Corelațiile fascinante din natură sunt adevărate minuni

Noile cercetări asupra celor mai mărunte vieţuitoare aduc informaţii care ne fac şi mai mult să ne minunäm. Bunăoară, este o specie de orhidee a cărei floare are forma perfect asemănătoare cu forma femelei unei insecte. De aceea, când masculul acestei insecte zăreşte floarea de orhidee, crezând că e o femelă din specia lui vine pe floare şi astfel o ajută la polenizare. Ingenios, nu?

Dar, dacă aceste două specii (orhideea şi insecta) au evoluat din oarba întâmplare, atunci cum putea să se modeleze forma florii prin evoluţie astfel încât să fie asemănătoare cu o insecta? E clar că nu puteau evolua decât corelat! Adică după un plan. Multe astfel de corelaţii uimitoare se găsesc atât la insecte, cât în toată lumea vie, şi chiar la nivelul sistemului solar şi al galaxiilor.

Calculând probabilitatea ca aceste corelatii să aibă loc de la sine, ea ne dă practic zero. De aceea interconexiunile şi corelaţiile arată un plan ingenios şi inteligent după care au fost aduse la existentă. Aceste corelaţii, în complexitatea lor ingenioasa, întrucât au probabilitatea aproape zero de a se ivi din întâmplare, ni se dezvăluie ca fiind mai degrabă minuni, iar nu rezultatul întâmplării oarbe şi materiei moarte.

„Este de mirare că, în prezenţa unor fapte aşa de semnificative şi aşa de numeroase se mai pot găsi oameni care să vină să ne spună că toate minunile naturii sunt nişte simple efecte ale întâmplării sau nişte simple consecinţe ale proprietăţilor generale ale materiei. Aceste zadarnice ipoteze, sau mai bine zis, aceste aberaţii ale minţii, care uneori se ascund sub numele de ştiinţă pozitivă, sunt respinse de adevărata ştiinţă; naturaliştii nu le pot da crezământ, şi azi – ca în timpul lui Reaumur, al lui Cuvier şi al atâtor oameni de geniu – ei nu pot să-şi dea seama de fenomenele care se petrec în faţa lor decât atribuind operele creaţiei acţiunii unui Creator.” (Alphonse Milne-Edwards, naturalist renumit) ( [1], p.179)

O uimitoare dovadă de inteligenţă a corelaţiilor la insecte (lipsite de inteligenţă!) o găsim la insectele sociale – speciile de furnici, albine, termite.

„O colonie de insecte sociale este organizată după principii asemănătoare societăţii umane, privită în dezvoltarea sa istorică. Fiecare individ are un rol bine determinat şi morfologic adaptată funcţiei sale, deşi toţi provin din aceeaşi sursă genetică – ouăle depuse de o singură matcă. Diferenţierea aceasta genetică nu are nici astăzi o explicaţie satisfăcătoare. Se disting astfel soldaţi de apărare, lucrătoare, matcă, individ sexuat, larve, doici. Se întreprind colectiv măsuri de apărare, culegerea hranei, săparea galeriilor, construirea cuibului şi curăţarea acestuia, menţinerea unei temperaturi constante în furnicar sau în stup, îngrijirea larvelor.” ([2]. p.219)

„Pentru a analiza originea vieţii – biogeneza – ar fi bine să ştim ce este viaţa; din păcate, asupra acestei chestiuni biologia nu poate decât să se declare incompetentă” (Jean Rostand – biolog) ([1] p.181)

Revenind la exemple din lumea celor care nu cuvântă, e remarcabilă măiestria de-a dreptul „ştiinţifică” a unor insecte de a-şi vâna hrana, de a se apăra, de a naviga pe distanţe enorme fără busolă şi de a-şi clădi după plan arhitectural cuibul sau stupul. Este cunoscut modul uimitor în care o albină lucrătoare care a aflat o sursă de hrană, venind în stup comunică suratelor datele precise ale locaţiei sursei de hrană, inclusiv poziţia soarelui, prin dans, de fapt prin schema configuraţiei geometrice a datelor „geografice” ale obiectivului de atins. Prin mişcările „dansului” său albina schiţează harta drumului până la sursa de hrană găsită.

Sau, de pildă, ceea ce omul a învăţat târziu să facă în laboratoarele de biologie prin spinalizarea (paralizarea cerebelului) broaştelor ca să rămână nemişcate în timpul experimentului, o viespe din familia Sphegidae ştia să facă dintotdeauna. Aceasta îşi paralizează victimele, omizi, muşte, păianjeni, albine, înţepându-le în centri nervoşi şi ducându-le vii la cuibul ei, aşa având puietul ei „conserve” mereu proaspete. O mai înaltă măiestrie „Ştiinţifică” dovedeşte viespea respectivă atunci când atacă păianjeni otrăvitori. „Pentru a-l face inofensiv, un astfel de păianjen este mai întâi răsturnat pe spate şi înţepat în ganglionul nervos prin care sunt comandaţi palpii cu otravă. Apoi o nouă înţepătură va provoca paralizia generală a victimei.” [4]

E firesc să ne punem întrebarea: de unde atâta ingeniozitate şi chiar acţiuni complexe care ţin de inteligenţă la nişte făpturi ca insectele, care au un creier cam cât gămălia unui ac? De vreme ce ele nu sunt raţionale şi nu pot produce de la sine inteligenţă, înseamnă că alteineva le-a plănuit inteligenţa complexă a mişcărilor.

„În jurul nostru avem o mulţime de dovezi evidente despre o acţiune inteligentă, despre un plan binevoitor; şi dacă vreodată îndoieli metafizice ne depărtează, pentru câteva timp de ele, aceste idei revin cu o forţă irezistibilă. Ele nearată natura supusă unei voinţe libere. Ele ne arată că toate lucrurile vii depind de un Creator şi de un Stăpân etern.” (William Thomson, lord Kelvin, renumit fizician). [5]

„Cu cât se descoperă mai multe asemănări organice între om şi animale, cu atât se pune mai bine în evidenţă diversitatea comorilor pe care Creatorul le-a pus în noi.” (Isidore Geoffrey Saint-Hilaire, membru al Academiei de Ştiinţe din Franţa, [1], p. 178.)

„Cunoastem că natura este descrisă de cea mai bună matematică, pentrucă Dumnezeu a creat-o.” (Alexander Polyakov) ([4] p.327)

Este surprinzător că unele teorii ale matematicii au fost inventate de matematicieni nu pentru că ar fi fost deduse din natură, ci datorită frumuseţii lor matematice, dar la un timp după aceasta, fără legătură cu intenția matematicienilor, fizicienii au găsit că cele mai frumoase teorii matematice sunt necesare pentru a descrie legile fundamentale ale universului. (Cum e teoria grupurilor lansată la începutul secolului XIX de Evariste Galois, dar care abia recent şi-a găsit aplicaţii în fizică.)

„E foarte straniu că matematicienii sunt călăuziţi de simţul lor estetic spre elaborarea unei structuri formale pe care fizicienii abia mai târziu le găsesc utile, chiar dacă matematicienii nu s-au gândit niciodată la un asemenea scop. […] În general, fizicienii consideră absolut bizară capacitatea matematicienilor de a anticipa matematica necesară teoriilor fizice. Este ca şi cum Niel Armstrong, când a pus prima dată piciorul pe suprafaţa Lunii în 1969, ar fi găsit în praful selenar urmele paşilor lui Jules Verne.” (Steven Weinberg, Visul unei teorii finale, Humanitas, 2010, p. 140.) Explicaţia cea mai bună a capacităţii „iraţionale” a matematicienilor de anticipate a matematicii necesare cercetărilor fizicii o dă mai sus citatul de la Alexander Polyakov, fizician, fost medaliat al Medaliei Dirac în 1986, al Medaliei Lorentz în 1994 şi al Medaliei Oscar Klein în 1996.

În consecinţă, pentru un om profund cunoscător al raţionalităţii uimitor de complexe a universului era firesc să tragă concluzia la care a ajuns Planck, fizicianul care la începutul secolului XX a pus bazele teoriei cuantice:

„Religia şi ştiinţa naturii nu se exclud, cum cred sau se tem unii în ziua de astăzi, ci se ĭntregesc şi se armonizează împreună.”(Max Planck, laureat al Premiului Nobel, [21],p. 13.)

Rohrbach, matematician şi fizician, vicerector al Universităţii din Mainz afirma:

„Actualele concepţii ale fizicii se armonizează cu revelaţia biblică mai mult decât concepţiile elaborate în secolul al XIX – lea.” ([3], p. 33.)

De altfel, lipsa de credinţă provine din lipsa de cultură sau din ignoranţă, suprapusă peste un caracter pătimaş:

„Ca orice eroare, materialismul înseamnă ignoranţă – fie prin lipsa de cultură, fie prin lipsa de inteligenţă, fie prin caracterul pătimaş. La şaptesprezece ani eram materialist pentru că nu aveam decât o sumă foarte restrânsă de cunoştinţe asupra naturii; pentru că raţiunea mea nu era încă dezvoltată, aşa că, neavând spirit critic, credeam tot ce auzeam şi citeam; pentru că mă lăsasem prins în cursa perfidei afirmaţii că oamenii de ştiinţă sunt toţi materialişti. Ei bine, dacă atunci n-aş fi dobândit, printr-un studiu continuu, noi cunoştinţe asupra naturii şi asupra fiinţelor vieţuitoare, sau dacă, din nenorocire, facultăţile mele intelectuale ar fi rămas în acel stadiu infantil, sau dacã nu aş fi constatat că adevăraţii savanţi resping sistemul materialist, atunci aş ii şi astăzi o victimă a acestei doctrine” (Doctor Nicolae Paulescu) ([1], p.175-176)

(Pr. Ioan Bute – Știință și Credință, Mărturii ale savanților, Editura Corgal Press, Bacău, 2014)

Bibliografie

1. Paulescu, Nicolae Dr – Noțiunile de “suflet” și „Dumnezeu ” în Fiziologie, Editura Credința strămoșească, Ediția a II-a, 2007.
2. Constantin-Dulcan, Dumitru, Prof. Univ. Dr. – Inteligența materiei, Editia a III-a Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2009.
3. Sandu, Gheoghem Prof, dr, ing – Evoluție spre Creator, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova 2003.
4. Repere patristice în dialogul dintre teologie-știință – Coordonator: Lemeni, Adrian, mai multi autori, Editura Basilica 2009.

 

 În fotografie este pasărea Colibri, o fascinantă specie, care surprinde prin multe caracteristici.