O copilărie simplă dar bogată

Copilaria mea a fost simplă. Deși aveam condiții, le mulțumesc părinților că m-au ferit de mancarea nesănatoasă, de haine scumpe, de creme, parfumuri si machiajuri, de totul si toate de-a gata.

Bunica mea locuiește la casă în același oraș în care locuiesc și eu. Vacanțele obișnuiam să le petrec la ea. Iarna adormeam la lumina candelei ascultând cum pocnesc lemnele in sobă. Bunica se trezea la ora patru dimineața si făcea inchinăciuni în fața icoanei, incepea cu Oce naș (Tatăl nostru) și termina cu Hospodi pomilui (Doamne miluiește), iar eu mă prefăceam că dorm și nu știu nimic.

Parinții nu m-au înscris în fuga dupa note, dar au avut grijă de educația mea. Cu toate că aveau mulți bani, atunci cand imi doream ceva trebuia să contribui și eu cu ce mai aveam adunat la „pușculiță”… așa mi-au arătat că trebuie să prețuiesc tot ce mi se oferă. Recunoc, fiind singurul copil au fost și momente in care m-au alintat peste masură.

Aveam calculator, dar nu aveam timp pentru el, pentru că de la geamul camerei mele se auzeau vocile prietenilor care mă strigau să vin la joacă. Iar la jocul „De-a școala” am învățat de la cei mai mari (care erau profesorii) că la preot și la doamne se spune „sărut mâna!” și nu „Bună ziua!”.

Se spune că cei singuri la părinți sunt egoiști… eu am învățat de la amicii mei să împart. Cand venea mama de la serviciu mă uitam in sacoșă să văd ce mi-a adus dulce, apoi împarțeam cu toți prietenii, asemenea făceau și ei. Uneori ne cumpăram noi, din banii noștrii (10 bani (o mie de lei) si fiecare aducea 5 bani (cinci mii de lei), reușeam sa cumparăm 2 caramele pe care le împărțeam cu mai mulți și fiecare lua cate o guriță… iar acasă mă strambam la danone si altele.

Dacă m-aș fi naște a doua oară aș trece încă o dată pe drumul minunat al copilăriei, lipsit de complicații!

(Irina Alexandra Bulgaru)