100 de cărți în dar pentru primii 100 de cititori care ne trimit mărturia lor în campania „Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie”
12 tineri au trimis mărturia lor în această campanie. Mai sunt 88 de cărți în acest concurs.
Campania „Mii de tineri îşi păstrează fecioria până la căsătorie”, a fost lansată pe site-ul nostru în data 6 noiembrie 2010. Scopul ei este demontarea zvonului conform căruia astăzi toţi tinerii și-ar începe viața intimă înainte de căsătorie, zvon care-i corupe să „intre în rând cu lumea”.
Vrem ca prin acest demers să arătăm că există printre noi mii de tineri, băieți și fete, care-și păstrează fecioria până la căsătorie, sau care deși și-au început viața sexuală, au simțit pe pielea lor mustrările de conștiință și sentimentul acela de murdărie sufletească, și vor să nu mai repete aceeași greșeală, vor să rămână curați până la căsătorie.
S-au strâns până astăzi aproape 120 de mărturii și în iulie 2013 am adunat toate aceste mărturii într-o carte, cu același nume: „Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie” care conține și 27 de articole pe această temă.
În 2013 am început să mergem prin diferite zone ale țării să prezentăm cartea. Până acum am ajuns la București, Iași, Giurgiu și Brașov. Campania va continua cu lansarea cărții în marile orașe ale țării, cu strângerea de noi mărturii, cu apariția unei noi ediții a acestei cărți și cu discuții pe site-urile noastre.
Am creat și o pagina de facebook a acestei campanii: www.facebook.com/miidetineri
Pentru a vă încuraja să trimiteți mărturia voastră pentru campania „Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie” dăm startul unui concurs cu premii.
Primii 100 dintre voi care ne trimit mărturia lor vor primi în dar, prin poștă, cartea noastră.
Mărturia voastră trebuie să fie una sinceră, izvorâtă din experiența voastră de viață, și să aiba ca scop încurajarea tuturor tinerilor să ducă o viață curată până la căsătorie, pentru a avea o viață de familie fericită și pentru a dobândi Împărăția Cerurilor.
Mărturia trimisă trebuie să aibă minim jumătate de pagină A4. Cele mai frumoase mărturii vor fi alese pentru următoarea ediție a cărții. Toată mărturiile vor fi publicate pe site-ul nostru.
Pentru a vedea mărturiile celorlalți tineri trimise până acum, dați click aici.
Vă încurajăm să ne trimiteți mărturia și pe voi, cei ce v-ați pierdut fecioria dar ați simțit pe pielea voastră mustrările de conștiință care vin din pierderea curăției sufletești și din neascultarea de Dumnezeu. Mărturiile voastre sunt adesea mai puternice și mai de folos în ochii societății decât ale celor ce nu și-au pierdut fecioria.
Vă încurajăm să ne trimiteți mărturia și pe voi ce căsătoriți, indiferent de vârstă, care ați trecut prin ispitele tinereții și care ați conștientizat că păstrarea fecioriei până la căsătorie este o garanție pentru o familie mai puternică.
Vă încurajăm să ne trimiteți mărturia și dumnevoastră părinților care vreți să vă creșteți copiii în curăție și ascultare de Dumnezeu.
Așteptăm mărturiile voastre la adresa contact@miidetineri.ro
Păstrându-ne fecioria mărturisim credința noastră în Dumnezeu, și încurajăm întreaga societate să considere fecioria un lucru firesc, un dar de la Dumnezeu pentru fiecare băiat și fată, o premiză pe care se va construi viitoarea căsnicie.
Vă mulțumim!
(Claudiu Balan)