pentru a doua obiecţie nu este satisfăcător. Textele în care se vorbeşte despre faptul că Iisus Hristos mijloceşte pentru noi (1 Timotei 2:4-6, 1 Ioan 2:1, Evrei 7:25, Evrei 8:6, Evrei 9:15, Evrei 12:24, Romani 8:34) se referă nu numai la caracterul obiectiv (general) a jertfei lui Iisus Hristos, ci şi la cel subiectiv (personal) al acesteia, deoarece din jertfă obiectivă ea devine jertfă subiectivă, în momentul în care noi credem în El şi în vestea cea bună. Deci mijlocirea sa nu este una obiectivă, generală, ci una subiectivă, personală, pentru fiecare dintre cei care cred în El. Aşa că nu văd cum explicaţia dată arată că Iisus Hristos nu este singurul mijlocitor între Dumnezeu Tatăl şi oameni.
1 Ioan 2:2: „El este jertfa de ispãșire pentru pãcatele noastre, dar nu numai pentru pãcatele noastre, ci și pentru ale lumii întregi. ”
„pentru păcatele noastre” – adică ale celor ce credem în El, căci Ioan le scrie creştinilor – arată caracterul subiectiv al jertfei, iar „pentru ale lumii întregi”, dintre care uni nu cred în Evanghelie, arată caracterul obiectiv al jertfei.
La Dumnezeu Tatăl se poate ajunge numai prin Iisus Hristos (prin jertfa Sa pe cruce). Însuşi Domnul afirmă acest lucru („Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin mine.” Ioan 14:6). Dacă ar fi fost şi o altă cale, atunci nu ar fi fost nevoie de jertfa Mântuitorului, nu? Iar dacă pe lângă mijlocirea lui Iisus Hristos către Dumnezeu Tatăl mai este nevoie şi de o altă mijlocire, atunci s-ar putea spune că jertfa Domnului Iisus Hristos nu este suficientă. Nu e cazul.
Chiar şi în dogmatica creştin-ortodoxă Maica Domnului (precum şi toţi sfinţii) nu este mijlocitoare către Dumnezeu Tatăl, ci doar către Dumnezeu Fiul. În afară de Domnul Iisus Hristos nimeni nu poate mijloci pentru noi la Dumnezeu Tatăl căci nu are cu ce.
Pentru a combate a doua obiecţie ar trebui arătat că avem nevoie de un mijlocitor către Domnul Iisus Hristos.
Mihai
august 11, 2016 @ 1:15 pm
Referitor la importanţa/lipsa de importanţă a faptului că Maica Domnului a avut sau nu copii după naşterea feciorelnică a Domnului Iisus Hristos, se pare că Sfântul Vasile cel Mare, deşi considera că Fecioara Maria a fost pururea fecioară, totuşi considera şi că părerea cum că ea ar mai fi avut copii nu este contrară credinţei creştin-ortodoxe. Cu alte cuvinte considera că pururea fecioria Maicii Domnului nu este o dogmă. Am găsit doar fragmentul în cauză (în limba engleză) din omilia numită „Homilia in sanctam Christi generationem” (comentat în cartea „Early Christian Doctrines”, de J. N. D. Kelly):
„(The opinion that Mary bore several children after Christ) . . . [b]does not run counter to faith[/b]; for, [b]virginity was imposed on Mary as a necessity, only up to the time that she served as an instrument for the Incarnation[/b], while, on the other hand, her subsequent virginity had no great importance with regard to the mystery of the Incarnation.”
Nu am găsit însă textul întreg al acestei omilii. Îl are cumva cineva?
Dan Tudorache
august 12, 2016 @ 8:01 am
Mihai, fragmentul prezentat e din omilia Sfântului Vasile cel Mare sau din comentariul lui J.N. D. Kelly? Că poate fi o mare diferență între ce spune cineva și cum interpretează altcineva.
Observația pe care o pui pe seama Sf. Vasile este lipsită de logică:
1. Sf. Vasile considera că Fecioara Maria a fost pururea fecioară.
2. Fecioara Maria a mai avut copii după nașterea Mântuitorului, deci zămisliți pe cale naturală.
3. Zămislirea pe cale naturală implică în mod automat pierderea fecioriei.
Concluzie: Maica Domnului nu ar fi pururea fecioară deși în premisa 1 am presupus asta.
A spune că nu este important dacă Maica Domnului a mai avut sau nu copii e mai mult decât a spune că „nu este important dacă mama lui Mihai a mai avut sau nu copii după ce l-a născut pe Mihai”!
A relativiza pururea fecioria Maicii Domnului este un fel de neoprotestantism resurected. Și mie personal mi se pare chiar o jignire adusă Maicii Domnului dar și Mântuitorului.
Mihai
august 12, 2016 @ 8:42 am
Dan, da, fragmentul pus de mine între ghilimele este din textul omiliei „Homilia in sanctam Christi generationem” a Sfântului Vasile cel Mare. După cum am precizat, nu am găsit textul integral al acestei omilii. De aceea am întrebat dacă are cineva acces la acest text ca să îl pot citi în întregime.
Costin2
august 8, 2018 @ 1:02 pm
Cred ca va rataciti…
Va pierdeti vremea in discutii dogmatice fara rost. Ce importanta are daca Maria a fost sau nu pururea fecioara? Important era sa fie fecioara in momentul conceptiei lui Iisus. Ulterior nasterii Domnului Iisus putea sa aiba oricati copii Ie dadea Dumnezeu. Pana la urma nu Maria era cea coborata din cer de la Dumnezeu Tatal ca sa aduca manuirea, ci Domnul Iisus Hristos.
@Laura Stifter: Ati afirmat urmatoarele:
1. „[i]Într-adevăr, [b]Sfânta Născătoare de Dumnezeu este vrednică de supravenerare[/b], deoarece ea L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu întrupat[/i]”. „Supravenerarea” are foarte mult de-a face cu idolatria si nu cu smerenia si sfintenia! Nici macar Dumnezeu Tatal nu a cerut „supravenerarea” Domnului si Mantuitorului nostru, ci doar sa credem in El.
2. „[i]Primul cinstitor al ei este, potrivit Sfintei Scripturi, chiar Sfântul Arhanghel Gavriil care, aducându-i vestea cea bună a zămislirii lui Hristos, i s-a adresat cu aceste cuvinte pline de respect şi dragoste: „Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei[/i]”.
De cand trimite Domnul Dumnezeu ingeri din cer care sa cinsteasca si sa preamareasca oameni de pe pamant?!? Arhanghelul este un slujitor al Lui Dumnezeu la fel cum sunt si unii oameni de pe pamant, iar el stie foarte bine ca trebuie sa dea toata Slava si Cinstea Lui Dumnezeu si nu omului. Arhanghelii nu fac astfel de gafe monumentale… in schimb fac altceva: ii incurajeaza pe cei carora le vorbesc pentru ca a sta in prezenta unui inger al Domnului este foarte infricosator pentru un om in trup de carne.
Costin2
august 8, 2018 @ 1:03 pm
Continuare…
3. „[i]Cultul ortodox al Maicii Domnului a fost proorocit, sub inspiraţia Duhului Sfânt, chiar de către Născătoarea de Dumnezeu care, în cântarea de slavă închinată lui Dumnezeu, pe care a rostit-o în casa Elisabetei, ea a arătat că „toate neamurile” o „vor ferici”.[/i]”
De cand un prooroc prooroceste despre el insusi?!? Atunci nu ar mai fi proorocie, ar fi descoperire!