Conferința „Familia Creștină… în pericol!” la Constanța, 8 ianuarie 2016
Vă invităm să vizionați conferința „Familia creștină… în pericol” susținută de Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, jurnalistul Ioan Şolea, Prof. Univ. Dr. Ing. Michael Chircor și Părintele Cezar Petru Axinte, desfășurată la Casa de Cultură din Constanța, 8 ianuarie 2016, organizator fiind Colegiul Sfinţii Martiri Brâncoveni.
(Visited 10 times, 1 visits today)
![[Conferință] Cum ne apropiem de adolescenții noștri – Pr. Sandu Constantin Nicolae](https://ortodoxiatinerilor.ro/wp-content/uploads/cum-ne-apropie-de-adolescentii-nostri-pr-sandu-constantin-nicolae-1024x576-480x320.jpg "[Conferință] Cum ne apropiem de adolescenții noștri – Pr. Sandu Constantin Nicolae")
sharbinsk
ianuarie 20, 2016 @ 6:07 pm
A fost o conferință interactiva cu opinii și din sală.
O interpretare cu privire la ultima intrebare din conferință:
[i]„Care e situatia in care o norma a Uniunii Europene prevede altceva decat Constitutia cu privire la articolul despre casatorie ?”[/i]
Articolul 20 din Constitutie [i]„Tratatele internaţionale privind drepturile omului”[/i]
1)[b] Dispoziţiile constituţionale[/b] privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi [b]interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. [/b]
(2) Dacă [b]există neconcordanţe[/b] între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au [b]prioritate reglementările internaţionale[/b], cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2#t2c1s0sba20
Romania a ratificat Declarația Universală a Drepturilor Omului iar la aderarea U.E. a semnat Tratatul privind Funcționarea Uniunii -TFUE.
Pe scurt: în cazul in care o Directivă a Uniunii Europene va stabili expres dreptul pt persoanele cu alte orientari la căsătorie civilă, toate statele membre vor avea obligația să aplice norma respectivă si să remedieze neconcordanțele și o eventuală prevedere contrară fie din Constitutie, fie din legea organică- Codul Civil, va fi înghețată până la remediere.
Asta dacă o persoana U.E. va acționa statul in judecată și va câștiga la Curtea de Justiție a Uniunii Europene sau în fața judecătorului național.
Acelasi lucru e prevăzut și în Codul Civil a se vedea o analiză facută de specialiști
http://www.hotnews.ro/stiri-noul_cod_civil-13341636-protectia-drepturilor-omului-consacrata-noul-cod-civil-intre-doua-curti-europene.htm
Deocamdată Uniunea [u]nu a emis directive[/u] pe tema asta, ci doar recomandări(fără forța obligatorie) care probabil vor sta la baza unei Directive in viitorul apropiat dupa ce rezistența celor 13 state va scădea și vor mai rămâne 3-4 care se opun, să nu uitam că europarlamentari din toate partidele au votat raportul Lunacek și alte inițiative.
Cu toate acestea dacă amendamentul ar fi aprobat la referendum, căsătoria tradițională ar fi apărată de modificari pe cale organica- modificarea Codului Civil și s-ar stabiliza până la o eventuală Directivă contrară a U.E.
Chiar și în cel mai negativ scenariu, niciun parlamentar nu va avea curajul să oblige Biserica să oficieze religios astfel de uniuni, pentru că se va ști susținerea pe care o are din partea populației.
Alt câștig e că apele se vor separa, oamenii se vor regrupa în jurul Bisericii, iar agenții culturali vor fi văzuți ca elemente ofensive, la fel cum s-a întâmplat și cu rezistența anticomunistă când se știa cine sunt dușmanii și care sunt valorile.
Mai rău e când se amestecă apele și reperele și ai senzația că Biserica nu a luptat pentru adevăr, măcar așa nu o va putea acuza nimeni că nu a protejat familia.
Ludmila Doina
ianuarie 20, 2016 @ 7:30 pm
[b]DOMNUL FIE LAUDAT![/b]
[b]MULTUMIM!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!![/b]
Elena
ianuarie 20, 2016 @ 10:25 pm
Doamne ajuta,
Urmaresc de cativa ani site-ul OT, uneori, am mai si scris comentarii si trimis articole, dar, de obicei, urmaresc din umbra articolele si discutiile dezbătute aici.
Studiez Asistenţa Socială. Astăzi m-am lovit de un subiect, care m-a bagat puţin în ceaţă. Relatille sexuale la pers.cu mobilitatea redusa ( conform noilor termeni, caci inainte se utilizau termenii de pers. cu discapacitate). Astazi la o ora, profesoara ne-a explicat ca in competentele unui asistent personal, de ex, pot intra si abilitatile de stimulare sexuala al pers. dependente(argumentand ca se practica acest aspect. Fam. contactează asistenti personali, pe care, pe langa celalate funcţii de îngrijire a celui în cauză, îl şi stimulează sexual…) Primul gand care mi-a trecut prin cap a fost ” prostitutie”, dar pana sa zic eu, a strigat un coleg din ultima banca… Din ce ne-a explicat, am inteles ca in tariile nordice acest aspect este destul de legal si deloc iesit din comun. Lasand deoparte acest aspect etic si moral, ca tot imi sunteti foarte dragi, desi, nu va cunosc personal, dar ma folosesc de multe articole si discutii de pe aceasta pagina, mă gândesc oare cum ati aborda acest subiect? Repede profesoara a tinut sa se apere ” şi ei sunt oameni, şi ei au nevoie de plăcere şi sex.” Îmi dau seama că este un subiect foarte delicat, dar mi-ar plăcea să văd o abordare creştină.
Azi mi-am luat o carte despre relaţille sexuale la pers. cu Sindrom Down. O altă practică deloc ieşită din comun în Occident este castrarea barbaţilor cu Sindrom Down, ca să nu ” perpetueze” gena. ( nu cunosc nimic din studii, ci din ce ni s-a explicat în clasă. Parinţii sunt cei care decid pentru copii, iar, uneori, aceştia aleg această variantă, ca să nu se ajungă la o sarcină ” nedorită”.)
Cu ocazia aceasta ţin să vă mulţumesc, că m-aţi îmbogăţit prin tot ceea ce faceti pentru OT.
Cu recunoştinţă,
E.
sharbinsk
ianuarie 21, 2016 @ 9:55 am
Doamne ajută Elena, în primul rând ar trebui să întrebi dacă este scris expres acest lucru în vreun regulament obligatoriu asistentului social, sau în vreun cod de deontologie dacă există.
Nu merge cu chestii gen în țările nordice se practică, pentru că asistența socială din România se supune după regulile făcute de statul român și s-ar putea să fie altfel având în vedere reticența față de lucrători sexuali.
Dacă nu scrie în niciun regulament înseamnă că practica nu e obligatorie, mai citește și despre clauza de conștiință și întreab-o pe profesoară în ce măsură poți refuza serviciul prevalându-te de clauza de conștiință.
http://legislatiamuncii.manager.ro/a/14401/atentie-la-clauza-de-constiinta-ce-este-si-cum-functioneaza.html
Probabil în alte țări practica asta stă într-o indemnizație de la stat pentru respectiva persoană din care să-și plătească așazișii „lucrători sexuali” și o fi prin Germania așa, eventual o astfel de asistență constă în a pune în legătură o persoană cu disabilități cu parteneri pe care i-a cunoscut online dacă vrea să meargă la întâlniri.
Altfel mi se pare împotriva deontologiei profesionale că ești asistent social nu servitor, și chestia asta poate fi eventual pentru persoane care nu au deficiențe mentale, la respectivii e deja lipsă de discernământ care nu poată fi luată în serios, de altfel voința lor nu este recunoscută nici măcar de legislație care nu le permite să ia hotărâri singuri în ce privește patrimoniul lor.
Întreabă și chestia asta dacă trebuie asistați sexual și persoanele fără discernământ în cazul unei persoane cu down sau autism oricum nici nu se poate exprima în sensul ăsta.
Oricum în România cadrul e altfel totuși să nu se confunde literatura de internet făcută de diferiți onegiști interesați să primească subvenții dacă livrează prezervative, scriu broșurele și rapoarte cu ce înseamnă real statutul asistentului social.
De altfel dacă mergi în altă țară ca asistent social ar trebui să te interesezi acolo înainte să semnezi ceva la fel iar în țară, să nu semnezi vreo clauză specială care prevede asta dacă nu e obligatorie.
LuciaS
ianuarie 21, 2016 @ 5:19 pm
Nu am știut de aceste servicii bonus din țările nordice, dar sincer nu ma surprinde foarte tare.
In câteva rânduri, pentru mine, personal, e foarte simplu: pentru convingerile mele ortodoxe nu as presta astfel de servicii indiferent de gradul de dizabilitate.
Astfel, când m-am angajat prima data, după terminarea facultății, am specificat ca duminica nu lucrez pentru ca eu merg la biserica, deși patronul dorea sa ma vadă si duminica la munca. E drept ca bine nu mi-a mers cat am lucrat in acel loc, dar mi-am asumat urmarea. Si cum Dumnezeu nu minte, m-a ajutat sa plec de acolo la mai bine.
As mai putea adauga exemple de asumare/neasumare a vieții creștine si ce urmări au fost. Însă prefer sa nu bat câmpii.
Ideea pe care vreau sa o transmit e ca totul e simplu deși pare complicat. Asta am aflat de la duhovnicul meu si am aplicat.
Elena
ianuarie 21, 2016 @ 8:53 pm
Doamne ajută,
Am uitat să specific că nu locuiesc în România ci în Spania. Dar mulțumesc mult de sfaturi, deoarece a fost impactat pentru mine să aud despre o așa aberație. În paralel sunt în scrisă și la o școală de masaj terapeutic unde profesoara a zis același lucru, că, în funcție de unde îți alegi locul de muncă te poți întâlni cu aceeași situație. Este vorba de masajul erotic.
Oh, Lucia. Aș scrie pagini întregi despre cate probleme am avut de-a lungul anilor , aici, în Spania, datorită faptului că sunt creștină. Chiar și acum am colegi care mă întreabă ” și tu ce faci aici dacă ești așa încuiată la minte? Un integrator social (asistent social în ro) trebuie să fie open-mind”. Lunile trecute a fost un caz în Spania când o fetita a fost eutanasiata în urma alegerii părinților. Am ajuns la concluzia că e imposibil să te lupți cu morile de vânt. Știau că nu accept eutanasierea și nici alte nelegiuiri gen avortul, căsătoriile între același gen, etc și întotdeauna mă provoacă. Am 2 colegi musulmani și ieșind l-am întrebat pe unul de ce nu a avut curaj să-și spună punctul de vedere și mi-a răspuns că efectiv n-ai cui….. Nu ai dreptul să ai un punct de vedere diferit de al lor.
Asa cum ai spus și tu, Lucia, este vorba de asumarea vieții creștine.
Pentru mine e o oază de bucurie să intru și să citesc câte un articol aici sau pe alte site-uri ortodoxe. Cred că dacă nu aveam Biserica și pr.duhovnic aici, aș fi fost un caz pierdut.
sharbinsk
ianuarie 22, 2016 @ 7:06 pm
Indiferent de țară trebuie să citești foarte bine statutele și regulamentele care-ți reglementează profesia, dacă nu scrie în regulament că trebuie să faci una sau alta, la revedere, indiferent de ce ți se predă.
Și e dreptul tău ca și cursant care plătești instruirea să ți se pună la dispoziție toate statutele,codurile și legile care au legătură cu meseria ta, deci să le ceri tuturor profesorilor.
La masaj ai răspuns și tu că nu peste tot ți se impune așa ceva, deci vezi ce alegi.
Bine ar fi să cunoști și lucruri generale legate de codul muncii din Spania ca să știi clar relațiile reglementate dintre angajator și angajat și până unde ai dreptul să refuzi pentru că trebuie să fie legat ceva și de clauza de conștiință care nu e invenția românilor.
Nu mi se pare corect ca asistenții sociali să fie transformați în așazișii lucrători sexuali, în primul rând pentru că e vorba de două meserii distincte și-n al doilea rând că e un abuz.
Asistații sociali nu sunt niște faraoni cărora li se fac niște mofturi ci niște oameni vulnerabili selectați pe criterii speciale legate de handicap, venituri etc.
Până la urmă mila și filantropia sunt raționamentele pentru care statele acordă asistență socială și nicicând mila și filantropia nu au însemnat altceva.
Iar în state care au legalizat prostituția de alte servicii se ocupă astfel de „lucrători” și în general asistații primesc o indemnizație în cuantum de/ luna pt diferite folosințe dar nu pot să oblige asistenții sociali la așa ceva.
Nu văd de ce n-ar intra la hărțuire să vii cu astfel de solicitări la lucrătorii sociali, plus că în toate raporturile profesionale se recomandă clar o distanță dintre prestator și beneficiar, deoarece relațiile trebuie să rămână strict în cadrul deontologiei, nu în sfera vieții personale.
LuciaS
ianuarie 26, 2016 @ 10:21 am
Draga mea Lenuta, d-aia am fugit eu din diaspora cand s-a ivit ocazia, slava Bunului. Eu nu am avut direct conflicte religioase cu localnicii protestanți, ei evitau mereu sa imi răspundă, se temeau mai ales la subiectul homosexualilor. Am avut doar prin educația libertina a societății si din cadrul programei școlare, deci atingandu-ma indirect dar la fix prin copilul meu. Am plecat acum un an. Aici in Romania imi dedic parte din timp împlicandu-ma in proiecte care își propun sa țină piept acestui val care vine dinspre o Europa fosta creștina. Treaba cu „open mind” poate fi combătută prin argumente atat logice, cat si științifice, dar trebuie sa fii foarte bine pregătit si sa stai foarte bine cu tine. Soțul meu e tot roman si era foarte apreciat la locul de munca pentru profesionalism. Cand se trezea cate un localnic sa vina cu „be open mind”, soțul meu il aseza la locul lui cu contra-argumente științifice, logice si de bun simt. El ti-ar spune ca bineînțeles ca ai voie la opinia ta, atâta timp cat respecți si opinia lor, important sa nu le permiți sa-ti ia acest drept. Eu nu m-am priceput niciodată la argumentări înalte, decat la bun simt, asa ca ii lăsam in logica lor si imi vedeam de ale mele, fiind într-o buna așezare duhovniceasca, mulțumită lui Dumnezeu care ne-a dat acolo duhovnici tineri si plini de râvna mantuirii.
Momentan sunt voluntar la o instituție a statului unde sunt copii si vad niște nereguli ca si comportament din partea angajatelor si imi vine sa urlu la ele! Insa parintele duhovnic de aici mi-a spus ca sa fac atat cat tine de mine, restul e lucrarea lui Dumnezeu, nu tot a mea. Noi mai departe cu rugăciunea, important sa nu ne tulburam. Acum ma concentrez doar pe joaca mea cu copiii, ca sa ma pot întoarce in acea instituție.
Pentru mine viata in diaspora a fost miere si fiere, mi-a dezvăluit cine sunt si ce vreau de la mine, m-a făcut mai puternica, asa sa ne ajute Dumnezeu, si mie si tie si tuturor oamenilor. Amin
Roxana
ianuarie 26, 2016 @ 4:26 pm
@Lucia
[i]”Momentan sunt voluntar la o instituție a statului unde sunt copii si vad niște nereguli ca si comportament din partea angajatelor si imi vine sa urlu la ele! Insa parintele duhovnic de aici mi-a spus ca sa fac atat cat tine de mine, restul e lucrarea lui Dumnezeu, nu tot a mea. Noi mai departe cu rugăciunea, important sa nu ne tulburam…”[/i]
Asa e, important e sa nu va tulburati. Observ ca de obicei crestinii il aduc pe scena pe Dumnezeu si lucrarea lui ca sa se simta bine cu ei insisi cand nu fac nimic.
Lucia, de ce trebuie sa iti spuna cineva ce sa faci? Tu nu poti sa gandesti si sa decizi singura ce este bine sau rau intr-o situatie?
Daca vezi ceva in neregula si nu faci tot ce iti sta in putinta sa faci situatia mai buna, esti complice.
Nu trebuie sa urli la angajate. Atitudinea unui angajat reflecta stilul de management si leadershipul institutiei. In loc de rugaciune ar trebui sa faci situatia cunoscuta conducerii.
Evident asta este un sfat de ateu corporatist.
Cand vorbim de o chestiune care e cu adevarat importanta nu mai aveti incredere in lucrarea lui Dumnezeu. Puneti toti mana de la mana in coalitia pentru familie si faceti uz de democratie, moftul asta pe care l-a adus Europa fosta crestina, ca sa fiti siguri ca salvati firescul umanitatii.
Mesajul asta nu este o critica la initiativa Coalitiei pentru familie, chestiune pe care o urmaresc cu interes.
Eu nu inteleg disonanta cognitiva din capetele crestinilor. [i]”Lucrarea lui Dumnezeu”[/i] e asa un fel de [i]”pe mine nu ma priveste ce se intampla acolo…e treaba lui Dumnezeu” [/i]Mantuirea e individuala pana la urma, inteleg.
Cum ar arata lumea daca am putea sa ii mantuim pe altii? Sau daca am putea sa traim crestineste si toate cele si sa ne calificam pentru Rai, dar la judecata sa putem alege ca altcineva sa mearga in locul nostru? Cred ca ar arata mai bine.
Dan Tudorache
ianuarie 27, 2016 @ 11:17 am
Hop și eu în discuție!
Doamne ajută, dragilor.
O mică observație la afirmația aceasta Roxana: [i]„Cum ar arata lumea daca am putea sa ii mantuim pe altii? Sau daca am putea sa traim crestineste si toate cele si sa ne calificam pentru Rai, dar la judecata sa putem alege ca altcineva sa mearga in locul nostru? Cred ca ar arata mai bine.”[/i]
Dincolo de percepția corporatistă a mântuirii (doar e opinia unui ateu corporatist asumat) să nu uiți te rog că și inchizitorii au crezut că îi pot mântui pe eretici. Și i-au „mântuit” în chinuri groaznice.
Mântuirea este legată indisolubil de libertatea persoanei și de mila lui Dumnezeu. Pe scurt, o conlucare între acestea. Dumnezeu nu mântuiește cu de-a sila, decât cel mult dacă creștinul vrea să fie silit pe Cale. Dar asta e altceva. În rest, ideea de a-i mântui pe alții este periculoasă. Nu doar că este o idee care ne pune în postura aroganței dar în primul rând ne arogăm „drepturi” pe care nu le avem.
Cât privește observația ta de bază, anume că [i]„daca vezi ceva in neregula si nu faci tot ce iti sta in putinta sa faci situatia mai buna, esti complice.”[/i], eu sunt perfect de acord cu tine.
Numai că, dacă îmi aduc aminte de o discuție de-a noastră anterioară, spuneai cu mare siguranță de sine că atunci [i]„cand e vorba de un contract in care pe o parte sunt cerinte clare de fisa postului iar pe o parte sunt bani primiti ca remuneratie, [b]nu vad ce treaba are religia si valorile ei[/b]. Te angajezi sa faci o treaba sau cauti alte optiuni.
Daca ai constiinta religioasa care iti impune restrictii, asta este alegerea ta si iti asumi faptul ca unele optiuni iti sunt inchise.”[/i]. Întreg comentariul îl poți consulta aici: https://ortodoxiatinerilor.ro/politica-romaniei/21071-biserica-varf-lance-educatie-societate#comment-35059
Apoi, în cadrul acelei polemici ai reiterat ideea că [i]„fiecare este liber sa aiba ce constiinta vrea el. [b]Dar cand e vorba de un contract in care pe o parte sunt cerinte clare de fisa postului[/b] iar pe o parte sunt bani primiti ca remuneratie, [b]nu vad ce treaba are religia si valorile ei[/b]. Te angajezi sa faci o treaba [b]sau cauti alte optiuni.[/b]
Daca ai constiinta religioasa care iti impune restrictii, asta este alegerea ta si iti asumi faptul ca unele optiuni iti sunt inchise.”[/i]. Întreg comentariul poate fi citit aici: https://ortodoxiatinerilor.ro/politica-romaniei/21071-biserica-varf-lance-educatie-societate#comment-35059
Revenind la cazul Luciei, faptul că este voluntară într-o instituție a statului presupune ca ea să aibe un contrat de voluntariat sau un angajament prin care se obligă să respecte anumite reguli ale acelei instituții, fiindu-i stabilite clar și sarcinile de lucru. Și atâta timp cât Lucia spune că și le îndeplinește, și ținând cont că este prea puțin probabil ca un voluntar să aibe sarcină pentru controlul angajaților, sarcină care este o funcție de bază a managementului, mă întreb retoric de ce te deranjează că și-a exercitat religia în limitele legale (nu discutăm aspectul moral al problemei), când mai sus erai atât de sigură că atribuțiile de servici nu ar trebui să aibe de-a face cu religia și valorile ei. Dacă și-a făcut treaba, conform „fișei postului” care mai este problema?
Când aveai dreptate Roxana, atunci sau acum?
Când erai în eroare, atunci sau acum?
Chiar aștept un răspuns.
Roxana, admir tenacitatea ta de a vâna lipsa de consecvență a creștinilor dar mă întreb retoric de ce nu dai dovadă de aceeași tenacitate când vine vorba de inconsecevențele tale.
Până să îmi lămurești „dilema”, de vei binevoi, precizez că la modul principial sunt de acord cu eventualitatea creștinilor care își pot face o scuză ieftină din invocarea „e treaba/voia lui Dumnezeu” pentru lipsa lor de implicare (la locul de muncă, sau acasă, sau oriunde). Se poate, se prea poate. Poate am fost și eu în această situație, deși nu mă mustră conștiința în acest sens.
Dar sunt convins că nu este moral să ne facem că plouă, și să ne resemnăm în fața răului, atunci când putem acționa pentru remedierea unei situații. Numai să avem măcar certitudinea că lucrurile stau așa și nu doar par așa. De ce spun asta? Iată de ce:
Astăzi am avut treabă la o instituție a statului, respectiv ANAF. A trebuit să depun o declarație, o simplă declarație, cu anexe în spate. Am plecat de la birou fără declarație, doar cu anexele, întrucât șeful a fost neinspirat, dându-mi sarcina după închiderea calculatorului. „Lasă că găsești acolo” și completezi. Așadar am plecat doar cu anexele, deși știam că declarația nu se găsește ușor: cu toate că este un formular tip, este atipică prin faptul că se utilizează foarte rar și nici măcar cei de la ANAF nu sunt familiarizați cu ea.
Așadar, la drum. Am întrebat la xeroxul de vis-a-vis dacă au formularul tip, bineînțeles că nu, apoi m-am dus la info contribuabili cerând sfat. Am fost îndrumat la o cameră, precizându-mi-se să cer de acolo listarea declarației. Zis și făcut… o simplă formalitate doar, așa îmi spuneam.
Am ajuns la camera respectivă, am explicat situația și am rugat ajutor cu listarea în dublu exemplar ca să nu pierd cel puțin 40 de minute cu un dus întors birou-anaf.
Referentul respectiv, bărbat în prejma vârstei de 60 de ani, a fost dispus să mă ajute după o scurtă ezitare în care mi-a explicat ce am de făcut (să mă duc la birou și să listez de pe site-ul anaf). În timpul ajutorului, am constatat că referentul nu era familiarizat cu net-ul. Deci… căuta pe site-ul anaf degeaba. Desigur… mă încerca gândul negru: nu știe lucruri de bază! Un alt gând însă căuta justificare: poate că la mizeria de salariu pe care o are nici n-are de ce să aibe cunoștințe temeinice. În fine, căutări degeaba.
Atunci referentul, constatând situația ușor jenantă, de împotmolire, cere ajutor colegei mai tinere, care nu era solicitată de vreun contribuabil, eu având „monopol” în cameră. Doamna respectivă îngână nemuțumită, cât să aud și eu, că nu este treaba ei să facă asta (adică nu-i în fișa postului) și că are treburile ei.
Eu, îți dai seama, clocoteam. Mă vedeam întors la birou și cu o oră pierdută pentru o singură hârtie care ar fi luat 5 minute la completare și depunere, dacă o aveam. Mai, mai să-i spun doamnei respective că din cauza unor astfel de atitudini se duce țara de râpă, că dacă ar fi avut două minute de bună-voință nu mai perdeam o oră cu o hârtie. Dar, bine că n-am fost iute la mânie. Presat însă de situația ce părea fără ieșire am îngăimat și eu în gând un „Doamne ajută să iasă bine”.
Între timp doamna se apucă și caută și ea. Și caută și nu găsește acel tip de declarație. Situația era și mai jenantă că deja trecuseră cel puțin 10 minute și nu găseau nici unul nimic. Atunci întreb și eu, ca să „dezamorsez atmosfera”: nu vă supărați, dar nu aveți un sistem intern (soft) cu toate declarațiile tip, ca să aveți o evidență, să vă vină mai ușor?
Doamna răspune: ce bine ar fi fost. Defapt, eu nici nu am voie să intru pe net și să caut ceva, nu ni se dă voie, dar… (a lăsat să se înțeleagă că încălca o regulă de servici ca să mă ajute pe mine, ceea ce și făcea).
Într-un final, după alte mici peripeții internautice doamna găsește declarația. Acum, altă problemă… nu putea lista de pe calculatorul dânsei pentru că nu îi arăta softul unde s-a downloadat declarația. Între timp intră doi contribuabili (bărbat și femeie, erau împreună), tot pentru depus hârțoage. Referentul (domnul mai în vârstă), spune pe un ton deranjat: vă rog să poftiți înăutru când sunteți invitați! Nu vedeți că acum este cineva?
La care bărbatul contribuabil replică: Păi de ce nu spuneți așa? Mulțumesc (sec)!
În mintea mea trag o concluzie simplă: păi tocmai ce îi spusese să aștepte, deci nu faptul că nu i-ar fi spus era problema ci TONUL deranjat cu care i-a spus! Iar acel „mulțumesc” ironic era pentru ton, nu pentru poftirea protocolară la așteptare.
Între timp reușește și listarea ghidușă. Fericit, am mulțumit amândorura, am ieșit, am completat și am depus.
Dar… dacă reacționam atunci imediat la indispoziția doamnei de a mă ajuta, și o taxam pentru „lipsă de interes față de contribuabil”, mă mai ajuta?
Sunt absolut convins că nu. S-ar fi simțit lezată în demnitatea ei și în mod reflex ar fi invocat „fișa postului”, cu obligația de a nu surfa pe net. Iar eu aș fi pierdut o oră de-aiurea, plin de frustrări că „putea să mă ajute dar n-a vrut”.. și uite ce angajați „de rahat” are ANAF. Așa, m-a și ajutat și mi-a și arătat din culise două probleme/limitări de care ei se lovesc ca angajați ai unei ditamai instituții dar pe care eu n-aveam de unde să le știu.
Deci, indispoziția doamnei nu era chiar ceea ce părea a fi și mulțumesc lui Dumnezeu că în loc să plec frustrat și revanșard, am plecat până la urmă mulțumit că am rezolvat problema și dator moral față de acei oameni.
Întorcându-mă la situația de voluntariat a Luciei, nu avem noi de unde să știm dacă acel comportament inadecvat al salariaților se datorează unor neajunsuri de serviciu sau chiar conducerii, fie doar și parțial! Abia după ce afli motivația internă a acelor comportamente reprobabile poți să iei decizia corectă de a raporta conducerii, de a da un sfat sau o curajoasă atenționare chiar celor în cauză, sau de a păstra tăcerea, dacă e cazul, dimpreună cu o conduită personală exemplară. Abia când cunoști bine ce este în spatele „evidenței”, poți să iei decizia cea mai bună. Altfel, riști să strici și mai mult lucrurile cu un spirit justițiar, dar lipsit de discernământ.
Roxana
ianuarie 27, 2016 @ 12:12 pm
Salut Dan,
Tu spui
„In rest, ideea de a-i mântui pe alții este periculoasă. Nu doar că este o idee care ne pune în postura aroganței dar în primul rând ne arogăm „drepturi” pe care nu le avem.”
Argumentul arogantei poate fi folosit si in cazul milosteniei. Ce este, de fapt, generozitatea, daca nu o forma de a exercita puterea? De ce fac oamenii milostenie?
Cei care nu cred in viata viitoare, o fac pentru ca generozitatea este propria ei forma de putere, pentru ca ii face sa se simta bine.
Cei care cred in viata viitoare fac milostenie pentru ca asa li se spune si pentru ca fapta buna conteaza in balanta.
Cand am formulat intrebarea cu mantuirea altora nu am avut in vedere niciun fel de intiative inchizitoriale sau de coerciune asupra subiectului altruismului.
Ma refeream doar la faptul ca crestinii au aceasta atitudine de „nepasare activa” cand vine vorba de orice altceva care nu are treaba cu mantuirea personala. Pentru ca asta e mantuirea, eminamente personala. Se apeleaza des la rugaciuni si cliseul „lucrarea lui Dumnezeu” pentru a explica neimplicarea.
In contextul intrebarii mele singurele „drepturi” pe care poti sa le ai ca sa mantuiesti pe altul sunt altruismul si sacrificiul. Exista sacrificiu mai mare decat, dupa ce ai petrecut o viata exemplara, sa alegi sa petreci o eternitate in Iad pentru ca altul pe care il iubesti sa se duca in Rai? Ai dreptul sa fii cu adevarat altruist?
Despre „mantuirea cu de-a sila” nu stiu ce sa cred… Cand am intrebat in trecut, cum poate cineva sa se bucure de Rai cand oamenii pe care ii iubeste sunt in Iad, am primit explicatia ca atunci cand ajung in Rai oamenii sunt coplesiti de iubirea lui Dumnezeu si, ma rog, uita de tot ce a fost in lumea asta si se veselesc in Rai etern. Ce este de fapt coplesirea asta? Esti liber sa fii rational in Rai? Esti liber sa iti amintesti?
Dan Tudorache
ianuarie 27, 2016 @ 12:55 pm
Roxana, am rugămintea să parcurgi comentariul meu de unde s-a terminat ultima oară când l-ai citit pentru că am mai făcut completări la el. N-am putut scrie din prima, deci am mers pe reprize cu republish. Observațiile tale s-ar putea să-și găsească răspuns în ceea ce am afirmat ulterior prin completare.
Dan Tudorache
ianuarie 27, 2016 @ 1:07 pm
Precizez și cu această ocazie: admit eventualitatea atitudinii de „nepăsare activă”. Scuza asta cu „lucrarea lui Dumnezeu” când e vorba defapt de responsabilitatea noastră, o numim ispită de-a dreapta, nu este o noutate în creștinim. Aceste false atitudini creștine le-a enumerat magistral părintele Nicolae Steinhardt:
[i]„…Ne învaţă despre ispite şi distincţia ce trebuie făcută între ispitele din stînga şi cele din dreapta. Ispita din stînga, o ştim cu toţii: e a patimilor, a viciului, a răului. Dar se mai află şi una din dreapta, e mai surprinzătoare, provine din virtuţi şi calităţi, din dorinţa de a face binele. (Evlavia satisfăcută de sine. Binele impus cu sila. [b]Dumnezeu e sus în cer, toate-s bune pe pămînt.[/b] [b]Am har, ce-mi pasă, mă duc să-mi rod osul în colţişorul meu.[/b] Literatura pilduitoare, mieroasă. Moralitatea osînditoare.)” [/i]
Avem și pe site un articol care tratează tema pe larg: https://www.ortodoxiatinerilor.ro/patimi-subtile/17907-ispitele-izvorate-din-virtuti
sharbinsk
ianuarie 27, 2016 @ 2:59 pm
[b]Este interesant cum Roxana a reușit din nou să împingă discuția în afara subiectului ![/b]
Din tot comentariul doamnei Lucia care evidențiază nocivitatea multiculturalismului și noile inginerii sociale experimentate pe propria piele în Occident, a extras un [i]„păs”[/i] de final pe care l-a comentat din prisma subiectivă în care și-a [u]pus în valoare temele[/u] : [i]„cum că oamenii apropiați de duhovnic sunt influențabili și nu trebuie să-ți spună preotul ce să faci ”[/i] [deși chiar ea și-a permis să-i dea un sfat], sau că[i]„persoanele creștine nu acționează pentru a îmbunătăți societatea”[/i] [deși comentează la un video care are în vedere o inițiativă cetățenească fără precedent în România, binecuvântată de Biserică] și nu în ultimul rând sugestia că [u]persoanele creștine ar fi împotriva democrației[/u] și nu împotriva neo-marxismului tot mai impregnat de ultraliberalism până la confuzie care își propune să oculteze și să normeze discursul public și să redefinească noțiunile de bine și rău.
Cel mai halucinant e însă sfatul – [i]„atitudinea angajatelor reflectă calitatea managementului deci… fă plângere la management”[/i], de parcă superiorii care i-au angajat și care tolerează politica de laxism pe banii statului vor face ceva în sensul ăsta, sau vor aduce oameni pentru care altruismul de a ajutora oameni e mai important decât autojustificarea funcționărească gen [i]„nu sunt plătit destul pentru cât fac”[/i].
Dacă face plângere sunt șanse mai mari ca șefii să sacrifice persoana față de care au cea mai mică răspundere contractuală și anume voluntarul, sau să ignore și să înștiințeze persoanele în cauză iar ea să fie acuzată că vânează posturile.
Așa e când confunzi mediul de la stat cu [i]„garniseli”[/i] corporatiste contestate până și de simplii angajați din mediul privat dar respectate de frica de a nu pierde o sumă pe care economia subminată a României a făcut-o să pară semnificativă.
Preotul care-L are model pe Hristos și cunoaște 1.[u]valoarea răbdării[/u], 2.[u]vocația[/u] doamnei de a se jertfi pentru aproapele pe care o împlinește la acel loc de muncă și 3. că oamenii se schimbă lent prin [u]modele vii[/u] – o sfătuiește să lupte după armele hristice și să câștige cununile.
[i]„Dobândește pacea Duhului Sfânt și mii de oameni din jurul tău se vor mântui”[/i]. – Sfântul Serafim de Sarov.
Roxana
ianuarie 27, 2016 @ 7:12 pm
Dan,
Ce am spus in trecut nu este in contradictie cu comentariile mele anterioare.
„…este prea puțin probabil ca un voluntar să aibe sarcină pentru controlul angajaților, sarcină care este o funcție de bază a managementului, mă întreb retoric de ce te deranjează că și-a exercitat religia în limitele legale …
Dacă și-a făcut treaba, conform „fișei postului” care mai este problema?”
Nu ma derajeaza ca ea si-a exercitat religia, poate sa faca ce vrea in timpul liber.
Cazul Luciei este al cuiva care vede nereguli in mediul profesional, care o frustreaza pentru ca ii vine sa urle, si in loc sa aplice niste principii de conduita, ea se duce la duhovnic care ii spune sa se roage si sa nu se tulbure. Eu stiu de un singur loc unde functioneaza abordarea asta: manastirea. Pentru restul cazurilor exista principiile de conduita, de etica…. cum ar fi integritatea, loialitatea, solidaritatea, angajamentul profesional, etc.
O institutie se formeaza cu un scop. Scopul este raspunsul la intrebarea „De ce suntem noi aici”?
Cele care activeaza in zona asistentei sociale si lucreaza cu copii au ca scop protectia si apararea intereselor copiiilor. Evident sunt contracte, fise de post, salarii, organigrame, voluntari si toate cele, dar ideea este ca toti cei care se prezinta la munca au in vedere in tot ceea ce fac, scopul institutiei adica interesul copilului.
[i]”Momentan sunt voluntar la o institutie a statului unde sunt copii si vad niste nereguli ca si comportament din partea angajatelor si imi vine sa urlu la ele!”[/i]
De ce s-a oferit voluntar la o institutie a statului unde sunt copii? Ca sa ce?
Ma intrebi cand sunt in eroare.
Iti raspund, in eroare as fi daca acel comportament neadecvat ar fi fost strict legat de valori crestine.
Daca ea a observat ca angajatele ii invatau pe copii teoria evolutiei poate, sau metode de contraceptie, sau ca nu exista Dumnezeu sau nu ii lasau sa zica „Inger, ingerasul meu”, atunci nu cred ca o sesizare la conducere ar face mare lucru si da, as fi in eroare cu sugestia mea.
Dar ea a specificat faptul ca este o institutie de stat, stat al carui scop, pana una alta, nu este sa promoveze valori crestine.
__________
[i]”Dar sunt convins că nu este moral să ne facem că plouă, și să ne resemnăm în fața răului, atunci când putem acționa pentru remedierea unei situații.”[/i]
Tocmai asta ai facut azi la ANAF, te-ai resemnat si ai acceptat sa fii tratat asa cum ai fost tratat pentru ca ai vrut doar sa rezolvi problema de moment.
La ANAF, inainte de fisa postului, vine codul etic. Uite doua principii din el:
Principiul [b]respectului şi consideraţiei faţă de contribuabili[/b]
Potrivit acestui principiu, funcţionarii administraţiei fiscale trebuie să adopte un comportament bazat pe respect şi consideraţie faţă de contribuabili. Funcţionarii administraţiei fiscale trebuie să manifeste solicitudine, limbaj politicos, respect şi promptitudine în relaţiile cu contribuabilii, şi să evite – pe cât posibil – situaţiile conflictuale, tensionate.
Principiul [b]adaptării administraţiei fiscale la cerinţele contribuabililor[/b]
Administraţia fiscală trebuie să găsească calea unei cooperări active pentru îmbunătăţirea asistenţei şi informării contribuabililor, potrivit cerinţelor acestora.
Funcţionarul fiscal care acordă asistenţa trebuie să înţeleagă problematica fiscală formulată de contribuabil, să ţină cont de aşteptările şi nevoile acestuia. Totodată, administraţia fiscală orientată către contribuabili trebuie să aibă capacitatea de a se adapta în permanenţă la nevoile acestora. Numai o bună înţelegere a contribuabilului şi adaptarea răspunsului fiecărei situaţii particulare asigură o asistenţă eficientă şi de calitate.
Ce-ai facut tu? Le-ai gasit repede explicatii incompetentilor de acolo.
Daca nu stiau sa intre pe net, pac cu justificarea: „poate că la mizeria de salariu pe care o are nici n-are de ce să aibe cunoștințe temeinice”.
Mizeria de salariu este ceea ce au acceptat ei sa primeasca in schimbul muncii specificate in lege. Angajarea nu a fost cu de-a sila.
Uite un gand corporatist cand vine vorba de angajari: „Cand esti bun la ceva, n-o face pe gratis”.
Ana
ianuarie 27, 2016 @ 7:26 pm
Locuiesc intr-o tara nordica si am studiat aproape acelasi domeniu cu Lenuta, am lucrat cu batrani si cu handicapatii etc. Nu am auzit insa pana acum despre „ajutorul intim” dat ptr cei cu handicapuri.
Mai mult intr-o zi am avut la o ora de curs o femeie tanara, handicapata, care ne-a povestit printre altele ca in timp ce ea si sotul ei tot handicapat, erau in pat, a venit asistenta sociala in vizita si s-a jenat de faptul ca ei nu se fereau de ea. Le-a dat de inteles prietenos ca nu mai lucreaza cu ei daca nu respecta o anumita decenta.
La fel am observat si intr-un camin de batrani, cand am fost sa analizam situatia unei femei tinere handicapata. Femeia obisnuia sa stea dezbracata, fata de toate asistentele, insa se acoperea cand stia ca vin barbatii asistenti. I-am intrebat pe ei cum de face asta, si mi-au spus ca ei i-au cerut asta.
Deci nu este adevarat cele insinuate de profesoara respectiva. Data viitoare cereti date serioase, scrise, studii etc.
sharbinsk
ianuarie 28, 2016 @ 8:14 am
Până la urmă e frumoasă viața de corporatist, mai ales de șef, dacă printre proiecte și strategii de management ai răgazul [i]„spiritual”[/i] de a posta în mijlocul săptămânii la ora 14 și 12 și înainte cu 30 de min de momentul postării pt a citi, mesaje pe ortodoxia tinerilor.
Una peste alta din 3 comentarii la Roxana nu am văzut decât o vagă referire la subiect, stil „nu am nimic cu demersul”, care între timp a strâns peste 1 milion de semnături.
În rest vechile marote cu „nu e bine să mergi la preot pt sfat decât dacă ești la mănăstire”,„crestinii sunt de vină pentru că merge prost sectorul public”, confuzia între principii de management corporatist și mersul real al situației în instituțiile publice.
În bună parte din comentariile ei mereu e creștinul de vină, ca o deprindere profesională a șefului ce stă cu gârbaciul la spatele angajaților și pentru care mereu e subalternul de vină.
Îmi place și sfatul – comportamentul angajaților reflectă politica managementului deci fă plângere la manager, e intersant dacă un subaltern ar veni să-i facă plângere ei sau unui șef prieten al ei care-i permite să stea pe net pe timpul și socoteala corporației cu privire la comportamentul greșit al managementului, dacă și-ar scoate într-adevăr corb la corb ochii.
În rest moralizări din care să rezulte eterna concluzie la corporație merg mai bine lucrurile spre deosebire de bugetari.
LuciaS
ianuarie 28, 2016 @ 2:40 pm
Roxana, iarta-ma, nu ma simt datoare sa-ti dau prea multe explicații, noi doua ne aflam in realitati diferite si astfel, nu vorbim aceeasi limba. Si ca sa previn a fi numita o creștina aroganta, uite la ce ma refer: inainte sa devin mama eram foarte sfatoasa cu prietenele mele care aveau copii, si mereu veneam buluc cu soluții care mie imi păreau copleșitor de logice. Ele se uitau obosite si cu o privire care durea si imi spuneau ca nu e asa ușor precum spun. Dupa ce am devenit mama, trecând prin încercările mele, le-am înțeles si „m-am cumințit”. Imi dau cu părerea doar daca sunt întrebata. In concluzie, nu poti sa înțelegi tot, decat daca esti acolo. Sau cu vârsta…la unii, in cel mai bun caz.
In ce privește articolul, m-am implicat si eu in acest proiect si sunt recunoscătoare pentru aceasta șansa. Imi cer scuze pentru divagarea de la subiect, insa am considerat important sa-i răspund Lenutei, mi s-a părut ca are nevoie de încurajare, ca cineva sa empatizeze cu ea, tocmai pentru ca am fost acolo, in diaspora.
Sa aveți bucurii!
Roxana
ianuarie 28, 2016 @ 6:25 pm
@ Sharbinsk,
Democratia nu este o valoare crestina.
Sigur ca crestinii nu sunt impotriva ei – civilizatiile crestine au democratie in marea lor majoritate. Ce este interesant este doar disonanta cognitiva foarte puternica. O religie monoteista descrie universul ca un totalitarism.
Da, am mentionat pasager articolul si stiu ca am deviat discutia. Dar apreciez intotdeauna ca imi faceti pe plac si imi acordati atentia voastra.
Nu am ce sa critic la demersul din articol. Eu nu sunt aplaudacul de serviciu la OT, eu sunt avocatul diavolului. Este un demers democratic, joaca dupa toate regulile, am observat si apreciat rigurozitatea, semnatura olografa, toate detaliile conform legii, etc.
Ce vrei sa critic, ca majoritatea acestei tari are o valoare, familia, crede in ea si vrea sa o pastreze asa cum o stie din strabuni?
Daca avem libertatea sa promovam LGBT si drepturile lor, si voi aveti libertatea de a va promova valorile. Stim ca nu suntem de acord la nivel de idei, ne vedem la vot.
Demersul acestei coalitii va avea success, sunt sigura, vom schimba constitutia ca sa zica „barbat si femeie”, daca se ajunge la referendum.
________
[i]”Dacă face plângere sunt șanse mai mari ca șefii să sacrifice persoana față de care au cea mai mică răspundere contractuală și anume voluntarul, sau să ignore și să înștiințeze persoanele în cauză iar ea să fie acuzată că vânează posturile.”
„…de parcă superiorii care i-au angajat și care tolerează politica de laxism pe banii statului vor face ceva în sensul ăsta…”
„…sau vor aduce oameni pentru care altruismul de a ajutora oameni e mai important decât autojustificare a funcționărească gen „nu sunt plătit destul pentru cât fac”.[/i]
Da, exact. Toate astea se pot intampla. Imi retrag sfatul in conditiile astea, evident. Sa se intample ce s-o intampla acolo cu copiii aia, decat asemenea consecinte.
Ca sa marturisesc sincer eu nu am experienta cu mediul de stat. A fost un moment in viata mea cand a trebuit sa aleg ce vreau sa fac si atunci am avut si o optiune in care as fi activat in mediul public.
Mie nu imi place sa depind de nimeni si componenta financiara este un aspect foarte important cand iti alegi ce vrei sa faci in viata, atunci mi-am calculat eu potentialele venituri si intrebarea simpla a fost daca pot sa traiesc cu salariul de la stat si sa nu ma plang niciodata de el. Nu mi-ar fi ajuns sa imi iau o casa (intr-un timp rezonabil), nu mi-ar fi ajuns sa plec in vacanta, nu mi-ar fi ajuns sa imi trimit copii la scoli cu adevarat bune. Si am zis pas. La naiba cu vocatia, trebuie sa fim practici.
Nici in corporatie nu e usor. Dar, dincolo de mici discriminari, de frecusuri si „garniseli” cand esti cu adevarat bun, nu esti nedreptatit, indiferent de pozitia ta. Exista transparenta care nu exista la stat, iar evidentele nu pot fi negate chiar asa usor. Oportunitatile curg garla, doar ca ele vin imbracate in zdrente si simplii angajati le confunda cu munca.
Vezi ca n-ai nimerit-o cu concluziile finale. Saptamana asta am fost in vacanta, de asta am postat asa mult.
E un concept putin utilizat la noi, dar in unele corporatii exista o evaluare numita „360 de grade”, adica un sef nu este evaluat numai de superiori, este evaluat si de colegi si de subalterni: daca este un sef corect, daca ii respecta, daca ii ajuta, daca le permite dezvoltarea profesionala/personala, daca ii asculta, daca este deschis la dialog, daca ii informeaza…etc. Feedbackul se aduna din toate partile si dupa aia se decide daca mai esti sef si la anul. Nu sta nimeni cu garbaciul sub birou.
sharbinsk
ianuarie 29, 2016 @ 11:11 am
Eu nu ți-am spus cum să acționezi, am remarcat tenta diversionistă pe care o au comentariile tale tocmai pentru a abate de la subiectul central și a presara vechile culpabilizări împotriva creștinilor, dar dacă ție-ți place să fii avocatul diavolului atunci hrănește-te de acolo.
Când nu ai ce critica la un articol divaghezi spre alte subiecte convenabile și creezi subiecte chiar dacă unele pornesc din truncheri parțiale ale comentariilor altora.
[b]Eu ce să-nțeleg, că un [u]ateu[/u] realizat profesional și familial nu mai poate de grija unei comunități virtuale creștine și trebuie să-i aducă mereu note de subsol și explicații eventual să deseneze cu creta cum să interpreteze niște situații ca și cum oamenii n-ar mai avea un filtru critic ![/b]
Probabil și asta e un defect profesional pe care-l presupune meseria cu subalternii.
Dacă ar fi să fac o analiză după citerii exprimate de atei dumnezeul tău e corporația, îți acoperi nevoia de confirmare cu ficțiuni din regulamente corporatiste mai ceva ca versetele biblice, snoave experimentate în călătorii în interes de serviciu și întâmplări de la birou cu zile de naștere și bineînțeles argumentul suprem bunăstarea și veniturile.
[u]Nu e rău să lucrezi la corporație, e o meserie normală,rău e să devii [conștient sau nu] un agent de influență al politicii corporației și în [b]timpul liber[/b] în dauna interesului național. Practic ești un agent de ocupație care facilitează colonizarea împotriva neamului tău.[/u]
E o formă de slugărnicie nesolicitată sau dacă vrei o recunoștință exagerată față de unitatea care te plătește pentru altă meserie.
Eu știu oameni care lucrează în corporații dar fac diferența între minciunile pe care le aud la servici, sunt conștienți că [u]marea corupție[/u] calculată în MILIARDE se face de unitățile astea în defavoarea statului și pun pe prim plan interesul național, pro-biserică și pro-familie, pro-neam și tradiții, pentru ei e un job ca oricare altul, nu se lasă contaminați ideologic.