A creşte un copil este cea mai mare dovadă de renunţare la sine
La mulţi ani tuturor copilaşilor voştri cu ocazia zilei de 1 iunie! Aş vrea să vorbim astăzi de cât de mult ne schimbă viaţa şi ce dar mare de la Dumnezeu sunt ei pentru noi.
Uneori ne revoltăm că Biserica acuză ca fiind păcat şi gesturile cele mai mici sau patimile care la prima vedere nu fac rău nimănui. Poate ar spune cineva: „de ce e păcat să fumez o ţigară în casa mea, că doar nu afum pe nimeni?” sau “de ce e păcat sau beau şi eu 2-3 beri acasă la televizor chiar dacă mă ameţesc puţin? că oricum nu fac rău nimănui, după ce termin mă culc şi mă trezesc a doua zi limpede.” sau “de ce e păcat că urmăresc şi eu zilnic o telenovelă sau că beau câte o cană de cafea pe zi?”. Unii se revoltă când aud că şi mâncarea multă e considerată un păcat de sfinţii părinţi.
În general sunt multe gesturi şi fapte pe care le facem şi la prima vedere nu influenţează pe nimeni în rău din jurul nostru, şi tocmai de aici vine mare mirare a lor: “Cum să fie păcat să merg din când în când la cumpărături să mai îmi cumpăr şi eu o hăinuţă?” sau “Cum să fie păcat să ies şi eu o dată sau de două ori cu băieţii la o bere?”.
Uităm un lucru esenţial: orice gest sau faptă ne schimbă în primul rând pe noi şi pe viitor acestea vor crea precedente şi vor pune bazele unui anumit comportament moral, bun sau rău. Normal că nu e păcat să mergi să-ţi cumperi haine sau să ieşi în oraş cu băieţii la o bere, sau să te duci la mare în weekend, dar toate acestea adunate împreună cu multe altele mai mici sau mai mari duc la căutarea unui comfort permanent pentru propria persoană, de fapt la egoism.
Căutarea plăcerilor în mod constant, zi de zi, săptămână de săptămână, prin orice fel de mijloace ne poate împiedica să acordăm atenţie celor din jur. Cel egoist renunţă cu greu la sine pentru binele celuilalt, renunţă cu greu la comfortul lui pentru binele mamei, a tatălui, a soţiei, a prietenilor, etc.
Dacă ajungi ca viaţa ta să fie plină de tabieturi, de mici chestii care-ţi fac viaţa mai dulce în fiecare zi, e foarte posibil ca pe viitor să te vezi robit de toate acestea.
Va fi foarte greu să renunţi la tine pentru celălalt!
Vreţi să ştiţi de ce se ceartă prietenii între ei? Pentru că se iubesc prea mult pe ei înşişi, pentru că ţin prea mult la părarea lor.
Vreţi să ştiţi de ce se ceartă soţii în familie? Pentru că fiecare caută binele pentru sine însuşi şi nu pentru celălalt.
Vrei să ştiţi de ce îşi omoară oamenii copii sau de ce îi abandonează?
Pentru că a creşte un copil este cea mai mare dovadă de renunţare la sine. Apariţia unui copil schimbă radical viaţa de familie şi tot timpul pe care-l aveau soţii pentru ei înşişi înainte, astăzi sunt “obligaţi” să-l acorde creşterii copilului, care nu poate face nimic fără ei.
Toţi ştim asta, şi de aceea a ajuns în popor vorba păgână despre copii: “Cine are să-i trăiască, cine n-are să nu-şi dorească!”
De ce aleg unii oameni să-şi omoare copilul? Pentru că le este prea greu să renunţe la viaţa dulce de confort pentru o viaţă de sacrificiu continuu.
De ce fac oamenii copii puţini? Nu pentru că n-au bani ci pentru că fiecare copil adus pe lume e un nou pas către renunţarea de sine, un pas care presupune şi suferinţă.
Părintele Arsenie Papacioc spunea că marea problema a noastră astăzi este că fugim de suferinţă în loc să ne-o asumăm. Uităm că prin Cruce a venit mântuirea la toată lumea, uităm că bucuria Învierii a urmat patimilor răstignirii.
Ce sunt copiii pentru noi? Un mare dar de la Dumnezeu prin care ne vindecăm de egoism şi răutate. Un dar foarte inteligent şi înţelept. Dacă ne-ar porunci Dumnezeu să ne sacrificăm atât de mult pentru aproapele nostru poate n-am face-o, dar folosindu-se de egoismul nostru, de mândria de a avea propriul copil, reuşeşte să ne îmbie spre sacrificiu.
Învăţând să ne iubim proprii copii şi să renunţăm la noi înşine pentru ei vom putea să ne sacrificăm în viitor şi pentru aproapele nostru.
Fiecare nou copil este o înaintare în asemănarea cu Dumnezeu. Crescând copii conştientizezi că nu-ţi mai permiţi să faci răul pentru că fii tăi te vor imita. Copiii sunt oglinda sufletului părinţilor. Dacă ţi-ar spune Dumnezeu că eşti păcătos te-ai supăra, dar când îţi vezi păcatele tale copiate în comportament de proprii tăi copii atunci realizezi că eşti cu adevărat păcătos.
Ieri am cunoscut un bărbat de vreo 30 şi ceva de ani, un om simplu, dar foarte bucuros şi liniştit. Are trei copii, doi băieţi şi o fetiţă foarte frumoasă, pe care o cheamă Anastasia, şi din câte am observat părea un om împlinit, un om care a înţeles un lucru pentru care noi cu greu îl pricep astăzi: bucuria şi fericirea vin atunci când te sacrifici şi iubeşti.
Suntem tineri, vedem fel de fel de oameni în jur, şi ne dorim bani, studii în străinătate, carieră, funcţii, putere, faimă dar uităm că doar renunţarea la sine prin iubire pentru celălalt ne face fericiţi.
Eu şi soţia mea avem doi copii şi vă spun vouă, celor mai tineri, că doar copiii vă vor aduce acea împlinire după care toţi fugim în toate direcţiile.
“Fericit este omul care-şi va umple casa de copii; nu se va ruşina când va grăi cu vrăjmaşii săi în poartă.” (Psa 127:5)
Gândiţi-vă! oare nu este un egoism din partea noastră să dăm naştere la doar un copil când putem aduce împreună cu Dumnezeu încă trei-patru oameni, a căror existenţă stă în mâna noastră. Paradoxal iubirea când se împărtăşeşte celorlalţi nu se diminuează ci se înmulţeşte şimai mult.
O! de-am vedea cum binecuvintează Dumnezeu familiile cu mulţi copii!
O! de-am vedea răsplata lor în împărăţia cerurilor, ne-am umple toţi casele de copii.
Monahii se mântuiesc renunţând la voia lor prin ascultarea de duhovnicul mănăstirii, iar mirenii se mântuiesc renunţând la voia lor prin naşterea şi creşterea de prunci. Şi unii şi alţii împlinesc voia lui Dumnezeu şi făcând aşa merg pe calea strâmtă dar plină de daruri a împărăţiei cerurilor.
Pentru cei care au copii dar sunt încă ispitiţi de dorinţa de a fi liber stareţul Macarie de la Optina are un sfat:
„Întrebarea pe care trebuie să și-o pună creștinii deja căsătoriți și cu copii de crescut nu este „cum să-mi reduc la minimul necesar obligațiile familiale, astfel încât să fiu „liber” să duc o viață mai duhovniceasă? ci mai curând cum să-mi cultiv în viața de familie dragostea de Dumnezeu și de aproapele?”
(Claudiu)
Bianca
iunie 1, 2011 @ 1:02 pm
Hristos a Inviat!
Un articol foarte frumos si ziditor de suflet!
Cred ca daca toti tinerii casatoriti ar avea in vedere cresterea intr-o atmosfera cat mai duhovniceasca sau macar plina de iubire si iertare a unui numar mai mare de copii, Bunul Dumnezeu ar mai ridica intunericul din sufletele noastre incarcate cu patimi si pacate si ar revarsa peste noi Lumina care nu apune niciodata.
Doamne ajuta!
Laura Stifter
iunie 1, 2011 @ 8:11 pm
Foarte frumos articol, felicitări! La mulţi ani celor doi copilaşi ai tăi, Claudiu! 🙂
La mulţi ani tuturor copilaşilor şi tuturor părinţilor iubitori! 🙂 Dumnezeu să-i ocrotească şi pe copiii singuri, părăsiţi de familiile lor, al căror unic Tată este El. 🙁
Domnul nostru Iisus Hristos iubeşte atât de mult copiii, încât S-a făcut Copil ca şi ei, atunci când S-a întrupat şi S-a născut în ieslea din Betleem, pentru mântuirea noastră. 🙂 🙂 El a spus că, dacă dorim cu adevărat să intrăm în Împărăţia Sa cea cerească, trebuie să ne smerim precum pruncii. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Domnul şi Mântuitorul nostru Hristos să fie cu toţi copiii din lume şi cu toţi aceia care, adulţi fiind, reuşesc să păstreze în suflete puritatea şi bucuria specifice „fraţilor mai mici” ai Domnului!
Doamne ajută!
În încheiere, aş dori să postez un link cu poveşti pentru copii, scrise de o bună prietenă a familiei mele. Ea a publicat poveşti şi în ziarul Lumina, la rubrica dedicată copiilor şi are acest dar de la Dumnezeu de a scrie pentru cei mici.
http://povestilelizei.blogspot.com/2011/05/povesti-personalizate-pentru-copii.html#comments
O seară plină de bucurii tuturor!
daniel
iunie 1, 2011 @ 8:41 pm
Usor de zis, greu de facut. E frumos sa ai multi copii dar, vremurile s-au schimbat si nu mai este usor de facut asta. In defintiv, doar o viata avem, doar nu o sa crestem copii continuu. In viata trebuie sa te implinesti pe toate planurile.
Vreau un copil pentru a transmite o mostenire, o cultura, o educatie, pentru a ma simti implinit dar mai sunt si multe alte lucruri pe care le vreau in viata,la fel si sotia mea.
Cristina
iunie 2, 2011 @ 5:04 am
Daniel:’In defintiv, doar o viata avem, doar nu o sa crestem copii continuu. In viata trebuie sa te implinesti pe toate planurile.’
Adevarat ai grait, ca avem o singura viata. Avem si o singura sansa la mantuire, felul in care ne ducem viata pe acest pamant. Si cum si Iisus a inviat abia dupa ce s-a suit pe cruce, sa nu ne ametim noi ca putem avea viata vesnica traind in comfort, tihna, calatorii in strainatate, etc etc.
Ma intreb de ce s-au gandit oare parintii tai ca merita sa te creasca ‘continuu’. Nu stiu ce ai vrut sa spui cu asta dar cred ca nu era bine de tine daca parintii tai te cresteau doi ani, apoi isi luau o poauza ca sa se implineasca pe alte planuri, apoi te mai cresteau doi ani si tot asa.
‘”Vreau un copil pentru a transmite o mostenire, o cultura, o educatie, pentru a ma simti implinit „
Te-ai gandit vreodata ca atunci cand vei vrea in sfarsit acel unic copil, Dumnezeu ar putea sa intarzie sa ti-l dea? Nu e o situatie neobisnuita, uita-te numai putin in jurul tau la cuplurile care au trebuit sa apeleze la inseminare in vitro ca sa aiba un copil, dupa ce cand il puteau avea foarte usor, nu l-au dorit/primit.
Cristina
iunie 2, 2011 @ 5:05 am
Te-ai mai gandit putin si la situatia cand copilul tau unic, care urmeaza sa transmita o mostenire, o cultura, s-ar imbolnavi foarte grav si ar avea nevoie pentru a supravietui de un transplant de la un frate de-al sau, pe care parintii nu s-au gandit sa i-l dea? In unele cazuri nici un frate bun nu poate fi donator perfect compatibil si atunci ar fi bine sa fie mai multi frati.
Sa nu imi spui ca ii conservi copilului tau unic celule din placenta sau asa ceva pentru ca nu stie absolut nimeni ce efect are asupra acestor celule inghetarea timp de 10-20-30-40 de ani. Un frate bun sau mai multi frati buni fac cat nu stiu cate celule inghetate in diferite banci ale unor afaceristi.
Nu ii trebuie chiar asa de multe unui copil ca sa creasca. Doar dragoste si credinta in Dumnezeu:
http://laurentiudumitru.ro/blog/2008/09/21/c-constantin-ciomazga-nasterea-si-cresterea-pruncilor/
Maxineanu
iunie 2, 2011 @ 7:31 am
Hristos s-a inaltat!
Intr-adevar Claudiu,”Copiii sunt un mare dar de la Dumnezeu prin care ne vindecam de rautate si egoism”.
Eu as veni cu completarea:copiii sunt bucuria bucuriilor,averea cea mai de pret,sensul pentru care merita s-o iei de la capat in fiecare dimineata. Inchipuiti-va o lume fara rasul lor. Ce stare de bine iti da rasul unui copil,sau felul in care stalceste primele cuvinte,modul nevinovat cu care te imbratiseaza,toate par lucruri elementare,banalitati dar atat de semnificative si importante in viata unui parinte.Nimic nu te poate implini ca bucuria de a fi mama si tata,si chiar daca ai parte de multe sacrificii si renuntari vor compensa mereu cu duiosia din glasul unui copil care te striga: mama,tata! Nu mai spun de sinceritatea cu care iti spune te iubesc mama! sau…. te iubesc tata!
Cei care au copii vor intelege,sunt trairi ce nu ti le poate da nimeni si nimic…numai statutul de parinte.
Ma gandesc la cei care prefera animalele in locul copiilor,nu-i condamn…dar nici nu-i inteleg,oare poate fi egalata dragostea pentru un animal cu dragostea unui copil?
Ce poate fi mai nobil-sa cresti si sa educi un copil si sa te bucuri de el sau sa porti grija unui animal?
Dupa umila mea parere as zice ca nu exista misiune mai nobila si mai dificila decat cea de parinte si educator,sa formezi un copil si sa-l pregatesti pentru viata.Responsabilitatea nr. 1 va fi grija pentru sufletul lui,Dumnezeu nu te va intreba:ce i-ai dat sa manance sau ce haine si jucarii i-ai cumparat,te va intreba: Ce ai facut pentru sufletul lui?
Slava lui Dumnezeu pentru darul minunat care sunt copiii nostri,eu personal ii multumesc din inima si fie ca toti copiii sa aiba parte de o familie care sa-i iubeasca si ocroteasca.
Doamne ajuta la toata lumea!
Albinuta
iunie 2, 2011 @ 10:10 am
Hristos s-a inaltat ,desii cu o mica intarziere spun si eu LA MULTI ANI tuturor copiilor de ziua lor ,parintilor le doresc intelepciune ,rabdare si tot ceea ce este necesar pentru ai creste,multumesc Laura pentru adresa cu povesti sunt foare frumoase (un cadou minunat de 1 iunie),multumesc de asenenea si adminilor pentru adresele de blog(unele le vizitez destul de des altele abia le-am descoperit) ,multumesc Domnului pentru tot
doarRaduR
iunie 8, 2011 @ 12:45 pm
Doamne ajuta.Intradevar copiii… un dar minunat de la Dumnezeu.Cei care avem copiii ,s-ai multumim Bunului Dumnezeu pt ca ni ia daruit,iar cei care nu au copiii sa-si doreasca daca vor sa se mintuiasca.Eu am 3 copiii,2 baieti si o fetita si credetima ca desi am o situatie materiala ca toti romanii,as vrea sa mai fac unul,dar e mai dificil pt ca toti cei trei copiii sau nascut prin cezariana.Ultima ascultare care ni sa dat ,e ….sa mai facem un copil.Noi vom lucra iar Bunul Dumnezeu va rindui sau nu va rindui sa mai puna inca o viata,un sufletel binevenit in viata noastra.Rugativa cu totiii ca Bunul DUMNEZEU sa va BINECUVINTEZE FAMILIA CU ,CITI MAI MULTI COPIII,…si veti vedea ca oricit de grea ar fi viata,intotdeauna cineva acolo sus ne iubeste si nu ne lasa.Trebuie doar sa-L lasam pe EL sa lucreze impreuna cu noi… si mai apoi tot EL ne va rindui viata fiecaruia.
Administrator
iunie 8, 2011 @ 1:48 pm
Bravo Radu!
Mare lucru faceti voi acolo in familie. Bravo. Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va rasplateasca toata ravna. Se poate face o a patra cezariana?
Cristina
iunie 9, 2011 @ 2:53 am
Radu,
Eu stiam ca in urma unei operatii de cezariana, uterul se micsoreaza, din cauza taieturilor, nu mai poate fi atat de elastic. dupa trei operatii, poate e bine sa mai vorbiti si cu o doctorita credincioasa, va va spune adevarul. eu stiu de la o prietena doctorita care a facut cezariana la primul copil, ca a vrut neaparat sa nasca normal la al doilea, pentru ca isi dorea al treilea copil si stia ca dupa doua operatii uterul se micsoreaza. medicul ei insa a amenintat-o ca i se va rupe uterul daca incearca sa nasca normal, in final a nascut normal al doilea copil, uterul nu a avut nimic. Totusi, pentru cei trei copii care ii aveti deja, mai bine consultati si un medic credincios, in care sa aveti incredere. E foarte frumoasa dorinta voastra. Dumnezeu cu voi!
doarRaduR
iunie 9, 2011 @ 5:28 am
Doamne ajuta.Va multumesc pt urari si sfaturi.Ideea e ca ne-am interesat la citiva doctori din Timisoara si Bucuresti in legatura cu cea,de-a patra cezariana.Raspunsul medical ar fi ca se poate naste prin cezariana pina la 5 copiii maxin,dar trebuie sa fie 2-3 ani diferenta intre operatii.Exista si riscuri,dar acelea le-am pune in grija Bunului Dumnezeu ,daca ar mai binecuvinta familia noastra cu inca un suflet.Ca si virsta ar fi ok pt ca fetita are 11 ani,cel mijlociu 7,iar cel mai mic 3 ani.Dar mai intii de toate ,trebuie si un acord total sot-sotie-duhovnic ,pt ca noi consideram ascultarea de duhovnic ca si ascultare directa de DUMNEZEU.In rest ,;Doamne IIsuse Hristoase Fiul LUI Dumnezeu miluieste-ne pe noi;”ca oricum ,in fond si la urma urmei tot EL stie cel mai bine de, ce e sau ce nu e bine,sau bun pt noi.