Comoditatea și nenașterea pruncilor – cauze ale suferințelor
Am întâlnit un caz cu un creştin care avusese în viața sa o funcţie importantă, soţia sa de asemenea, şi s-au ferit toată viata de a naşte mai mult de un copil. Totul a fost foarte bine la tinereţe: comodităţi, grija numai a unui copil. De la 50 de ani au început problemele: bărbatul operaţie de prostată, peste un an tumoare la creier, după aceea preinfarct, accident vascular, operaţie de hernie, fractură de picior etc. Soţia, de asemenea, a început cu bolile genitale, cancer mamar, boli psihice, operaţie de inimă.
Copilul a ajuns la 33 de ani şi nu se putea căsători, era bolnav mereu, serviciu foarte greu găsea, deşi avea două facultăţi, nu se putea împrieteni nici cu fetele, nici cu băieţii. Nu avea nici un prieten de suflet la care să se confeseze si cu care să se sfătuiască.
Părinţii au ajuns la 65 de ani şi erau epuizaţi şi bolnavi mereu nu aveau nici o reuşită, nici o satisfacție, credinţă foarte puţină, consolare la fel. Pe lângă toate acestea le-au mai făcut nişte vecini răi farmece la casă, adică au găsit nişte obiecte suspecte în casă şi au dedus că este ceva în neregula.
În cele din urmă au ajuns la mănăstire debusolaţi, decepţionaţi, descurajaţi de viaţă, fără pic de credinţă, ca şi cum ar fi fost foarte drepţi în viaţă şi toate aceste necazuri le-ar fi venit pe nedrept. Atunci am stat împreună de vorbă, i-am spovedit, am încercat împreună să derulăm tot filmul vieţii de la începutul căsniciei lor până la acea dată. De unde am dedus că viaţa lor nu fusese deloc în conformitate cu morala creştină.
Păcatele multe si continue din tinereţe s-au strâns şi s-au repercutat la bătrâneţe peste ei şi peste unicul lor copil. Le-am spus că nu poate fi altfel. Copiii, peste 10, pe care i-au avortat, i-au omorât, strigă „răzbunare“ înaintea lui Dumnezeu. De ce au dat viaţă numai la unu, iar celor zece nu le-au făcut bucuria să vadă lumina zilei?! Deci, au comis un dezechilibru cosmic, din start, prin nenaşterea acelor prunci din comoditate, din indiferenţă, din neconştientizare. Actul a fost făcut. Acei 10 copii au fost concepuţi ca fiinţe umane, dar nu s-au născut. Ei sunt fiinţe si au suflet din momentul conceperii. Comoditatea şi minima suferinţă de a naşte și crește copii aduce la bătrâneţe acea suferinţă mult mai amplificată peste acei oameni. Dacă fugim de suferinţă la tinerețe, ea vine peste noi la bătrâneţe. Şi atunci vine pentru compensare. Aceste necazuri i-au făcut pe cei doi creştini să ajungă în final la mănăstire, să ajungă la biserică şi mai ales bucuria cea mare a fost că ei au conştientizat și și-au recunoscut toată greşeala vieţii lor. Era târziu. Însă nu prea târziu de a o repara. „Trebuie să facem pocăinţă până la ultima suflare a vieţii“ le-am spus.
Dumnezeu este bun şi ne va ierta dacă îi vom cere din toată inima iertare.
(Arhim. Ioachim Pârvulescu, Sfătuiri duhovnicești – repere morale pentru o viață practică creștin – ortodoxă, Sfânta Mănăstire Lainici, 2004, p. 47)
Sursa: doxologia.ro
sharbinsk
octombrie 17, 2013 @ 7:32 pm
Ok, au greșit că au avortat cei 10 copii, probabil că nu avortau atât dacă-i nășteau pe primii 3, pentru că ceilalți nici nu ar fi fost concepuți.
Și sunt perfect de acord că familiile bătrânești, fără copiii, sunt reci și de multe ori nemulțumite de orice, indiferent de câți bani ar avea.
Dar, există familii creștine practicante în care soții suferă de afecțiuni din cele enumerate mai sus sau chiar mai grave.
Nu e întodeauna valabil că boala vine ca răsplată pt starea de păcătoșenie uneori e și-ncercare ca la dreptul Iov.
Rămân totuși cu mesajul :
[b]
„Trebuie să facem pocăinţă până la ultima suflare a vieţii“ le-am spus.”[/b]
sharbinsk
octombrie 17, 2013 @ 7:49 pm
[i]Ce vreau să zic e că dacă faci prunci pe bandă nu înseamnă că ai scut împotriva bolilor bătrâneții.
[/i]
Eventual ai un sprijin în plus la bătrânețe, dar, de când cu plecatul în străinătate la lucru, nici asta nu mai e o certitudine.
Și mulți îmi reproșau că e un gând egoist să faci copiii mulți în speranța că unul dintre ei, va rămâne să aibă grijă de tine.
Reiterez un mesaj foarte important :
[b]„Trebuie să facem pocăinţă până la ultima suflare a vieţii“ le-am spus.”[/b]
pantelimon
octombrie 18, 2013 @ 6:06 am
Eu cred cu adevarat ca avortul este unul din cele mai mari pacate ale tineretii , si care atrage mai devreme sau mai tarziu pedeapsa . Se produce si un dezechilibru fizic si psihic , se distruge iubirea , relatia dintre soti se raceste inevitabil , si apar boli. Nu este posibila fericirea si linistea construite pe crima.Am exemple in jurul meu, si din nefericire si in familie. Si bunica si mama au facut avorturi . Nu au avut mari necazuri , material a fost totul ok , insa intr-o zi tata s-a imbolnavit de cancer si a murit. Aveam numai 13 ani , insa suferinta lui m-a marcat pentru totdeauna. De atunci totul s-a distrus in familia noastra, si am avut numai de suferit, atat sufleteste cat si material.Am avut o copilarie trista , cu lipsuri de tot felul , dar mai ales cu lipsa dragostei de tata care ne venera si era un om deosebit. Sunt convins ca moartea tatalui meu ,asa tanar, a fost consecinta acestui mare pacat. Dar Domnul, care este bun si iertator a avut grija de mine. Am cunoscut-o pe sotia mea care m- a ajutat sa-L cunosc pe Dumnezeu.
Doamne ajuta!
Boitos
octombrie 18, 2013 @ 6:21 am
Pantelimon, nu te poti gandi la trecut, gandeste-te la prezent si viitor.
Ai alaturi de tine o femeie deosebita si impreuna sunteti o familie frumoasa.
Indiferente care este trecutul, ceea ce a fost in trecut nu mai conteaza, faptele noastre de acuma ne vor ajuta in viitor.
Si mai sunt sigura de ceva, daca Dumnezeu vrea, atunci nu pedepseste copii pt faptele parintilor,dar depinde de copii sa se roage pt toti cei ai casei.
Iti doresc numai bine.
Dan Tudorache
octombrie 18, 2013 @ 10:36 am
Ioan, sigur că nu totdeauna boala de la bătrânețe (sau de mai devreme) vine ca urmare a păcatelor tinereții. Cauzele duhovnicești ale bolilor sunt mai diverse un pic și îmi pare rău că nici acum nu am reușit să fac un articol pe tema asta, pe baza unei conferințe susținute de dr. Pavel Chirilă.
Cu această ocazie îmi aduc aminte de niște întâmplări din viața mea, care au același fond comun: Uneori îi mai auzeam pe cei dragi cum spuneau: ”Offff, de ce duc atâtea, parcă am omorât pe cineva Doamne!”.
…uitaseră sărmanii de avorturile din tinerețe iar acum Dumnezeu le aducea aminte cu necazul ca să se mântuiască.
Dan Tudorache
octombrie 18, 2013 @ 10:38 am
Pantelimon sper din tot sufletul că sunteți mai bine acum.
M-am rugat și mă rog pentru voi, pentru liniștea voastră sufletească și să-ți dea Domnul răbdare.
andree
octombrie 19, 2013 @ 10:23 am
din acest punct de vedere poate este pacat dar cand doi tineri nu au situatie financiara ca sa creasca un copil si amana conceperea atunci nu este asa mare pacatul pt ca se gandesc ca daca tot il fac macar sa aibe perspective si credeti-ma ca sunt familii sarace in tara asta care traiesc dintr-un salariu si de pe o luna pe alta, de unde sa mai scoata un ban in plus pt o nastere si cheltuielile de dupa nastere,este greu,nu trebuie sa judecam cand unii nu fac copii ,fiecare stie motivul pt care se abtine,dar cand ai destui bani si nu vrei mai mult de 1 copil pt ca mai multi te-ar deranja atunci asta chiar ca nici eu nu pot sa inteleg…
GeoAlena
octombrie 20, 2013 @ 2:08 pm
Citeam întrun articol la facultate că un prof dr universitar de medicină, la spital a spus unei familii care avea un copil cu probleme psihice: Acesta e greşit, faceţi altul!
Alexandra
octombrie 21, 2013 @ 10:15 am
Doamne ajuta!
Va recomand doua carti care evidentiaza foarte bine legatura dintre pacate, in mod special avortul si sanatatea trupeasca: [i]K.V. Zorin – Pasi spre insanatosire. Scoala-te si umbla, ed. Sophia[/i] si [i]K.V. Zorin – Ce li se ascunde tinerilor, ed. Sophia[/i].
Eu una am ramas surprinsa de anumite aspecte. Vorbeste inclusive de consecintele pacatelor asupra urmasilor.
sharbinsk
octombrie 21, 2013 @ 6:33 pm
Mulțumim, pt recomandări.