Creștinii sunt nebunii lumii
Pentru a intelege mesajul acestui articol, va rugam sa urmariti filmuletul cu pictorul cel nebun, pana la capat…
Crestinii sunt in ochii oamenilor din lume, la fel de nebuni ca si acest pictor. Sau, poate mai nebuni.
In ochii lumii, crestinismul este frumos cand vorbeste despre iubirea aproapelui si iertare, dar este nebunie cand vorbeste despre iubirea dusmanilor.
In ochii lumii, crestinismul este frumos cand vorbeste despre dragostea dintre un barbat si o femeie, dar este nebunie cand vorbeste despre feciorie si fidelitate chiar si in ganduri.
In ochii lumii, crestinismul este frumos cand vorbeste despre despre misiune sociala si acte de caritate, dar este nebunie cand vorbeste despre Dumnezeu si viata de veci.
Nu! Sa nu vorbesti lumii despre Dumnezeu si despre diavol, despre rasplata si osanda vesnica ca atunci esti nebun…ca si pictorul nostru pana inainte sa intoarca tabloul.
Dar pictorul stia ce face. Pictorul isi vedea linistit de treaba in dansul lui nebun, caci el avea in minte un un mesaj cu sens precis si o incarcatura enorma, usoare de inteles daca privesti invers de cum vede lumea si pana la capat. Lumea care privea la pictor, inselata de aparente, ce parere credeti ca avea despre acesta, vazandu-l cum picteaza? …un scrantit la minte, un sarit de pe fix…un ratat. Asa suntem noi crestinii in ochii celor fara Dumnezeu: ratati, ciudati, prosti, creduli, manipulati, indoctrinati, ba chiar redusi mintal.
Dar uite ca vine si clipa de final, cand totul ia o turnura neasteptata pentru spectatori si atunci ce sa vezi… Pictorul nu era nebun, ci ne-buna era privirea spectatorilor.
Tot asa, nu crestinii sunt adevaratii nebuni, ci lumea care ii priveste stramb, caci in mintea stramba si lucrul drept se stramba. Cei care ii judeca pe crestini sunt spectatorii crestinismului, cei care deschid Biblia cu superficialitate, cei care se plictisesc sa vada filmuletul istoriei pana la capat, la fel ca si filmuletul cu pictorul. Si este drept, ca daca nu privesti pana la capatul propriei vieti si pana la capatul acestei lumi, crestinismul nu are sens, la fel cum nici tabloul pictorului nu are sens daca nu este privit pana la capat. Insusi Apostolul Pavel ne spune asta:
„Dacă morţii nu înviază, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri!” (Corinteni 1, 15: 32)
Dar uite ca exista un capat al timpului, si acela este vesnicia. Uite ca toate se vor intoarce la sfarsitul veacurilor cu susul in jos: moartea se va preface in inviere, si rasul nebunilor in plans fara sfarsit. Uite cum totul, dar absolut totul are un sens doar in persoana lui Hristos Dumnezeu, Cel care este ratiunea de a fi a tuturor lucrurilor.
Insa crestinii, de la Hristos si pana la sfarsitul veacurilor sunt considerati nebunii lumii, pentru ca lumea este nebuna. Iata cum Pictorul universului, a ajuns de rasul lumii nebune si osandit la moarte pe cruce. Nici crestinii nu sunt scutiti de aceeasi judecata a lumii, caci nu este sluga mai mare decat stapan, precum Insusi Hristos marturiseste. Ceea ce i-au facut Lui ni se face si noua la scara mai mica sau mai mare, in functie de timpuri si de oameni.
Dumnezeiescul Apostol Pavel, cel a carui convertire este nebunie de necrezut, stia prea bine lucrurile acestea. Dupa ce a propovaduit Evanghelia Dreptatii prin cetati, piete si uliti nenumarate, dupa ce a vorbit cu mii si mii de oameni, fie ei dregatori, invatati, oameni simpli, pescari, temniceri sau capetenii de osti, iata ce spune:
maria
ianuarie 20, 2011 @ 3:36 pm
minunat articol.asa este .o adevarata nebunie!nebun dupa Hristos!o nebunie de neinteles pt unii cand pt altii e pur si simplu ca apa cea de toate zilele.primesc constant replici de genul :"aa,gata ,du-te la manastire de-acuma" sau " te-ai ratat" sau "gata,pune-ti baticul pe cap" sau "nu stiu ,dar mi se pare ca esti cam pierduta,nu-i bine" sau "lasa ,esti prea tanara pt asta,ai timp la batranete", etc,etc,etc.dar cum oare ar putea ei sa inteleaga dulceata pe care inima o simte doar spunand numele Lui Iisus.dorul pe care-l simti zi de zi.adevarat ca asa ceva nu se poate explica in cuvinte.
cin
ianuarie 20, 2011 @ 4:40 pm
frumos si bine spus!Slava Domnului si pentru asta!
ioan alexandru
ianuarie 20, 2011 @ 8:04 pm
Foarte frumos articolul si imi place si ce a scris Maria. Va multumesc pentru aceste postari!
Ana
ianuarie 21, 2011 @ 6:57 am
Frumos articol
Maria, frumos ai spus. Aia cu [i]"ai timp la batranete",[/i] este asa cum a spus un parintele ca zice diavolul oamenilor. [b]Cine vorbeste prin oamenii astia…[/b]
Doamne ajuta
Silviu
ianuarie 22, 2011 @ 12:51 pm
Nu va lasati injositi de vorbe
Spectaculos si zic asta pentru ca nu vezi in fiecare zi asa ceva.Si da Maria ai spus bine si as adauga ca cei care te judeca si critica sunt lipsiti de duh sfant.Nu mai spun ca cultura lor este limitata la ceva anume iar cand intalnesc ceva ce nu inteleg ei le vine mai usor sa nege,sa injure ba chiar tu esti cel prost pentru el.A fi credincios inseamna a fi bun cu semenii tai chiar daca te inseli in privinta unora.Cu rabdare si intelepciune putem izbavi.
liviu andrei
ianuarie 22, 2011 @ 8:12 pm
e o idee buna mia placut
Laura-optimista
ianuarie 24, 2011 @ 9:34 pm
Da, foarte frumos… impresionant şi comentariul Mariei.
Părintele Teofil Părăian spunea că "Pentru omul care nu crede, toate cele ale celui care crede sunt nebunii". Este logic să fie aşa, deoarece, potrivit Sfântului Apostol Pavel, omul trupesc consideră cele duhovniceşti a fi nebunie "şi nu poate să le înţeleagă, pentru că ele se judecă duhovniceşte". Nu poţi înţelege ceea ce n-ai trăit, ceea ce nu ai simţit niciodată. Pentru noi, credincioşii, pierderea credinţei ar fi cea mai cumplită tragedie, dar aceasta deoarece cunoaştem (unii mai mult, alţii într-o mai mică măsură, în funcţie de nivelul duhovnicesc al fiecăruia), din proprie experienţă, bucuria credinţei şi a comuniunii cu Domnul.
Mi s-a spus şi mie că n-ar trebui "s-o iau pe calea Bisericii de la vârsta asta", că sunt "intolerantă"(doar pentru că afirmasem că, în opinia mea, creştinismul este superior tuturor celorlalte religii ale lumii) şi chiar "habotnică". Totuşi, cred că această atitudine a celor mai puţin credincioşi decât noi (dar care ne întrec, poate, în alte privinţe, doar Dumnezeu ştie aceasta) n-ar trebui să ne descurajeze şi nici să ne determine să ne îndepărtăm de ei, fiindcă ei, în neştiinţa lor, ne vor binele şi consideră că, prin acele cuvinte dure, ne adresează un avertisment şi ne "trezesc la realitate". Necunoscând decât realitatea materială, cei ce ne socotesc "nebuni" cred în mod sincer că aceasta este unica realitate şi, de aceea, vor să ne "ajute" să ne "-)epăşim prejudecăţile". Ştiu că aceste cuvinte v-ar putea întrista, v-ar putea aminti toate calificativele pe care cei neştiutori le folosesc despre noi, dar… unicul scop pentru care le-am menţionat a fost acela de a argumenta ideea că, din punctul meu de vedere, avem datoria de a continua să-i iubim pe semenii noştri, care nu ne înţeleg credinţa. Dacă dorim să-i câştigăm pentru Hristos pe cei apropiaţi ai noştri, care sunt mai neinformaţi în privinţa adevărurilor de credinţă, sau nu vor să le accepte, trebuie să-L mărturisim pe Domnul, dar aşa cum ne-a poruncit El, adică arătându-le celorlalţi iubire şi înţelegere, spunându-le că toţi avem slăbiciuni şi rămânând prietenoşi cu ei, chiar dacă avem impresia că nu merită.
Vă scriu aceste lucruri, deşi eu însămi am tendinţa de a reacţiona excesiv de dur, atunci când sunt etichetată drept "intolerantă" sau "habotnică". Ştiu că va trebui să-mi corectez atitudinea şi să devin, potrivit sfatului lui N. Steinhardt, neclintită în credinţă şi în mărturisirea adevărului, dar iubitoare şi deschisă faţă de toţi oamenii(nu faţă de ideile incorecte, ci doar faţă de persoane). Ştiu că, aşa cum spunea I P S părinte Bartolomeu Anania (acum grav bolnav, din păcate), creştinul adevărat are în orice situaţie o gândire antinomică, paradoxală, admiţând că unele realităţi aparent contradictorii pot fi, în acelaşi timp, acceptate. Astfel, putem rămâne neclintiţi în credinţa noastră, care este unica adevărată, Îl putem mărturisi pe Domnul Hristos cu entuziasm şi curaj, rămânând, în acelaşi timp, iubitori şi prietenoşi cu aceia ale căror convingeri sunt incompatibile cu adevărul revelat şi… chiar cu aceia, care nu au deloc convingeri religioase, fiind total indiferenţi faţă de mântuirea lor. Dacă celor din această categorie (necredincioşi şi indiferenţi) le vom vorbi cu bucurie şi entuziasm despre Dumnezeu, fără a-i judeca, fără a-i ameninţa în mod naiv cu iadul, dacă le vor răspunde cu blândeţe şi zâmbind că nu suntem nebuni, ci doar ne practicăm credinţa, va fi foarte posibil să-i ajutăm ca, treptat, să se apropie de Dumnezeu. De aprox. un an, reuşesc, cu ajutorul Domnului, să pun în practică această modalitate de dialog şi… observ că unul dintre cei care-mi dădea sfaturi incorecte în legătură cu viaţa duhovnicească (îmi spunea chiar că nu există Dumnezeu) şi-a schimbat total atitudinea şi… chiar simt că începe să mă aprecieze. De aceea, cred că, dacă vom reuşi să rămânem de fiecare dată îngăduitori faţă de toţi cei din jurul nostru… atitudinea noastră va avea efecte minunate, mai plăcute decât ne aşteptăm.
"Omul distruge ce nu poate avea şi neagă ce nu poate înţelege."
Doamne ajută!
Laura
P S. Am dorit să vă împărtăşesc aceste puţine gânduri şi sper ca peste câteva săptămâni, când voi intra în vacanţă, să reîncep să scriu mai des. Zilele acestea, am foarte puţin timp la dispoziţie pentru a comunica pe internet, dar sunt alături de voi prin rugăciune.
Bucurie!
Ioana
ianuarie 24, 2011 @ 10:07 pm
Ce bine ar fi daca am fi nebunii lui Hristos in lume!
Doar ca pe noi ne deranjaza daca lumea ne considera nebuni!
Altii s-au luptat toata viata pentru a ascunde harul si pentru a se crede ca sunt nebuni.
Iar noi ne luptam ca nu parem cumva ca suntem nebuni.
Astazi este ziua sfintei XENIA, cea nebuna pentru Hristos.
Sfanta XENIA, te rog din toata inima mea daruieste-mi un sot cu care sa ajung la mantuire.
Laura-optimista
ianuarie 24, 2011 @ 10:17 pm
Mi-am amintit acum o proorocie foarte actuală a Sfântului Antonie cel Mare, pe care Biserica noastră l-a pomenit acum câteva zile. Astfel, el spunea (referitor, poate, chiar la ceea ce se petrece astăzi?) că va veni o vreme, în care oamenii vor înnebuni şi, în zilele acelea, dacă doi nu vor fi nebuni, ceilalţi îi vor întreba: "Nebunilor, de ce nu sunteţi ca noi?". Evident, Sf. Antonie nu făcea referire la o nebunie psihică, ci la una duhovnicească, la nebunia necredinţei, a negării evidenţei(cf. Psalmi13, 1). De aceea, Domnul să ne ajute să nu ne tulburăm, să nu ne întristăm, ci să rămânem întotdeauna senini, odihnitori pentru ceilalţi, păstrând cuvântul lui Hristos în sufletele noastre, chiar dacă mulţi dintre cei apropiaţi nouă nu ne înţeleg. Dacă Hristos a fost considerat "ieşit din minţi" chiar de către "fraţii Săi"(Sf. Evanghelie după Marcu), cu atât mai mult noi trebuie să ne aşteptăm la astfel de reacţii din partea celor din jurul nostru. De aceea, în Întâia sa Epistolă Sobornicească, Sfântul Apostol Petru îi îndemna pe credincioşi să-L slăvească pe Domnul Hristos în sufletele lor şi să fie gata să răspundă oricui le va cere socoteală despre nădejdea lor, dar "cu blândeţe" şi cu frică(cred că se referea la frica de a nu-i sminti pe cei ce ne-au întrebat despre credinţă, de a nu-i deruta şi mai mult prin atitudinea noastră), pentru ca ceilalţi să laude purtarea lor cea bună întru Hristos Dumnezeu.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Laura-optimista
ianuarie 24, 2011 @ 10:21 pm
Foarte frumos, Ioana!
Sfânta Xenia să ne ajute pe toţi, prin rugăciunile ei, să devenim înţelepţii întru Hristos şi nebuni din perspectiva "înţelepciunii acestei lumi"!
Ana
ianuarie 24, 2011 @ 10:56 pm
sf Xenia
Ioana te imbratisez. Ma bucur ca ai scris de sfanta Xenia. Chiar ma gandeam ca nu a fost adus nici o discutie despre sfanta asta. Dumnezeu sa-ti auda ruga prin sfanta Xenia
Doamne ajuta
Diana
ianuarie 25, 2011 @ 10:45 am
Laura, Ana si Ioana va imbraţisez. Frumos, frumos!
O sa va povestesc ce mi s-a intamplat recent legat de acest subiect, pentru ca nu am acceptat anumite lucruri care ar fi adus multa suferinta pentru anumite persoane care erau nevinovate, am fost considerata de şefii mei, dar chiar si de un preot mirean, nebuna. A fost o experienta din care am invatat multe.
Doamne ajuta! Cand am timp revin…
Ana
ianuarie 25, 2011 @ 11:20 am
Scumpa nebunie
Diana, nebunie draga nebunie. Ce frumoasa este nebunia asta. Te asteptam
Doamne ajuta
Ioana
ianuarie 25, 2011 @ 11:31 am
Draga Diana,
Noi sa fim cu Hristos. Cine este impotriva ta daca Hristos este cu tine?
Ioana
Diana
ianuarie 25, 2011 @ 5:17 pm
Salut Ioana,
îţi spune ceva poezia " De-a oamenilor vorbă îmi e groază":-?
Ioana
ianuarie 25, 2011 @ 7:43 pm
Draga Diana,
Hristos poate intoarce orice mare rau (lucrul celui rau)intr-un mare bine.
Arma noastra este CRUCEA!
Nu cunosc poezia. Dar stiu ca citind psalmii lui David, Dumnezeu iti da putere sa treci peste toate.
Doamne Iisuse Hristoase, mieluselul lui Dumnezeu miluieste-ne pe noi.
Iti recomand sa vizionez filmuletul cu staretul de la Frasinei, parintele Neonil Stefan.
http://www.youtube.com/watch?v=gqS9jhLWu1g
Cu toata dragostea,
Ioana
Diana
ianuarie 25, 2011 @ 8:42 pm
Ioana, te-am intrebat de poezie pentru ca m-am gandit la faptul ca tu ai fi o Ioana pe care o stiu eu, o persoana admirabila pe care am cunoscut-o de curand si care gandeste la fel ca tine. De ziua ei (de Sf. Ioan)mi-a daruit o carte pe care mi-a scris aceasta poezie. M-a impresionat profund. I-am vorbit despre acest minunat site si cand am vazut numele tau m-am gandit la ea. Ea e din Iasi, tu?
Radu
februarie 17, 2011 @ 11:56 am
Ioana te intreb oarecum rusinat dar cu respect : vrei sa fii sotia mea?
elena denisa c
februarie 17, 2011 @ 4:01 pm
M-a impresionat articolul…e pur si simplu minunat mai ales ca ne da ca exempul acel pictor care la prima vedere ar lucra nebuneste, fara rost si fara inteles, dar care se dovedeste mult mai priceput si mai luminat decat puteau cei din jur sa creada.Asa sunt si crestinii autentici, priviti ca nebuni ai lumii acesteia ce se lupta fara rost si fara inteles pentru ceva ce pare abstract, fals, ireal, fantezie.Dar lor nu le pasa pentru ca ei stiu care e lucrarea ce trebuie s-o duca la bun sfarsit, ei au de realizat asemenea pictorului din clip o lucrare foarte grea ce pare fara sens pentru ceilalti…ei au de realizat chipul lui Hristos in inimile lor, ei au atins nemurirea. Sf Grigorie de Nyssa spunea foarte frumos:"Fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieti: sufletul este panza, virtutile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie sa-l pictam."Crestinii acest dor il au, aceasta este marea lor lupta, aceasta este pictura pe care o au de realizat si anume insusirea virtutilor,pictarea panzei sufletului cu credinta, nadejde si dragoste, cu har si fapte bune.Ei cunosc frumusetea si sfintenia pe care pictura lor va trebui s-o dobandeasca si o doresc iar pentru Hristos rabda orice chiar si sa para nebuni in ochii lumii, caci doar El ne-a spus noua tuturor:" În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea." (Ev Ioan 16,33)
Laura Stifter
septembrie 2, 2012 @ 8:57 pm
Am recitit cu bucurie acest articol instructiv şi exprimat într-un mod foarte plăcut. 🙂
Mă gândeam recent că „nebunia” creştinismului are cel puţin 3 caracteristici ce o fac invincibilă:
1. este incurabilă (şi chiar se agravează din ce în ce mai mult, nevindecându-se nici pe lumea cealaltă);
2. nu este iraţională, ci supraraţională (de aici şi aparenţa de nebunie);
3. este extrem de contagioasă, atât de contagioasă încât, în primul secol al erei creştine, 12 „nebuni” din Palestina au reuşit să „înnebunească”, în scurt timp, tot Imperiul roman.
Aşa cum spunea Valeriu Gafencu, mucenicul lui Hristos, „nebunia credinţei este putere dumnezeiască, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrată, lucidă şi profund umană”.
Să ne dăruiască Domnul „nebunia” creştinilor din Biserica primară, care părăseau lumea cu bucurie de dragul Lui şi mergeau la martiraj cântând!
Laura Stifter
septembrie 2, 2012 @ 9:24 pm
Cum să nu fim „nebuni”? Noi Îl avem ca Învăţător pe Cel Care, Dumnezeu fiind, S-a făcut Om şi întru totul nevinovat fiind, S-a sacrificat pentru cei păcătoşi, deşi ştia clar că nici măcar unul dintre ei nu va deveni vreodată în totalitate vrednic de El. Oare nu este aceasta „nebunia” supremă din istoria mântuirii şi a lumii? 🙂 Paul Evdokimov numea iubirea lui Hristos, manifestată prin respectul Său faţă de libertatea noastră, „nebunie divină”.
Slăvit să fie Domnul Hristos, Unicul Adevăr absolut şi Izvorul veşnicei înţelepciuni!
Laura Stifter
septembrie 2, 2012 @ 9:31 pm
„Un adevărat credincios este o ciudăţenie: el are dragoste supremă pentru Cineva pe Care niciodată nu L-a văzut; Îi vorbeşte cu familiaritate, zi de zi, Unuia pe Care nu-L poate vedea; el se aşteaptă să meargă în ceruri pe baza meritelor Altcuiva; se goleşte de sine, pentru a fi umplut de către Altcineva; recunoaşte că a greşit pentru a putea fi socotit drept; se coboară pentru a fi ridicat; este cel mai puternic atunci când este cel mai slab; este cel mai bogat când este cel mai sărac; cel mai fericit când îi merge cel mai rău; el moare pentru a putea trăi; el pierde pentru a putea câştiga; dăruieşte altora spre a păstra pentru el; el vede nevăzutul, aude neauzitul şi cunoaşte necunoscutul.” (A. W. Tozer)