Credinta, familia si profesia: Trei, Doamne, si toti trei

Mai mereu, si mai ales la tinerete, viata duhovniceasca, viata sentimentala si cea profesionala, reprezinta cele trei transee care par mereu a avea de disputat intaietatea asupra timpului si felului nostru de a ne trai viata. Si adesea cadem victime pe cel putin unul dintre aceste planuri de existenta umana, datorita greselii cronicizate de a aborda neechilibrat viata. In realitatea cele trei planuri nu sunt menite sa ne puna in situatii imposibile, facandu-ne viata grea, ci sunt menite sa ne desavarseasca, sa ne faca frumosi in drum spre Dumnezeu.

La inceput, in rai,  omul experimenta doar viata duhovniceasca si cea de familie „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor pe potriva lui” (Fc. 2:18), insa la inaltimi mult mai mari decat cele de astazi. Abia mai tarziu, dupa caderea in pacat a protoparintilor nostri, a aparut si viata profesionala, ca un canon de indreptare spre restaurarea firii: „intru sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”. (Fc. 3:19)

Defapt viata duhovniceasca, viata de familie si cea profesionala reprezinta franghia pe care crestinul este menit sa calatoreasca inapoi spre Dumnezeu si spre viata vesnica. Depinde de noi insa, cat de trainic si sanatos impletim aceste trei fire de comuniune cu Dumnezeu si cu semenii.

Insa, asa cum spuneam la inceput, ramane intrebarea de capatai: de ce exista divergente intre cele trei planuri, divergente care aduc atatea necazuri? Pentru ca adesea abuzam de unul din ele in defavoarea celorlalte. Pentru ca nu le impletim armonios si mereu impreuna. De cele mai multe ori se face abuz de prea multa ravna acordata vietii de familie in detrimentul celei duhovnicesti. Gasim mai mereu ore de plimbare, de televizor, calculator si de alte activitati recreative impreuna cu familia, dar mai deloc timp pentru rugaciune, cugetare si participare la slujbele Bisericii.

Apoi se face abuz de ravna acordata prea mult vietii profesionale, in detrimentul celei duhovnicesti si de familie: ore suplimentarea prea multe, program de munca prelungit (voit sau nevoit). Drept urmare a oboselii cauzate de munca exagerata, incepem sa fim obsedati de grijile vietii, devenind lenesi si neravnitori la viata de familie si mai ales la cea duhovniceasca, care este izvorul tuturor bunatatilor. De la lenea duhovniceasca prelungita si grija exagerata pentru lumea aceasta, nu dureaza mult pana cadem in deznajdejde si necredinta.

Dar se intampla sa acordam si ravna prea mare vietii duhovnicesti, izoland-o de viata de familie si cea profesionala, si facand toata truda noastra zadarnica: cititul cartilor duhovnicesti cu nesat, fara insa a acorda atentia si dragostea cuvenite sotului (sotiei), copiilor si parintilor, sau participarea cu acrivie la slujbele Bisericii, dar lenevirea la locul de munca.

Insa, niciodata nu trebuie sa tratam in mod izolat aceste trei fire existentiale pentru ca vom gresi si vom schiopata pe unul dintre ele, dovedindu-ne netrebnici. Daca viata sentimentala imi inabusa viata duhovniceasca, atunci ceva nu este in regula. Daca viata profesionala imi inabusa viata de familie iarasi nu este bine. Daca viata duhovniceasca inabusa viata de familie si pe cea profesionala, gresim din nou. Inseamna ca intr-unul din pahare turnam prea multa ravna si stricam echilibrul balantei fata de Dumnezeu si fata de semeni.

Desigur, viata duhovniceasca este cea care trebuie sa guverneze atat in planul familiei cat si in cel profesional, insa lucrarea noastra trebuie sa fie legata si intre-patrunsa, nu izolata. Trebuie sa se vada atat in casa, cat si la servici ca intr-adevar credinta este roditoare, nu teorie nelucratoare, pentru ca in mod firesc viata duhovniceasca este cea care rasfrange Adevarul si frumusetea lui Hristos asupra vietii de familie si asupra vietii profesionale. Defapt viata duhovniceasca este liantul care ar trebui sa fie absorbit pana la saturatie, atat in viata de familie cat si in cea profesionala, pentru ca acest liant ne leaga in mod direct de Dumnezeu, in tot ceea ce facem si suntem.

Ca in fiecare aspect al vietii, atunci cand vine vorba de profesie, fiecare avem lasat in noi un talant de la Dumnezeu, pe care sa-l lucram si cu care sa ne castigam painea, dar nu numai painea de zi cu zi, ci mai ales bunavointa si iubirea aproapelui nostru. Poate ca esti atras de stiintele umaniste, poate ca excelezi in domeniul IT, sau poate ca te descurci foarte bine in domeniul tehnic. Vei sti mai devreme sau mai tarziu care este talantul tau cu care sa te descurci in viata, insa nu trebuie sa izolezi partea profesionala de partea duhovniceasca, ci sa le faci impreuna lucratoare si impreuna roditoare.

De ce este atat de necesara impreuna lucrare a planului duhovnicesc si de familie, cu cel profesional? Pentru ca nu ai sa stii cum sa lucrezi talantul in folosul tau si al aproapelui deopotriva. Pentru ca ai sa-ti folosesti talantul in mod distructiv, nu constructiv in mod deplin. Pentru ca din persoana creatoare, conform profesiei tale, ai sa te transformi doar in obiect, adica in piesa de uzura a angrenajului muncii. Fiecare profesie de pe lumea aceasta are si o latura creativa, oricat de mica si oricat de subtila ar fi. Aceasta latura creativa este una din multele fatete prin intermediul careia ne asemanam cu Dumnezeu „Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor”. Prin aceasta exprimare a creativitatii personale avem cinstea de a lasa amprenta divinului pe chipul materiei. Iar daca nu creem frumosul in activitatea profesionala, atunci nu facem decat sa slutim creatia, asa cum face si diavolul. Iar frumosul nu putem sa-l creem si nu putem sa-l daruim decat atunci cand impletim viata profesionala cu echilibrul si frumusetea vietii duhovnicesti.

In viata sentimentala, in viata de familie lucrurile sunt si mai evidente. Nu poti avea o familie frumoasa, cu intelegere trainica, daca nu o impletesti cu viata duhovniceasca, dar si cu cea profesionala in mod armonios. Orice familie trage ponoase daca nu impleteste funia vietii cum trebuie. Daca in viata de familie nu exista participare activa la tainele bisericii  si  la faptele credintei (milostenia si iertarea in mod special), atunci cu siguranta acea familie se indreapta spre falimentul familial, iar primele simtome ale acestui faliment sunt plictiseala prelugita fata de partenerul de viata si pierderea respectului reciproc. Doar Hristos Domnul este cel care revigoreaza, improspateaza si creste dragostea dintre soti, dar si dragostea dintre copii si parinti. Fara Hristos Domnul in mijlocul familiei, oamenii nu sunt decat triburi de interes alimentar-reproductiv, si nimic mai mult.

Deasemenea viata de familie are de suferit, atat timp cat nu este impletita armonios cu viata profesionala. Degeaba esti un bun inginer, degeaba esti un bun medic sau un excelent economist, daca prin aceasta neglijezi viata de familie. Cu atat mai rau este daca excelezi in viata profesioanala neglijand viata duhovniceasca.

Ca tineri, avem multe ambitii, dar tocmai focul propriei ambitii ne poate parli daca nu stim cum sa chibzuim ravna noastra cu dreapta socoteala pe cele trei planuri: duhovnicesc, sentimental si profesional. A fi un bun crestin, inseamna a fi intotdeauna un bun sot (sotie), un bun tata (mama), un bun coleg/salariat/patron si un bun enorias in acelasi timp, pe toate planurile. Un om duhovnicesc intotdeauna va sti ca viata liturgica este seva frumosului, esenta adevarului si parfumul vesniciei pe care la va rasfrange asupra vietii de familie si asupra vietii profesionale, aratand deplin si vadit porunca Mantuitorului: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”