Copilul in mijlocul ispitelor

Oricine va privi contemporaneitatea noastra din perspectiva unei vieti normale, pe care au dus-o oamenii in vremurile dinainte, nu poate sa nu ramana mirat de cat de departe de norma a devenit viata acum. Notiuni ca autoritate si ascultare, bunacuviinta si amabilitate, comportare in societate si in viata particulara – toate s-au schimbat brusc, s-au intors cu capul in jos. Aceasta viata nenormala poate fi caracterizata ca stricata, alintata. Din pruncie cu copilul se poarta ca si cu un zeisor de familie: poftele lui sunt satisfacute, dorintele indeplinite, el e inconjurat de jucarii, distractii, comoditati, el nu este invatat si educat in conformitate cu regulile stricte de purtare crestina, ci i se creeaza conditii sa se dezvolte in acea directie in care il poarta pornirile sale… Poate ca aceasta se petrece nu in toate familiile si nu intotdeauna, insa asa se intampla suficient de des pentru a deveni o regula a educatiei contemporane a copiilor si pana si parintii care au cele mai bune intentii nu pot evita aceasta cu desavarsire. Chiar si cand parintii incearca sa-si creasca copilul in severitate, rudele si vecinii se vor stradui sa faca invers. Aceasta trebuie luat in consideratie in educatia copilului.

Devenind matur, un astfel de om e firesc ca se va inconjura pe sine cu ceea spre ce a fost deprins de mic: comoditati, distractii, jucarii pentru mari. Viata se umple de o continua goana dupa distractii, care sunt atat de lipsite de orice importanta, incat un vizitator din secolul XIX, privind emisiunile noastre televizate cele mai populare, parcurile, reclama, filmele, muzica – aproape sub orice aspect al culturii contemporane – s-ar gandi ca a nimerit intr-o societate de nebuni, care au pierdut orice contact cu realitatea cotidiana.

In zilele noastre, daca incercam sa ducem o viata crestina, noi trebuie sa constientizam ca lumea din jur incearca sa supuna sufletul nostru ei – si in religie (aceasta se poate observa usor in raspanditele culte care schilodesc sufletele, impunand supunere fata de un „sfant” parvenit) si in viata lumeasca omul se confrunta azi nu cu ispite separate, ci cu o stare de ispita permanenta, ba in chipul omniprezentei muzici de fundal, ba in chipul indicatoarelor si a reclamelor pe strazile oraselor. Chiar si in familie televizorul deseori devine un conducator tainic al casei, care dicteaza valorile contemporane, opiniile, gusturile.

De peste tot se aude chemarea: traieste cu ziua de azi, desfateaza-te, relaxeaza-te, simte-te bine. Iar subtextul este altul, mult mai intunecat: uita de Dumnezeu si orice alta viata inafara de aceasta, alunga din suflet orice teama de Dumnezeu si cinstire a sfinteniei.

Dar ce pot face parintii pentru a-i ajuta pe copii sa infrunte ispitele lumii?… Zilnic noi trebuie sa fim gata sa infruntam influenta lumii printr-o educatie crestina sanatoasa. Tot ce cunoaste copilul la scoala trebuie sa fie controlat si corectat acasa. Nu trebuie sa gandim ca ceea ce ii dau copilului invatatorii este pur si simplu folositor sau neutru: caci chiar daca el isi insuseste cunostinte si indemanari folositoare (iar cea mai mare parte a scolilor contemporane esueaza rusinos chiar si in aceasta), lui i se vor preda si multe pareri si idei gresite. Aprecierea de catre copil a muzicii, istoriei, artei, filozofiei, stiintei si, desigur, a vietii si religiei trebuie sa vina in primul rand din familie si Biserica, altminteri copilul va capata o educatie gresita. Parintii trebuie sa supravegheze ce invata copiii lor si sa repare aceasta acasa, mentinandu-se pe o pozitie sincera si relevand numaidecat aspectul moral, care lipseste cu desavarsire in instruirea laica.

Parintii trebuie sa stie ce muzica asculta copiii lor, ce filme privesc (ascultand si privind impreuna cu ei, daca este necesar), ce limba aud si cu ce limba vorbesc ei insisi – si la toate acestea sa dea o nota crestina.

In casele in care nu ajunge barbatie pentru a arunca televizorul pe geam, acesta trebuie supravegheat cu asprime, urmarindu-se evitarea influentei otravitoare pe care o exercita chiar in casa asupra oamenilor tineri acest principal mesager al ideilor si parerilor anticrestine.

Loviturile taioase ale lumii impotriva Ortodoxiei sunt indreptate in primul rand asupra copiilor. Si indata ce la copil s-a format o atitudine gresita, problema educarii lui in spirit crestin devin de doua ori mai anevoioasa.

Cultul personalitatii ce ni se impune, relaxarea, indiferentismul, desfatarea, refuzul celui mai neinsemnat gand despre lumea de dincolo – sunt diverse forme ale implantarii ateismului. Cunoscand ce anume vrea lumea sa faca cu noi, noi trebuie sa ne impotrivim. Dar vai, daca urmaresti viata familiilor ortodoxe in lumea de azi si pe urma cum perpetuiaza ei Ortodoxia lor, se creeaza impresia ca aceasta lupta cu lumea mult mai des este pierduta, decat castigata…Si totusi nu trebuie sa vedem lumea din jur ca pe un rau absolut. Noi trebuie sa fim destul de intelepti, ca sa folosim in scopurile noastre tot ce e pozitiv in ea. Multe din cele care, la prima vedere, nu au nici o atributie la Ortodoxie, pot fi folosite in interesele educatiei ortodoxe.

Copilul care de mic este deprins cu muzica clasica, care s-a dezvoltat sub influenta ei, nu este supus ispitei ritmului brutal al rockului, pseudomuzicii contemporane, in masura in care sunt supusi cei care au crescut fara nici o educatie muzicala. O buna educatie muzicala, dupa cuvintele staretilor de la manastirea Optina, curata sufletul si-l pregatesc pentru primirea impresiilor duhovnicesti.

Copilul deprins cu literatura buna, drama, poezia, care a simtit influenta ei asupra sufletului, care a primit o satisfactie autentica, nu va deveni un adept irational al televiziunii moderne si al romanelor ieftine, care pustiesc sufletul si il abat de la calea crestina.

Copilul care s-a invatat sa vada frumusetea picturii si sculpturii clasice, nu se ademeneste usor de pervertita arta contemporana, nu va fi atras de productiile dezgustatoare ale reclamei si cu atat mai mult ale pornografiei.

Copilul care stie cate ceva despre istoria lumii, si mai ales despre cea crestina, despre aceea cum au trait si au gandit oamenii, prin ce hatisuri au trecut indepartandu-se de Dumnezeu si poruncile Lui, si ce viata minunata si demna au dus atunci cand I-au fost credinciosi Lui, va putea judeca corect despre viata si filozofia timpului nostru si nu-i va urma orbeste pe „invatatorii” veacului acestuia.

Una din problemele care stau astazi in fata instruirii scolare consta in faptul ca copiilor nu li se mai cultiva simtul istoriei. Acesta este un lucru periculos si fatal – a-l lipsi pe copil de memoria istorica. Aceasta inseamna ca el devine lipsit de posibilitatea de a lua pilda de la oamenii care au trait in trecut. Dar istoria, in esenta, se repeta continuu. Atunci cand dumneavoastra observati aceasta doriti sa aflati cum isi rezolvau oamenii problemele lor, ce s-a intamplat cu cei care s-au ridicat impotriva lui Dumnezeu si cu cei care isi schimbau viata lor, oferindu-ne noua o pilda stralucita.

Simtul istoriei e foarte important si el trebuie cultivat in copii. in general, un om care cunoaste bine cele mai bune roade ale culturii laice, care in Rusia aproape intotdeauna are un rasunet religios, crestin, capata mai multe posibilitati sa duca o viata ortodoxa laborioasa, decat cel care s-a convertit la Ortodoxie cunoscand doar cultura care este la moda astazi.

Anume de aceea in lupta noastra impotriva duhului lumii acesteia noi putem si trebuie sa folosim ceea ce poate sa ofere lumea mai bun, ca sa mergem mai departe de acest mai bun; tot ce este mai bun in lume, daca numai ne ajunge intelepciune ca sa vedem aceasta, indica spre Dumnezeu si Ortodoxie.

(Ieromonah Serafim Rose)