Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

În 1998 a fost descoperită o creatură fantastică în apele de coastă ale insulei Sulawesi din Indonezia. Caracatiţa mimetică (Thaumoctopus mimicus) este prima creatură vie observată că mimează forma, culoarea, textura, postura şi comportamentul altor câteva specii animale. Ea efectuează mai multe imitări, pe măsură ce se deplasează în adâncimile oceanului.

Artişti cu schimbări rapide

Toate speciile de caracatiţe îşi pot schimba culoarea şi textura pielii pentru a se camufla, fapt uimitor prin el însuşi, dar un comportament ca al caracatiţei imitatoare nu a mai fost vreodată observat. Aceasta imita în mod frecvent (mai ales) creaturi veninoase, cum ar fi:

Limba de mare: Caracatiţa imita acest peşte cu spini otrăvitori prin a se aplatiza, târându-şi braţele înapoi şi înotând în aceeaşi manieră ondulatorie.

Meduza: caracatiţa se ridică la suprafaţă şi coboară apoi cu braţele într-o mişcare pulsatorie, în mod evident ca o meduză.

Şarpele de mare: caracatiţa îşi schimbă culoarea spre negrul, cu dungi luminoase, asemenea acestuia. Îşi ascunde corpul şi cele 6 braţe într-o groapă, în timp ce îşi aliniază celelalte două braţe în direcţii opuse, mişcându-le aidoma şarpelui veninos.

Leul de mare: caracatiţa înoată curajos în ape deschise, transformându-şi tentaculele pentru a semăna cu aripioarele otrăvitoare ale leului de mare, copiindu-i mişcările.

Deşi numărul exact al vietăţilor pe care caracatiţa aceasta le poate imita nu se cunoaşte exact, câţiva cercetători consideră că este capabilă să simuleze aproape 15 creaturi diferite, inclusiv pisici de mare, anemone de nisip, crabi şi creveţi.

Mai deşteaptă decât un calamar

Multe cefalopode (1)  îşi pot schimba forma şi culoarea pentru a se potrivi modelelor şi texturilor (2)de fundal, chiar simulând anumite obiecte (roci, plante, corali) din mediul lor înconjurător. Calmarul de recif se poate chiar ascunde în spatele unui banc de pesti-papagal prin imitarea unuia dintre ei, dar nimic nu se compară cu abilitatea caracatiţei mimetice de a copia diferite animale, fără a face parte din specia lor. Ele imită aspectul şi comportamentul altor creaturi, din ‘memorie’.

O caracatiţă poate fi prădător sau pradă. Camuflajul şi deghizarea pot fi folositoare în ambele situaţii, deşi predilecţia caracatiţei imitatoare de a mima creaturi veninoase este mult mai probabil să îi fie folositoare în descurajarea celor ce o doresc la cină.

Ce să poarte?

Caracatiţa mimetică este, deasemenea capabilă, aparent, să ia decizii inteligente în alegerea multiplelor “personalități”. De exemplu, când este atacată de damselfish (peşti domnişoare sau demoiselle), imita şarpele de mare care este cunoscut ca fiind prădătorul peștelui domnișoară. Ea discerne” ce comportament simulator este cel mai potrivit fiecărei situaţii.

O explicaţie evoluţionistă?

Cercetătorii evoluţionişti, discutând despre abilităţile caracatiţei imitatoare, pretind că:

Habitatul de nisip şi noroi, al caracatiţei este un mediu expus în mod deosebit unei multitudini de prădători şi poate fi explicaţia evoluţiei mimetismului acestei specii. Caracatiţelor le lipseşte viteza de refugiere rapidă a calamarilor şi pot fi capabile să ocupe această nişă de mediu propice căutării hranei, numai datorită evoluţiei acestui complicat mimetism.” (3)

Dar aceasta explică numai motivul pentru care abilităţile de imitare sunt folositoare într-un astfel de mediu, nu însă şi procesul prin care le-a dobândit. Având tracţiune pe patru roţi, este util pe un teren accidentat, dar aceasta nu poate explica originea mecanismului de tracţiune.

Unii cercetători s-au întrebat dacă selecţia sexuală, un anumit tip de selecţie naturală, ar putea fi, deasemenea, implicată în acest proces; genele pentru ceva preferat de sexul opus se înmulţesc evident mai repede. O lucrare afirma:

“Comportamente complexe de curtare, pot fi pur şi simplu greşit interpretate ca fiind imitare. În mod alternativ, mimetismul poate fi dezvoltat iniţial ca urmare a selecţiei naturale de descurajare a prădătorului şi poate fi acum folosit pentru alegerea partenerului... (poate că) femelele prefera masculii cu repertorii largi de mimare.”

În orice caz, selecţia sexuală este o formă specială de selecţie naturală. Şi după cum adesea am subliniat, selecţia este reală, dar care poate are la dispoziţie numai informaţii genetice deja existente. Evoluţionişti informaţi cunosc faptul că selecţia presupune abilităţi de selectare şi nu creatoare.

Aceasta permite evoluţiei, ca sursa de informaţie pentru astfel de mecanisme, numai mutaţiile sau accidentele genetice aleatoare.

Aşa că nu este de mirare faptul că un evoluţionist are mari dificultăţi în încercarea de a explica în termini naturalişti comportamentele și abilitățile uluitoare ale unei vietăţi așa cum este caracatiţa imitatoare. Ceea ce face acest animal este fantastic. Şi este capabilă să facă toate acestea datorită complexităţii programului înscris în ADN-ul ei, program creat de Dumnezeu.

Vă rog explicaţi...

Pentru a înţelege complet ce poate face această creatură, imaginaţi-vă că ar trebui să-i decodați comportamentul și apoi să creați o mașină care să facă același lucru. Imginati-vă apoi că ar trebui să explicați ceva ce nici măcar cei mai inteligenți ingineri umani nu pot face, având la dispoziție procesele oarbe ale accidentelor și ale selecției naturale.

Şi gândiţi-vă la următorul lucru: caracatiţa trebuie să aibă un sensor incredibil de precis, care alimentează constant, cu o mulţime de date, un sistem de monitorizare capabil să detecteze şi să reacţioneze la diferiţi prădători. Trebuie să dețină deasemenea şi o bază de dată a diferiţilor prădători ca să poată şti cum să reacţioneze corespunzător, atunci când zăreşte vreunul.

Această bază de date trebuie să ia în considerare aspecte precum capacităţile ofensive sau defensive ale fiecărui prădător, precum şi care animal este inamicul său natural, astfel încât imitându-l să aibă cea mai mare probabilitate de a-l intimida cu succes. Şi apoi, caracatiţa aceasta trebuie să fie capabilă şi să ia în considerare prădători necunoscuţi din orice alt mediu înconjurător, un raționament de genul: “dacă ajung în această zonă deschisă fără prea multă acoperire, aş putea fi atacată de X, Y sau Z, deci ar trebui să mă deghizez ca A, B sau C. Odată ce toate aceste procese de luare a deciziei au ca rezultat alegerea unei anumite creaturi pentru imitare, trebuie să acceseze apoi, o altă bază de informaţii, care conţine “fișiere” separate, incredibil de detaliate, pentru toate creaturile pe care le poate mima (incluzând comportamentul, textura, postura, coloritul, viteza, mişcările acelei creaturi). Acum, caracatiţa mimetică trebuie să îşi manipuleze propria structură, textură, culoare şi postură. Aceasta necesită o formă fizică care poate fi schimbată aproape instantaneu pentru a se expanda, contracta, deveni extrem de rigidă sau moale, aspră sau netedă sau multi-texturată şi chiar multi-colorată, dar cu un tipar precis. Şi toate aceste abilităţi sunt dependente de accesarea şi utilizarea unei mari cantităţi de informaţii genetice.

Totul sau nimic

Ar trebui să fii extrem de creativ pentru a încerca să explici modul în care astfel de mecanisme fin coordonate, adesea fiind nevoie să se coordoneze pentru a fi folositoare, pot apărea fără a fi dinainte gândite și planificate, ambele reprezentând anatema pentru evoluţionism. După cum şi liderul evoluţionist Richard Dawkins a spus despre prevedere în cadrul evoluţiei:

“Nu este loc în selecţia naturală pentru astfel de argumente despre previziune, care spun: “Ei bine, trebuie să lăsăm să persiste următoarele milioane de ani şi va deveni valoros”. Asta nu merge. Trebuie să fie cumva o presiune a selecţiei... (4)

Schimbând tonul

Oricum, descoperirea neîncetată a noi şi uimitoare abilităţi, la diverse vietăţi, se pare că îi determină pe unii evoluţionişti să schimbe tonul. Acelaşi articol ştiinţific a postulat că probabil evoluţia este “inteligentă”! , Potrivit cercetătorilor evoluţia poate fi cu mult mai inteligentă decât ne-am gândit. Într-un nou articol, autorii abordează faptul că evoluţia este capabilă să înveţe din experienţe trecute, care ar putea oferi o mai bună explicaţie a modului în care evoluţia, prin selecţie naturală produce astfel de desene sau modele aparent inteligente.

Şi continuă spunând:

“... o trăsătură esenţială a inteligenţei este abilitatea de a anticipa comportamente care conduc la viitoare beneficii. În mod convenţional, evoluţia, fiind dependentă de variaţii aleatoare, a fost considerată “oarbă” sau cel puţin “mioapă” – incapabilă să prezinte o asemenea anticipare. Dacă evoluţia poate învăţa din experienţă, îmbunătăţindu-şi astfel propria capacitate de a evolua în timp, aceasta poate demistifica minunăţia desenelor pe care evoluţia le produce. Selecţia naturală poate acumula cunoaştere care îi permite să evolueze şi mai inteligent. Acest lucru este extraordinar pentru că explica de ce designul biologic pare a fi atât de inteligent.” (5)

Evoluţia “anticipează”, cu alte cuvinte “gândește”, manifestă previziune? Astfel de comentarii l-ar face probabil pe Charles Darwin să se învârtă în mormânt? Aceste observaţii arată că în faţa unor dovezi palpabile a designului inteligent, angajamentul filozofic spre naturalism/ateism se pare că predomină indiferent cât de iraţională este încercarea.

Domnul a făcut acestea

În încheiere, “știința evoluționisă” este poveste de copii pentru o lume cu vedere ateiste. Atunci când se analizează originea unei vietăţi precum caracatiţa mimetică, să ne amintim de versetul din cartea lui Iov"

“Dar ia întreabă dobitoacele şi te vor învăţa, şi păsările cerului şi te vor lămuri; sau vorbeşte cu pământul şi-ţi va da învăţătură; şi peştii mării îţi vor istorisi cu de-amănuntul. Cine nu cunoaşte din toate acestea ca Mâna Domnului a făcut aceste lucruri? “ (Iov 12:7-9;)

Autor: Calvin Smith
Sursa: Creation.com | The mimic octopus

Note:

  1. The class which includes octopuses, squids, cuttlefish and nautiloids, as well as the extinct ammonites and belemnites. Return to text.
  2. See Sarfati, J., colourblind squid camoflague inspires Navy research, Creation 34(1):23,2012; creation.com/colourblind-squid. Return to text.
  3. Norman, M., Finn, J., Tregenza, T., Dynamic mimicry in an Indo-Malayan octopus, The Royal Society, accessed at ncsu.edu. Return to text.
  4. Miller, J., Brief History of Disbelief, BBC4, originally broadcast October 2004. Return to text.
  5. Is evolution more intelligent than we thought? Science Daily, 18 December, 2015, sciencedaily.com. Return to text.
  6. Naturalism = the philosophy that everything must be attributed to natural causes (matter + energy + physical laws) since there is no supernatural realm. So it excludes intelligent design by definition. Return to text.

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești