Copacii care cresc împreună !

Aceleasi ploi ii ploua ! Acelasi Cer privesc , acelasi vant ii bate…

Smeriti cresc impreuna…

Se iubesc tacuti, ca niste monahi, si ne iubesc si pe noi, ne privesc cu dragoste, ne privesc cu dor,

I-au privit pe bunicii nostri, pe parintii nostri, acum ne vegheaza pe noi, pe copii nostri!

Si ne invata, ne invata sa crestem impreuna, sa avem aceleasi radacini, sa rezitam acelorasi vanturi, sa ne bucuram de acelasi CER.

Ne invata  sa ne cantam unii altora despre dragoste, ne invata sa ne spovedim unii altora de cele ce ne ingreuiaza urcusul.

Ne invata sa ne mangaiem, asa cum se mangaie ei cu coroana, cu frunzele.

Infloresc impreuna, iar rodul lor il daruiesc cu totul, pentru ei nimic tinand.

Cu frunzele ne apara de arsita , de ploi, ne ascund de ochii rai…

Nu spun niciodata NU!

Iar cu trupurile lor ne incalzesc in iernile grele…

Se rastignesc pentru noi

Aceasta este DRAGOSTEA copacilor care cresc impreuna

Invatatura lor este sa fim frati.

Frunzele cad !

Impreuna se schimba, impreuna isi raresc frunzisul, impreuna se pregatesc de IARNA…

Impreuna trec prin vifornita, si …plini de nadejde asteapta primavara invierii…

Ce fac ei toata iarna ? Se roaga!

Ati vazut copaci suparati ? NU

Ati vazut copaci furiosi ? NU

Ati vazut copaci mincinosi ? NU

Dar ati vazut copaci, daca i-ati privit bine , ati vedea cum  cresc impreuna.

Ati vazut copaci care respira, care se mangaie, care-si vorbesc, care-si impletesc radacinile, care-si canta si-i canta lui Dumnezeu impreuna !

Impreuna sufera, de SOARE si LUMINA impreuna se bucura, si toate astea in cea mai deplina TACERE !

In tacerea in care l-au aflat pe Dumnezeu ! In tacerea in care Dumnezeu le-a vorbit, le-a dat viata si bucurie, in tacera in care Dumnezeu i-a crescut impreuna !

Ati vazut copaci primitori ! Primesc pasarile sa-si faca cuib, iar ele in semn de multumire le canta si le incredinteaza puii spre crestere si invatare.

Primesc vietati care se zbenguiesc printre crengi, crengile lor ! I-ati auzit spunand ceva? Nu! Totul in dragoste si tacere!

Am luat in brate un copac! Am uitat sa-i cer voie! Dar nu s-a suparat, fiindca nu stie sa se supere… spre surprinderea mea de biped, tinandu-l in brate mi-a inflorit un zambet pe chip!

Deci m-a  primit! Nu m-a intrebat daca-s murdar sau curat, daca sunt pacatos, daca sunt bolnav, daca am gresit, daca m-am trufit, daca am barfit, daca am mintit, daca am curvit, daca m-am mandrit, daca sunt mort sau viu, daca sunt pustiu, daca am inima…sau o piatra -n loc de inima!

Nu m-a intrebat nimic!

Cand l-am luat in brate a inceput sa ma invete dragostea si tacerea copacilor asa cum a invatat-o de la Dumnezeu!

Cand l-am luat in brate mi-a adus un zambet pe chip, un chip daruit de Dumnezeu, o inima care-i gata sa bata si sa iubeasca,  mi-a arat ca am un suflet, iar eu am trait ( vai mie !) pana atunci ca si cum nu l-as fi avut!

Mi-a aratat ca sunt VIU, cu toate ca am fost pana acum  ca un mort !

Mi-a daruit TAINELE copacilor care cresc impreuna !

Si mi-a mai dat RUGACIUNEA !

Si m-a invatat sa ma rog si sa inviez !

Si viu sa fiu spre slava lui Dumnezeu !

Manastirile noastre, dupa paduri sunt facute pentru ca padurea-i sfanta manastire, si copacii cei mai desavarsiti monahi, de-a pururi in rugaciune, de-a pururi gata de jertfa, de-a pururi cu toata fiinta lor  indreptata spre CER !

Oameni, luati in brate copaci fiindca o sa va invete dragostea care nu cade niciodata !

Amin !

(Nicolae Aurelian)