Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

"Pe când admiram minunatul univers - notează un înţelept - mi s-a părut că aud un strigăt puternic şi brusc am avut o revelaţie. Simţeam că urma să cânt şi eu aliluia". Acelaşi lucru ar fi fost valabil dacă în locul lui "admiram", ar fi scris "auzeam". Sunetele melodioase şi armonioase risipite în creaţie, produc celui ce le aude trăiri ca cele de mai sus.

Nu vom analiza toate sunetele, fiindcă ne-ar fi prea lungă cercetarea. Ne vom opri la feluritele glasuri ale păsărilor, îndreptându-ne atenţia mai ales spre lumea păsărilor cântătoare. Legănaţi de dulcile lor triluri, vom ajunge şi noi să ne rugăm, dând slavă lui Dumnezeu.

"Păsări dragi, al vostru viers tare-mi place să-l ascult, la mijloc de codru des, în poieni cu soare mult.

Când soarele răsare, când uşure-apoi apune,

O rugă îmi pare că prindeţi a spune".

In aceste versuri poetul Gherasimos Markoras discerne în cântecele din zori sau apus ale păsărilor, rugăciuni de Utrenie şi de Vecernie. "Toată suflarea să laude pe Domnul... Lăudaţi pe Domnul... târâtoare-le şi păsările cele zburătoare".

Ce-ar trebui să admirăm mai întâi la prietenii noştri înaripaţi, care cu cântările lor risipesc graţie şi voioşie în toată creaţia? Naturaliştii socotesc că există aproape zece mii de specii de păsări cântătoare, fiecare dintre acestea având repertoriul său propriu, alcătuit din felurite ritmuri şi melodii. Laringele lor inferior, asemeni unui nai, are deja patru până la opt perechi de muşchi folosiţi la cântat, dispuşi simetric. La unele păsări, cum este privighetoarea, aceşti muşchi ai laringelui sunt foarte puternici, astfel încât rezistă la triluri mai lungi.

Aproape toate păsările cântătoare fac parte din categoria cintezelor şi, în general, a celor care stau şi dorm pe crengile uscate ale copacilor. Desigur, aceasta nu înseamnă că toate păsările ce stau pe crengi sunt neapărat şi bune cântătoare. Graurul, sfrânciocul şi coţofana nu cântă prea frumos. Frumos şi vioi este cântul mierlei ce răsună peste grădini şi ţarini. De asemenea încântător este şi trilul sturzului, al cărui motiv muzical se repetă identic în păduri.

Tonuri melodioase şi ritmate risipeşte şi cinteza, din clasa fringilidelor, o clasă ce cuprinde cântăreţi de marcă. Pe teritoriul Greciei circulă din vechime un cântec celebru, un dialog între un copil şi un cintez. Prima strofa este aceasta:

In frunzişul des pe-o creangă răsun ' al cintezului tril.

Auzindu-i arta şi harul, încetişor se-apropie un copil.

Scatiul aparţine şi el aceleiaşi clase de păsări, având un cânt melancolic,ce foloseşte şapte note. Tot melancolic este şi cântul prigoriei, ce aparţine aceleiaşi familii.

O altă specie de cinteză, cinteza-melodioasă, cântă o mare varietate de melodii. Un ornitolog a constatat că masculul, de la răsăritul soarelui până la apus, cântă peste opt mii de melodii! Şi micuţul mărăcinar (sau troglodit), care îşi face cuib în mărăcini, tufişuri şi copaci mici, are un cânt plăcut. A doua sa notă se termină cu o octavă mai sus decât prima.

Deosebit este şi viersul unei păsări ce trăieşte în regiunile nordice ale Statelor Unite. Cântul său seamănă cu mieunatul unei pisici. De aceea această pasăre se numeşte «mimul-pisică». O recunoaştem după creasta neagră şi pata cafenie pe care o are sub coadă.

Minunate sunt cântecele ciocârliei. Unele specii trăiesc bine mulţi ani,chiar şi în colivie. O specie, ciocârlia-de-copac, care are şi creastă, este socotită ca cea mai melodioasă dintre toate. De multe ori cântul său îl concurează pe cel al privighetorii.

Un tril special are pasărea paradisului rudolfmă, una dintre cele mai impresionante din specia păsărilor paradisului. Masculul se agaţă cu capul în jos pe creanga sa, etalându-şi culorile aripilor şi cântând cu glas uşor pe acelaşi ton, timp de zece sau cincisprezece minute.

Există unele păsări ce imită cântecele altor păsări. «Glumeţul», care aparţine unei familii înrudite cu sturzii şi trăieşte în sudul Statelor Unite, este un imitator redutabil. Cântă tot timpul, zi şi noapte, mulţumindu-se să repete fraze muzicale din cântecele altor păsări. Capacitatea laringelui său este demnă de admiraţie. Unii îl apreciază într-atât pe «glumeţ», încât îl socotesc mai presus decât privighetoarea.

Melodios este şi cântul păsării numite pişcă-în-flori şi cântul canatului. La fel de minunate cântece auzim de la unele păsări ce reprezintă încrucişarea dintre canar şi cinteză. Concret, din încrucişarea cintezului mascul cu femela canar, se nasc zburătoare cu penaj minunat colorat şi cu glas foarte melodios.

Cardinalul, o pasăre ce pare că a fost scufundată în vopsea purpurie, fiindcă este roşie în întregime, cântă şi ea foarte frumos. Aşa cum am mai spus, oamenii obişnuiesc să le ţină în colivii în care masculul şi femela cântă tot timpul.

Melodii atrăgătoare şi dulci cântă o mică şi frumoasă pasăre călătoare, cu gât roşietic, numită guşă roşie, cu gâtul roşu, cunoscută şi sub denumirea de gât-roşu, ce cântă vara în munţi şi iarna la câmpie.

Cel mai frumos este însă cântul privighetorii, numită şi filomelă sau presură. Cântec dulce şi frumos cu nenumărate şi variate strofe, s-a constatat că melodiile sale au în jur de douăzeci şi patru de strofe. Laringele privighetorii este foarte rezistent, datorită formei speciale a muşchilor, putând cânta fără întrerupere ore în şir. O specie de privighetoare, mai mare decât cele de la noi, ce trăieşte în regiunile nordice ale Europei, cântă aproape întreaga zi.

Oare de unde au atâta putere corzile sale vocalice? Intensitate, durată, culoare, varietate, armonie a melodiei, toate demne de admiraţie!

Nici cel mai priceput flautist n-ar putea reproduce cu flautul său emoţia şi graţia cântecului privighetorii. Marele compozitor Beethoven a încercat să-şi înfrumuseţeze "Pastorala" cu melodiile privighetorii.

Pe lângă melodiile alese ale zburătoarelor admirăm şi dispunerea lor armonioasă, atât în ce priveşte timpul, cât şi în ce priveşte locul. La anumite ore natura se-nvăluie cu o culoare veselă. Atunci se observă că şi cântul păsărilor se molipseşte de acea veselie. Alteori natura se-nfăţişează melancolică. Păsările o urmează în melancolie. Unele locuri sunt pustii şi pline de măreţie. In aceste locuri se aud strigăte impresionante. In alte locuri atmosfera este posomorită. Prin urmare, şi sunetele ce se aud sunt patetice. Cine remarcă această armonie, această consonanţă, rămâne uluit de aşa minune.

In zori, când pădurea se trezeşte la viaţă, sub mângâierea primelor raze alesoarelui, totul se umple de veselie. De aceea, toate ciupurile păsărilor exprimă această bucurie a firii prin triluri vesele şi zglobii.

La apus, în pădure sau la marginea livezii, se aşterne vălul unei uşoare melancolii. De aceea şi graiurile păsărilor sună nostalgic, lipsite de veselia din zori.

Când pădurea s-a lăsat cuprinsă de braţele nopţii, cade asupră-i un văl negru-ntunecat, însoţit de cânturile triste ale păsărilor. Huhurezul, pupăza, cucuveaua, bâtlanul, toate graiurile triste, se fac auzite la acest ceas.

Privighetoarea, cu cântul său patetic, se ascunde acum prin tufe şi tufişuri dese, prin culmi şi râpi sau în păduri umede, adică în locurile ce îi priesc.

Ciobănaşul (ştiinţific numit ciocănitoare verde), căruia îi place să trăiască în măreţi copaci înalţi, are un cânt deopotrivă de plin de măreţie. Glasul său este metalic şi şuierător. De aceea mai este numit şi «şuierătorul».

Ciocârlia cântă melodii intense şi vesele, iar mediul în care le revarsă este pe potrivă. Această pasăre suie pe culmi ce par că ating norii. Acolo, în bucuria plină de lumină şi în necuprinsul cerului îşi revarsă suavele melodii, ce se aud limpede, dând impresia că se scoboară din vreun colţ îndepărtat al bolţii cereşti.

S-a spus că nici răgetul leului nu se aude la distanţe atât de mari. Trilurile ciocârliei răsună în spaţii deschise, luminoase, pline de măreţie, risipind note bogate, lirice, vesele şi măreţe.Tot pe înălţimi se aude şi cântul vasiliscului, pasăre mică, de culoare cafenie, ale cărei note sunt dintre cele mai înalte.

Printre prăpăstiile şi culmile de neatins ale munţilor, unde totul este plin de măreţie, se aud ţipetele corbilor, ale păsărilor de pradă şi ale vulturilor. Imi amintesc că, odată, pe când mă aflam într-o zonă înaltă şi sălbatică a Ghionei, printre stânci abrupte şi râpi, croncănitul corbilor mi s-a părut în concordanţă cu măreţia acelor locuri, cu atât mai mult cu cât era urmat de ecoul creat de stâncile aproape verticale.

Altădată, pe când mă aflam în aceeaşi regiune, printre păstori, în zori de zi, s-au auzit glasurile a nenumărate potârnichi, ca pocnetul unor arme, vestind trecerea nopţii, sunând şi răsunând peste stânci şi prin râpi, în deplină armoniecu tot mediul natural!

Nenumărate păsări trăiesc în zonele cu climă tropicală. Sa mergem aşadar într-acolo, în ţările unde cânturile păsărilor sunt dintre cele mai felurite. Toate sunt intense, vioaie şi puternice. Ploile se revarsă ca nişte cascade, cu zgomot mare şi tot cu zgomot cad frunzele toamna. Frunza uriaşă a unui palmier cade cu zgomot de mitralieră. Frunzele enormului bambus se lovesc întruna cu zgomot puternic. Seminţele ţâşnesc cu zgomot din fructe. Bătaia vântului printre cojile seminţelor de tufişuri ţepoase produce un şuier ciudat (aşa cum e acela pe care îl auzim în podişurile din estul Africii). Tecile cu seminţe ale plantei numite "pocnitoarea nisipoasă", un arbore ciudat ce creşte în locurile umede ale Americii de Sud, pocnesc ca o explozie. De aici şi o altă denumire a sa, aceea de "clopoţel pentru dejunul maimuţelor"! In acelaşi timp broaştele orăcăie umplând aerul cu orăcăieli ce seamănă cu nişte şuierături puternice.

Intr-un peisaj diferit se schimbă şi glasurile păsărilor care sunt în consonanţă cu linia sonoră predominantă, în felul acesta sunetele disparate, fiecare în parte, se află în deplină armonie cu întregul. Concret, în Africa frangolinii, asemănători cu potârnichile noastre, scot nişte ţipete puternice şi ascuţite. Intr-o crescătorie din Kenya, îndată ce se lumina de ziuă şi apăreau primele raze ale soarelui, se auzeau strigătele lor dintre copaci, ierburi şi tufişuri, umplând văzduhul şi trezindu-i pe toţi.

Bucerii înrudiţi cu corbii noştri, sunt nişte păsări mari ce trăiesc în grupuri, adesea pe lângă oameni. Când zboară în grupuri mari produc un zgomot ce seamănă cu trecerea unui tren. Când dau din aripi, fiindcă aripile nu sunt acoperite la bază de tegumente, aerul pătrunde între ele, producând un şuierat.

Bibilicile, păsări liniştite şi paşnice, înrudite cu fazanii, când zboară seara din copac în copac, ca să doarmă, fac un zgomot de nedescris, creând un adevărat babilon de sunete metalice.

Una dintre păsările paradisului, cea mai mare, ce trăieşte în insulele Aru şi Noua Guinee, în unele anotimpuri obişnuieşte să danseze, îşi leagănă trupul ritmic, încoace şi-ncolo, pe creanga vreunui pom. In acelaşi timp scoate nişte ţipete ascuţite ce se aud la distanţe foarte mari.

In Amazon trăieşte una dintre multele păsări ciudate din zonă, al cărei glas seamănă cu zgomotul unui ciocan ce loveşte nicovala. Kaimiki este o pasăre asemănătoare cu raţa, trăind doar în America de Sud. Indrăgeşte malul râurilor şi mlaştinile, dar poate fi întâlnită şi pe ogoare, ca animal domestic. Această pasăre are un glas melodios şi puternic. In afara unor strigăte puternice asemănătoare cu ale raţei, adesea scoate un ţipăt gutural şi profund, ca sunetul unei trâmbiţe. Deoarece trăiesc în grupuri de cinci până la zece păsări, când încep să croncăne la apus, fac foarte multă gălăgie.

In Brazilia există o pasăre numită ferreiro, adică "fierarul". Numele i se trage de la vocea sa. Deşi nu este mare, fiind de dimensiunea unei mierle, scoate un ţipăt asurzitor, asemănător cu un ciocănit. Şi în Indii există o pasăre cu glas metalic foarte puternic. Din pricina sunetelor foarte puternice pe care le scoate, această pasăre este numită "arămar".

Să ne scufundăm acum pentru a arunca o privire în lumea mărilor. Să mergem cu gândul în apele din Hawaii, în aceste mări se aud sunete stranii, despre care se ştie prea puţin. Cu ajutorul unui microfon submarin se poate auzi cântecul balenei la o adâncime de trei sute de metri. In scurt timp putem auzi cântecul altor balene. Vedeţi, este anotimpul împerecherii şi al naşterii, şi de aceea balenele s-au adunat în număr atât de mare acolo, pe coastele din Hawaii.

Cântecele balenelor pot dura chiar şi o jumătate de oră. Există o anumită ordine a strofelor muzicale, ordine ce este respectată cu stricteţe. Uneori remarcăm repetiţii, dar niciodată schimbări ale ordinii. Toate balenele cântă acelaşi cântec. Anul următor însă, când se vor aduna iar în acelaşi loc pentru împerechere şi naştere, vor cânta un alt cântec, cu altă temă muzicală. Toate balenele vor cânta acelaşi cântec.

Odată, urmărind o emisiune la televizor, s-a întâmplat să aud cântecul acestor mari cetacee, un cântec plin de tensiune, patos, mister şi măreţie nelumească! Era ceva cu totul tulburător. Ceva nemaiauzit! Şi, după cum sunt pline de taine şi măreţie adâncurile mărilor, tot astfel era şi cântecul lor pătimaş, pentru a fi în deplină armonie cu mediul lor natural. Demn de menţionat este faptul că aceste minunate cântece "marine" se aud la distanţe de multe mile, înfiorându-i pe cei ce se întâmplă să se afle în apele albastre ale Oceanului Pacific şi să le audă.

La armonia muzicală a naturii îşi aduc contribuţia şi unele insecte, în nopţile de vară peste tot se revarsă acompaniamentul unei orchestre alcătuite din nenumăraţi greieri! Aripile insectelor produc şi ele sunete uşoare. Un specialist a constatat că atunci când aripile unei insecte bat de patru sute patruzeci de ori pesecundă, zumzetul lor este echivalent cu nota "la". Cum e bătaia aripilor, aşa este şi sunetul muzical emis de acestea, în perfectă armonie cu restul sunetelor din mediul înconjurător, toate respectând legile armoniei.

Este firesc ca, după toate cele descrise mai sus, să ne îndreptăm gândul spre Preaînţeleptul Compozitor care le-a armonizat pe toate în chip atât de minunat.

Când ascultăm un cântec interpretat de un cor sau o orchestră, observăm cât de bine se potrivesc vocile şi instrumentele. Chiar şi felul melodiei, al ritmului şi al instrumentului, sunt în armonie cu conţinutul şi înţelesul cântecului.

Desigur, şi-au adus contribuţia mai mulţi artişti, pentru a obţine armonia şi frumuseţea sonoră. Cine s-ar îndoi de aceasta? Apoi iar, ce om cu minte nu ar pricepe că în spatele acestei armonii sonore a naturii se află mintea de neajuns a lui Dumnezeu? Şi cine nu L-ar cânta aşa cum se cuvine? Şi ce existenţă sensibilă umană nu Ii va cere să reverse asemenea lucruri minunate şi în alte locuri, adică în lumea lăuntrică, "în omulascuns al inimii"? Şi aici avem de a face cu o armonie şi o demnitate ce nu vo rrămâne în limitele restrânse ale efemerului, ci se vor extinde într-un infinit temporal.

(Arhimandrit Daniil Gouvalis)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești