Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Dumnezeu este mai presus de spaţiu, întrucât spaţiul mărgineşte. Dar în acelaşti timp e prezent în tot spaţiul, fără ca părţile spaţiului să înscrie în EL părţi corespunzătoare. El e mai presus de acestea, căci e mai presus de orice sistem de referinţe, ca supraexistent sau apofatic. Dar e în toate în mod neaşteptat şi netemporal, căci toate îşi primesc existenţa prin El.

Aşa cum timpul e dat pentru libertatea subiectelor create, aşe e dat şi spaţiul pentru libertatea lor de a se apropia sau depărta, dau de a rămâne la distanţele la care sunt între ele. E dat un timp şi un spaţiu, pentru a întreţine "dorul" sau "dorinţa" între ele, însă pentru a le da şi putinţa de a se depărta când nu se iubesc.

Înţelegerea spaţiului dintr-o perspectivă pur individualistă este imposibilă. E drept că fiecare persoană umană se consideră oarecum un centru al spaţiului, dar pe de altă parte gravitează spre celelalte persoane, realizând un echilibru între sine, ca şi centru al spaţiului, şi celelalte persoane, ca şi centre ale aceluiaşi spaţiu. O persoană umană singură n-ar avea nevoie de spaţiu şi s-ar simţi străină în el, sau l-ar considera ireal.

Corespunzător cu aceasta, când spunem că Dumnezeu a conceput şi a creat spaţiul, trebuie să avem în vedere pe Dumnezeu în Treime. Într-un Dumnezeu unipersonal n-ar exista un temei suficient pentru crearea spaţiului. Spaţiul e strâns legat de comuniunea interpersonală. Spaţiul îşi capătă şi-şi menţine o realitate mai sigură când îl refer nu numai la mine, ci şi la alte persoane, când pot spune şi trebuie să spun: de la mine până la cutare e atâta distanţă. Spaţiul e o relaţie interpersonală ca şi timpul. El ne distinge şi ne uneşte şi indică perspectiva unei mai mari apropieri. Astfel spaţiul se dovedeşte o realitate existenţială. El nu e o teorie sau o formă a intuiţiei, cum nu e nici timpul (Kant).

Spaţiul depinde şi de celălalt eu, sau depăşirea distanţei depinde şi de el, cum depinde şi de depăşirea duratei temporale de realizarea iubirii cu el. Căci dacă numai eu vreau să merg spre el, iar el fuge, distanţa persisită. Dar persistă pentru că ştiu de el.

Spaţiul poate fi astfel o realitate chinuitoare - dacă e folosit pentru evitarea comuniunii, şi o realitate pozitivă - când serveşte ca mediu de manifestare a unei comuniuni, care nu se confundă. Ca şi de timp, tot aşa şi de spaţiu se poate face un uz ambiguu, dar totdeauna ca de o formă a relaţiei. Spaţiul dă posibilitatea retragerii unui om din faţa altuia şi a apropierii lui de acela. Spaţiul e dat ca un interval, dar şi ca o legătură între om şi om, ca şi timpul. Putem conserva şi mări acest interval, dar îl putem şi reduce şi copleşi cu totul, cum putem face şi cu intervalul timpului.

Dar spaţiul, ca realitate pentru lume, e dat pentru ca să fie depăşit prin realizarea unei comuniuni perfecte între noi şi Dumnezeu şi între noi înşine, după asemănarea Sfintei Treimi. Astfel spaţiul îşi are originea şi sfârşitul în Sfânta Treime, ca şi timpul.

Este paradoxal că, pe măsură ce cineva are mai mult timp pentru alţii, cu atât învinge mai mult timpul şi totodată şi spaţiul. Durata se învinge prin spirit. Şi o dată ce e învinsă durata, e învins şi spaţiul prin spirit.

Căutând să învingem timpul în mod exterior prin viteză, rămânem închişi în el, rămânem în durata goală de comuniune. Chiar dacă clipele duratei sunt parcurse repede, planul duratei nu poate fi depăşit. Dacă terminăm repede drumul spre ţinta propusă, găsim mereu alte ţinte, sau rămânem în durata chinuitoare a singurătăţii. Viteza exterioară ne poate duce repede la cineva, dar dacă n-am învins distanţa interioară, lunecăm repede pe lângă persoana la care am ajuns.

Timpul şi spaţiul ne sunt date ca drum inevitabil spre eternitatea şi infinitatea vieţii în Dumnezeu şi deci nu ne putem dispensa de ele ca daruri ale lui Dumnezeu.

În general în relaţia iubitoare dintre persoane spaţiul e transfigurat, copleţit de subiectivitatea acelei persoane. Din persoana iubită radiază peste spaţiu o lumină transfiguratoare, care face spaţiul din jurul ei plin de subiectul ei, plin de ea însăşi, personalizat. E o copleşire a spaţiului prin lumina lăuntrică a persoanei, o copleşire care poate avea diferite grade, până la o înghiţire a lui pentru experienţa noastră. Cântecele de dragoste pun în evidenţă acest lucru.

Sfântul Simeon Noul Teolog repetă continuu că atunci când i Se arată Hristos în lumină nu mai ştie de are loc aceasta în spaţiu, sau în fara de spaţiu. Dimpotrivă, când nu te iubeşte nimeni nu mai simţi decât spaţiul, te mănâncă urâtul în spaţiu. Iar când o persoană te urăşte, tot spaţiul din jurul ei devine neplăcut, insuportabil, că nu mai ştii unde să fugi ca să scapi de iradierea prezenţei ei insuportabile.

Chiar când o persoană lipseşte din spaţiul în care eram obişnuiţi să o vedem, absenţa ei se simte ca o absenţă specială, sau spaţiul se resimte amputat prin absenţa ei. E e prezentă chiar în absenţă. Într-un anumit fel, ea continuă să fie prezentă prin energia specială a subiectivităţii ei. Dar această prezenţă nu e deplină şi deci trezeşte mai mult dorul după prezenţa ei deplină.

Această "prezenţă absentă" naşte cu o deosebită putere "dorul" după împlinirea locului cu persoana respectivă. De aici se vede că spaţiul nu e făcut pentru a fi de sine. Lipsa oricărei persoane din el îl face oarecum lipsit de viaţă, mort. El nu conţine sensul deplin în sine, sau numai pentru eu-l izolat. El este ambianţa unei alte persoane, în relaţia cu mine. E făcut să se umple de plinătatea comuniunii, pentru a fi contextul, mediul comuniunii, locul de întâlnire şi de relaţie interpersonală, mediul revelării reciproce, împlinindu-şi rostul deplin într-o transfigurare şi copleşire a lui de către comuninea interpersonală.

Spaţiul există prin relaţia între noi, e "al nostru", nu al meu. Spaţiul pentru mine singur n-ar avea nici un rost; ar fi chinuitor.

(Părintele Dumitru Stăniloae - Teologia Dogmatică Ortodoxă, volumul I)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești