Și creștinii sunt ispitiți de patima masturbării
Dragi fraţi şi surori intru Domnul! Citind mărturiile voastre, mi-au dat lacrimile! Lacrimi dulci, dar şi amare…! Cele amare, lacrimile tristeţii curgeau pentru faptul că atât de mult se lupt[ diavolul să întindă mreje păcătoase, încât începe din copilărie sau din adolescenţă a ne păta inocenta, a ne murdări sufletul…
Iar cele dulci sunt de la Dumnezeu, vin să-mi mângâie încă o dată sufletul şi sunt semn că Dumnezeu mi-a iertat cei 14 ani trăiţi în acest păcat! Aceasta este cea mai mare VICTORIE de care m-am învrednicit până la vârsta de 27 de ani, ieşind biruitoare, cu ajutorul lui Dumnezeu, evident, în lupta acerbă cu diavolul, care a găsit cea mai „dulce” cale, după părerea lui, în care să mă ademenească chiar de la 5 ani…
Am decis să scriu acest articol nu pentru a vă demonstra ce tare sunt eu sau pentru a mă mândri, pentru că fără Dumnezeu… nimic nu am, nimic nu sunt, nimic nu pot! Am considerat util să mă destăinui pentru a da nădejde unora, credinţa tare altora, şi dorinţa de a învinge pe cel rău, celorlalţi!
Întâi de toate ar trebui să vă motiveze faptul că MARE şi MULTĂ, cu adevărat, este Iubirea, Mila şi Răbdarea lui Dumnezeu pentru noi păcătoşii!
Stau şi mă întreb deseori: „Cum, Doamne, nu mi-a căzut o cărămidă în cap, atunci când mă întorceam de la facultate şi, văzând un băiat frumos pe stradă, mă gândeam că imediat ce ajung în cameră… îl voi avea! Cum, Doamne, mă răbdai, pe mine, cea mai desfrânată fecioară? Cum, Doamne, îmi mai ascultai rugile ce izvorau din mintea mea desfrânată şi păcătoasă? Doamne, cum te uitai la mine, mărul cel frumos în exterior, dar mucegăit şi urât mirositor în interior? Cum, Doamne m-ai iertat de sute şi mii de ori, când eu îţi promiteam că mă las, dar văzând că încă n-am murit sau nu m-ai schilodit, continuăm să cad de multe ori…
M-ai iubit, Doamne? Ştiu că m-ai iubit şi mi-ai dorit mântuirea sufletului meu! Ai ştiut că mi-e sinceră căinţa de fiecare dată când cădeam şi cu lacrimi, mă întorceam la Tine, strigând din adâncul iadului!
Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că m-ai ales din cei mulţi, şi mi-ai dat Mâna Ta, ca să mă ridic din moarte la viaţă!
Îţi sunt recunoscătoare că n-ai socotit păcatul tinereţii şi al neştiinţei mele!
Îţi mulţumesc din sufet, Doamne, şi Te iubesc enorm, dar ştiu că Ti-am pricinuit multă suferinţă… De ce realizăm tocmai după faptul consumat, că Ți-am mai bătut un cui pe trupul tău nevinovat? Iartă-mă Iisuse al meu! Ştiu că e infinit de puţin acest „Iartă-mă!”, dar nu știu ce altceva să-ţi dau în schimb! Ba da, ştiu, şi-ţi promit că-ţi voi da ceva! Îţi voi da sufletul meu, pe care Tu atât de mult l-ai dorit!!!”
Şi-acum să vă povestesc pe scurt despre lupta mea cu această patimă!
Deci nu mint, aveam 5 ani! Eram în pătuţul de la grădiniţă când pândeam să iasă educatoarea din dormitor pentru câteva clipe! Nu realizăm exact ceea ce fac, însă îmi era ruşine! Nu-mi amintesc exact cum a început, însă ştiu că în acea perioadă nu-mi imaginam nimic, doar am descoperit această „plăcere”. Anii treceau, m-am apropiat de Dumnezeu şi de Biserică, mă împărtăşeam foarte frecvent, neştiind că săvârşesc un păcat atât de grav, pentru mine, devenise o a doua natură! Până într-o zi, când am găsit ascunse, de tatăl meu, nişte cărţi ruşinoase. Aveam 11 ani. Privind acele imagini, am simţit acea poftă de păcatul pe care-l săvârşeam aproape zilnic. Atunci mi-am dat seama ce frumos ar fi dacă aş adăuga şi nişte „ingrediente” plăcerii mele păcătoase. Din acea zi mi-am întinat foarte mult mintea! Am dat foc cărţilor, pagina cu pagină, ca să ştie părinţii mei că nu e bine să privească în ele şi la câteva prezervative, că lui Dumnezeu nu-i plac nici acestea, în schimb, eu, păcătuiam pe zi ce trece tot mai mult şi mai grav!
Am realizat că nu fac un lucru bun, atât timp cât eu trebuie să gândesc la nişte chestii ruşinoase pentru a-mi satisface plăcerea, însă, am lăsat-o aşa, baltă… doar cânt în strană, părintele mă cunoaşte atât de bine, iar eu sunt prea mică ca să-i spun părintelui aceste tâmpenii!
Aşa mă împărtăşeam cu nevrednicie eu, păcătoasă! Aşa mă rabda Dumnezeu! Începeam să am regrete şi stări care nu mi se păreau normale, care se manifestau că o boală (mă refer aici la acele palpitaţii care mă făceau să mă simt că am alergat 100 de km stând în pat!). În aceste palpitaţii mă trezeam dimineaţa şi la miezul nopţii, le simţeam mereu, efectiv, ziceam că-mi bate inima din cap până în picioare şi e gata-gata să sară din piept!! Am plecat la liceu în altă localitate, aşa că nu prea mai mergeam la biserică, îmi era greu şi ruşine să mă rog şi acasă, citeam părerile psihologilor şi medicilor îndrăciţi că e o practică cât se poate de normală, însă undeva, aveam în suflet părerea că nu e bine ceea ce fac!
Într-o zi, eram în casă a 10-a, am mers la bibliotecă, unde am băgat mâna într-un raft şi am scos o CARTE! O carte cu „C” mare, pentru că mi-a schimbat viaţa! De fapt, este o revistă „Orthodoxia”, pe care, răsfoind-o, am găsit un titlu interesant: „O interpretare ortodoxă a masturbării”. Atunci am „găsit” şi denumirea păcatului pe care îl săvârşeam. Un articol superb de 4 pagini mari pe care l-am citit dintr-o suflare şi l-am recitit încă o dată! Acolo mi-am regăsit toate simptomele bolii, dar şi „tratamente”! Cel mai mult m-a speriat faptul că cei care se masturbează, îmbătrânesc prea repede, mor de tineri şi au parte de decese neplăcute!
Adevărata „luptă” acum a început! Cu toată ruşinea, am mers la un oarecare preot, i-am spus şi faptul că am preot duhovnic, însă mi-e ruşine să merg la el să spovedesc acest păcat Cu foarte mare căldură părintele mi-a dat sfaturi foarte utile, iar cel mai bun şi care m-a ajutat a fost: „Când îţi vine ispită, te ridici imediat din pat şi începi să spui Psalmul 50 făcând metanii mari (nu închinăciuni), apoi faci metanii, închinându-te la Patimile Domnului (Mă închin Preasfintei Tale răni de la Mâna Ta cea dreaptă, Hristoase Mântuitorul meu! Mă închin Preasfintei Tale răni de la Mâna Ta cea stângă, Hristoase Mântuitorul meu! Mă închin Preasfintei Tale răni de la piciorul Tău cel drept, Hristoase Mântuitorul meu! Mă închin Preasfintei Tale răni de la piciorul Tău cel stâng, Hristoase Mântuitorul meu! Mă închin Patimilor Tale, Hristoase Mântuitorul meu! Mă închin Îndelung răbdării Tale, Hristoase Mântuitorul meu! Mă închin Îngropării şi Învierii Tale celei de-a treia zi, Hristoase Mântuitorul meu!” Mi-a mai spus să nu uit de rugăciunea de seară şi de dimineaţă în fiecare zi, pe cât posibil, să citesc câte un psalm, doi, trei pe zi, să mă strădui să postesc miercurea şi vinerea şi să mă spovedesc măcar o dată la 40 de zile!
Cu aceste arme am început „lupta” în marele „război” nevăzut şi cu gândul că… gata, de azi trebuie să pun început bun! Ce m-a motivat şi mai mult au fost şi vorbele părintelui: „Dacă nu încetezi cât se poate de repede cu acest păcat, viaţa ta intimă cu soţul tău va avea foarte mult de suferit!”
Doi ani şi puţin a durat întreaga „bătălie”! Mă spovedeam şi mă împărtăşeam destul de des, uneori şi o dată în două săptămâni, erau perioade şi de 3 luni în care mă abţineam cu ajutorul lui Dumnezeu, a trecut şi jumătate de an cu mare bucurie, însă l-am întâlnit pe prietenul meu (actualul soţ) şi iarăşi am căzut! Foarte deznădăjduită, iar m-am ridicat, şi de unde ajunsesem, undeva mai sus, am căzut şi mai în abis, făcând acest păcat cu prietenul meu (iubirea cu hainele pe tine!) Mulţumesc lui Dumnezeu ca şi el avea credinţă în Dumnezeu şi peste foarte puţin timp, am hotărât să luptăm împreună! Ne-am abţinut până am hotărât că unul fără altul nu putem trăi, şi m-am mutat la el în cămin! Am căzut şi mai mult, şi mai tare, bucurând nespus pe urătorul binelui şi al fecioriei dintre soţi!
Părintele s-a întristat foarte mult şi chiar mi-a zis să nu mai stau cu el sau ne căsătorim! Am început să căutăm naşi, dar cum eu aveam 19 ani, iar el 20, nu prea erau doritori de a cununa doi copii… Aşa treceau zilele, noi depărtându-ne prin păcatul curviei de Dumnezeu, la biserica îmi era ruşine să mai merg, nu vroiam să dau ochii cu părintele, până… am rămas însărcinată! Noi doi eram foarte fericiţi, chiar dacă locuiam în cămin, aveam nădejdea că Dumnezeu ne va ajuta cumva! Eram ambii în anul 3. Am anunţat părinţii, n-au fost împotriva căsătoriei, îl cunoşteau pe el (bineînţeles, că au rămas şocaţi, nu-şi imaginau că fiica lor îşi permite să facă asemenea chestii cu prietenul ei, care era un băiat foarte de treabă!) Am găsit şi naşi şi ne pregăteam de cununie, când într-o seară, la cămin fiind, am simţit un ciclu abundent! Am pierdut sarcina! A fost răspunsul lui Dumnezeu, probabil, la rugăciunile noastre: „Doamne, ştim că acest copil este din desfrânare, dar nu vrem să ne facem ucigaşi de prunci, dacă Tu ni L-ai dăruit, îl vom creşte, aşa cum va fi el!” Peste două luni ne-am spovedit, împărtăşit, urmat canon şi ne-am cununat!!! Ce frumos! Iubire binecuvântată de Dumnezeu!
Însă, revenind la patima care afectează viaţa intimă, cuvintele părintelui, s-au adeverit, mai cu seamă pe timpul cât „trăiam” necununați! Nu puteam nicidecum să obţin plăcere în poziţia normală dată de Dumnezeu! Asta a durat aproape trei ani (doi ani fiind necununaţi şi cam 6 luni după!) Şi de ce aceste 6 luni? Pentru că, deşi eram căsătorită, diavolul îmi dădea târcoale în momentele de singurătate! Am căzut de câteva ori, însă deja ruşinea şi responsabilitatea era mult mai mare! Mă simţeam foarte prost faţă de soţul meu! Într-o zi, i-a dat Dumnezeu lui curaj să-mi vorbească despre această patimă care l-a chinuit trei ani, dar e fericit, căsătoria (bine, concubinajul nostru păcătos!) l-a ajutat să uite foarte repede de ea!). A fost momentul în care mi-am zis şi eu STOP în mintea mea, trebuie să fiu o femeie normală!
De-atunci, după o spovedanie bună, slava lui Dumnezeu, până în ziua de azi, nici n-am mai fost ispitita niciodată de vrăjmaşul în acest sens!
Mai rămăsese o problemă, clar, consecinţele patimii: nu mă simţeam cum vroiam eu să mă simt alături de soţul meu! Vorbind cu o preoteasă, mi-a spus să mă rog la Maica Domnului să ne dăruiască armonie în patul conjugal. Aşa am făcut, am rămas şi însărcinată, cum am împlinit 4 luni de sarcină, am hotărât, pentru binele copilului, să ne abţinem de la relaţii conjugale! Ne îmbrăţişăm atât de frumos seara în pat şi cântăm „Născătoare de Dumnezeu, fecioară, bucură-te!”, mergeam regulat la biserică, ne spovedeam, ne împărtăşeam, părintele era foarte bucuros că ne-am revenit la „normal” Ne unea o iubire dumnezeiască! Poate pentru unii e greu de înţeles, însă nu simţi necesitatea împreunării trupeşti, dacă mintea e ocupată cu lucruri duhovniceşti! Aş fi vrut să ţină o veşnicie acea iubire pură, dat fiind faptul că pentru mine, împreunarea dintre bărbat şi femeie, era ceva chinuitor…
Aşa au trecut cele 5 luni de sarcină, a apărut pe lume prima minune din viaţa noastră, apoi două luni după naştere iarăşi ne-am abţinut (cele 40 de zile + postul Sfinţilor Apostoli) şi mă rugam mult la Domnul ca „reunirea” noastră să fie cât se poate de normală şi frumoasă! Aşa a şi fost, foarte spontan, nimic premeditat, aceea a fost prima noastră noapte de dragoste! De o mie de ori mai frumos ca prima dată!
Cât de frumoasă poate fi viaţa unui cuplu şi câtă armonie poate avea, dacă trăim după legile lui Dumnezeu! Din acea zi, iubirea noastră trupească era din ce în ce mai vie, mai „plină de iubire”! Acum ne bucurăm de o viaţă intimă frumoasă, având şi copilaşi minunaţi!
Dar până am ajuns aici, am pierdut ani! Ani în care l-am supărat pe Dumnezeu, chiar dacă în final ne-a iertat, totuşi, era mai frumos să fi fost ambii curaţi până la căsătorie, să nu ne fi murdărit de patima masturbării atâta vreme! Am pierdut o sarcină, care chiar de nu a fost cu voia mea, ştiu că e consecinţă a păcatelor mele! Iar dacă de această urâtă patimă a copilăriei, adolescenţei, Dumnezeu o iartă, consecinţele desfrânării înainte de căsătorie, ne vor urmări mereu! De ce? Pentru că eram din turma lui Hristos! Am ştiut că nu trebuie să încălcăm, dar n-am ascultat! Acest păcat al neascultării trebuie ispăşit! Cum? Prin multe greutăţi şi necazuri, neajunsuri, boli frecvente ale copiilor! Mai pe scurt, o viaţă mai grea! Ştiu, însă, exemplu de tineri care au fost feciori până la căsătorie, iar acum zici că zboară prin viaţă, toate le sunt numai lapte şi miere!
Aşadar, alegeţi, cum doriţi să trăiţi…
Acum nu ne rămâne decât să plecăm capul şi cu mare smerenie să ne ducem crucea şi să nu cârtim împotriva lui Dumnezeu, pentru că El nu vrea decât să ne ajute! Şi ne dă necazuri aici pe pământ, pentru că în viaţa de veci să avem ispăşite unele mari păcate! Pentru că dacă am trăi aici roz, acolo ne aşteaptă întunericul, şi Dumnezeu nu vrea asta! El, ca un Tată bun, ştie că trebuie să bei un pahar cu băutura amară, dacă vrei să te vindeci şi să fii sănătos!
Mă iertaţi că n-am fost mai succintă, însă am vrut să vă arăt cum au decurs lucrurile în viaţa unei persoane care a pătimit de această boală şi care, cu Voia lui Dumnezeu, a ieşit învingătoare! Domnul să vă ajute pe toţi să puneţi gând bun pentru un început bun!!!
P.S. Uitaţi că pe internet există imagini necuviincioase, iar dacă vreţi se le deschideţi, priviţi întâi o icoană! Părerea mea este, şi e strict părerea mea, că la aceste imagini privesc doar nişte persoane obsedate, neîmplinite! Nu vreau să mai spun de cei care, deja sunt căsătoriţi şi mai au nevoie de aceste imagini, sunteţi departe de Dumnezeu dragilor. Treziţi-vă, până nu e prea târziu şi lăsaţi-vă „coarnele de taur” în voia lui Dumnezeu, să le îndrepte cum ştie El, pentru că El le poate îndrepta şi cu forţa, dar s-ar putea să vă doară şi să plângeţi… o viaţă!!!!
(A.)
Dimitrie
noiembrie 8, 2014 @ 7:41 pm
Dragă A. ,
Doamne ajută și-ți mulțumesc pentru cuvintele tale ! Domnul să-ți ajute !
Pe lângă acest lucru, am de făcut o mărturisire, care poate pe prea puțini îi interesează, dar eu acum mi-am găsit o fărâmă de curaj, și mi-e frică să mi-o pierd iarăși, înainte de a scrie.
Eu m-am rușinat amarnic de mine citindu-ți rândurile. A-M-A-R-N-I-C !
Eu am renunțat la Facultatea de Teologie, după terminarea seminarului teologic, depunându-mi lichidarea și predându-mi carnetul de student dupa 1 lună. Când am făcut-o, am simțit o ușurare, o bucurie nemaipomenită în acele momente. M-am simțit liber de obligații, m-am simțit nemaipomenit în răzvrătirea mea. Am crezut că acest lucru este un semn al alegerii corecte. Am crezut……..greșit ! M-am înșelat !
Am ajuns să mă înscriu la Postliceala Sanitară de Asistenți Medicali Generaliști, aflându-mă în ultimul an în prezent, dar nu mă simt împlinit deloc !
De când am renunțat la teologie, de 3 ani, am renunțat la tot. Rugăciune, post, înfrânare, mersul la biserică, spovedanie, împartășanie, cântarea în strană, ajutorul oferit preotului în altar, pelerinaje, conferințe. De 3 ani nu am mai facut nimic pentru sufletul meu. Mi-am otrăvit singur ființa cu masturbarea și materialele pornografice de atunci. Când observ o fată cuviincioasă, TUNET îmi răsună în ființă. Mă mustră conștiința atât de tare, încât am ajuns să ascult rock hardcore, screamo pentru a o înăbușii. Am început să obosesc……
V-am mărturisit acestea într-un moment de slăbiciune față de mândria care mă posedă de a nu mă afișa slab, și pentru a vă întării pe voi în nevoințele voastre. Eu vă scriu de jos, celor care zburați : Stați pe înaltul cerului, păstrați-vă aripile !
Dan Sorin
noiembrie 8, 2014 @ 9:18 pm
@Dimitrie: Nu fi prea dur cu tine. Poate era spre folosul tău să renunți la teologie. Credința nu trebuie să fie o povară iar dacă tu ai simțit o ușurare când ai renunțat la teologie înseamnă că undeva era o povară. Iar această neîmplinire nu cred că vine din faptul că nu ai făcut teologia ci mai degrabă ai niște neîmpliniri personale sau profesionale (ceea ce te-au împins și la aceste păcate trupești și la muzica rock). Faptul că ai renunțat și la rugăciune spune clar că exista o problemă și e bine că ai renunțat. Dacă era doar o ispită nu ai fi renunțat. Am trecut prin greutăți destul de mari și nu odată am vrut să o termin cu Dumnezeu și rugăciunea și nu am reușit niciodată. Era clar că era o ispită și Hristos nu mă lăsa. Deci, în cazul tău, nu era vorba de o ispită ci de starea ta sufletească. Te simțeai înlănțuit de Dumnezeu. Dumnezeu e libertate și în El trebuie să te simți liber.
Nu mai rămâne în trecut ci trăiește în prezent. Vezi ce poți face să te simți împlinit în viață. Caută-ți o activitate: scris, citit cărți, un sport. Aceste păcate trupești au o putere mai mare atunci când nu avem activități zilnice și avem prea mult timp liber. Și nu mai fi atât de dur cu tine.
Terhes
februarie 18, 2015 @ 9:57 pm
Imi vine greu sa scriu aceste lucruri, am 27 de ani si de 15 ani acest pacat ma macina aproape in fiecare zi nu este zi in care sa nu ma uit la materiale pornografice pe internet.Mi-a fost foarte greu si inca imi este nu stiu cum sa scap de pacatul acesta, am fost si la preotul duhovnic i-am marturisit pacatul acesta, tin post, ma rog si cand mi-e lumea mai draga pic iarasi in desfranare.El mi-a spus sa ma feresc dar nu reusesc trece o saptamana cad iarasi acuma se apropie postul mare nu am reusit
sa tin de mult un post ca lumea din cauza acestui pacat care imi creaza un gol in suflet.Doctorul mi-a spus ca e ceva firesc sa ma masturbez dar sa nu exagerez atat mi-a zis, si pic in pacat aproape in fiecare zi uitandu-ma la materiale pornografice.Imi vine sa plang in momentul acesta am 15 ani de dependenta oare voi reusi sa-mi intemeiez o familie pe placul lui Dumnezeu sau voi continua cu desfranarea sunt foarte confuz astept un sfat si ajutor!!!
Andrei Calin
februarie 18, 2015 @ 11:22 pm
@Sergiu
1. Nu este prea bine ca esti dependent de materiale pornografice. Poate daca blochezi site-urile pornografice din router, o sa te ajute sa te auto-motivezi.
2. Daca nu ai tinut pana acum post, nu o sa reusesti brusc sa tii intreg postul pastelui. Trebuie sa incepi incet, sa-ti antrenezi corpul obisnuit cu o alimentatie variata. In plus, incearca sa mananci des si putin, si sa inlocuiesti carnea cu branza si oua la inceput, iar apoi, cand renunti si la acestea, sa mananci legume bogate in proteine (mazare, porumb, spanac, cartofi, broccolli).
3. Da, masturbarea este ceva firesc. Daca nu te faci singur sa ejaculezi din cand in card, o sa o faca corpul oricum de capul lui. Dar tot, masturbarea zilnica depaseste orice prag al necesitatii.
Claudiu Balan
februarie 19, 2015 @ 6:43 am
Doamne ajută, Sergiu
Masturbarea nu este un lucru firesc, ba dimpotrivă, împotriva firii. Dumnezeu nu a lăsat omul așa, ci ca prin iubire și atracție fizică, să se apropie unul de altul, și în sânul familiei, iubirea lor să dea rod.
Încearcă să faci mătănii, atunci când te apucă ispita. Șterge toate materialele pe care le ai pe calculator, inclusiv adresele din navigatorul de internet.
Ferește-te de toate situațiile în care știi că poți cădea. Dacă poți, stai cât mai mult în preajma altor oameni, evită să fii singur în cameră. Ieși mai des cu prietenii.
Strigă la Dumnezeu tare când te apucă gânduril de de desfrânare: „Doamne iarăși mă ispitește. Ajută-mă! Nu mai pot! Sari în ajutorul meu.”
Stai mai puțin la calculator, citește mai des câte o carte care-ți place, dar fără romane cu scene erotice. CItește cărți frumoase, duhovnicești, citește cărți cu viața celor din temnițele comunite, cu chinurile lor, te vor întări mult.
Citește: Sfântul Închisorilor – Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos, Dumitru Bordeianu – Mărturii din mlaștina disperării, și altele din această zonă. Te vor întări duhovnicește.
Dumnezeu să te ocrotească!
Bogdan4
iulie 5, 2015 @ 7:33 pm
De ce este masturbarea pacat? Prin ea se elimina un lichid din corp la fel ca urina. Este un lucru natural, mai ales ca multi oameni care nu practica masturbarea, au scurgeri nocturne si asta FARA a privi la pornografie sau a avea fantezii despre vreo fata. Daca ar fi pacat sau ceva ce nu este natural, atunci nici oamenii nu ar mai avea scurgeri nocturne cand nici macar nu se uita la pornografie sau se gandesc la fete.
Dan Tudorache
iulie 6, 2015 @ 12:30 pm
Salut Bogdan!
Valorile morale ale unor acțiuni nu se definesc în funcție de apelul la ”naturalețea” lor! Altfel cădem în capcana formelor fără fond și a unei ”moralități” atee pe care Adriana Radu, ”purtătoarea de cuvânt” a proiectului Sexul vs Barza, o inoculează cu succes tinerilor. (ex: ”masturbarea este un act natural”)
Nu orice act natural este și moral. De pildă, violul nu este un act moral dacă raportul sexual s-a desfășurat natural (fără metodă contraceptivă din partea violatorului, respectiv prezervativ). Violul rămâne la fel de imoral, indiferent cât de natural decurge siluirea.
La fel, pedofilia nu este morală dacă raportul sexual a fost natural între matur și minor. Tot la fel de imorală și ilegală este.
La fel, incestul, oricât de natural s-ar desfășura la nivel biologic între tată-fiică, ori mamă-fiu, și oricât de majori ar fi și unii și alții, tot incest rămâne și tot abominabil din punct de vedere moral.
Ejacularea este un act natural, fie ea rezultată dintr-un act sexual între un bărbat și o femeie, fie prin autostimulare (masturbare) fie involuntar (poluțiile), fie prin practicarea perversiunilor sexuale de tot felul. Nu forma interesează aici pentru că nici criticii masturbării nu au susținut că ejacularea n-ar fi o refulare naturală a organismului, ci contează intenția/scopul și metoda avută în vedere. Ori masturbarea este un act de autoerotism sub imperiul fantasmelor sexuale, o încercare de satisfacere a nevoii de iubire pasională prin apel la proiecții erotice virtuale, când defapt omul are nevoie de o altă persoană, de sex opus, și mai ales reală pentru împlinirea acestei nevoi sufletești și biologice. Or substituirea altei persoane cu propria persoană este un derapaj de la rostul și rolul organului sexual, precum și o auto-amăgire.
Scurgerile nocturne (poluția) nu pot fi aduse în sprijinul masturbării pentru că ele sunt o refulare involutnară a organismului, lipsită de stimulare sexuală fizică, pe când masturbarea este un act voluntar.
Cam asta ar fi cu naturalețea.
Eu însă te îndemn să te porți natural dar și moral.
sdaniel
iulie 6, 2015 @ 1:51 pm
Si eu am punct de vedere similar cu cel al lui Bogdan4.
Nu as putea lua in considerare comparatiile lui Dan (cu tot respectul) deoarece violul, pedofilia, incestul presupun mai multe persoane, una abuzand/cauzand o trama severa altei persoane.
In cazul masturbarii, avem o singura persoana intr-un spatiu total privat care isi indeplineste o placere proprie. Pentru public e mai putin nociva decat fumatul, acolo sa zicem ca altii sunt nevoiti sa inhaleze fumul tau sau sa zicem ca dai un exemplu negativ catre copiii care te vad fumand in public. Aici, nu afectezi pe nimeni cu masturbarea, nici macar pe tine. Ca adolescent e un mod de a-ti descoperi corpul, trupul, vorbim de cunoastere. Bineinteles, ca orice lucru, practicata in exces masturbarea devine negativa. Cum e cu orice lucru, daca bei un pahar de Coca-Cola pe saptamana nu ar fi o problema, dar daca ajungi la o sticla pe zi e extrem de nociv. Cam la fel si cu masturbarea. Bineinteles pentru adolescenti cam este o problema deoarece nu stiu cand sa se opreasca/limiteze
Bogdan4
iulie 7, 2015 @ 4:28 am
Multumesc pentru raspuns Dan
Am fost neclar in legatura cu scurgerile nocturne si masturbarea. Mi se mai intampla scurgeri nocturne, chiar daca nu ma gandesc la ceva sexual. Ma gandeam ca trebuie sa ma masturbez sa nu mai am scurgeri nocturne. Pana la urma masturbarea nu este necesara deoarece corpul se regleaza prin scurgeri nocturne. Totusi nu prea cred ca pe Dumnezeu L-ar interesa daca cineva se masturbeaza sau nu. Pana la urma nu face rau nimanui, poate lui insusi.
Dan Tudorache
iulie 7, 2015 @ 9:11 am
Ziua bună, Daniel!
După cum este lesne de observat, Bogdan a încercat justificarea morală a masturbării cu argumentul că este un act natural. Deci chintesența asta este: dacă o acțiune este naturală ar rezulta automat că este și morală. Eu am arătat că naturalețea unui act nu implică în mod automat și moralitatea. Biserica dacă condamnă practica masturbării nu contestă naturalețea actului în sine, deși chiar și asta ar putea-o face (voi arăta mai jos), ci contestă scopul și efectele ei.
A te preleva de naturalețea unui gest/unei acțiuni pentru a demonstra că este moral(ă) ne introduce într-o situație care poate deveni jenantă:
– și suflatul mucilor direct pe stradă, în public, este un act natural, dar nu și etic. La fel și scuipatul ori flatulența.
– Și urinatul este un act biologic natural, dar nu oricum și nu oricând.
Daniel, am și alte argumente care demonstrează ca falsă suficiența implicației natural=>moral dar mi-i că smintim tinerii.
Acum însă, voi arăta că nici măcar masturbarea nu este un act natural: În primul rând, pentru consecvență, ar trebui să stabilim ce înseamnă natural și ce nu, ca să avem aceeași înțelegere asupra termenului uzitat de ambele părți. Natural este ceea ce este conform naturii, în cazul de față naturii umane, iar nenatural este ceea ce nu este conform naturii, adică artificial/intermediar.
Acuma, din punct de vedere teologic vorbind, și păcatul este în natura omului, de oricare ar fi el, deci dacă este să facem apel la natura umană s-ar putea să constatăm cu tristețe că și crima face parte din natura lui. Prin urmare, din această perspectivă, a face apel exclusiv la natural pentru a demonstra ceva ca fiind moral înseamnă a răsturna moralitatea de dragul firii căzute a omului.
Însă hai să mergem cu discuția în planul biologic: naturală este împreunarea celor două organe sexuale, pentru că fiecare dintre ele este concepul pentru celălalt și în funcție de celălalt, cu scopul de reproducere. Deci acesta este scopul primordial: reproducerea, și din acest motiv și organele sunt clasificate ca atare de știință: organe reproductive. Or că mergem pe o viziune creștină a lumii, or că mergem pe o viziune evoluționistă, tot aceeași concluzie avem: organele reproductive, la orice specie care se reproduce sexuat, au funcționalitate reproducătoare doar unul în funcție de celălalt iar construcția lor este de așa natură încât utilizarea sexuală a unuia nu se poate realiza în siguranță decât prin celălalt, și reciproc. Așadar, organul reproducător masculin are funcțiile stabilite în funcție de organul reproducător feminin (și recirpoc), iar mediul de manifestare natural este cel al împreunării celor două organe. Alte medii, precum mâna în cazul de față, nu sunt medii naturale organului sexual! Sunt doar medii substituente, care imită organul sexual corespunzător, medii artificial folosite ori artificial create de om! La fel cum laptele praf e artificial, dar nu natural, chiar dacă și unul și altul potolesc foamea.
Așadar, mâna n-a fost, nu este și nu va fi în veac făcută pentru auto-excitare, fie că mergem pe premisa că Dumnezeu însuși le-a creat pe toate, fie că mergem pe premisa că natura le-a plămădit pe toate în milioane de ani. Deci recursul la ”natural” pentru a justifica masturbarea, este neavenit.
Daniel, însăși natura cu legile naturale lăsate de Creator în creație, ne este dascăl despre ce să facem și ce nu, și unde depășim limitele creației/naturii.
Și totuși… nu orice lucru artificial este și imoral dar asta este altă poveste. Am ținut doar să arăt că argumentul uzitat în contextul de față nu demonstrează vreo valoare morală.
Întrebare: de ce pedofilia sau incestul ar cauza o traumă severă altei persoane câtă vreme se face în consens și din plăcere, iar masturbarea nu ar cauza nimic negativ? Simpla excludere a partenerului de relații sexuale exclude automat și consecințele negative ale practicării actului sexual? Dacă da, atunci putem decreta că actul sexual cu păpușa gonflabilă (din ce în ce mai popular în lumea asiatică) nu reprezintă o tulburare de comportament ci doar o metodă facilă și utilă de satisfacere a unei nevoi personale.
Unde este nevoia afectivă a partenerului în cazul masturbării, nevoie afectivă care ar trebui să însoțească orice relația sexuală? De când o persoană care are construcția naturii sale sexuată (deci are nevoie de corespondent de sex diferit) poate să-și fie suficientă în relația sexuală? Nu cumva tocmai practicarea sexualității fără corespondent afectiv adâncește și mai mult nevoia de afectivitate? Nu cumva avem de-a face cu un cerc vicios?
[b]Motto:[/b] [i]”In cazul masturbarii, avem o singura persoana intr-un spatiu total privat care isi indeplineste o placere proprie”[/i]
[b]Continuare:[/b] Și în acest spațiu privat, ascuns de ochii lumii, își cultivă încet dar sigur, o patimă prin care își umple inima de pofte, de neînfrânare, de fantasme, de infidelități, de așteptări false, și odată ce respectiva persoană stabilește o relație afectivă cu o persoană de sex opus, toate necurățiile sufletești le va transpune în practică cu acea persoană, mutilând nu doar un suflet ci două.
Ar fi interesant Daniel, dacă am putea vedea relația directă dintre patima masturbării și:
Dezinteresul față de școală și abandonul școlar.
Consumul de pornografie.
Practicarea perversiunilor sexuale odată ce dependetul și-a găsit partener(ă).
Sarcina nedorită a adolescentelor și avortarea pruncilor.
Infidelitatea din timpul căsătoriei, dusă până la divorț.
Întrebare retorică, pentru invitația la o reflexie a unui părinte creștin: dacă îți surprinzi copilul masturbându-se la 5,6,7-10-12 ani ce îi spui?: ”E natural tati, numai să nu fie prea des.” sau ”Tati, ai deschis cutia Pandorei”.
Dan Tudorache
iulie 7, 2015 @ 9:30 am
Cu drag Bogdane!
Cât privește scurgerile nocturne, ele sunt socotite ca firești de părinții bisericii, mai ales dacă nu sunt însoțite de vise erotice, întrucât sunt acțiuni involuntare ale organismului. Dar chiar și așa, scurgerile acestea fac parte din apanajul firii căzute, nu ale celei desăvârșite. Desăvârșirea înseamnă și nepătimire dar și control total asupra simțurilor.
Faptul că se mai întâmplă scurgeri, chiar și fără fantasme, se poate datora și îmbuibării (alimentației excesive) dar și trândăvirii de peste zi. Ori chiar datorită mândriei/judecării aproapelui. Atenție deci.
Cert este că indiferent de cauzele particulare care declanșează această reacție a organismului (pe care doar cel în cauză și le poate stabili prin cercetarea atentă a cugetului), tinerețea este însoțită și de această refulare a firii. Dar cu timpul activitatea hormonală de la pubertate se reglează, trupul se potolește prin relațiile firești din cadrul căsătoriei, apoi scăzând apetitul sexual nici trupul nu mai are ce exces să refuleze și ușor, ușor se scapă de problemă.
Însă până la vârsta la care trupul începe să se liniștească de la sine, noi creștinii avem arma rugăciunii, a înfrânării și tainele bisericii. Dacă facem ordine și liniște în suflet, cu siguranță va fi ordine, disciplină și pace și în trup. Iar pacea trupului înseamnă și odihna sufletului.
Știu, e grea înfrânarea la tinerețe, ba poate părea chiar imposibilă însă Hristos, Cel care a potolit furtuna de pe mare doar prin cuvânt, poate potoli și furtunile noastre sufletești tot la fel de ușor, așterânând pace. Doar să cerem.
Mihai Lica Pura
iulie 7, 2015 @ 4:22 pm
Pentru alte argumente (inclusiv biblice) legate de faptul ca masturbarea nu este un lucru pe placul lui Dumnezeu, va recomand:
– Anexa a 4-a Ce este gresit la masturbare pag 344
– Anexa a 22-a Articol despre auto-gratificare pag 383
din PDF-ul cu materialul Calea Puritatii disponibil aici:
[url]http://eliberareadepornografie.blogspot.ch/[/url]
mihai
iulie 7, 2015 @ 6:19 pm
SDaniel, ca o completare la cele elaborate de catre Dan si ca o notificare menita sa atraga atentia asupra caracterului complex al actului: masturbarea ca si comportament sexual adoptat creaza un climat launtric de impuritate, indiferent in ce context este savarsita. In plan organic, consecintele negative sunt determinate de faptul ca nu survine oxitocina (hormonul atasamentului care se secreta doar in relatiile firesti dintre barbat si femeie) care are prodigioasa si binefacatoarea functie de a reface organismul dupa epuizarea nervoasa declansata de catre descarcarea orgasmica, astfel organismul ramanand in continuare pagubit (acest aspect cred ca marcheaza diferenta majora in plan fiziologic dintre desfasurarea actului sexual firesc si procedeul de satisfacere autoerotica).
Pe de alta parte, actul sexual presupune participarea totala prin angrenarea celor 3 facultati(dimensiuni) ale naturii umane: corp, emotie, spirit. Masturbarea e prin esenta un act deficitar tocmai datorita faptului ca nu se realizeaza decat prin angrenajul partilor trupesti, din acest aspect rezultand insasi insuficienta sa. Prin urmare, datorita caracterului sau mecanic prin excelenta, reprezinta un esec sexual.
Bogdan4
iulie 8, 2015 @ 4:56 am
Cand privim la pornografie e posibil sa privim si la niste oameni care deja au murit. Majoritatea celor care joaca in aceste filme se sinucid, sau mor de droguri boli (sida). Cu toate ca multi din ei par fericiti de fapt nu sant. Puteti urmari acest clip:
https://www.youtube.com/watch?v=r0q_VGacfNk
Andrei Calin
iulie 11, 2015 @ 6:17 am
Iar nu ti-a placut comentariul meu, Dan? Sa stii ca nu era „trolling”…