Contracepția – o cădere din treapta iubirii
Odată cu intrarea în era consumerismului, contraceptivele au devenit un „bun de larg consum”, la fel de cerute ca pâinea și laptele. La fiecare casă din supermarket, prezervativele stau cocoțate pe mărci și modele, în rând cu ciocolata și lamele de ras. În farmacii, pilulele contraceptive și-au câștigat și ele brevetul de utilitate, în același rând cu antibioticele sau clasica aspirină. Defapt, dacă stăm bine și ne gândim, în accepțiunea omului contemporan, contraceptivele sunt un supliment alimentar cu proprietăți antibiotice și analgezice pentru „echilibrul” vieții sexuale. În timp ce antibioticul rezolvă infecțiile cu virușii aceștia microscopici, anticoncepționalul rezolvă infecția cu „sarcinile nedorite”. Și în timp ce aspirina se ia pentru a trece durerile de cap, contraceptivele se iau profilactic, ca să nu te apuce durerile de cap…. cu vreun „virus nedorit”, desigur.
Oferta este generoasă, pentru toate gusturile și toate buzunarele. Mai mult decât atât, contraceptivele sunt o investiție necesară pentru echilibrul financiar în familie. Te ajută să nu depășești bugetul alocat prin aparaiția vreunui consumator de fonduri… nedorit.
Să nu uităm că „utilitatea” este cuvântul cheie pentru bunul mers al familiei de astăzi. Totul se aplică pragmatic, totul trebuie să dea randament, să se conformeze cash-flow-ului. Așa încât o sarcină, ca să fie utilă, trebuie să apară „la momentul potrivit”. Deci momentul, trebuie bine ales, bine gândit managerial, nu lăsat la cheremul vreunui „accident” sentimental.
O fi iubirea machiată elegant cu epitete din altare, dar trebuie să fim realiști, căci efectele ei colaterale dau peste cap o grămadă de planuri așa încât trebuie controlate și eventual ajustate în funcție de buget și de prioritățile vieții. Așa se face că iubirea, cu toate consecințele ei naturale, trebuie să respecte politica fiecărei familii, nu să se tot cocoațe deasupra soților, cu pretenții teocratice.
Și astfel, fraților, copilul nenăscut de astăzi a devenit deținutul politic numărul 1 în România, în timp ce familia lui, botezată și cununată ortodox, a ajuns un lagăr de concentrare nazist în care se decide cine să trăiască și cine nu, și mai ales când are voie Dumnezeu să aducă o nouă viață și când nu. Au decăzut soții din treapta iubirii, devenind niște despoți utilitariști care taie și spânzură iubirea de copii pe altarul iubirii de sine iar Dumnezeu a ajuns Un Exilat util doar în momentele de cumpănă.
Așa încât:
a) Nu mai este iubirea cea care aduce spontaneitatea în viața de familie ci aceea care „trebuie” să se conformeze așteptărilor prognozate de la viață. O eventuală sarcină nu mai este noutatea care împrospătează familia, provocând-o să se autodepășească pentru a răspunde unei noi dinamici, ci este o eroare de management, o abatere de la target, o încălcare a planningului. În astfel de „nefericite” cazuri, iubirea nu mai este creatoare ci malformatoare. Așa încât copilul, acest minunat nou început are acum statutul de tumoră intra-uterină, denumită sarcastic „sarcină nedorită”, și care este în cel mai bun caz „îngăduită”, dacă nu extirpată.
b) Nu mai este iubirea cea care se manifestă liber ci devine „infractorul” casnic care trebuie ținut în „siguranță”. Actul iubirii nu mai este lăsat să se manifeste natural, ci trebuie încadrat în regula „calendarului”, în limita de stoc a prezervativelor sau în rețetarul anticoncepționalelor. Adică, iubirea naturală este limitată la anumite drepturi, asemenea pușcăriașilor, nu care cumva să „recidiveze”.
c) Nu mai este iubirea adresată unei alte persoane ci propriei persoane. Atâta timp cât contracepția înseamnă eliminarea posibilității apariției unei noi vieți, iubirea soților are ca unic scop satisfacerea instinctului sexual, unul prin celălalt. În acest caz fiecare soț devine obiect de satisfacere sexuală pentru celălalt, contracepția fiind mijlocul „sigur” de exacerbare a egoismului căci iubirea nu mai iese din limitele instinctului ci este plafonată la nivel de necesitate fiziologică conjugală.
d) Nu mai este iubirea dintre soți catalizatorul care să-i determine să treacă peste toate greutățile vieții ci chiar factorul care îngreunează și mai mult viața. După cum spuneam, orice sarcină care nu intră în așteptările familiei contemporane, este „nedorită”. Eventualul copil este resimțit ca o povară care ar atârna și mai mult de gâtul soților, în rând cu facturile și ratele de la bancă. De aceea, o nouă întrupare a iubirii dintre soți nu mai este o motivație în plus care să-i determine să depășească împreună provocările vieții ci piatra de moară care le înneacă fericirea.
După cum observăm, iubirea soților din ziua de astăzi nu mai este curajoasă ci lașă, de o lașitate deplorabilă. Lucrul acesta este confirmat de milioanele de avorturi făcute în ultimii douăzeci de ani de libertate post-comunistă. Desigur, libertate pentru cei puternici nu pentru pruncii nenăscuți care nu se pot apăra în fața părinților abuzatori, deveniți între timp securiști de casă: filează cu strășnicie activitatea semințelor vieții, acești noi „dușmani ai poporului” și mai ales cenzurează dreptul la viață.
Au ajuns soții să se teamă de propriul rezultat al iubirii și să-l oprime prin orice mijloc, ceea ce arată că defapt au căzut din treapta iubirii pe treapta tiraniei de familie. Trist, trist, trist de tot.
Și totul pornește de la ideea atee și anticreștină că sarcina este un rezultat strict bio-chimic, o consecință dictată de mecanica fluidelor, iar nu o lucare divino-umană, în care Dumnezeu este împreună lucrător cu familia, Cel fără de care nici o familie nu poate mijloci viața.
Contracepția, fiind contra vieții, nu este altceva decât o consecință a unei vieți trăite împotriva Dătătorului de Viață, Cel care a spus „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14:6)
(Dan)
Daniela
iulie 23, 2013 @ 12:43 pm
Un articol foarte bine scris si, din pacate, foarte adevarat. Trist este faptul ca pacatul care primeste unda verde de la conducatorii statului (prin legiferare) se rasfrange asupra intregului neam, pe cand daca ar fi interzis prin lege (avortul de pilda), pacatul ar fi doar al persoanelor direct implicate. Asadar, sa nu ne mai miram si sa nu ne mai plangem pentru toate incercarile prin care trece tara noastra in prezent, constienti fiind de faptul ca nu avem parte de suferinta decat in masura in care meritam… sau, din mila si marea rabdare a lui Dumnezeu (care nu vrea moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu), chiar mai putin decat meritam…
Felicitari Dan pentru articol!
P.S. Tu nu esti in tabara?
Dan Tudorache
iulie 23, 2013 @ 2:21 pm
Doamne ajută, Danina!
Nu sunt în tabără, n-a vrut Claudiu să mă ia 🙂
Dar știi tu vorba… când stăpânul nu-i acasă joacă șoarecii pe masă.
Îmi pare rău, din motive personale nu am putut veni, așa că petrec cu voi, cei care ați rămas acasă 🙂
Boitos
iulie 24, 2013 @ 7:25 am
Daca e de petrecere , atunci de petrecere sa punem.
Ca putem face ce vrem, ca dupa ce vine Claudiu si vede, nu mai avem treaba.. am facut si plecam.
Si imi pare bine ca nu sunt singura, cum am mai patit anul trecut, cand m-a apucat si pe mine dialogul si nimeni nimic.
In fine, sa ne intoarcem la oile noastre…asa cum a zis si Danina ai scris f. bine articolul si la subiect.
As avea eu ceva de comentat ( ca de obicei ) si nu sunt de acord cu
,,Și totul pornește de la ideea atee și anticreștină că sarcina este un rezultat strict bio-chimic, o consecință dictată de mecanica fluidelor,”
In primul rand suntem la 20 ani distanta de comunism, este o noua generatie care pot face copii acuma.Sunt plin de Biserici peste tot, libertate sa te duci cand vrei , unde vrei, la ce preot vrei, sa te spovedesti, sa rogi cand vrei si unde vrei.Si totusi , desi oamenii merg la Biserica, sunt asa multe pacate, ispite, probleme.
Eu totusi nu inteleg : oamenii dupa ce ies de la Biserica sterg tot din minte, merg la Biserica numai ca sa fie prezenti fizic, societatea oare e asa de degradata incat sunt siliti sa faca pacate?
Asa este si cu avortul si contraceptia , daca oamenii ar merge la Biserica , ar lua aminte despre ce se vorbeste, ar incerca sa duca o viata crestineasca, atunci lucrurile ar sta altfel.
Si ca sa va mai spun ceva ciudat: am auzit pe la lume vorbind de faptul ca oricum Dumnezeu iarta ca merg la Biserica , se spovedesc, incep sa ajute, sa faca fapte bune, dar…consecintele raman.
Se traieste clipa, tineretea, se incearca sa se ia totul din viata cu orice pret.
Avem treaba cu pocaitii ca au copii multi dar poate ca sunt mai jertfelnici decat noi.
Nu stiu unde se indreapta poporul asta romanesc, dar nu e tare bine si nici nu vad in departare decat ceva nori negrii si cenusii.
pantelimon
iulie 24, 2013 @ 9:44 am
Parerea mea este ca prima lupta pe care trebuie sa o ducem este aceea impotriva avortului ,sub toate formele lui. E foarte greu sa convingi cuplurile tinere ca anticonceptionalele sunt avortive, iar despre faptul ca nu ar trebui sa intervenim in nici un fel in planul lui Dumnezeu in ceea ce priveste nasterea de prunci este foarte dificil sa vorbim.Si eu ( asa cum am mai scris si la alte articole) am probleme in acest sens, ba chiar am ajuns la o situatie extrema , aceea a unui posibil divort. E foarte greu sa ai o parere pana nu sti ce probleme sunt in fiecare familie, mai ales atunci cand unul din soti nu isi mai doreste copii (din motive bine intemeiate).Orice copil trebuie sa se bucure de o mama sanatoasa, care poate si fizic si mental sa se ocupe de el. Atunci cand exista multe zile pline de suferinta si te simti neputincios vezi altfel lucrurile.
Insa, cu toate neputintele noastre , trebuie sa constientizam ca prin avort si toate metodele avortive devenim ucigasii copiiilor nostri , ne distrugem viata, linistea, iubirea . Oricata iertare am primi de la Domnul , nimic nu mai poate fi ca inainte, nu mai poti repara raul facut.
Cred cu tarie ca fericirea adevarata o cunosc numai acele familii in care nu exista contraceptie , in care se urmeaza doar voia lui Dumnezeu, chiar daca nu ma aflu printre cei fericiti.
Doamne ajuta!
Dan Tudorache
iulie 24, 2013 @ 11:31 am
Simona, cu tot dragul petrecem duhovnicește.
Urmărind cu atenție cuvintele tale am înțeles că obiecția ta este mai degrabă o revoltă față de comportamentul creștinilor, defapt o neacceptare a duplicității generalizate de care dăm dovadă.
Totuși, ca să înțelegem mai bine situația, voi adunce în discuție următoarele aspecte.
a) Aparențele înșeală. Sunt multe biserici dar în ciuda atâtor biserici doar 4-5% dintre creștini participă activ duminica, la Sfânta Liturghie. Prin aceasta înțelegem că doar aceștia fac și eforturi constante de despătimire. Deci, cu toate că majoritatea populației din România s-a declarat creștină la ultimul recensământ (87 % ortodocși), doar o minoritate are o viață creștină autentică, constantă în Hristos. Așadar, avem inflație de creștini declarați și criză de creștini trăitori. În concluzie avem multe biserici de piatră și prea puține biserici vii.
b) În plus, și dintre creștinii ”bisericoși” observăm cu stupoare cum unii dau sfaturi ucigașe de oameni (în cel mai literal sens al cuvântului): fie își sfătuiesc copii, rudele să facă avorturi în diverse circumstanțe, fie să recurgă la contracpție după ce odraslele le-au închis gura… și credința, cu vreun nepot. Adică există un grad îngrjitorător de duplicitate.
Și atunci, ținând cont de asta, ce pretenții să mai avem? Nu tinerii botezați în Biserică avortează? Nu părinții lor cununați îi îndeamnă sau tolerează în actele lor barbare? Nu doctorii și asistentele care sau declarat ortodocși la recensământ fac avorturi și prescriu anti-concepționale?
De aceea, nouă românilor declarați creștini dar falimentari în fapte, ni se potrivesc la fix cuvintele dumnezeiscului Pavel: [i]”Deci tu, cel care inveti pe altul, pe tine insuti nu te inveti? Tu cel care propovaduiesti: Sa nu furi – si tu furi?
Tu, cel care zici: Sa nu savarsesti adulter, savarsesti adulter? Tu cel care urasti idolii, furi cele sfinte?
Tu, care te lauzi cu legea, Il necinstesti pe Dumnezeu, prin calcarea legii? “Caci numele lui Dumnezeu, din pricina voastra, este hulit intre neamuri”, precum este scris ”[/i]
Cât despre lucrul acela ciudat pe care l-ai auzit se numește ispită de-a dreapta: ne batem joc de mila lui Dumnezeu, că iartă, de parcă nu este în același timp și drept.
Dan Tudorache
iulie 24, 2013 @ 11:43 am
Pantelimon, sper din tot sufletul că ai ajuns cu soția împreună la un duhovnic. Să știi că răbdarea ta nu este trecută cu vederea de Dumnezeu și tocmai ea este dovada iubirii adevărate față de soția ta. Fii cu blândețe față de ea, nu-i face vreo presiune și arată-i mereu toată grija și afecțiunea ta.
Cât despre fericirea în familia creștină, nimeni nu este scutit de suferință și încercări, oricât de duhovnicești ar fi soții. Dar într-adevăr, așa cum spune părintele Arsenie Boca ”O căsătorie creștină nu e cu putință decât între creștini convinși”. Soț ideal și soție ideală există doar pe măsură ce bărbatul tinde să se asemene cu Hristos iar femeia cu Maica Domnului.
Mai țin să spun că lupta nu trebuie începută cu avortul (trebuie dusă și ea dar nu începută de-acolo) ci începută cu apărarea fecioriei până la căsătorie. Dacă se câștigă lupta aceasta, cea cu avortul nici nu mai intră în calcul, poate doar în cazuri excepționale.
Boitos
iulie 24, 2013 @ 11:53 am
Da, asa este Dan cum spui tu .Ducem criza de crestini adevarati.
Daca i-ai spune unui om care se considera crestin ca iata sud-coreeni iau in calcul si viata din pantecele mamei, imediat ti-ar raspunde ca acestia nu sunt crestini si nu se pot mantui.
Oare?
Eu sincer nu imi dau seama cum puteau mai demult si pe vremea razboiului sa creasca cate 4-5-10 copii, si poate o mama singura.
Luxul din ziua de azi il vom plati scump, cu varf si indesat.
Dan Tudorache
iulie 24, 2013 @ 12:22 pm
Sincer îți spun, și eu mă minunez de mamele văduve care au putut crește singure, singurele 2,3-5 sau chiar 7 copii (străbunica din partea tatălui așa a pățit). Mă minunez căci pe de o parte știu ce efort presupune doar creșterea unui singur copil, iar pe de altă parte mă minunez de câte lucruri enorm de grele este în stare să facă omul credincios și răbdător în necazuri. Și mă minunez de moșii și strămoșii noștri, cât de credincioși, harnici și jertfelnici au fost.
pantelimon
iulie 24, 2013 @ 12:29 pm
Multumesc mult pentru sfaturi. La mine situatia e mai complicata, si incerc sa -L las pe Dumnezeu sa gaseasca solutii , pentru ca eu nu le vad.In ceea ce priveste fecioria , as vrea sa spun ca sunt multe femei care si-o pastreaza pana la casatorie , iar apoi fac avorturi.
sharbinsk
iulie 24, 2013 @ 8:31 pm
Păstrarea fecioriei până la căsătorie, mi se pare utopică, întrucât, VÂRSTA MEDIE a căsătoriilor a urcat înspre 23-35, pentru că mulţi aşteaptă până termină studiile şi se realizează profesional.
Înainte,doamnele se căsătoreau de pe la 16 ani, fetele nu ieşeau din sătucul lor neînsoţite, şi nici nu cunoşteau prea mulţi bărbaţi pt că erau ţinute din scurt de tată şi fraţii mai mari; pe vremuri era şi normal să ţii de feciorie până la căsătorie, dacă se făcea la vârste diminuate.
Dar ce faci dacă aştepţi până la căsătorie şi după divorţezi şi cazi în desfrâu, nu tot aia e ?
Cum creşteau 4-5 copii, femeile vădane ?
Pe lângă unele ajutoare de la stat, fiecare familie, oricât de săracă era, tot avea [b]un petic de pământ[/b] pe care să-l lucreze.
Dar, aşteptările lor de la viaţă, erau mult mai scăzute, oricât de genial era un copil, şansele să facă maxim un seral, erau mari.
Deci, majoritatea nu făceau nush ce studii superioare şi erau condamnaţi la o viaţă semi-mizeră,de [b]pălmaş[/b], în care riscul de a cădea în alcoolism şi pungăşii era mare.
Să ştiţi că tinerii sunt condiţionaţi social spre avort şi contracepţie, pentru că deasupra proaspătului şomer , care planifică un nou avort, stă statul care taie locurile de muncă şi aruncă societatea în obscuritate.
Pân’ la revoluţie îţi dădea statu casă,masă, servici, creşă,grădiniţă şi nu trebuia să cotizezi sume de ordinul sutelor de milioane în educarea unui copil. (faceţi un calcul, indexat la rata inflaţiei pe 12 ani cât vă costă şcolarizarea copilului dv)
Pe lânga asta, deşi avem o rată mare de avorturi, suntem pe loc fruntaş la categoria [b]mamelor minore[/b] în UE.
Ironic nu ?
Dan Tudorache
iulie 26, 2013 @ 9:09 am
Doamne ajută, Sharbinsk!
Dată fiind vârsta medie precizată de tine, încă nu este utopică păstrarea fecioriei până la căsătorie, atâta timp cât încă mai sunt tineri capabili să se păstreze curați până la această vârstă.
Dar tinde să devină utopică pe măsură ce se trece de 25-26 de ani, și este lesne de înțeles de ce: ”ceasul biologic” își cere drepturile… ”pe bună dreptate”. Adică se poate păstra fecioria și la 30-35 de ani, avem destule exemple, dar trebuie să recunoaștem că e foarte greu, că trebuie o credință imensă pentru asta, mai ales în prezenta lume hiper-sexualizată. Repet, trupul își cere și el drepturile, de asta toate se fac la timpul lor.
Totuși, este important de precizat dacă vârsta aceea medie a căsătoriei precizată de tine, este o estimare personală sau o statistică oficială, reprezentativă pentru populația României. Pentru că dacă este o estimare personală, atunci ea este subiectivă și poate fi oricând contestată. În plus chiar eu mă îndoiesc că aceasta este vârsta medie a căsătoriilor în România, bazându-mă pe experiența mea subiectivă: prieteni, rude, cunoștințe…. care s-au căsătorit dincolo de 26-27 de ani.
Ai spus că înainte domnișoarele se căsătoreau pe la 16 ani, dar cu această ocazie detaliez că se căsătoreau între 16 și 18 ani, însă băieții erau de obicei mai mari cu cel puțin 2-3 ani, în medie 4-5. Deci băieții, ca și capi de familie, erau mai mari de vârstă, cam 22-25 și în cele mai multe cazuri feciorelnici. Deci se putea și înainte.
Cât privește condiționarea socială spre avort și contracepție, eu nu cred în asta pentru că iată, ai făcut descrierea generațiilor anterioare care au avut o condiție socială mult mai grea decât a noastră (ce fel de asistență medicală exista? Ce fel de protecție socială în caz de foamete, inundații, etc?). Și totuși nu se făceau avorturi pe bandă rulantă ca astăzi.
În plus, exemplul cu ”pân la revoluție” nu vine în sprijinul ”condiționării” de astăzi, căci deși statul comunist oferea casă în condiții de împrumut rezonabile, deși oferea serviciu (creșă și grădiniță oferă și azi statul), totuși a oferit și legalizarea avorturilor și avorturi s-au făcut din plin, câteva milioane, chiar dacă în perioada 1960-1989 au fost limitări de ordin ideologic.
Susțin însă cu tărie că dimensiunea de genocid a avorturilor din România contemporană și a utilizării contracepției în masă, este un efect al consumului de pornografie, un efect al emanicipării sexuale, dublate de oferta tehnică de a recurge cu ușurință la avort și contracepție, dar și de posibilitățile materiale de a procura această ofertă tehnică.
Pentru că uităm un fapt deosebit de important în această Românie de care majoritatea se plâng, că mamele sunt plătite atunci când stau în concediu de creșterea copilului, până la al patrulea copil, timp de 1 sau 2 ani pentru fiecare copil. Nicărieri în toată Europa nu mai există un astfel de sprijin social imens din partea statului. Spre exemplu, în Spania statul oferă sprijin 3 luni și în rest fiecare familie se descurcă cum poate. SUA nu oferă nici atât, poate cel mult firma la care lucrezi, dar nu statul.
Cum așadar, cu un sprijin material atât de important, pe toată perioada critică a copilului, să se întâmple atâtea avorturi în această țară majoritar ortodoxă? Răspunsul l-am dat mai sus dar adaug aici și efectul de domino, adică efectul de masă (”toată lumea a făcut avorturi, deci fac și eu”)
Asta explică și de ce avem atâtea mame minore deși rata mare a avorturilor ar fi trebuit să ”elimine” această categorie socială.
În final, țin să înțeleg că mai degrabă tinerii din ziua de astăzi care urmează o facultate sunt constrânși social să se căsătorească la vârste din ce în ce mai mari, fapt ce îi face să ajungă la contracepție pentru că nu mai doresc amânarea dragostei trupești: ”stai mamă să termini facultatea, stai că nu ai casă și bani de vreme ce nu ai muncit cât ai făcut studiile, stai, stai, stai…” și cât să mai stea săracii? Este într-adevăr o presiune asta, dar nu de netrecut cu mila Domnului.
sharbinsk
iulie 26, 2013 @ 10:54 am
Doamne ajută !
Acel interval de vârstă era o estimare personală, din ce am văzut, nu am luat în calcul persoanele care nu au studii superioare, despre care ştiu că se căsătoresc ceva mai repede.
Nu ştiu dacă există statistici specializate pt acest criteriu la INS.
Cei care intră în mediile universitare şi stau la cămin, intră într-un malaxor care-i modelează într-un anume fel.
Ar fi interesant de văzut şi în ce măsură apasă presiunea psihică a societăţii, părinţilor etc.
Sunt unii părinţi care-şi îndeamnă copii să se mute împreună doar ca să-i ştie „integraţi social” şi ca să-i responsabilizeze.
Cred că o soluţie pentru tineri ar fi să se mute la sat şi să crească animale pe lângă curte şi să semene ceva hectare pt furaje şi consum personal.
Cel puţin înainte, aşa rezistau familiile cu mulţi copii.
Doar că nu sunt mulţi dispuşi să renunţe la huzurul vieţii de oraş.
Ana
iulie 28, 2013 @ 5:34 pm
Imi cer scuze anticipat daca s-au mai pus problemele pe care le voi mentiona, dar n-am apucat sa citesc toate comentariile.
1. cateodata e cruzime fata de copii. Sunt oameni care nu ar trebui lasati sa ingrijeasca un pestisor, daramite un om. Atunci cand acestia nu se reproduc, e o viata salvata de la mizeria existentei care ar astepta-o.
2. am fost cazata la o manastire acum doi ani, si in aceeasi perioada a venit si o familie cu 7 copii. Cel mai mare avea 14 ani. N-am vazut in viata mea nici macar adult atat de obosit si de ingrijorat ca acel copil. Parintii i-au refuzat dreptul la copilarie. Vi se pare corect?
Doamna de serviciu de la mine de la clinica se lupta in momentul de fata cu depresia zdrobitoare prin care trece fiica cea mai mare, din 6 copii. A recunoscut si ea ca a pus multa responsabilitate pe ea, si cat de rau ii pare acum, dar, pe de alta parte, cum nu s-ar fi putut descurca altfel. Din nou, vi se pare normal? etic?
3. nu ar fi mai corect, inainte de a discuta despre cat de corecta este sau nu contraceptia, sa discutam despre copiii din orfelinate? sau poate despre cei subnutriti, analfabeti, despre cei care, inainte de vremea lor, au fost fortati de lumea care nu a fost corect pregatita sa-i primeasca, sa fure, sa cerseasca, sa se prostitueze chiar?
Ana
iulie 28, 2013 @ 8:00 pm
Deasemenea, e daunator casniciei. Chiar si in dogma crestina se incurajeaza activitatea sexuala dintre soti, si adaptarea la nevoile lor. Daca nevasta ramane cu frica de a ramane insarcinata de fiecare data cand intretine relatii cu sotul ei, va ajunge sa-l respinga constant, ceea ce va duce la doua posibile nereguli:
1. sotul va fi din ce in ce mai firav in fata tentatiei si va cadea in pacat, ceea ce, conform cu dogma, va fi in mare parte si pacatul sotiei, iar ea va avea de raspuns in fata Domnului alaturi de el pentru acest lucru
2. poate aparea siluirea, care din nou va dauna relatiei dintre soti atat de grav incat se poate ajunge la multe alte rele.
Conform cu studiile sexologice, o viata sexuala activa nu doar contribuie la intarirea relatiei dintre soti, ci si la mentinerea sanatatii. Aducerea unui copil pe lume nu e o joaca de copii, e o responsabilitate de cel putin 18 ani. Nu poti fi nepasator fata de asta daca esti un om integru. Nu e vorba doar de partea finainciara. E vorba de timpul pe care trebuie sa-l dedici lui, educatia sa, intreaga pleiada care trebuie respectata spre a aduce in lume un om.
aurelian
iulie 28, 2013 @ 9:28 pm
Hai totuşi să nu mai găsim motive pentru a face compromisul de a folosi contracepţia, creeză precedente şi fiecare ar găsi motivele lui de a le utiliza.
Urmăriţi conferinţele lui Virgiliu Gheorghe şi veţi vedea cum afectează contracepţia societatea. Iar dacă parinţii noştri foloseau anticoncepţionale noi nu existam in ziua de astăzi şi nu tastam.
sharbinsk
iulie 28, 2013 @ 9:38 pm
În concluzie naşterea e doar jumătate din drum, dacă nu-l educi să devină creştin şi util societăţii, n-ai făcut mare lucru.
Creştinii nu se mântuiesc pe număr ci, pe calitate.
De aceea, Hristos pune accent pe naşterea din Duh mai mult decât pe rudenia de sânge.
Dacă era pe număr arăboii aveau minim 5 până nu demult şi un creştin valora cât doi dintre ei în lupte.
Oricum, natalitatea ar salva viaţa satului şi implicit o parte din agricultură dacă :
– tinerii s-ar întoarce la vatra strămoşească şi
– fiecare familie ar avea în medie 3 copii, din care măcar unul ar rămâne pe mai departe în sat şi şi-ar întemeia o familie.
Doar că statul român nu e interesat şi acceptă pasiv popularea satelor cu pigmei coloraţi şi cu oblici care vor naşte fără să le pese că-i aruncă într-o sărăcie mizeră.
sharbinsk
iulie 28, 2013 @ 10:05 pm
Aureliane, din păcate există teologi care nu prea au copii, dar, vorbesc despre contracepţie şi altele.
Deci duhul lumesc pătrunde chiar şi în mediile model, nu că am ceva cu teologii, mai ales că unii dau dezlegări uşor la avort şi altele.
Într-o carte a lui Danion Vasile, zicea că femeile se împăcau cu situaţia că „spovedim oricum şi primim dezlegarea”
Eu cred că ar trebui să fim realişti şi să vedem că întreaga societate se cam duce pe tobogan.
Despre contracepţie şi naştere, cel mai credibil în discursul public ar fi o persoană care are copii ([b]de preferat mai mult de doi[/b]), persoană care se loveşte zi de zi de greutăţile creşterii, cu tot respectul pentru Virgiliu Gheorghe.
Altfel, riscăm să teoretizăm o problemă despre care majoritatea tineretului e informată fără a avea în faţă şi exemplul reuşitei care se împuţinează pe zi ce trece.
aurelian
iulie 29, 2013 @ 7:00 am
Parintele Ilie Cleopa spunea” cine doreste preoti buni, să-şi educe copii crestineşte,, .
Unde-i jertfa?
Unde-i increderea in Dumnezeu, din moment ce tu esti de acord cu avortul contraceptivele?
Iar referitor la discursul public, cred ca poţi să-l asculţi pe părintele Nicolae Tănase, el spune într-o conferinţă, soţul care foloseşte prezervativul o consideră pe soţia lui prostituată. Ce spui?
Dan Tudorache
iulie 29, 2013 @ 10:51 am
Doamne ajută, Tama!
Voi încerca să dau răspunsuri punctuale chiar dacă întrebările au mai fost puse pe site și răspunsurile date la diferite comentarii. Nu cred că este un efort inutil să repetăm și să reactualizăm învățătura de credință ori de câte ori este nevoie.
Așadar:
1. Ai atras atenția asupra faptului că nașterea în anumite condiții sociale ”cateodata e cruzime fata de copii. Sunt oameni care nu ar trebui lasati sa ingrijeasca un pestisor, daramite un om. Atunci cand acestia nu se reproduc, e o viata salvata de la mizeria existentei care ar astepta-o.”
Dar aici trebuie să înțelegem că apariția copiilor depinde în primul rând de voința lui Dumnezeu, nu de mecanica fluidelor. Dacă Dumnezeu vrea, atunci femeia zămislește, iar dacă Dumnezeu nu vrea, atunci soții nu au niciun copil, la oricâți doctori s-ar plimba. Și dacă Dumnezeu a suflat un suflet nou în pântecele unei mame depravate și din carnea unui soț imbecilizat de patimi, înseamnă că a fost spre folosul lor și al copiilor lor, înseamnă că le oferă și mijloacele pentru a-i scoate din mizeria socială.
Apoi, niciodată, dar niciodată avortul sau contracepția nu sunt o soluție la nimic. Soluțiile pentru a scăpa copiii de a se naște în mizeria existenței sunt întotdeauna cele date de Biserică, gratuit, dar pe care oamenii le refuză sfidător: rugăciunea, postul, slujbele, sfintele taine și exersarea virtuților (hărnicia, jertfelnicia de sine, etc)
2. Ne-ai povestit pe scurt că ”am fost cazata la o manastire acum doi ani, si in aceeasi perioada a venit si o familie cu 7 copii. Cel mai mare avea 14 ani. N-am vazut in viata mea nici macar adult atat de obosit si de ingrijorat ca acel copil. Parintii i-au refuzat dreptul la copilarie. Vi se pare corect?” Al doilea exemplu, este tot în aceeași direcție așa că răspunsul meu este unul singur pentru amândouă cazurile:
Cunosc niște tineri, singuri la părinți, sau cu cel mult un frate, iar părinții le-au refuzat dreptul la o educație creștină. În schimb, le-au dat de toate, le-au făcut o copilărie de vis. Acei tineri sunt distruși, nu obosiți, ci distruși de patimi. Ți se pare corect?
Ooo, de o mie de ori mai bine un copil obosit de greul vieții decât unul obosit chiar de viață și distrus de patimi, patimi care s-a născut din egoismul părinților, din dragostea lor selectivă și exclusivistă față de odrasla răsfățată.
Nu zic că copiii ar trebui împovărați cu greul vieții astfel încât să le distrugem bucuria copilăriei, dar nu asta este o dramă, căci chiar și această împovărare s-ar putea să le prindă bine mai târziu. Însă patimile nu prind bine niciodată, căci întră în noi repede, cu plăcere dar se alungă greu de tot, prin durere. Deci drama mare asta este: a copiilor răsfățați, crescuți de părinți care ”s-au concentrat” pe calitate, ucigând pe alții în pântece sau nelăsând planul lui Dumnezeu să se împlinească în familiilor lor.
3. Ai întrebat ”nu ar fi mai corect, inainte de a discuta despre cat de corecta este sau nu contraceptia, sa discutam despre copiii din orfelinate? sau poate despre cei subnutriti, analfabeti, despre cei care, inainte de vremea lor, au fost fortati de lumea care nu a fost corect pregatita sa-i primeasca, sa fure, sa cerseasca, sa se prostitueze chiar?”
Cu toate că întrebarea este pusă retoric eu răspund totuși cu un ”Nu” hotărât, și asta din două motive:
a) în primul rând problemele trebuie tratate în ordinea priorităților. Și este mai important să vorbim despre obligațiile care ne vizează în mod direct nu indirect. Altfel cum am putea avea empatie, grijă și jertfelnicie față de copiii altora când noi nu suntem în stare să-i cruțăm pe ai noștri de la ucidere , mai ales că și contraceptivele sunt abortive? Cum să avem milă de copiii analfabeți, care cerșesc sau care se prostituează, când noi creștinii nu avem milă față de proprii noștri copii nenăscuți? Ce fel de de iubire creștină este aceasta căreia îi pasă de copiii străini în timp ce îi refuză pe cei care vor să se nască din propriul trup? Cum am putea numi omul care se duce plin de ”grijă” ca să privegheze moartea copilului din vecini în timp ce al lui stă singur mort în casă?
b) Noi creștinii niciodată nu ”rezolvăm” o problemă lăsând-o baltă cu preocuparea față de altă problemă. Cu alte cuvinte nu dăm cu stângul în dreptul căci asta numai diavolul ne pune să facem.
Spre exemplu, într-o familie, atunci când soțul spune: ”Știi, mezinul familiei are note proaste la școală, trebuie să-l punem cu burta pe carte”, soția nu-i răspunde ”N-avem timp de asta că uite trebuie plătită întreținerea și lumina, că avem mari întârzieri”. Nu, nu face așa căci amândouă problemele sunt importante ci se distribuie sarcinile: soțul face lecții cu mezinul iar soția se duce și plătește facturile restante.
Tot așa și în comunitatea Bisericii, familia fidelă a lui Dumnezeu: distribuim sarcinile și ne achităm de toate obligațiile morale, fie ele personale, fie ele sociale.
Așadar, e adevărat că și copiii din orfelinate sunt o problemă importantă, care este în sarcina noastră, a societății în general și a creștinilor în particular. Dar asta nu înseamnă că nu este o problemă deosebită și contracepția (care este întotdeauna o ”filială” a avortului). Amândouă problemele trebuie rezolvate iar eforturile făcute concomitent și complementar.
4. Mai departe ai spus ”Deasemenea, e daunator casniciei. Chiar si in dogma crestina se incurajeaza activitatea sexuala dintre soti, si adaptarea la nevoile lor”. Dar aici nu înțeleg ce anume spui că este dăunător căsniciei căci nu ai precizat. Și nu îndrăznesc să fac presupuneri ca să nu greșesc. Deci am nevoie de o lămurire ca să dau un răspuns.
Cât privește ”dogma creștină” care ar încuraja activitatea sexuală dintre soți ea nu există. Dogmele reprezintă adevăruri de credință, spre exemplu ”Dumnezeu este treime de persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt” sau ”Iisus Hristos este Dumnezeu și om întrupat, având două firi”. În general dogmele sunt cuprinse în Crez dar nu se rezumă doar în el. Pe de altă parte poruncile Bisericii sunt altceva, nu sunt dogme ci legi ale moralității ”Să nu furi, să nu desfrânezi, etc”. Iar recomandările părinților Bisericii iarăși sunt iarăși altceva față de porunci, ele nu au statut obligatoriu ci opțional. Sf. Apostol Pavel spune: ” bine este pentru om să nu se atingă de femeie. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său (…) Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă” Cu alte cuvinte, bine este ca fiecare să fie feciorelnic, dar asta nu obligatoriu căci mai este și calea firii, aceea a căsătoriei creștine.
Acum, revenind la ”încurajarea activității sexuale dintre soți”, din contra, părinții Bisericii nu încurajează așa ceva, ci scăparea de această nevoie instinctuală, la fel cum încurajează scăparea de nevoia hranei prin post (defapt postul este o abținere de la toate faptele rele și o înfrânare a tuturor instinctelor). Pentru că instinctul sexual nu este o trăsătură a omului lipsit de păcat ci o consecință a căderii din rai. La fel și foamea și setea. În rai omul nu cunoștea nici foamea, nici setea, nici instinctul sexual ci ele s-au activat după cădere. De aceea, niciodată Biserica nu a încurajat, nu încurajează și nu va încuraja satisfacerea instinctelor ci îndumnezeirea lor. Deci iată că este o mare diferență.
Dar Biserica cunoaște realitea profundă a ființei umane și de aceea, în privința relațiilor intime dintre soți are calea de mijloc, cale care vizează tot îndumnezeirea, deci în final tot scăparea de instincte. Spre exemplu, părintele Arsenie Boca spune scurt și frumos ”Nici abuzul, nici refuzul”. Iar Sf. Apostol Pavel spune ”Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.”
Așadar, observăm că Biserica îndeamnă și atrage către scăparea cât mai deplin de nevoile înstinctului dar nu constrânge, nu calcă voința omului, însă îi trasează o minimă barieră morală dincolo de care omul se animalizează cu totul.
Dar nicăieri nu încape loc de contracepție în căsătoria creștină nici măcar atunci când ”nevasta rămâne cu frica de a rămâne însărcinată”. Dacă are această frică, atunci trebuie identificare și tratate cauzele care au născut această frică, nicidecum sustragerea de la răspunderea actului sexual. În linii mari sunt de părere că această frică se naște din două principale cauze:
a) fie a avut complicații la naștere, cu dureri groaznice care au persistat mult timp și după naștere, fie infecții, etc. În acest caz frica este de înțeles iar soțul trebuie să aibe răbdare până se reface soția, chiar dacă este foarte greu și pentru el. Pe de altă parte soția trebuie să înțeleagă că sarcina este un proces fiziologic natural iar complicațiile ei au fost o excepție de la regulă, nu regula în sine. Deci nu trebuie să vadă în aceeași optică, în aceeași experiență negativă posibilele sarcini ulterioare. În plus de asta suntem creștini, noi credem că Dumnezeu ne ajută să trecem peste orice situație, nu facem prognoză despre cum va fi ca să dăm bir cu fugiții. Nădejdea la Domnul!
b) fie nașterea a fost normală, cu durerile firești, așa cum le-a hotărât Dumnezeu după căderea oamenilor din rai, dar femeia începe să se teamă de o nouă naștere pentru că acum știe că un nou copil presupune jertfă de sine. Dar în acest caz frica nu este justificată moral ci s-a născut dintr-o viață trăită în confort, o viață cu credința slabă, neîncercată. Fiecare soție și mamă trebuie să-și cerceteze cu atenție conștiința, să vadă de ce îi este frică de alt copil. Nu cumva ”sacrificarea” carierei, nu cumva ”sacrificarea” tinereții? Nu cumva ”sacrificarea” frumuseții corporale? Nu cumva sacrificarea confortului?
Mai departe ai spus că în conformitate cu ”studiile sexologice, o viata sexuala activa nu doar contribuie la intarirea relatiei dintre soti, ci si la mentinerea sanatatii.”
Dar ce păcat că experții în studii sexologice, ”uită” să-și facă meseria și cu privire la efectele negative în legătură cu sexualitatea. Ce păcat că de cele mai multe ori ”uită” de menținerea sănătății biologice pe care o dă fecioria până la căsătorie. Mă opresc aici ca să nu fac un întreg rechizitoriu studiilor despre sexualitate.
Cât privește ” Aducerea unui copil pe lume nu e o joaca de copii, e o responsabilitat e de cel putin 18 ani.”, departe de a avea intenția să te critic, ea nu este o responsabilitate cu limită de timp ci una care merge și trece dincolo de mormânt. Avem și exemplul pericopei săracului Lazăr și a bogatului nemilostiv, bogat care în iad fiind își făcea griji pentru frații săi de pe pământ. Deci cu atât mai mult își face griji un părinte trecut în veșnicie pentru copiii lui rămași în viața pământească!. Am precizat asta pentru că noi părinții creștini, uităm uneori că avem datoria morală de a veghea permanent la mântuirea copiiilor noștri, indiferent de vârsta lor. Dar pentru asta trebuie să începem cu asumarea nașterii lor, așa cum îi rânduiește Dumnezeu să apară în lume, mai ales că ”femeia se va mântui prin naștere de fii, dacă va stărui cu înțelepciune, în credință, în iubire și în sfințenie ”.
Dan Tudorache
iulie 29, 2013 @ 10:56 am
Doamne ajută, Sharbinsk!
Ai evidențiat faptul că ”Creştinii nu se mântuiesc pe număr ci, pe calitate. ” Legat de această remarcă, citisem un articol de pe doxologia, păcat că nu-l mai găsesc, despre o mamă cu șase sau șapte copii care evidenția exact treaba asta, că nu doar numărul contează ci și calitatea lor, adică cât de buni creștini îi creștem.
Și e foarte importantă treaba asta pentru că putem să facem mulți copii dar să creștem viitori infractori, sau chiar dacă nu infractori, cel puțini păgâni care nu se mântuiesc. Și atunci vorm fi socotiți ca ucigași de suflete.
Totuși, cred că este necesar să precizăm că nu avem dreptul să atentăm la numărul copiilor pe motiv că asta ne ”ajută” să ne concentrăm pe calitate. Deci numărul lor e grija lui Dumnezeu iar calitatea lor e grija noastră.
Apoi ai evidențiat faptul că ”Despre contracepţie şi naştere, cel mai credibil în discursul public ar fi o persoană care are copii (de preferat mai mult de doi), persoană care se loveşte zi de zi de greutăţile creşterii”. Una din aceste persoane este și părintele Nicolae Tănase, tată a șase copii după trup și alte câteva sute luați în adopție. L-am pomenit pe părintele pentru că este foarte cunoscut în țară, cu o activitate misionară incredibilă, pe care o apreciază toți creștinii la modul superlativ, și chiar unii atei am văzut că îl apreciază sincer pe forumuri. Dar pe cât de receptive sunt urechile creștinilor cu privire la faptele părintelui, de o extraordinară jertfelnicie, pe atât de astupate devin la cuvintele părintelui cu privire la contracepție și avort. (https://www.ortodoxiatinerilor.ro/contraceptia-sexuala/19292-contraceptie-parintele-nicolae-tanase )
Deci, cu toate că părintele a arătat o viață întreagă prin fapte că nașterea, creșterea și educarea copiilor mulți (dar mulți de tot) este posibilă (nimeni nu a zis că nu e grea), totuși mulți creștini se fac că nu ei ar trebui să urmeze exemplul părintelui ci doar să aplaude laudativ ca la fotbal, ca la spectacol. Așa cred unii frați ai noștri din păcate, că se mântuiesc doar vorbind frumos despre faptele altora.
Pun această întrebare de reflexie: câți ne îngrămădim să urmăm aceste modele contemporane, că cele din cărțile cu sfinți… ”sunt prea din cărți”? Dumnezeu știe inima fiecăruia, dar la o privire generală nu e greu să ne dăm seama că nu prea se îngrămădește lumea.
Așadar, nu credibilitatea persoanei care vorbește este problema principală, ci refuzul vădit de a urma mesajul evangheliei.
Părintele Nicolae nu este singurul exemplu de jertfelnicie care arată că acolo unde este iubire și credință puternică se poate. Avem multe exemple în jur (desigur, nu destule), dar ne prefacem că nu le vedem.
albinuta
iulie 29, 2013 @ 3:32 pm
Doamne ajuta , Dan foarte adevarat si profund ceea ce ai scris pentru Tana ,personal citind mi-au dat lacrimile ,asa cum am mai spus de cateva ori mi-ar fii placut sa stiu toate acestea la momentul cand m-am casatorit insa cu siguranta sunt foarte bine venite si acum ,multumesc mult chiar daca nu erau scrise pentru mine
Ana
iulie 29, 2013 @ 4:20 pm
Domnul intre noi! ^^
@aurelian nu sunt motive, sunt realitati. Iar contraceptia are o istorie straveche, de mult dinaintea aparitiei crestinismului. Chiar biblia mentioneaza cateva, desi pe post de pacate. Toti inaintasii nostri au practicat contraceptia, doar ca unii cu mai mult succes decat altii. Suntem aici prin voia Domnului, pentru ca se stie ca toate aceste metode pot da erori: tratamentele hormonale imbolnavesc, plus nu asigura contraceptie 100%, diafragmele si prezervativele se mai pot rupe, samd. Ceea ce numim accidente sunt interventii strict divine. Nu sunt de acord cu avortul, dar contraceptia e alta poveste.
Cat despre parintele Nicolae Tanase strict din puctul meu de vedere, pare a incurca oalele. Ar prefera ca sotul sa apeleze mai degraba la prostituate decat sa-si ‘cunoasca’ sotia?
@Dan
Multumesc pentru rabdare! ^^
Tot ceea ce ai spus ar fi valid intr-o lume in care oamenii sunt educati corect crestineste. Desi pe de alta parte nu pot scapa de sentimentul suparator ca ne concentram pe productie mai mult decat pe finisaj…
sexologii nu uita, noi suntem cei care nu cautam. Se fac in mod constant studii despre BTS-uri, si se incurajeaza rabdarea si mentinerea unui numar cat mai redus de parteneri, pana la 1 in viata, ideal. Evident ca n-or sa fie partinitori cu diverse religii, e o stiinta pana la urma. Au aparut teorii conform cu care cancerul de col uterin ar putea fi provocat de schimbul de parteneri pe durata vietii femeii. Teoria acesta este in momentul de fata in faza de testare.
Conform cu Sf. Apostol Pavel nu ar mai fi fost nimeni aici, nu ca planetei i-ar fi parut rau. Si abstinenta e o metoda de contraceptie, daca e sa ne luam dupa definitia ei stricta. Dar deja ma intind peste plapuma…
E adevarat ca responsabilitatea fata de copii e pe viata, dar eu am zis ‘cel putin’, pentru ca, sa recunoastem, sunt parinti care se opresc pe acolo…
Eu sunt copil unic, nu pentru ca ar fo practicat parintii contraceptia ci pentru ca, prin marea bunavointa a Domnului (si nu sunt deloc sarcastica) parintii mei s-au despartit cand aveam 3 ani (tata era unul din acei oameni care nu ar trebui lasati sa ingrijeasca nici macar de pestisori. Si am crescut, zic eu, fara a ma deda patimilor despre care spui tu, mama s-a concentrat pe mine si m-a educat cat de frumos a putut. Tine mult de parinti. Dupa cum ai spus, cei pe care ii cunosti nu au avut o educatie crestina. Finisajul nu a fost complet. Dar ar fi fost cu atat mai dificili daca erau si mai multi crescuti astfel.
aurelian
iulie 29, 2013 @ 7:19 pm
Tama, ai înţeles greşit, părintele Nicolae Tănase afirmă, soţul care foloseşte prezervativul, o consideră pe soţia lui prostituată ptr că nu lasă legea firii să fie completă, simplu
Iar creştini adevăraţi sau mai bine zis familiile ortodoxe adevarate nu folosesc metode contraceptive, este si un articol pe tema aceasta, pe acest site si punct!
Dan Tudorache
iulie 29, 2013 @ 11:16 pm
Aurelian, să știi că Tama a înțeles care este învățătura de credință a Bisericii dar pur și simplu nu este de acord cu ea, la fel cum tu nu ești de acord cu părerea ei. Dar nu te ajută cu nimic să fi împulsiv și cu siguranță nu o convingi nici pe ea.
Cel mai bine lucrăm tot cu rugăciunea când cuvântul pare a fi în zadar.
Dan Tudorache
iulie 30, 2013 @ 9:59 pm
Tama, revin cu un răspuns, cu oarecare întârziere.
Îi spuneai lui Aurelian în ultimul comentariu că nu ești de acord cu avortul dar ”contracepția e altă poveste”, înțelegând din aceasta că ești pentru contracepție. Undeva mai sus, spuneam că contracepția este filiala avortului deoarece majoritatea metodelor contraceptive sunt abortive (excepție face prezervativul, onania și metoda calendarului). Argumente medicale care să demonstreze asta găsești aici: http://www.adevaruldespreavort.ro/arhiva/cursuri/Dr.%20Christa%20Todea-Gross%20-%20Metode%20contraceptive%20si%20abortive%20(avortive).pdf
Însă așa cum spunea istoricul Pierre Chaunu [b][i]”Nu există o contracepţie, un avort şi o sterilizare ci toate formează un întreg, una dezvoltânduse din cealaltă. Aşa cum dragostea, sexualitatea şi procreerea sunt un întreg format din adevăruri autonome şi totuşi nedespărţite , aşa şi metodele contraceptive artificiale, avortul şi sterilizarea nu sunt decât trei etape a uneia şi aceeaşi politici
familiale.”![/i][/b]
Așadar, nu poți spune că ești împotriva avortului, dar pentru contracepție, atâta timp cât și contracepția sprijină avortul.
Cât privește contracepția ca realitate străveche, nimeni nu a negat asta dar vechimea unei practici nu este un argument pentru validarea ei morală. Și crima e străveche de când lumea, mai precis de la Cain și Abel.
Mai departe, ai spus că ”nu pot scapa de sentimentul suparator ca ne concentram pe productie mai mult decat pe finisaj”. Sentimentul acesta supărător se naște tocmai din faptul că pui în contra-pondere numărul de copii cu calitatea educației primite, când ele sunt complementare nu divergente, fie și din simplul motiv că fiecare nou copil îmbogățește experiența părintelui iar acesta va fi capabil să ofere cu fiecare nou copil, o educație deja testată în timp pe ceilalți frați.
Îmi amintesc cu această ocazie de unele persoane care se chinuie să pună în conflict știința și religia, când defapt ele sunt complementare, oamenii de știință creștini arătând asta cât se poate de clar.
Cât privește abstinența, ea nu este o metodă contraceptivă: Contracepția înseamnă a fi contra-concepției, deci contra-vieții, dar asta în timp ce se beneficiază de plăcerea actului intim. Așa cum spunea un profesor creștin, [i][b]”implinirea oricărui instinct al firii e insoţită de o plăcere. Omul, numai omul, din toate vieţuitoarele, vrea să despartă funcţia biologică a instinctului în două: vrea să separe rostul instinctului de plăcerea ce-l insoţeşte, alegandu-şi plăcerea şi refuzandu-i rostul”[/b][/i]. Deci asta face contracepția: fură plăcerea, evită răspunderea; mănâncă omul la restaurant și când vine nota de plată dă bir cu fugiții.
Acum, că am înțeles ce înseamnă contracepția, abstinența nu intră în această categorie pentru că nu are ca obiect relația intimă, cea în urma căreia apare viața. Deci prin abstinență nu se beneficiază de plăcere, ca să-i fie imputată omului împotrivirea față de apariția unei noi vieți. Dar și abstinența are rolul și timpul ei, ea fiind o virtute atâta timp cât vizează creșterea duhovnicească.
Irina
februarie 9, 2014 @ 8:03 pm
Mulțumim pentru articol și pentru comentariile de folos! Întotdeauna e binevenit să ni se amintească ce avem de făcut/pentru ce vom da socoteală.
Multă putere în a alege binele și a lupta cu greutățile!