Corpul nostru nu este parc de distracție ci biserică a lui Dumnezeu

Ne naștem și creștem în general cu o percepție greșită asupra trupului nostru și mai jos o să vă explic de ce.

Din momentul în care copilul este scos din pântece este pus la sânul mamei sale și în câteva secunde începe să sugă lapte instinctual pentru a se hrăni și a primi viață. Până în acest moment copilul a fost hrănit fără efort în burtica mamei prin circulația sângelui prin cordonul ombilical. Dar acest copil s-a împărtășit permanent și de toate stările sufletești ale mamei. Sau mai duhovnicește vorbind: s-a împărtășit de toate duhurile bune sau rele care au sălășluit în inima mamei.

De când apare ca embrion, adică om deplin cu toate darurile, omul se hrănește nu doar cu sângele mamei ci și cu duhul ei. Chimic compoziția sângelui se schimbă în funcție de stările mamei. Stările sufletești pot influența nivelul hormonilor, sistemul imunitar și tensiunea arterială, care la rândul lor pot afecta calitatea și cantitatea sângelui. Același sânge influențat indirect de liniștea sau tulburarea mamei va circula și prin trupul copilului pe care-l poartă în burtică. Vine Duhul Sfânt în inima mamei, va veni și în inima copilașului. Primește mama în inima sa duhuri demonice pline de răutate și egoism, acestea vor veni și în inima copilului. Copilul timp de aproximativ 9 luni de zile cât este în burtica mamei este una cu ea, este un trup și un duh cu ea. Se hrănesc trupește și sufletește cu aceeași mâncare materială și spirituală, fie că vrea fie că nu vrea. Ce taină!

Dacă vă spun că Dumnezeu așa ne-a creat și pe noi oamenii să fim una cu el trupește și sufletește, mă credeți? Lumea în care trăim, universul întreg este pântecele. Noi suntem copiii. Mama noastră este Dumnezeu Creatorul. Sângele care curge din Mama-Dumnezeu către noi este Viața Lui. Duhul Mamei-Dumnezeu de care ne împărtășim secundă de secundă este Duhul Sfânt sau Duhul Iubirii.

„Să nu uite nimeni că este al lui Dumnezeu cu sufletul şi cu trupul, că depinde de Acela în toate clipele vieţii şi în toate cerinţele sufletului şi trupului. De aceea să se îndrepte către Dumnezeu ori de câte ori sufletul şi trupul simt o anumită nevoie…” (Sf. Ioan de Kronstadt)

Totuși aici nuanța este că Dumnezeu nu ne obligă să fim una cu el trupește și sufletește! Dacă ne-ar obliga atunci prin noi ar curge și ar sălășlui Duhul Sfânt ca în Sfânta Treime! Totuși Domnul și-a propus și lucrează permanent la acest proiect să ne înduplece voința noastră, să ne provoace libertatea noastră să vrem să fim una cu El trupește și sufletește.

Am fost creați ca să curgă în noi permanent Duhul de viață dătător al lui Dumnezeu-Sfânta Treime. Am fost creați să fim temple, biserici, locuri de sălășluire a Harului lui Dumnezeu! Oh Doamne! și ce bucurie e aceasta pentru noi! Dar am păcătuit căzând în păcate.

Tu zici că biserica la care mergi e loc sfânt, și te cred. Mai zici că la un moment dat, cândva întreaga Creație a fost sfântă și desăvârșită, și era și ea loc sfânt. Dar nu uita că mai sfânt decât biserica de zid și întreaga Creație este trupul tău!

Mă vei crede dacă-ți voi spune că trupul tău e catedrală a lui Dumnezeu mai sfântă și mai măreață decât Catedrala Mântuirii Neamului sau decât orice catedrală ortodoxă din lumea aceasta? Mă vei crede dacă-ți voi spune că Dumnezeu a creat toate cu scopul clar și precis de a veni în om, de a-și face sălăș în tine.

”Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.” (Ioan 14, 23)

Ce sălaș e acela în care încape Dumnezeu? E biserică imensă? E catedrală? E întreaga Creație? E mai mult decât toate! Sufletul omului zic Sfinții Părinți că e mai încăpător decât întregul Univers. În om încape întreg Universul și Dumnezeu-Sfânta Treime întreg. Ce taină!

De când a venit Fiul lui Dumnezeu pe pământ omul e hrănit cu Trupul și Sângele Lui. Adică omul primește permanent o transfuzie de sânge din sângele lui Dumnezeu ca să vindece trupul nostru bolnav. Primim o transfuzie de viață din viața lui Dumnezeu. Iisus Hristos intră ca Dumnezeu și Om real în noi și rămâne în noi dacă nu-l alungăm cu păcatele.

Fii atent! De mic noi am început să fim alintați cu mângâieri, cu îmbrățișări, cu vorbe frumoase, cu pupici și toate astea le-am primit prin trupul nostru și ne-am bucurat. De mici am fost răsfățați cu mâncăruri bune făcute de mama, cu dulciuri și alte bunătăți, și astea le-am primit prin trupul nostru și ne-am bucurat. Am primit de mici căldură și haine moi, protecție de pericole și grijă permanentă pentru ca trupul nostru să nu fie rănit. Când am crescut am început să cerem singuri plăceri pentru trupul nostru și mai apoi să le căutăm, ba chiar să fugim după ele. Adolescența și tinerețea fără de Dumnezeu pe unii din noi ne-a învățat să fugim după plăcerea sexuală și am considerat atunci că nu e plăcere mai mare decât aceasta, confundând-o cu iubirea.

Adulții ne-au arătat cum caută și fug permanent după bani căci cu banii își pot cumpăra plăcerile trupului. La ei am învățat să fugim după bogății, case și mașini luxoase, funcții sus-puse și vacanțe extravagante. Lumea ne-a învățat că toată bucuria omului se decantează în trup și că alt organ al simțirii fericirii nu prea avem. Chiar și discuțiile despre suflet și bucuria lui, în lumea celor fără de Dumnezeu, ne duceau tot către cele materiale care chipurile ne pot aduce „liniștea sufletului”.

Fraților, lumea nebună în care trăim ne-a învățat și ne spune în continuare că trupul nostru este un parc de distracții, adică UNICUL ORGAN CU CARE SIMȚIM FERICIREA. Ce nebunie! Câtă minciună! Tinerii învață azi ca și ieri să bage în ei mâncare, băutură, sex, droguri, muzică, distracții și toate ale trupului ca să fie fericiți. Fericiți nu sunt, ci doar primesc satisfacții trecătoare. Nimic din cele ale trupului nu ne vor aduce bucuria netrecătoare, permanentă, veșnică și împlinitoare.

Fraților, țineți minte și ascultați ce zice Domnul și ce zic Sfinții Părinți: Cu sufletul se gustă bucuria! Dar sufletul e creat să se sature cu o singură bucurie, cu bucuria-veșnică! Orice altă bucurie trecătoare nu-l va satisface și va înseta iarăși și va striga iarăși: Mi-e sete!!!

”Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi; dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică.” (Ioan 4, 13-14)

Pe cruce Hristos Domnul a strigat în locul omului căzut și depărtat de Dumnezeu: „Mi-e sete!”

Omului îi este sete de Dumnezeu, îi este sete de iubirea nemărginită și Personală!

Omului îi este structural și ființial permanent sete de Dumnezeu! Am fost creați însetați de Dumnezeu și pururea poftitori de viață veșnică din Dumnezeu!

Sufletul e organul din om care simte fericirea veșnică și vrea și caută permanent apa cea vie a Duhului Sfânt!

Omul e biserică a lui Dumnezeu așa cum cana de lut e vas pentru apă! Am fost creați așa ca să se reverse Dumnezeu în noi! Am fost creați VAS ca Dumnezeu să se reverse în noi total și fără limite. Tu omule ești POTIR în care vine toată Dumnezeirea nu cârpă în care se îmbibă toate parfumurile trecătoare. Ești chivot ales creat numai pentru SFINȚENIE! Trupul tău este pentru Domnul!

Am primit acest suflet permanent însetat de Dumnezeire ca omul să cheme și să primească în el toată sfințenia și dumnezeirea. Sufletul nostru vrea nici mai mult nici mai puțin decât pe Duhul Sfânt în totalitate, împreună cu Tatăl și Fiul, și niciodată nu se va sătura până nu-L va primit pe Acesta.

Corpul tău în comparație cu universul e mic și firav, e infinit de mic și neputincios. Dar sufletul așezat în acest trup e mai mare și mai tare decât universul, e infinit ca Dumnezeu și atotputernic când Duhul Sfânt rămâne în el. Corpul tău firav adăpostește înlăuntru un dumnezeu, dar nu unul autosuficient ci un dumnezeu-în-relație-cu-Dumnezeu, un dumnezeu cu viață din Dumnezeu.

Corpul tău frate și soră drag nu e loc de aruncat gunoaie și nimicuri! Nu e depozit de plăceri și loc de testare a tuturor senzațiilor pământești. Corpul tău este construit ”din fabrică” ca BISERICĂ.

Ești creat în așa fel încât să poți primi în tine, nu doar toată înțelepciunea acestui pământ, toată creativitatea, și toată puterea de a memora orice, ci pe Creatorul infinit însuși!

Fratele meu drag, sora mea dragă, ține minte: Dacă ai avut vreodată bucurie și pace în biserica lui Hristos atunci să știi că atunci a venit El în tine! Să știi că aceea e calea spre El și spre fericire!

Caută cât mai des să-ți deschizi sufletul ca o catedrală spre venirea lui Dumnezeu în El! Rugăciunea deschide sufletul către Dumnezeu. Domnul știe toate ale noastre, știe toate câte avem nevoie și câte vom cere, dar noi rugându-ne de fapt ne arătăm disponibili ca El să vină în noi și să-și facă sălaș în ființa noastră.

Ocrotește-ți trupul și păzește-l ca o biserică! Curățește-l și sfințește-l ca un templu sfânt! Tămăiază-l cu rugăciunea și cu Cuvântul lui Dumnezeu! Îmbăiază-l cu Duhul Sfânt în comuniunea de rugăciune a Bisericii.

Frate, oprește-te! Nu mai băga în tine orice ca să simți plăcere! Trupul tău este pentru Domnul și Domnul este pentru trup! Închei prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel:

12. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.

13. Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.

14. Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi prin puterea Sa.

15. Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum!

16. Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de desfrânate este un singur trup cu ea? «Căci vor fi – zice Scriptura – cei doi un singur trup».

17. Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El. (1 Corinteni cap. 6, 12-17)

Autor: Claudiu Balan