De la creștinismul formal la creștinismul integral

Trăim într-o societate creștină în formă, însă decreștinată în fond. Situația se resimte din plin chiar dacă o recunoaștem cu jumătate de gură, sau nici atât. Deși viețuim într-o țară majoritar creștină, deci plină de oamenii lui Dumnezeu, totuși suntem nemulțumiți: pe veniturile mici, pe gropile din asfalt, pe mizeria și sărăcia din spitale, pe taxele prea mari, pe aproape toți și pe toate.

Dar oricare ar fi problemele unei țări, de infrastructură, asistență medicală sau învățământ, pe fond politic, social sau economic, ele pornesc întotdeauna de la oameni. Nu sistemele sau instituțiile în sine deranjează ci modul în care sunt reprezentate.

În fapt suntem nemulțumiți de funcționarul corupt, de afaceristul evazionist, de doctorul șpăgar, de ierarhul sau preotul imoral, de gunoierul care nu face curat cum trebuie, așadar suntem nemulțumiți de sus până jos, de la incompetența mai marilor până la lipsa celor șapte ani de acasă ai vecinului.

Dar dacă suntem nemulțumiți de atâția oameni într-o țară majoritar creștină înseamnă că noi creștinii dezamăgim. Ne dezamăgim unii pe alții, dezamăgim și pe care nu împărtășesc viziunea creștină asupra lumii și în ultimă instanță ne dezamăgim pe noi înșine.

Se întâmplă așa pentru că am redus creștinismul la un nivel de trăire social-diplomatic, uitând dimensiunea jertfelnic-ascetică: deschidem plin de curtoazie uși străine pentru femei necunoscute, dar ezităm de multe ori să deschidem propria ușă pentru un sărman; vorbim frumos, chiar teologic uneori, dar scoatem din noi legea talionului atunci când suntem călcați pe bătături; oricând jertfim portofelul pentru o pizza, un film sau o haină nouă dar abia de scăpăm un rest la picioarele unui bătrân nenorocit.

Cunoaștem multe picanterii din viața intimă a celebrităților, dar nu avem vreo atracție față de viețile sfinților iar teologia lor ne este de cele mai multe ori străină; sărutăm părticele din sfinte moaște și icoane, dar gura nu se rușinează a defăima aproapele; ținem cu strășnicie să nu muncim de sărbători dar  de cele mai multe ori sărbătorim cu indiferență spirituală.

Pe deasupra, deși toate acestea ne vădesc că suntem departe de a fi creștini avem pretenția ca oamenii din jur să fie așa cum noi înșine nu suntem. Am ieșit din comunism, ne-am bucurat vreme de câțiva ani de o regenerare spirituală dar am intrat în consumism, astfel încât credința a slăbit sub mirajul confortului și am alunecat în capcana formalismului. Slujbe fastuoase, pelerinaje masive dar aceleași nemulțumiri, prin urmare aceleași păcate căci ele generează nemulțumirile de care ne tot plângem. Botezurile pruncilor se săvârșesc cu spor dar catehizarea lor în familie bate pasul pe loc. O întreagă generație de tineri se scaldă în concubinaj iar acolo unde se înfiripă cununiile religioase, divorțurile le dărâmă din plin. Ca popor avem nevoie de o întoarcere autentică la Hristos căci ritualul nu ține loc de trăire.

Prin glasul fericitului Ioan Ianolide, toți sfinții cuvioși, mucenicii și pătimitorii creștini din temnițele comuniste ne îndeamnă să ne asumăm creștinismul integral: nu cu jumătăți de măsură ci cu toată învățătura de credință, nu trăirea duhovnicească de conjunctură ci clipă de clipă. Creștinismul de formă este un dezastru căci pe termen scurt ne determină să șchiopătăm social iar pe termen lung să falimentăm spiritual.

De aceea trebuie să înțelegem că pentru a fi creştini este necesară o rupere din toate preocupările lumești, și să ne străduim să devenim ai lui Hristos, până ce ajungem să gândim şi să acţionăm prin El¹.

Căci El, Hristos, este Omul desăvârșit, prin urmare este și inginerul, programatorul, avocatul, managerul sau policitianul desăvârșit. Dacă urmăm lui Hristos, în chip potențial putem fi și noi asemenea Lui, deci în planul social, economic, politic și cultural putem fi oamenii care ne plângem că nu prea există.

Dumnezeu lucrează la mântuirea și îndumnezeirea lumii, dar prin creștini. De aceea creștinii, pentru a împlini voia lui Dumnezeu în lume, trebuie să se facă purtărori de Hristos, hristofori². Toate acțiunile pe care le intreprindem trec prin conștiință deci fiecare gând din spatele acțiunilor noastre trebuie cercetat conform învățăturii lui Hristos despre viață și lume³.

Prin urmare, doar abia când vom acționa și vom trăi ca Hristos la nivel comunitar, vom avea familia pe care o visăm, slujba care să ne împlinească și țara din care vreodată n-am vrea să plecăm, căci un rai capitalist sau, mai nou, unul globalist, este curată utopie.

Creștinismul trebuie asumat integral, căci formalismul nici nu mulțumește pe cei din jur și nici nu mântuiește pe cel în cauză. Deși omul se dovedește a fi îndărătnic în a-L urma pe Hristos, vremurile grele ne forțează întotdeauna să ne convingem că pentru a le învinge este nevoie de sfințenie. Prin viața lor, noii martiri ai temnițelor comuniste sunt pilde tari că sfințenia este posibilă oricând iar experiența lor este cea mai bună temelie pe care ne putem regenera ca neam.

Visăm la o lume frumoasă, armonioasă, fără griji, dar o astfel de lume nu este posibilă fără trăirea în Dumnezeu, în fiecare moment al vieții.

„Cu frică şi cu cutremur să stăm necontenit în faţa lui Dumne­zeu şi vom fi fericiţi pe pământ şi-n veci, fericiţi în noi înşine şi în relaţiile dintre noi, căci conştienţi fiind de nimicnicia noastră, ne trezim în Hristos, îndrăznim în Hristos, biruim în Hristos”⁴.

(Dan)

1. Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Ed. Bonifaciu, Bacău, 2012, p. 443

2. Idem, p. 481

3. Idem, p. 453

4. Idem, p. 455