“Nu a fost tânăr mai schingiuit ca el la Pitești”
„Cel mai impresionant lucru, încă de la începutul încarcerării mele, a fost coeziunea noastră. Personal m-am atasat de fratii mei de suferintă – si nu doar de legionari – adică de cei ce s-au opus comunismului. Multi din cei care erau acolo în închisoare parcă erau niste îngeri. Cel care m-a impresionat cel mai mult a fost Constantin Oprisan. Am stat un an de zile în aceeasi celulă.
Era un om de o complexitate extraordinară, ce stăpânea varii domenii, de la muzică, artă, până la matematică si filosofie. Din fire era foarte afectuos, trăind totul la maximum. A fost supus celui mai mare supliciu, nefiind altul mai schingiuit ca el; a luat bătaie pentru fiecare tânăr legionar, cu un eroism de durată, neegalat.” (Dumitru Bordeianu – „Marturisiri din mlastina disperarii”)
***
„Am fost ridicati de pe beton si, sprijiniti, ne-au dus în fata comitetului care conducea torturile, sub comanda lui Prisăcaru. L-au întins pe Oprisan, un adevărat cadavru, pe un pat. La ordinele lui Prisăcaru, unul din cameră i-a legat picioarele cu o funie. Apoi am fost luati pe rând toti cei patru rămasi, Munteanu, Iosub, Comsa si cu mine. I s-a întins lui Munteanu un ciomag să-l lovească pe Oprisan la tălpi, deoarece corpul era tot o rană. Munteanu a lovit, dar nu mai avea putere. Nu judec tăria loviturilor, ci faptul în sine, că a lovit. Cu voie sau fără voie, el a acceptat să lovească si începutul prăbusirii a fost inevitabil. A fost pus apoi Iosub să lovească. A lovit si el de câteva ori tălpile lui Oprisan. După aceea a scăpat ciomagul din mână, spunând că el nu mai poate lovi. Atunci s-a repezit la el Cantemir, l-a lovit cu un centiron peste cap si cu pumnul în burtă. Iosub s-a prăbusit si a fost dus în lovituri de picior până în colt, sub geam. Acum îmi venea rândul mie.
Când mi s-a dat ciomagul în mâini (nici atunci nu mi-am dat seama, nici altă dată nu mi-am amintit ce am gândit si am judecat în acea clipă), l-am auzit pe Prisăcaru strigând: „Loveste-ti mentorul, banditule, că te-a învătat filosofie si este un mare sef legionar”. La spusele lui Prisăcaru în legătură cu filosofia, mi-am dat seama că Oprisan, Iosub si cu mine ne găseam acolo datorită lui Lunguleac, care fusese adus special în celula 18 de la etajul doi, cu misiune. Lunguleac s-a apropiat si m-a izbit în fată cu atâta putere, că din câteva lovituri m-a doborât la pământ. Apoi, tot el mi-a pus ciomagul în mână, zicându-mi: „Loveste-ti profesorul, banditule, că de nu, te omor eu aici”. Ştiu că am lovit, dar nu din cauza amenintării, ci a confuziei care mă învăluise, incapabil fiind de a mai rationa. Că am lovit tare sau nu, nu mai are nicio importantă, ci faptul că am lovit pe omul cel mai drag, de la care învătasem atâtea. Am lovit omul pentru care as fi fost altfel capabil să merg la moarte. De aici a început căderea. I-a venit rândul si lui Comsa Ieronim. I s-a dat ciomagul si i s-a ordonat să-l lovească pe Oprisan la tălpi. Comsa, care lucrase sub sefia lui Oprisan, fiind seful Frătiilor de Cruce din Moldova, a refuzat. Refuzul lui i-a zguduit pe toti cei din cameră. Cred că era primul caz de acest fel pe care-l văzuseră. Atunci i s-a ordonat lui Oprisan să-l lovească pe Comsa. Acesta a zis că nu este capabil nici să ridice bratele.” (Dumitru Bordeianu – „Marturisiri din mlastina disperarii”)
***
„Nu stiu ce a mai făcut Oprisan după ce m-am despărtit de el; stiu doar că a fost atât de torturat si chinuit la Pitesti si Gherla, că s-a îmbolnăvit de tuberculoză. M-am mai întâlnit cu Oprisan la Gherla, când lucram la ateliere. Îl salutam, cu un deosebit respect, dar nu mă puteam uita înochii lui. N-am avut niciodată tăria să mă duc să-i cer iertare.” (Dumitru Bordeianu – „Marturisiri din mlastina disperarii”)
***
„Eu am văzut cu ochii mei când Ţurcanu a sărit cu bocancii pe pieptul lui incontinuu aşa, dar nu întâmplător, ci minute în şir. Bogdanovici a murit strivit şi în bătai. Sau alţii, sau vă spun… Petrică Cojocaru sau nu mai vorbesc de Oprişan, nu mai vorbesc de Oprişan… Eu cred ca Oprişan nu avea nici măcar un centimetru pătrat din corp să nu fie vânăt. Nu cred, eu l-am văzut la baie dezbrăcat, şi toţi spuneau: “Uită-te bă la Oprişan!” „(Emil Sebeșan)
***
„Constantin (Costache) Oprişan – bărbat trecut de 30 de ani. Şeful Frăţiilor de Cruce pe ţară. Om de un caracter şi o cultură impresionantă. La Piteşti, Ţurcanu i-a pregătit cele mai groaznice torturi, distrugându-l fizic şi umilindu-l mai jos decât pământul. Spatele lui, de la ceafă până la călcâie, era numai cicatrice lângă cicatrice. Carnea toată i-a fost ruptă în fâşii. A reuşit Ţurcanu să-l „disciplineze” în sensul de a-i executa ordinele, dar n-a reuşit să-i întoarcă conştiinţa spre a-l face comunist convins, aşa cum i-a făcut pe alţii. Era prea puternic acest Costache Oprişan. În celulă era singurul care avea dreptul să stea întins pe pat. Era bolnav de tubercloză în ultima fază.” (Gheorghe Andreica – Masacrarea studentimii romane)
***
„Abia ne aşezasem pe preş, că presupusul de mine Ţurcanu (Sobolevschi) începe iar vorba:
– Noi suntem hotărâţi să distrugem pe toţi bandiţii, să distrugem Mişcarea Legionară. Hai bădie Costache (moldovenii obişnuiseră să spună la şefii legionari „bădie”), i se adresa iar lui Oprişan, cu acelaşi ton batjocoritor, dublat însă acum şi de ură, parcă, spune, din câte banditisme ai făcut tu, le-ai spus pe toate la anchetă?
– Da, tot, zise cel întrebat. Iarăşi: Ia auziţi, măi!, ca mai înainte şi sar o mulţime pe bietul om, îl imobilizează apucându-l de mâini şi de picioare, îl apleacă pe priciul din stânga uşii, îi trag pantalonii jos şi cu curelele ce le aveau, mai înguste şi mai late, încep să-i tragă nenumărat. Zbaterea e imposibilă şi ţipătul astupat de căluşul din gură, ca la Securitate. Numai gemetele ne măreau fiorul, căci noi, ceilalţi patru, priveam îngroziţi scena. Când s-au săturat, l-au lăsat.” (Ioan Muntean – la pas, prin „reeducarile” de la Pitesti, Gherla si Aiud)
***
„La urmă, când ne-au îngrozit cu bătaia, ne-au pus să ne batem şi noi, unul pe celălalt. L-au adus, rezemându-se de paturi, pe Gioga, să-l bată, mai bine zis să dea şi el în Costache Oprişan, în cel pe care îl stimase şi îl iubise ca pe un om superior din toate punctele de vedere. Bietul Costache devenise mijloc de verificare a desolidarizării tuturor celorlalţi de Mişcarea Legionară. Devenise numai o rană. Peste câteva luni, când aveam să ne reîntâlnim, încă se mai vedeau pe spate şi pe fese cicatricile liniare cauzate de loviturile de curea aplicate de ai săi. Dar el le-a spus celor care l-au întrebat şi nu fuseseră cu noi, ca să ştie cauza, că sunt urme de la Securitate [Ca sa acopere greselile colegilor de tortura n.n].” (Ioan Muntean – la pas, prin „reeducarile” de la Pitesti, Gherla si Aiud)
***
„Prin Camera 4 Spital trecusera deja mai multe serii de «reeducare». Pe Costache Oprisan l-au chinuit ca pe Hristos, saptamani de-a randul, obligandu-i pe toti cei care au fost candva in subordinea sa si care il divinizau, caci el chiar merita aceasta, sa-l bata, sa-l scuipe, sa-l chinuie si sa spuna minciuni despre el, sa se dezica, sa-si denigreze ideile si sa declare ca a fost un farsor. L-am vazut odata, cand ne-au scos la aer. Isi daduse camasa jos si spinarea lui toata era zebrata in forme regulate, cum ar fi fost jupuit de viu, ars cu foc sau cu bici, rastignit, stie Dumnezeu!” (Eugen Magirescu – „Moara dracilor”)
***
„Era intr-o stare fizica atat de proasta pentru ca fusese torturat in Pitesti vreme de trei ani. L-au batut peste piept, peste spate pana i-au distrus plamanii. Dar el se ruga toata ziua. El niciodata nu a spus ceva rau impotriva celor care l-au torturat, ci ne vorbea despre Iisus Hristos.” (Pr. Gheorge Calciu – Taina Dragostei, martirii neamului romanesc)
(www.fericiticeiprigoniti.net)
Geo
martie 26, 2011 @ 7:30 pm
Constantin Oprisan – chip de sfant bizantin!
…ceea ce ei au facut e mai presus de cuvinte. Pace!
Ana
martie 26, 2011 @ 9:10 pm
Istorie dureroasa
Am citit cartea lui [b]Dumitru Bordeianu[/b], dupa ce citisem [b]Intoarcere la Hristos[/b] a lui [b]Ioan Ianolide[/b]. Obisnuita cu rugaciunea din cartea lui Ioan Ianolide, ma gandeam de ce nu se roaga Dumitru Bordeanu. Si apoi am inteles: se demonizase.
E o carte istorie dureroasa a unei perioade prin care unii dintre noi au trecut, fara sa stie nimic:sad:. [b]E o carte cu multe invataturi, e o carte in care ne putem vedea si noi slabiciunile, e o carte care ne arata ca greutatile prin care trecem, nu sunt chiar greutati.[/b] Ce incercari demonice au avut ei, si ce incercari avem noi?
Dumnezeu sa ne lumineze
Radu Laura
februarie 7, 2012 @ 2:06 pm
Da, o istorie foarte puțin cunoscută din păcate. O istorie care ar trebui să ne motiveze în lupta cu toate ispitele de azi, pe noi cei care suntem totuși liberi și netorturați. O istorie care ar trebui să ne facă să spunem cu mândrie că suntem români și nu cu rușine sau dispreț. O istorie care, paradoxal, nu apare în niciun manual de istorie, deși filele ei au fost scrise cu sânge de martir. O istorie dureroasă care ar trebui să ne fie pildă vie mereu și pe care ar trebui să o povestim copiilor și nepoților. O istorie pe care mulți vor să o facă uitată, dar pe care trebuie să o purtăm mereu în suflet. Nu doar ca un omagiu adus martilor și istoriei, ci ca o datorie sfântă față de a noastră partie și-al nostru neam…