„Creştini cu numele” vs. „creştini practicanţi”
Mi s-a întâmplat de mai multe ori în viaţă să-i judec pe oamenii care nu merg la biserică, şi să zic în gândul meu: „sunt păcătoşi!”. În mintea mea stricată mi se crease impresia că doar creştinii practicanţi, cei care îl cunosc pe Dumnezeu şi merg la biserică, pot face fapte bune cu adevărat. Trecând prin anumite experienţe şi cunoscând anumiţi oameni am observat că sunt persoane care, fără să meargă la biserică, fac mai mult bine decât cei care merg.
Aşa cum zice şi Sfântul Apostol Pavel sunt „unii care neavând lege din fire fac ale legii”, deci sunt oameni care neştiind de Dumnezeu fac fapte demne de numele lui Dumnezeu. Oare de ce se întâmplă asta? Că să vedem că roadele credinţei noastre contează şi nu credinţa în sine. Sfântul Apostol Iacov spune ceva foarte frumos şi concludent pentru acest subiect:
„Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască?” (Iacov 2. 14)
Şi tot el ne încuviinţează spunând:
„Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea. Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură. Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este?” (Iacov 2, 18-20)
Cunosc o persoană (Alexandru), care-mi este foarte apropiată cu o inimă mare; ajută pe oricine, mereu sare în ajutor, de multe ori chiar fără să i-l ceri. E o persoană aşa de bună, care atunci cânt am avut nevoie, s-a oferit să-mi împrumute bani, aparatul foto, camera video, proiectorul video şi chiar maşina. Oricare altcineva s-ar fi gândit de mai multe ori înainte de a face acest lucru, ar fi pus condiţii de „utilizare”, ar fi cedat greu să împrumute lucruri de valoare. Lui Alexandru la firma la care lucrează i se spune mai în glumă mai în serios: „mama răniţilor” pentru că mulţi au apelat la el şi i-a ajutat. Nu din întâmplare Alexandru are şi funcţie de conducere, subalternii săi putând confirma cât de bun este şeful lor. Alexandru nu merge la biserică, nu se roagă, dar nici nu are o atitudine ostilă faţă de Dumnezeu, ci pur şi simplu e neutru.
Vă mărturisesc că nu am întâlnit nici în Biserică o persoană aşa de deschisă, aşa de bună, care să nu se lipească aşa de cele materiale şi să ajute atâţi oameni. Sicer vă zic că-i ruşinează pe mulţi creştini practicanţi. Mai clar spus Alexandru îţi depăşeşte mereu aşteptările când te ajută, împlinind fără să-şi dea seama ceea ce zice Mântuitorul Iisus Hristos: „de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a fariseilor nu veţi intra în împărăţia cerurilor”.
Prin asta nu susţin nicio secundă că e mai bine să fim în afara Bisericii, pentru că fără Dumnezeu şi harul Său pe care-L primim prin tainele Bisericii nu putem face nimic, ci spun doar că faptele contează. De la noi creştinii se aşteaptă mult mai mult decât de la un om care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu.
Aseară într-o discuţie mai apropiată cu o prietenă de-a noastră, am aflat din întâmplare, cât de mult se sacrifică ea şi cât de mult îubeşte, câte fapte bune demne de Evanghelie a făcut, despre care noi habar nu aveam. Din vorbă în vorbă am aflat cât de bun poate să fie acest om, care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu, dar care prin faptele ei arătă aceeaşi iubire faţă de cei de lângă ea, pe care o arată Dumnezeu faţă de oameni.
Nu uitaţi că Domnul ne-a chemat să fim după chipul şi asemănarea Lui, să deprindem să iubim aşa cum iubeşte El. Această prietenă m-a ruşinat cu faptele ei pe mine, care ştiu teorie, dar care în practică nu mă ridic la jertfelnicia şi dragostea ei. Am judecat de mai multe ori, am catalogat-o ca păcătoasă, dar mi-a arătat Dumnezeu că viaţa ei e o continuă jertfă, o continuă lepădare de sine pe care o face doar pentru a nu strica relaţia de iubire cu cei de lângă ea.
Nu vă grăbiţi să daţi verdicte, nu vă aruncaţi cu gândul zicând: „acesta se duce în iad, sau celălalt se duce în rai”, pentru că nu ştiţi ce are fiecare în sufletul şi-n viaţa lui. Am văzut oameni de care credeam să sunt fără de păcat, dar dupa care am aflat contrariul.
Cât e omul în viaţa, are mereu şansa să se mântuiască, orice secundă poate fi decisivă.
Uitaţi-vă în jur şi observaţi câte fapte bune fac cei care nu merg la Biserică, şi gândiţi-vă că noi ar trebuie să facem mult mai mult ca ei, altfel credinţa noastră e degeaba.
(Claudiu)
MunteanUK
noiembrie 25, 2009 @ 2:02 pm
asa e, draga Claudiu, nu trebuie sa-i judecam niciodata pe cei din afara Bisericii, caci pt faptele lor bune (cei care le au, desigur), Domnul îi poate lumina sa-si schimbe viata, sa-L recunoasca drept Domn si Dumnezeu.
oamenii se schimba si se apropie de El lent, dupa ani si ani, sau peste noapte, in urma unor evenimente, insa cu siguranta o fac… neincetat, zi de zi, unii oameni se convertesc, isi daruieszc vietile Lui. sa nu uitam asta!
a ne smeri si a invata cele bune de la ceilalti (fie ei in credinte eretice, musulmani ori atei), nu inseamna ca ne lepadam cumva credinta!
Raly
noiembrie 25, 2009 @ 5:42 pm
Am intâlnit un băiat!are 35 de ani și am aflat că a crescut la orfelinat!părinți nu mai are ( a aflat ca i-au murit)!dupa varsta de 18 ani s-a zbatut sa traiasca muncind pe unde a putut(in constructii asta fiind pregatirea lui)!momentan se lupta sa-și ridice o casa cu toate ca nu are un serviciu stabil!l-am intrebat de unde a avut și are atata tarie sa treaca peste toate aceste probleme ale vietii(acum chiar nu prea poate munci deoarece a suferit o hernie de disc)! si mi-a raspuns ca degeaba vorbim despre Dumnezeu daca nu ne incredem in El!spera sa -și ridice o casa,spera să-și gaseasca de lucru și să-și intemeieze o familie pe care n-a avut-o cand a fost copil!are suflet bun chiar daca nu a învatat ca mine în școală despre Dumnezeu !
nyky
noiembrie 25, 2009 @ 11:03 pm
daca e asa sigur DUMNEZEU il va lumina sii va arata adevarata cale. el ii va cerceta inima si l va invata calea adevarului
lama
noiembrie 25, 2009 @ 11:49 pm
Viata e plina de oameni buni,mult mai buni ca mine,dar care nu merg la biserica.
Biserica e un ajutor ,nu un criteriu de judecata. Biserica te poate face mai bun ,incet,in timp ca sa ajungi ca acei oameni buni,care nu merg la biserica…
Si odata,daca nu se vor pierde pe drum,vor ajunge si ei la Biserica.Deci tu ajungi bun ca ei,iar ei ajung in Biserica cu tine. Frumoasa acolada .
D
noiembrie 26, 2009 @ 12:17 am
Sa nu cadem totusi in extrema cealalta, sa nu credem ca oamenii buni sunt in general dintre cei care nu merg la Biserica (de fapt ar trebui sa spunem care nu traiesc in Biserica). Iar Biserica e mantuitoare, nu e un simplu ajutor.
lama
noiembrie 26, 2009 @ 12:33 am
Dumnezeu este fapta vie .
Dumnezeu a venit sa vorbeasca si sa pescuiasca cu pescarii simpli.
Iar mai pe seara cand era o sarbatoare la un vames pacatos,desi Petru ,ca un om corect,nu vrea sa intre in casa aceluia,Dumnezeu intra la cel pacatos,si mananca cu ei,si le spne pilde si povesti,indreptindu-i prin daruirea Sa.
Dumnezeu nu e in carti ,ci in faptele de dragoste ale celor vii .
D
noiembrie 26, 2009 @ 12:40 am
Nu stiu daca s-ar putea spune ca Dumnezeu este „fapta”. Dumnezeu este iubire.
Faptuirea cred ca este in definitiv doar urmarea,manifestarea iubirii,credintei,si a celorlalte.
florinm
noiembrie 26, 2009 @ 12:55 am
Dragilor, articolul este putin ametitor…
Cei din afara Bisericii, care n-au auzit de ortodoxie si care au faptele iubirii, vor fi judecati dupa alta lege decat noi, cei din Biserica, botezati. E normal ca nu trebuie sa-i judecam (nici) pe ei, ca pe nimeni altcineva, de altfel… Insa trebuie sa fim impotriva pacatului, nu a oamenilor, caci toti suntem chemati la mantuire, intr-un fel sau altul.
Pentru noi, cei din Biserica, asa cum sunt obligatorii faptele bune exterioare (pentru care e bine sa luam exemplu de la toti ceilalti, dar fara sa deznadajduim in credinta), sunt si mai obligatorii (daca se poate spune asa) faptele bune launtrice: spovedania (pocainta sincera, realizarea a cat suntem de pacatosi) si impartasania. Cand se impartaseste cineva, Il poarta in sine pe Hristos, iar ingerii se inclina in fata lui, a celui impartasit (dupa cum spun sfintii si parintii nostri). „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.” – iata ce fapta buna, de a-L avea pe Hristos in noi, de a avea viata in noi! Oare nu ne va ajuta El sa le facem si pe cele exterioare? Bineinteles ca da.
Noi, ca oameni, avem constiinta mortii, pentru ca stim ca negresit vom muri si vom deveni vesnici locuitori ai lumii de dincolo. Dar pentru a ne fi bine dincolo, e neaparata nevoie de pocainta (si marturisire) si impartasanie.
Un sfant se intreba, acum vreo 200 de ani: „De ce curg din noi ca dintr-un izvor vorbirea desarta, cuvintele spurcate, glumele de nimic, osandirea aproapelui, batjocurile muscatoare? De ce petrecem multe ceasuri in cele mai desarte distractii fara a simti nicio greutate, de ce nu ne mai saturam de ele, de ce ne straduim sa trecem de la o indeletnicire desarta la alta si nu vrem sa dam macar cateva clipe cercetarii pacatelor noastre, plansului pentru ele?” Iata, deci, alte fapte bune: renuntarea le faptele rele si inlocuirea lor cu pocainta, cu cercetarea de sine…
Este neaparata nevoie ca atunci cand facem fapta buna sa ne aducem aminte de Cel care a zis: „Fără de mine, nu puteti face, nimic”(Ioan 15,5)
Nu ma mai lungesc, doar va mai aduc inainte un alt cuvant vesnic, al unui mare sfant, in legatura de cum trebuiesc facute faptele bune: „Dumnezeu judecă faptele după intentiile lor. Căci, zice: „Să-ti dea tie Domnul după inima ta”(Ps.20,5).”
Deci si un sfat daca dai, din punctul nostru de vedere este tot fapta buna, dar Domnul il socoteste ca „bun” dupa SCOP.
Nadajduiesc ca pentru slava Sa aceste cuvinte sa va ajunga la inima si sa nu va rusinati cu credinta voastra dreapta, ci sa va straduiti sa o cresteti, sa cereti Domnului la rugaciune sa va dea roadele pocaintei, harul Duhului Sfant si celelalte fapte ale credintei. Si sa-I multumim pentru toate, pt ca nimic nu avem de la noi.
Chiar daca vedeti ca nu aveti credinta prea multa, daca vedeti ca nu faceti destule fapte bune precum vedeti pe altii, nu deznadajduiti – pentru asta mergem la biserica si ne rugam, tocmai pentru ca sa dobandim cele pentru care ne rugam, nu? Si aici se includ, pe langa curatia gandurilor si a inimii, si faptele bune pentru ceilalti. Atunci Domnul ne va deschide inima si nu va mai fi atat de greu sa ai incredere in altul, sa dai vreunuia pe strada care-ti cere, sa vizitezi bolnavi etc., ci vom simti noi nevoia sa le facem, din dragoste, nu din obligatie sau competitie cu altii.
Doamne, ajuta!
daniela
decembrie 16, 2009 @ 4:08 pm
,,credinta fara fapte este in zadar”,obisnuieste sa spuna duhovnicul meu,si are perfecta dreptate…
In ziua de astazi,sarcasmul,minciuna sunt din ce in ce mai dese…pacat…
florinm
decembrie 16, 2009 @ 4:38 pm
E adevarat ca „credinta fara fapte e in zadar” pentru ca, de fapt, nu e credinta.
Credinta adevarata are roade si una dintre roadele credintei sunt faptele bune.
Adevaratul credincios nu poate sa nu faca fapte bune, permanent il doare pentru ceilalti si daca nu poate darui ceva, de exemplu, se roaga pentru cel in nevoie – si asta e tot milostenie.
Mincinosul e smecher si smecheria, precum spunea Pr. N. Steinhardt, e unul dintre cele mai mari pacate.
Cat despre sarcasm – aici e de interpretat. conform dex, sarcasm inseamna ironie aspra (si nu orice ironie e rea, chiar mai aspra) sau batjocura (aici e clar ca nu e de bine – e pacat sa-ti bati joc de cineva).
Doamne, ajuta!
ingrid
ianuarie 14, 2010 @ 10:36 pm
„Vă mărturisesc că nu am întâlnit nici în Biserică o persoană aşa de deschisă, aşa de bună, care să nu se lipească aşa de cele materiale şi să ajute atâţi oameni”
Hristos este PERSOANA. Il primim in Biserica, nu inafara Bisericii! Apoi sfintii toti sunt vii si sunt persoane prezente in mod real in Biserica, nu inafara Bisericii. In mod sigur autorul articolului nu cunoaste persoanele din Biserica, desi toti sfintii il asteapta cu toata dragostea si se roaga pentru mantuirea lui.
Domnul nostru Iisus Hristos nu a scapat lumea de bolnavi sau de saraci, nu a inviat trupeste pe toti mortii pe care i-a intalnit in cale. Ar putea fi acuzat ca nu a facut „toate faptele bune care se puteau face”.
E greu cu boala judecarii aproapelui. Nici cel care judeca pe cei „din Biserica” nu sta mai bine. Sa nu judecam ci sa ne bucuram pentru cel care face faptele credintei:
Legea porunceste „sa nu minti, sa nu ucizi”
Paradoxal, Rahav desfranata minte ca sa protejeze iscoadele lui Israel, tocmai pentru ca ea a crezut cu adevarat in Dumnezeul lui Israel. Evreii au vazut plagile venite peste egipteni si n-au crezut. Si-au facut vitel de aur sa i se inchine. Rahav desfranata doar a auzit de minunile savarsite de Dumnezeul lui Israel si este pe deplin convinsa! Aceasta credinta i se socoteste ca dreptate.
Avraam se hotaraste sa-l aduca jertfa pe singurul sau fiu, din care Dumnezeu ii promisese sa-i dea urmasi, din care urma sa se nasca Hristos. Aceasta fapta ciudata i se socoteste credinta!(Iacov 2, 23-25)
Sf Ap Iacov nu vorbeste in epistola sa simplu de „fapte bune” ci ne indeamna la „faptele credintei”
„faptele bune” le poate savarsi oricine, in biserica sau inafara bisericii, dar „faptele credintei” nu le pot savarsi decat cei mai desavarsiti, care stiu sa discearna „faptele credintei” de inselari.
Toti suntem indemnati sa fim desavarsiti in credinta, sa ne aratam credinta din „faptele credintei”, ca Avraam, care a oferit jertfa Domnului pe unicul sau fiu. Avem nevoie de buni duhvnici care sa ne indrume pasii spre aceste fapte ale credintei,ca altfel…..vai de capul nostru.
Domnul sa ne intareasca pe caile sale, ca fara El nimic nu putem
Doamne ajuta!
Liviu
aprilie 7, 2010 @ 10:54 pm
Ce ziceti de cazul unui ganditor „ateu” (Emil Cioran) care in cartile sale critica credinta si religia, iar el mergea in fiecare duminica la Biserica? El este inca un exemplu de al fiului care zice ca nu face lucrul, dar pana la urma il face…
Filofteia
aprilie 29, 2010 @ 4:25 pm
Sunt multi ca Alexandru, despre care ne spui. Daca el si cei ca el, fac aceste fapte din dragoste pentru aproapele, si nu pt lauda, eu cred ca aceste persoane, care acum nu-l recunosc pe Dumnezeu, au sanse mari ca pe viitor, poate chiar si cu putin timp inainte de moartea lor, sa-L recunoasca si sa aiba credinta in El. Si atunci voi credeti ca Dumnezeu ii va lua in considerare doar faptele care le-a facut dupa ce l-a descoperit cu adevarat pe Dumnezeu si i se inchina Lui? Dumnezeu e iubitor, bun si iertator! Nu e un judecator asupru care nu tine cont de suferinta omului. Numai sa ne rugam, ca acesti oameni buni, sa-L cunoasca cu adevarat pe Dumnezeul nostru bun, si sa nu cada in extrema cealalta. Doamne ajuta!