Menu

Conlucrarea dintre harul lui Dumnezeu şi libertatea omului

0

Dar Dumnezeu nu stie din veci pe cei ce se vor mantui si pe cei ce se vor pierde? Daca-i asa, cei pe care-i stie ca se vor pierde cum s-ar mai putea mantui, si cei pe care-i stie ca se vor mantui cum s-ar mai putea pierde?
Dumnezeu ii stie, desigur, din veci pe unii ca se vor mantui si pe altii ca se vor pierde. Si fiindca stiinta Lui e neinselatoare, cei pe care-i stie ca se vor mantui, se vor mantui negresit; iar cei pe care-i stie ca se vor pierde, se vor pierde cu siguranta. De aceea, se poate spune ca unii au fost din veci randuiti de Dumnezeu la mantuire, iar altii la pierzare. Dar aceasta n-a facut-o Dumnezeu pentru ca asa I-a placut Lui, ci pentru ca a vazut de mai inainte ca cei dintai vor primi harul si vor conlucra cu El, iar cei din urma nu. Deci de oameni atarna ca Dumnezeu i-a randuit pe unii din veci spre mantuire, iar pe altii spre pierzare, nu de buna placere a Lui. Vederea de mai inainte a lui Dumnezeu nu inraureste libertatea oamenilor. Dumnezeu vede mai inainte cum vor lucra oamenii, fara ca sa-i sileasca sa lucreze intr-un fel sau altul, asa cum un medic vede mai inainte cum va merge o boala, fara ca sa produca el boala aceea. Mai inainte-randuirea lui Dumnezeu atarna de mai inainte-stiinta Lui despre hotararea libera a oamenilor:,, Caci pe cei pe care i-a cunoscut mai inainte, mai inainte i-a si hotarat sa fie asemenea chipului Fiului Sau” (Rom. 8,29).
246. Daca harul face inceputul mantuirii, si nu libertatea omului, si daca de-abia dupa ce bate harul la usa sufletului se poate hotari omul pentru har, nu cumva harul inraureste libertatea sa-l primeasca? Si aceasta nu e un fel de sila din partea harului asupra libertatii?
Nu e nici o sila. Caci daca ar fi sila, orice om s-ar hotari pentru primirea harului, pentru ca harul bate deopotriva la usa tuturor. E drept ca numai harul da putere libertatii sa se hotarasca pentru primirea lui. Harul da o prima intarire libertatii, care era slabita de pacat. Dar totusi, aceasta intarire nu inseamna o silire a libertatii. Libertatea nu a fost pusa, prin aceasta intarire, sub un jug strain, ci ea a capatat un prim ajutor de a deveni iarasi adevarata libertate, cum a fost inainte de pacat. Harul si libertatea, dupa invatatura ortodoxa, nu sunt doua lucruri asa de contrarii, ca dupa invatatura Bisericii Romano – Catolice, care pretinde ca libertatea nu trebuie sa fie stingherita de har; sau ca dupa invatatura protestanta, care subjuga pe om cu totul harului, socotind ca omul, prin caderea lui Adam, a devenit cu totul rob pacatului, a pierdut cu totul libertatea si nu si-o mai poate castiga nici prin har, devenind acum un rob al harului. Dupa invatatura ortodoxa, intre har si libertate este o inrudire, ca intre medicament si sanatate, sau ca intre aer si plaman. Asa se face ca dupa ce a primit harul, pe masura ce sporeste in har, omul se intareste in libertate si deci harul lucreaza tot mai mult in el, nu lucreaza numai harul singur, ci si omul cu libertatea lui. Astfel, viata omului renascut in Hristos se datoreaza si harului, dar si libertatii omului. De aceea, uneori, Sfanta Scriptura vorbeste ca si cum harul ar face totul in om: „Caci Dumnezeu este Cel Care lucreaza in voi si ca sa voiti, si ca sa savarsiti, dupa a Lui bunavointa” (Filip. 2, 13); alteori el da indemnuri omului ca si cum totul ar atarna de el. Chiar inainte de cuvintele de mai sus, Sf. Apostol Pavel zice: „Cu frica si cu cutremur lucrati mantuirea voastra” (Filip. 2, 12). Harul este cel ce intareste, dar noi trebuie sa avem grija de harul din noi:
„Nu fi nepasator fata de harul ce este intru tine”, spune Sf. Apostol Pavel lui Timotei (I Tim. 4, 14), sau: „Duhul sa nu-L stingeti” (I Tes. 5, 19).
In Epistola catre Romani (12, 9-21), acelasi Apostol le da credinciosilor o seama de indemnuri cum sa se poarte. Dar cu putin inainte (Rom. 12, 6) spune ca toate cele ce urmeaza sunt daruri ale Duhului. Iar cand le spune galatenilor sa umble intru Duhul (Gal. 5, 25), sau efesenilor ca sunt intru lumina (Efes. 5, 8-9), se intelege ca e vorba si de har si de stradania lor libera. Tot asa trebuie sa se inteleaga si cuvintele acestea catre Timotei: „Deci tu, fiul meu, intareste-te in harul care e in Hristos Iisus” (II Tim. 2, 1). Din Parintii si Scriitorii Bisericii, dam urmatoarele cuvinte ale lui Teodoret, care arata ca fara vointa nu ne putem mantui, dar si ca vointa, fara har, nu poate face nici un bine. Talcuind cuvintele de la Filipeni (1, 30), Teodoret zice: «A numit credinta si lupta daruri ale lui Dumnezeu, aratand astfel ca nu are in vedere vointa singura, care dezbracata de har nu poate infaptui nici un bine. Caci ambele trebuie: si vointa noastra, si ajutorul dumnezeiesc; nici harul Duhului nu ajunge celor ce n-au bunavointa, nici vointa, lipsita de aceasta putere, nu poate aduna bogatia”207 (Fer. Teodoret, Comentar la Filipeni, Migne, P. G., LXXXII, col. 568)

42036Dumnezeu nu stie din veci pe cei ce se vor mantui si pe cei ce se vor pierde? Daca-i asa, cei pe care-i stie ca se vor pierde cum s-ar mai putea mantui, si cei pe care-i stie ca se vor mantui cum s-ar mai putea pierde?

Dumnezeu ii stie, desigur, din veci pe unii ca se vor mantui si pe altii ca se vor pierde. Si fiindca stiinta Lui e neinselatoare, cei pe care-i stie ca se vor mantui, se vor mantui negresit; iar cei pe care-i stie ca se vor pierde, se vor pierde cu siguranta. De aceea, se poate spune ca unii au fost din veci randuiti de Dumnezeu la mantuire, iar altii la pierzare. Dar aceasta n-a facut-o Dumnezeu pentru ca asa I-a placut Lui, ci pentru ca a vazut de mai inainte ca cei dintai vor primi harul si vor conlucra cu El, iar cei din urma nu.

Deci de oameni atarna ca Dumnezeu i-a randuit pe unii din veci spre mantuire, iar pe altii spre pierzare, nu de buna placere a Lui. Vederea de mai inainte a lui Dumnezeu nu inraureste libertatea oamenilor. Dumnezeu vede mai inainte cum vor lucra oamenii, fara ca sa-i sileasca sa lucreze intr-un fel sau altul, asa cum un medic vede mai inainte cum va merge o boala, fara ca sa produca el boala aceea. Mai inainte-randuirea lui Dumnezeu atarna de mai inainte-stiinta Lui despre hotararea libera a oamenilor:,, Caci pe cei pe care i-a cunoscut mai inainte, mai inainte i-a si hotarat sa fie asemenea chipului Fiului Sau” (Rom. 8,29).

Daca harul face inceputul mantuirii, si nu libertatea omului, si daca de-abia dupa ce bate harul la usa sufletului se poate hotari omul pentru har, nu cumva harul inraureste libertatea sa-l primeasca? Si aceasta nu e un fel de sila din partea harului asupra libertatii?

Nu e nici o sila. Caci daca ar fi sila, orice om s-ar hotari pentru primirea harului, pentru ca harul bate deopotriva la usa tuturor. E drept ca numai harul da putere libertatii sa se hotarasca pentru primirea lui. Harul da o prima intarire libertatii, care era slabita de pacat. Dar totusi, aceasta intarire nu inseamna o silire a libertatii. Libertatea nu a fost pusa, prin aceasta intarire, sub un jug strain, ci ea a capatat un prim ajutor de a deveni iarasi adevarata libertate, cum a fost inainte de pacat. Harul si libertatea, dupa invatatura ortodoxa, nu sunt doua lucruri asa de contrarii, ca dupa invatatura Bisericii Romano – Catolice, care pretinde ca libertatea nu trebuie sa fie stingherita de har; sau ca dupa invatatura protestanta, care subjuga pe om cu totul harului, socotind ca omul, prin caderea lui Adam, a devenit cu totul rob pacatului, a pierdut cu totul libertatea si nu si-o mai poate castiga nici prin har, devenind acum un rob al harului.

Dupa invatatura ortodoxa, intre har si libertate este o inrudire, ca intre medicament si sanatate, sau ca intre aer si plaman. Asa se face ca dupa ce a primit harul, pe masura ce sporeste in har, omul se intareste in libertate si deci harul lucreaza tot mai mult in el, nu lucreaza numai harul singur, ci si omul cu libertatea lui. Astfel, viata omului renascut in Hristos se datoreaza si harului, dar si libertatii omului. De aceea, uneori, Sfanta Scriptura vorbeste ca si cum harul ar face totul in om: „Caci Dumnezeu este Cel Care lucreaza in voi si ca sa voiti, si ca sa savarsiti, dupa a Lui bunavointa” (Filip. 2, 13); alteori el da indemnuri omului ca si cum totul ar atarna de el. Chiar inainte de cuvintele de mai sus, Sf. Apostol Pavel zice: „Cu frica si cu cutremur lucrati mantuirea voastra” (Filip. 2, 12). Harul este cel ce intareste, dar noi trebuie sa avem grija de harul din noi:

„Nu fi nepasator fata de harul ce este intru tine”, spune Sf. Apostol Pavel lui Timotei (I Tim. 4, 14), sau: „Duhul sa nu-L stingeti” (I Tes. 5, 19).

In Epistola catre Romani (12, 9-21), acelasi Apostol le da credinciosilor o seama de indemnuri cum sa se poarte. Dar cu putin inainte (Rom. 12, 6) spune ca toate cele ce urmeaza sunt daruri ale Duhului. Iar cand le spune galatenilor sa umble intru Duhul (Gal. 5, 25), sau efesenilor ca sunt intru lumina (Efes. 5, 8-9), se intelege ca e vorba si de har si de stradania lor libera. Tot asa trebuie sa se inteleaga si cuvintele acestea catre Timotei: „Deci tu, fiul meu, intareste-te in harul care e in Hristos Iisus” (II Tim. 2, 1). Din Parintii si Scriitorii Bisericii, dam urmatoarele cuvinte ale lui Teodoret, care arata ca fara vointa nu ne putem mantui, dar si ca vointa, fara har, nu poate face nici un bine.

Talcuind cuvintele de la Filipeni (1, 30), Teodoret zice: «A numit credinta si lupta daruri ale lui Dumnezeu, aratand astfel ca nu are in vedere vointa singura, care dezbracata de har nu poate infaptui nici un bine. Caci ambele trebuie: si vointa noastra, si ajutorul dumnezeiesc; nici harul Duhului nu ajunge celor ce n-au bunavointa, nici vointa, lipsita de aceasta putere, nu poate aduna bogatia”207 (Fer. Teodoret, Comentar la Filipeni, Migne, P. G., LXXXII, col. 568)

(Catehism Ortodox)

(Visited 28 times, 1 visits today)

Pe aceeași temă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *