Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

O trecere în revistă a scrierilor fondatorilor comunismului arată că teoria evoluţionismului, în special cea elaborată de Darwin, a fost extrem de importantă în dezvoltarea comunismului. Mulţi dintre arhitecţii comunismului, incluzând pe Stalin, Lenin, Marx şi Engels, au acceptat viziunea asupra lumii descrisă în Cartea Facerii, până când au aflat de Darwin şi de ceilalţi gânditori contemporani ai acestuia, ceea ce a condus în ultima instanță, la abandonarea viziunii biblice. Mai mult, darwinismul a fost decisiv şi pentru convertirea lor la comunism, precum şi pentru abordarea viziunii care i-a condus către filozofia bazată pe ateism. În plus, idea centrală a comunismului, a revoluţiei violente în care cei puternici îi domină pe cei mai slabi, a constituit o parte naturală inevitabilă în desfăşurarea istoriei, plecând de la conceptele şi concluziile darwiniste.

Karl Heinrich Marx (1818–1883)

Ca şi viziune, darwinismul a fost un factor decisiv nu numai în influenţarea dezvoltării nazismului, dar şi în apariţia comunismului şi a holocaustului comunist, care, după unele estimări, a suprimat vieţile a mai mult de o sută de milioane de persoane(1). Marx, alături de înaintaşii, asociaţii şi succesorii săi, a fost un doctrinar evoluţionist care a încercat să construiască o societate pe premise evoluţioniste. Există o bogată documentaţie a acestei afirmații şi puţini ar putea să o pună sub semnul întrebării(2).

Beate Wilder-Smith a sugerat că evoluţionismul este “placa centrală a doctrinei marxiste de azi. Naziştii au fost convinşi, după cum sunt astăzi comuniştii, că evoluţia a avut loc, că întreaga biologie a evoluat spontan ascendent şi astfel, elementele intermediare sau tipurile mai puţin evoluate are trebui în mod activ, eradicate. Ei credeau că selecţia naturală poate şi trebuie să fie ajutată continuu, de aceea măsurile politice instituite, de a eradica pe cei cu handicap, evreii şi negrii, pe care ei îi considerau subdezvoltaţii (subliniere în original)”(3).

Mulţi extremişti au fost activi înainte ca Darwin să îşi publice influenta sa lucrare “Originea Speciilor”, în 1859, dar cum credinţa religioasă exista de dinainte nu numai printre oamenii de ştiinţă, a fost foarte dificil pentru aceşti radicali să convingă masele pentru acceptarea ideologiei comuniste (sau a altor ideologii de stânga). În principal din aceste motive, naţiunile occidentale au blocat dezvoltarea celei mai radicale mişcări a secolului. Oricum, Darwin a deschis uşa marxismului prin furnizarea a ceea ce Marx a crezut că este un argument ştiinţific de a nega Creaţia şi, prin extensie, de a-L nega pe Dumnezeu(4).

Tăgăduirea lui Dumnezeu şi întâlnirea cu Darwin, l-au inspirat pe Marx în dezvoltarea viziunii sale asupra unei lumi fără Dumnezeu, cunoscută acum drept comunism. Şi asemenea altor darwinişti, Marx a subliniat caracterul ştiinţific al ideologiei sale comuniste şi ca atare, a elaborat o metodologie şi o perspectivă ştiinţifică(5). Bethell notează că Marx a admirat lucrarea lui Darwin, “nu pentru raţiuni economice, ci pentru că Universul lui Darwin era pur material şi explicarea lui nu mai implica nici o referire la nevăzut, la cauze nemateriale sau dincolo de el. În această accepţiune, Darwin şi Marx au fost adevăraţi camarazi...” (6)

Şi istoricul Hofstadter subliniază că cei mai mulţi dintre radicalii marxişti timpurii “s-au simţit ca acasă în atmosfera darwinistă. Pe rafturile librăriilor socialiste din Germania, numele Darwin şi Marx erau alăturate mereu.” El adaugă faptul că lucrările comuniste “care se revărsau de la Editura Kerr din Chicago (cea mai mare editura americană de cărţi comuniste), erau frecvent ornate cu citate cunoscute din Darwin, Huxley, Spencer şi Haeckel”.

Născut în 1818, Marx a fost botezat ca luteran în 1824, a urmat şcoala elementară luterană, a primit laude pentru primul său eseu pe teme morale şi religioase şi a fost evaluat de către profesorii săi ca fiind “expert moderat” în teologie (prima sa lucrare scrisă a fost despre “iubirea lui Hristos”) (8, 9, 10), până când a sosit timpul să întâlnească primele noţiuni ateiste şi materialiste, pe atunci dominante la Universitatea din Berlin. Marx a scris neobosit, până la moarte, publicând sute de cărţi, monografii şi articole. Lordul Isaia Berlin chiar a şi declarat că “nici un alt gânditor al secolului 19 nu a avut aşa o directă, deliberată şi puternică influenţă asupra maselor cum a avut Marx” (11).

Marx a văzut lumea vie în termeni darwinişti de luptă pentru supravieţuirea celui mai puternic, implicând triumful celui puternic şi subjugarea celui mai slab (12). Darwin susţinea că lupta pentru supravieţuire se întâlneşte la toate formele de viaţă. Pornind de la această idee, Marx a considerat că lupta majoră pentru existenţă apare la oameni sub forma claselor sociale. Barzun (13) a concluzionat că Marx şi-a considerat lucrarea ca o paralelă a celei lui Darwin şi că, “precum Darwin, Marx a crezut că a descoperit legea dezvoltării. El a privit istoria ca desfăşurându-se în etape, după cum darwiniştii au văzut straturile geologice şi formele succesive de viaţă. Atât Marx, cât şi Darwin, au făcut din luptă un mijloc de dezvoltare. Din nou, la Darwin valoarea se măsura supravieţuire și reproducere – un fapt absolut ce apare în timp şi care nesocoteşte în întregime calitatea morală sau estetică a produsului. La Marx, măsură valorii este munca depusă – un factor absolut ce apare în timp, care, deasemenea nesocoteşte utilitatea produsului. Ambii au tins să îngrădească şi să modifice absolutul în fata obiecţiilor”(14).

Marx i-a datorat mult lui Darwin pentru ideile sale centrale. În cuvintele lui Marx: “Lucrarea lui Darwin este foarte importantă şi îmi foloseşte ca bază pentru selecţia naturală din cadrul luptei de clasa din istorie... nu este numai o lovitură mortală adusă “teologiei” din cadrul ştiinţelor naturale, dar chiar înţelesul lor raţional este explicat empiric” (15). Marx a citit prima dată Originea Speciilor a lui Darwin la numai un an după publicare şi a fost foarte entuziasmat, recitind-o apoi, doi ani mai târziu (16)

El a participat la o serie de lecturi ale lui Thomas Huxley despre ideile lui Darwin şi “nu a vorbit despre nimic altceva, decât despre Darwin şi enorma semnificaţie a descoperirilor sale ştiinţifice” (17). Potrivit unui apropiat al său, Marx a fost deasemenea “... unul dintre primii care au sesizat profund semnificaţiile cercetărilor lui Darwin. Chiar şi înainte de 1859, anul publicării Originii Speciilor – şi printr-o remarcabilă coincidenţă, anul publicării Contribuţiilor la Critica Economiei Politice, a lui Marx, acesta a realizat importanta epocală a lui Darwin. Pentru Darwin... se pregătea o revoluţie similară celei pentru care Marx însuşi lucra... Marx a fost la curent cu orice nouă apariţie şi şi-a notat fiecare nouă descoperire, în special în domeniul ştiinţelor naturale...” (18). Berlin declară că după ce a devenit comunist, Marx a detestat cu patos “orice credinţă în căuşe supranaturale” (19). Stein a notat că “Marx însuşi a privit munca lui Darwin ca o confirmare din partea ştiinţelor naturii asupra viziunii sale...” (20).

Hyman i-a inclus pe Darwin şi Marx în rândul celor patru oameni consideraţi răspunzători pentru marea majoritate a evenimentelor secolului 20. (21) Potrivit lui Heyer, Marx a fost orbit de Darwin şi în mod cert, ideile lui Darwin au avut o influenţă majoră nu numai asupra lui şi a lui Engels, dar şi asupra lui Lenin şi Stalin. Mai mult, scrierile acestor oameni dezbăteau frecvent ideile lui Darwin (22). Marx şi Engels “au îmbrăţişat cu entuziasm “darwinismul, au fost la curent cu scrierile lui Darwin şi adesea corespondau între ei, dar şi cu alţii, despre reacţiile lor la concluziile lui Darwin (23, 24).Comuniştii au recunoscut importanţa lui Darwin asupra mişcării lor şi de aceea l-au aparat în mod viguros: “Mişcarea socialistă recunoaşte chiar de la începuturi darwinismul ca fiind un element important în accepţiunea sa asupra lumii. Când Darwin şi-a publicat Originea Speciilor în 1859, Karl Marx a trimis o scrisoare lui Frederick Engels în care spunea: “... aceasta este cartea care conţine bazele istoriei naturale pentru opinia noastră. Şi le suntem recunoscători tuturor acelor eminenţi cercetători ai secolului 19 care ne-au lăsat aşa un bogat patrimoniu de cunoştinţe, dar mai ales lui Charles Darwin pentru deschiderea căii noastre către o înţelegere evolutivă, dialectica a naturii” (25).

Proeminentul comunist Friedrich Lessner a concluzionat despre Capitalul şi Originea Speciilor, ca fiind cele două cele mai mari creaţii ştiinţifice ale secolului (26). Pentru cele aproximativ 140 de milioane de decese cauzate de comunism, influența darwinismului a fost doar în parte: “pentru Marx omul nu are “ființă”. Pentru că omul este propriul său creator şi va deveni în mod conştient propriul său creator în deplină libertate (independență) față de moralitate sau de legile naturii şi ale naturii lui Dumnezeu. Aici vedem de ce marxismul justifica sacrificiul nemilos de oameni care trăiesc astăzi, oameni care, în acest stadiu al istoriei, sunt parţial oameni” (27).

Halstead adăugă faptul că fundamentul teoretic al comunismului “... este materialismul dialectic care a fost expus cu mare claritate de Frederick Engels în Anti-Duhrung şi Dialectica Naturii. El a recunoscut marea importanță a contribuţiilor aduse de geologie în stabilirea faptului că au fost mişcări şi schimbări constante în natură, precum şi semnificativele demonstraţii ale lui Darwin cu aplicabilitate la lumea organică... Punctul crucial al întregului cadru teoretic, cu toate acestea, este în natura schimbărilor calitative. Aceasta a fost, deasemenea precizata de Engels în Dialectica Naturii, o dezvoltare în care schimbările calitative apar nu în mod gradual, ci rapid şi abrupt, luând forma saltului de la o stare la alta”... Aici este, deci, reţeta revoluţiei” (28).  Conner adăugă faptul că ideologia comunistă învaţă că “prin îmbrăţişarea darwinismului, clasă muncitoare îşi va consolida apărarea împotriva atacurilor reacţionare şi va pregăti calea pentru transformarea ordinii sociale” adică o revoluţie comunistă (29).

Friedrich Engels

Colaborator şi frecvent co-autor al lui Marx, Friedrich Engels, a fost crescut de un tată strict şi pietist credincios al Bibliei, dar Engels, deasemenea, a respins creştinismul, evident, parţial ca urmare a studiilor sale la Universitatea din Berlin (30). La mormântul lui Marx, Engels a declarat: “Exact aşa cum Darwin a descoperit legea evoluţiei în natura organică, aşa a descoperit Marx legea evoluţiei în istoria omenirii...” (31).

Himmelfarb a concluzionat, din studiul lui Darwin, că era mult adevăr în elogiul lui Engels la adresa lui Marx: “Ceea ce amândoi au celebrat a fost ritmul intern şi cursul vieţii, unul al vieţii naturii, celălalt al societăţii, precedate de legi fixe, netulburate de Voia lui Dumnezeu sau a omului. Nu există catastrofe în istorie, după cum nici în natură. Nu există acte inexplicabile, nici violări ale ordinii naturale. Dumnezeu era la fel de lipsit de putere, ca şi oamenii individuali, pentru ca să interfereze cu dialectica internă şi cu forţa de auto-reglare a dezvoltării” (32).

Şi alţii au avut, deasemenea o importanță decisivă în dezvoltarea mişcării comuniste. Unul dintre aceştia a fost şi Alexander Herzen (1812-1870), primul care a articulat noul radicalism în Rusia şi fiind în deplină armonie cu ideile lui Marx, a fost un pionier al chemării maselor la revoltă pentru dobândirea puterii comuniste. Teoria sa a fost o versiune rusească distinctă a socialismului bazat pe comuna ţărănească, care a furnizat bază ideologică primară pentru o mare parte a activităţii revoluţionare în Rusia, până în 1917.

Herzen a fost, deasemenea influenţat de evoluţionism: “Scrierile din universitate ale lui Herzen, vizează în primul rând teme precum devenirea biologică... Herzen afişează o bună cunoaştere a literaturii ştiinţifice serioase ale perioadei... în special lucrări care anunţau idea evoluţiei... (incluzând) scrierile lui Erasmus Darwin, bunicul lui Charles şi până la un punct, predecesorul său ideologic... El a fost la curent cu dezbaterea dintre adepţii lui Cuvier, care a susţinut caracterul imuabil al speciilor, şi Geoffroy-Saint-Hilaire, transformaționist sau evoluţionist; şi, bineînţeles, el a trecut de partea celui de-al doilea, din moment ce idea evoluţiei continue era necesară pentru a ilustra desfăşurarea progresivă a Absolutului. Pe scurt, formarea ştiinţifică a lui Herzen constă, în esenţă, în materia primă pentru biologia filozofiei naturale.”

 

Vladimir Lenin

Lenin a fost, deasemenea influenţat semnificativ de Darwinism şi a acțiunat în concordanţă cu filozofia “puţini dar buni”, o redeclarare a selecţiei naturale (34).El a fost crescut de părinţi credincioşi, devotaţi Bibliei, din clasa de mijloc (35). Apoi, în jurul anului 1892, a descoperit lucrările lui Darwin şi Marx, iar viaţa sa a fost schimbată pentru totdeauna (36). Pentru Lenin, un catalizator în adopţia marxismului, l-a constituit faptul că sistemul rusesc educaţional, în mod injust i-a anulat, cu un an de graţie, dreptul de proprietate al tatălui său, ceea ce a aruncat familia într-o criză. În decursul unui an, tatăl său a murit, lăsându-l pe Lenin devastat, la vârsta de 16 ani (37).Lenin l-a admirat profund pe tatăl său – un om harnic, religios şi inteligent. Kister adăugă: “Singura piesă de artă din biroul lui Lenin era o statuetă kitsch reprezentând o maimuţă stând pe un teanc de cărţi – inclusiv Originea Speciilor - şi contemplând un craniu uman. Acest comentariu în ipsos al viziunii lui Darwin asupra omului, a rămas mereu în ochii lui Lenin în timpul lucrului la birou, aprobând planuri sau semnând garanţii. Maimuţa şi craniul erau un simbol al convingerilor sale, credinţa darwinistă că omul este o brută, lumea o junglă şi vieţile indivizilor sunt irelevante. Lenin, probabil, nu a fost un om instinctiv vicios, dar cu siguranţă a ordonat un mare număr de măsuri vicioase. Poate că maimuţa şi craniul au fost invocate pentru a-i reaminti faptul că, în lume, conform lui Darwin, brutalitatea omului faţă de om este inevitabilă. În lupta sa de a crea “paradisul muncitorilor” prin mijloace ştiinţifice, el a ordonat multe decese. Maimuţa şi craniul poate că l-au ajutat să înăbuşe orice urmă de bunătate sau impuls uman ce mai rămăsese în urma unei copilării sănătoase (38).

Joseph Stalin (1879–1953)

Dictatorul sovietic Joseph Stalin (născut Joseph Djugashvili), a ucis aproximativ 60 de milioane de oameni (39). Ca şi Darwin, a fost iniţial un student la teologie şi, de asemenea ca şi Darwin, evoluţionismul a fost important în transformarea sa dintr-un creştin practicant, într-un ateu comunist (40, 41). Yaroslavsky a notat că, încă de pe când era un student ecleziast, Stalin a “început să citească pe Darwin şi să devină ateu” (42).

Stalin a devenit un “avid Darwinist, a abandonat credinţa în Dumnezeu şi a început să spună colegilor săi seminarişti că oamenii descind din maimuţă şi nu din Adam”. Yaroslavsky notează că “nu numai cu Darwin devenise familiar tânărul Stalin la şcoală ecleziastica Gori, ci şi cu ideile lui Marx” (43).

Miller adăugă faptul că Stalin a avut o memorie extraordinară şi a învăţat cu foarte mare uşurinţă, astfel că monahii care îi predau, au concluzionat că el ar fi putut “deveni un remarcabil preot al Bisericii Ortodoxe Ruse. Dar în 5 ani la seminar, el devenise interesat de mişcarea naţionalistă din provincia sa natală, de teoriile lui Darwin şi de scrierile lui Victor Hugo despre Revoluţia Franceză. Ca şi naţionalist, el a fost anti-țarist şi a devenit membru al unei societăţi secrete” (44).Rezultatul a fost că “brutala să copilărie şi viziunea asupra lumii dobândită în copilărie, întărită de citirea lui Darwin, l-au convins că mila şi indurarea erau atribute slabe şi stupide. Astfel a putut să ucidă, cu un sadism de care şi Hitler ar fi fost invidios - şi chiar în număr mai mare decât a făcut-o Hitler” (45).

Koster a adăugat că Stalin a omorât oameni din două mari motive: “...deoarece reprezentau o ameninţare personală pentru el sau pentru că erau o ameninţare pentru progres – ceea ce în termeni marxiști-darwiniști însemna un fel de evoluţie către un paradis pământesc de un tip nemaiîntâlnit” (46). Importanța ideilor lui Darwin este subliniată de Parkadze, un prieten din copilărie la lui Stalin: “Fiind tineri, aveam o pasională sete de cunoaştere. Astfel că, pentru a trezi la realitate minţile colegilor noştrii seminarişti, de a le desfiinţa mitul creării lumii în şase zile, noi trebuia să ne familiarizăm cu originea geologică şi vârsta pământului, pentru a putea fi capabili să demonstrăm cu argumente ceea ce susţineam; trebuia să ne familiarizăm cu învăţăturile lui Darwin.

Am fost ajutaţi de Antichitatea Omului a lui Lyell şi de Descendența Omului, a lui Darwin, ultima în traducerea editată de Sechenov. Tovarăşul Stalin a citit lucrarea ştiinţifică a lui Sechenov cu mare interes. Treptat am început studiul dezvoltării claselor sociale, ceea ce ne-a condus la scrierile lui Marx, Engels şi Lenin. În acele zile, citirea literaturii marxiste era pedepsită ca propagandă revoluţionară. Efectele au fost resimţite în mod deosebit în seminar, unde doar numele lui Darwin era întotdeauna menţionat cu injurii... Tovarăşul Stalin ne-a adus aceste cărţi. Primul lucru pe care ar trebui să îl facem, a spus, e să devenim atei. Mulţi dintre noi începuseră să îşi însuşească o perspectivă materialistă şi să ignore subiectele teologice. Lecturile noastre din diversele domenii ale ştiinţei, nu numai că ne-au ajutat să scăpăm de bigoţii şi minţile înguste ale seminarului, dar ne-au pregătit, deasemenea pentru primirea ideilor marxiste. Fiecare carte pe care o citeam, indiferent dacă era de arheologie, geologie, astronomie sau civilizaţii primitive, ne-a confirmat adevărul marxismului” (47). Ca rezultat al influenţării lui Lenin, Stalin sau alţi lideri sovietici, Darwin a devenit un “erou intelectual în Uniunea Sovietică. Există un splendid muzeu Darwin în Moscova şi autorităţile sovietice au imprimat o medalie specială cu Darwin, în onoarea centenarului Originii Speciilor”(48).

Opoziţia lui Marx faţă de religie

Acceptarea darwinismului şi respingerea religiei au fost decisive pentru noua mişcare comunistă. Când Marx a abandonat credinţa creştină şi a devenit ateist, a stabilit că religia a fost un instrument al bogaţilor pentru a subjuga pe săraci. El a denunţat public religia, numind-o “opiul popoarelor” şi în aproape toate naţiunile unde comunismul şi-a asumat puterea, bisericile au fost, dacă nu abolite întru totul, sigur neutralizate în efect (49).

Opiul este un medicament care înlătura durerea şi Marx, a caracterizat religia că având acelaşi efect, adică a fost folosită pentru restabilirea păcii celor oprimaţi, deoarece a propovăduit pacea, nonviolența, iubirea aproapelui. Rezultatul a fost că i-a făcut să se simtă mai bine, dar nu le-a rezolvat problema.

Marx a simţit că religia nu este numai o iluzie: ea a avut o funcţie socială vătămătoare şi anume să distragă atenţia opresaţilor de la adevărata cauză a opresiunii lor şi să împiedice oamenii să vadă aspra realitate a existenţei lor. Câte vreme muncitorii şi împilaţii credeau că răbdarea lor, morală şi suferinţa le va aduce libertatea şi fericirea în rai, ei permiteau să fie asupriţi. Marx a concluzionat că muncitorii şi-ar schimba percepţia asupra realităţii numai dacă ar înţelege că nu există Dumnezeu, nici viaţă după moarte şi nici vreun alt motiv întemeiat pentru care să nu aibă ceea ce îşi doresc acum, chiar dacă va trebui să ia de la alţii. Soluţia, a argumentat Marx, a fost să abolească religia, care astfel ar permite săracilor să se revolte în mod direct împotriva “opresorilor” (latifundiarilor, bogaţilor, antreprenorilor, etc) şi să le ia averile, astfel că săracii să se bucure de bogăţii şi împliniri în această lume. În plus, din moment ce “bogaţii şi puternicii nu le vor da de bunăvoie, masele vor trebui să le confişte cu forţa (50). Eidelberg a notat că “eshatologia lui Marx, filozofia sa materialistă asupra istoriei, este, în toate scopurile practice, o doctrină a unei revoluţii permanente, o doctrină ce nu poate crea decât violenţă, teroare şi tiranie periodică” (51).

De aceea, Marx a hotărât că “abolirea religiei” este o premisă pentru obţinerea adevăratei fericiri a oamenilor (52). În consecinţă, o importantă piatra de temelie a comunismului a fost să se elimine opiumul (religia) de la oameni şi să fie convinşi că ei trebuie să mănânce, să bea şi să fie fericiţi acum, pentru că mâine ar putea muri (şi pentru a avea ce să mănânce şi să bea, trebuie să fure de la bogaţi şi de la cei de succes). Marx a subliniat faptul că în filozofia darwinistă, în afară de plăceri personale în acum şi aici, viaţa pe termen lung nu oferă altceva, nu are scop sau semnificaţie, deoarece suntem accidente ale naturii care, după toate probabilităţile, nu vor mai avea loc pe Pământ (53).

Cu toate acestea un factor foarte important nu a fost reprezentat în mod adecvat în nerealista (deşi idealistă) viziune asupra lumii a lui Marx . Acesta a fost faptul că, după cum şi Biblia subliniază, lucrătorii sunt vrednici de plata lor. Demararea unei afaceri, de obicei, atrage după sine o cantitate enormă de risc şi solicită o muncă asiduă, de multe ore, depusă de către persoane care adesea deţin şi un mare talent în a călăuzi afacerea către succes. Multe noi afaceri eşuează – maxim 1 din 5 reușește – şi succesul este, în marea majoritate, unul moderat.

Pe de altă parte pot apărea recompense enorme dacă o afacere reuşeşte. Recompensele nu includ numai bogăţia şi prestigiul, dar şi satisfacţia realizării şi construirii unei afaceri de succes. Răsplata trebuie să fie mare pentru ca oamenii să îşi asume riscurile implicate. Mulţi dintre cei care eşuează în afaceri, de multe ori pierd tot ceea ce au. Din aceste motive, ca teorie economică, comunismul a fost sortit eşecului.

Pentru a se asigura că îşi menţine puterea, comunismul trebuia să îndoctrineze populaţia împotriva religiei, în special a Creştinismului, a religiei Iudaice şi Islamice, care pun accent pe faptul că deposedarea oamenilor de bunurile lor, fără compensarea datorată, este greşită, precum şi că a omora pe cineva pentru a-i lua averea este un păcat greu. Mai mult, aceleaşi religii subliniază că, în timp ce trebuie să trăim în dreptate şi pentru ceea ce este drept, justiţia nu este garantată în această lume (dar Dumnezeu a promis răsplata în viaţa de apoi, pentru cei care urmăresc dreptatea).

Culminant în dezvoltarea teoretizării lui Marx, ca şi a multor adepţi ai săi, a fost respingerea Creştinismului şi a valorilor sale morale şi întoarcerea către o viziune agnostică/ateistă a lumii. Scripturile ne învaţă că trebuie să ne preocupe grija, şi compasiunea pentru săraci, văduve, orfani, deformaţi sau proscrişi social, chiar şi infractori şi, deasemenea subliniază că vrednic este lucrătorul de plată sa, condamnând crima (chiar dacă este urmare a unei revoluţii sociale – căci cine ridică sabia, de sabie va pieri, Apocalipsa 13:10). Creştinismul, în general, a fost o forţă care a stat împotriva privării oamenilor de roadele muncii lor.

Rezultatele idealiste atee ale lui Marx, au devenit acum, în mod tragic, foarte evidente. Idealul comunist în care “fiecare ia potrivit nevoilor sale, iar fiecare dă, în funcţie de abilităţile sale”, a devenit adesea “fiecare ia tot ce poate şi da înapoi cât mai puţin posibil”. Rezultatul a fost falimentul economic al majorităţii ţărilor comuniste.

În ultima decadă, am fost martorii colapsului regimurilor comuniste şi înlocuirea lor cu forme de guvernământ socialiste sau capitaliste (Cuba şi China au acum guverne socialiste, China a instituit reforme majore capitaliste, străduindu-se să coexiste cu capitalismul, iar Coreea de Nord se mişcă rapid către o guvernare socialistă). Calitatea societăţii este determinată de valoarea liderilor săi. Cei mai calificaţi oameni ar trebui să conducă şcolile, fabricile şi guvernele societăţii. Sărăcia economică a Rusiei şi a marii părţi din Europa de Est (datorită complexităţii a mai multor factori), atestă în mod elocvent, eşecul comunismului.

De ce comunismul este ateist şi de ce a produs un holocaust

Marx (1818-1883) a fost influenţat considerabil de conceptul dialectic al lui Hegel. George Hegel (1770-1831) a susţinut că religia, ştiinţa, istoria şi “aproape orice altceva” evoluează către o stare superioară pe măsură ce timpul progresează (54).

Se întâmplă aceasta datorită unui proces numit dialectică, în cadrul căruia, o teză (o idee) se confruntă în cele din urmă cu o antiteză (o idee opusă), producând o sinteză sau un amestec al celor mai bune idei vechi şi noi. Marx a stabilit ca teză capitalismul şi proletariatul organizat ca fiind antiteza. În esenţă, conflictul central în capitalism a fost între cei care controlau mijloacele de producţie (proprietarii, clasa bogată sau burghezia) şi cei care desfăşurau efectiv munca fizică (muncitorii sau proletariatul). Idea centrală a lui Marx că fost că sinteza (comunismul) reiese din luptă între proletariat şi burghezie. Aceasta este ilustrată de faimoasa fraza a lui Marx “muncitori din toată lumea uniţi-vă şi alungaţi-i pe asupritori”. Marx a concluzionat faptul că masele (muncitorii – cei care muncesc în fabrici sau ferme) vor lupta cu antreprenorii, bogaţii şi proprietarii de afaceri. Şi din moment ce erau mai mulţi muncitori decât proprietari, Marx a crezut că în cele din urmă, muncitorii vor înlătura întreprinzătorii, printr-o revoluţie violentă, confiscându-le fabricile şi averile. Rezultatul va fi fost o dictatură a proletariatului. A considerat că proprietatea privată va fi abolita şi muncitorii îşi vor deţine țara colectiv, incluzând fermele şi mijloacele de producţie.

Toţi muncitorii ar împărţi în mod egal roadele muncii lor, construind o societate fără clase, în care fiecare câştigă o sumă egală de bani. Această filozofie evident că a atras milioane de oameni, în special pe cei săraci, împilaţi şi pe mulţi din clasa de mijloc care se îngrijeau de săraci. Revoluţia comunistă a dus la confiscarea bunurilor claselor de proprietari, bogaţi, industriaşi şi alţii. Însuşirea frauduloasă a pământului şi averilor celor bogaţi, a generat o rezistenţă pe scară largă.

Mulţi dintre aceşti oameni şi-au construit bogăţia prin muncă şi decizii abile, nefiind dispuşi să renunţe la ceea ce în multe cazuri a însemnat ani grei de muncă. A rezultat o baie de sânge, înghiţind vieţile a sute de milioane de oameni. Printre ei, unii dintre cei mai capabili, talentaţi şi inteligenţi industriaşi, antreprenori şi intelectuali – forţa motrice a unei naţiuni. Muncitorii au fost puşi să conducă companii şi fabrici conduse odinioară de ceea ce Marx a numit burghezie; mulţi dintre aceştia însă nu deţineau abilităţile şi calităţile necesare acestor afaceri. Ca urmare, produse inferioare calitativ, productivitate scăzută şi incredibile cantităţi de deşeuri au constituit în lumea comunistă, o regulă pentru generaţii întregi.

După cum notează Jorafsky, oricât de aspru ar putea istoria să judece marxismul, adevărul este că teoria lui Marx a unificat darwinismul şi revoluţia intrinsec şi inseparabil: ”... un istoric cu greu ar putea nega faptul că afirmaţia lui Marx de a ghida ştiinţific pe cei ce ar transforma societatea, a fost unul dintre motivele principale ale enormei influenţe pe care a avut-o doctrina să“ (56).

Comunismul chinez. Mao Tse Tung (1893–1976)

Darwinismul a fost, deasemenea, şi în revoluţia din China un factor decisiv: “Mao Tse-Dung l-a considerat pe Darwin, după cum a fost prezentat de darwiniştii germani, drept fundament al socialismului ştiinţific chinez (57). “Politicile lui Mao au condus la uciderea a mai mult de 80 de milioane de oameni. Măsura aplicării darwinismului este arătată de Kenneth Hsu. Când a fost student în China, în anii ’40, trebuiau să îşi fortifice trupurile şi pentru o oră înaintea micului dejun lectorul le ţinea un discurs: “trebuie să ne oţelim voinţa de a lupta pentru existenţă, ne spunea. Cel slab va pieri; numai cel tare va supravieţui” (58).

Hsu a adăugat că erau învăţaţi să dobândească putere prin ură. El subliniază ironia faptului că “în acelaşi timp, de partea cealaltă a frontului, un tânăr german a ascultat politicile lui Goebbels şi a fost înrolat în Hitler Jugend. Potrivit ambilor noştri profesori, unul sau altul dintre noi, ar fi trebuit să triumfe, totuşi nu ar fi surprinzător pentru mama mea să constate că noi acum suntem colegi, vecini şi prieteni. Deşi amândoi am supravieţuit războiului, am fost victimele unei ideologii sociale pline de cruzime, care presupune competiţia dintre indivizi, clase, naţiuni său rase ca fiind o condiţie naturală a vieţii şi astfel, este natural pentru superior să îl deposedeze pe inferior. Pentru ultimul secol şi chiar mai mult, aceasta ideologie a fost predată ca fiind o lege naturală a ştiinţei, mecanismul evoluţiei care a fost formulat foarte puternic de Charles Darwin în 1859, în Originea Speciilor... Trei decenii au trecut de când am fost introdus în curtea şcolii să îl aud pe rector cum contrazice înţelepciunea familiei mele cu afirmaţiile sale darwiniste pline de superioritate” (59).

Hsu conchide că din perspectivă a ceea ce s-a întâmplat în război şi de atunci încoace (şi ce s-ar mai putea întâmpla în viitor), “trebuie să mă întreb ce soi de fitness este demonstrat de acest fel de lupte. Ca om de ştiinţă, trebuie să examinez în mod deosebit, validitatea ştiinţifică a unei noţiuni care poate crea atât de mult prejudiciu” (60, 58).

Importanța darwinismului, constată Hsu, a fost indicată de experienţa unei excursii în China a lui Theo Sumner împreună cu Cancelarul German Helmut Schmit. Theo a fost uimit să îl audă personal pe Mao Tse-Dung despre cât datorează Mao darwinismului şi în special omului care l-a inspirat pe Hitler, darwinistul Ernst Haeckel (61). Hsu a concluzionat că Mao a fost convins, că fără continua presiune a selecţiei naturale, umanitatea ar degenera. Această idee l-a inspirat pe Mao să susţină “revoluţia neîncetată care mi-a adus țara în pragul ruinei”.

Rezumat

În minţile lui Hitler, Stalin şi Mao, să tratezi oamenii ca pe animale, nu era ceva greşit, deoarece ei credeau că Darwin a demonstrat că oamenii nu erau creaţia lui Dumnezeu, şi de fapt, descind din simple organisme mono-celulare. Toţi trei au considerat că a fost moral să elimine pe cei care nu se potrivesc sau să-i înghesuie ca pe o turmă de vite în vagoane de marfă, înspre lagăre de concentrare şi gulaguri, dacă prin aceasta, filozofia darwinistă îşi atinge scopul (62).

Ideile darwiniste au jucat un rol decisiv în dezvoltarea şi răspândirea comunismului. Este dificil să concluzionăm dacă comunismul ar fi “înflorit” după cum a făcut-o, dacă Darwin nu şi-ar fi dezvoltat a sa teorie a evoluţiei. Este foarte limpede că dacă Marx, Lenin, Engels, Stalin şi Mao ar fi continuat să îmbrăţişeze viziunea iudeo-creştină asupra lumii şi nu ar fi devenit darwinişti, teoria comunistă şi revoluţiile pe care le-a inspirat nu s-ar fi răspândit niciodată în atât de multe ţări precum s-a întâmplat.

Atunci înseamnă că, după toate probabilităţile, holocaustul produs de comunism (care a rezultat în moartea a peste 100 de milioane de oameni) nu ar fi apărut niciodată.

După spusele câştigătorului Premiului Nobel – Alexander Soljeniţîn:

“... dacă mi s-ar cere azi să formulez cât mai concis posibil cauza principală a dezastruoasei revoluţii care a înghiţit mai mult de 60 de milioane de ruşi, nu aş putea-o face mai precis decât să repet: omul L-a uitat pe Dumnezeu; de aceea s-au întâmplat toate acestea.” (63)

Cu recunoştinţă

Doresc să mulţumesc domnului dr. Bert Thompson, domnului dr. Wayne Frair, lui Clifford Lillo și lui John Woodmorappe pentru comentariile lor la primele versiuni ale acestui articol.

De Jerry Bergman
Sursa: Creation.com | The Darwinian foundation of communism
Traducere: Nicoleta Ștefan

Referinţe şi note

  1. Courtois, S., Werth, N., Panne, J-L., Paczkowski, A., Bartosek, K. and Margolin, J-L., The Black Book of Communism; Crimes, Terror, Repression, Harvard University Press, Cambridge, p. 4, 1999.

  2. Morris, H., That Their Words May be Used Against Them, Master Books, Forrest, p. 417, 1997.

  3. Wilder-Smith, B., The Day Năzi Germany Died, Master Books, San Diego, p. 27, 1982.

  4. Perloff, J., Tornado în a Junkyard, Refuge Books, Arlington, p. 244, 1999. 

  5. Kolman, E., Marx and Darwin, The Labour Monthly 13(11):702-705, p. 705, 1931.

  6. Bethell, T., Burning Darwin to save Marx, Harpers Magazine, p. 37, December 1978.

  7. Hofstadter, R., Social Darwinism în American Thought, George Braziller Inc., New York, p. 115, 1959.

  8. Berlin, I., Karl Marx: Hâş Life and Environment, Oxford University Press, New York, p. 31, 1959.

  9. Koster, J., The Atheist Syndrome, Wolgemuth and Hyatt, Brentwood, pp. 162, 164, 1989.

  10. Wurmbrand, R., Marx and Satan, Crossway Books, Westchester, p. 11, 1987.

  11. Berlin, Ref. 8, p. 1.

  12. Pannekoek, A., Marxism and Darwinism, Charles A Kerr, Chicago, 1912.

  13. Barzun, J., Darwin, Marx, Wagner: Critique of a Heritage, 2nd Edition, Doubleday, Garden City, New York, p. 8, 1958.

  14. Barzun, Ref. 13, p. 170.

  15. Zirkle, C., Evolution, Marxian Biology, and the Social Scene, University of Philadelphia Press, Philadelphia, pp. 85-87, p. 86, 1959.

  16. Colp, R., Jr., The contracts between Karl Marx and Charles Darwin, J. History of Ideas 35(2):329-338; p. 329, 1972.

  17. Colp, Ref. 16, pp. 329-330.

  18. Lessner, F., A workers reminiscences of Karl Marx; în: Reminscences of Marx and Engels, Foreign Languages Pub. House, Moscow, p. 106, 1968.

  19. Berlin, Ref. 8, p. 30.

  20. Stein, G.J., Biological science and the roots of Nazism, American Scientist, 76:50-58, p. 52, 1988.

  21. Hyman, S.E., The Tangled Bank: Darwin, Marx, Frazer & Freud aş Imaginative Writers, Grosset and Dunlap, New York, 1966.

  22. Heyer, P., Marx and Darwin: A Related Legacy on Man, Nature and Society, Ph.D. Dissertation, Rutgers University, 1975.

  23. Conner, C., Evolution vs. Creaţionism: în defense of scientific thinking, Internaţional Socialist Review (monthly magazine supplement to the Militant), p. 4, November 1980.

  24. Torr, D. (Ed.), Karl Marx and Friedrich Engels: Correspondence 1846-1895, Internaţional Publishers, New York, 1934

  25. Conner, Ref. 23, pp. 12, 18.

  26. Lessner, Ref. 18, p. 109.

  27. Eidelberg, P., Karl Marx and the declaration of independence: the meaning of Marxism, Intercollegiate Review 20:3-11, p. 10, 1984.

  28. Halstead, L.B., Popper: good philosophy, bad science, New Scientist, pp. 216-217, 17 July 1980.

  29. Connor, Ref. 23, p. 12.

  30. Koster, Ref. 9, p. 164.

  31. Treadgold, D., Twentieth Century Russia, Rând McNally, Chicago, p. 50, 1972.

  32. Himmelfarb, G., Darwin and the Darwinian Revolution, W.W. Norton, New York, pp. 422-423,1959.

  33. Malia, M., Alexander Herzen and the Birth of Russian Socialism, Harvard University Press, p. 91, 1961. Reprinted, Grossett and Dunlap, New York, 1971.

  34. Schwartz, F., The Three Faces of Revolution, The Capitol Hill Press, Falls Church, p. 30, 1972.

  35. Miller, W., Roberts, H. and Shulman, M., The Meaning of Communism, Silver Burdett, Morristown, p. 33, 1963.

  36. Miller et al., Ref. 35, p. 36.

  37. Koster, Ref. 9, p. 174.

  38. Koster, Ref. 9, p. 174.

  39. Antonov-Ovesyenko, A., The Time of Stalin: Portrait of a Tyranny, Harper and Row, New York, 1981.

  40. Koster, Ref. 9, p. 176.

  41. Humber, P.G., Stalin’s brutal faith, Impact, October 1987.

  42. Yaroslavsky, E., Landmarks în the Life of Stalin, Foreign Languages Publishing House, Moscow, pp. 8-9, 1940.

  43. Yaroslavsky, Ref. 42, p. 9

  44. Miller et al., Ref. 35, p. 77.

  45. Koster, Ref. 9, p. 177.

  46. Koster, Ref. 9, p. 178.

  47. Yaroslavsky, Ref. 42, pp. 12-13.

  48. Huxley, J. and Kittlewell, H.B.D., Charles Darwin and Hâş World, Viking Press, New York, p. 80, 1965.

  49. Marx, K., A Contribution to the Critique of Hagel’s Philosophy of Right, p. 57, 1844. Reprinted în Early Political Writings (edited and translated by Joseph O’Malley), Cambridge University Press, 1994.

  50. Macrone, M., Eureka! 81 Key Ideas Explained, Barnes and Noble, New York, p. 216, 1995.

  51. Eidelberg, Ref. 27, p. 10.

  52. Marx, Ref. 49, p. 58.

  53. Gould, S.J., Wonderful Life: Burgess Shale and the Nature of History, W.W. Norton, New York, p. 233, 1989.

  54. Macrone, Ref. 50, p. 52.

  55. Macrone, Ref. 50, p. 51.

  56. Joravfsky, D., Soviet Marxism and Natural Science, Routledge and Kegan Paul, London, p. 4, 1961.

  57. Stein, Ref. 20, p. 52; Ruse, M., Biology and values: a fresh look; în: Marcus et al., Logic, Methodology, and Philosophy of Science, Elsevier Science Publications B.V., p. 460, 1986.

  58. Hsü, K.J., The Great Dying: Cosmic Catastrophe, Dinosaurs and the Theory of Evolution, Brace Jovanovich, Harcourt, p. 1, 1986.

  59. Hsü, Ref. 58, pp. 1-2.

  60. Hsü, Ref. 58, p. 2.

  61. Hsü, Ref. 58, p. 13

  62. Perloff, Ref. 4, p.225.

  63. Quoted în Ericson, E., Solzhenitsyn: voice from the Gulag, Eternity, pp. 21-24, October 1985.

 

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești