Cui se adresează cuvintele „Sfintele Sfinţilor” de la Sfânta Liturghie
Pentru că adesea cuvintelor rosite de preot la Sfânta Liturghie, înainte de împărtăşire: „Să luăm aminte Sfintele sfinţilor”, li se dau o interpretare exclusiv morală, spunându-se că sfintele Taine se dau doar credincioşilor cu viaţă sfântă (ireproşabilă moralmente), am găsit de cuviinţă să redăm mai jos o potrivită şi, de fat, reala interpretare a lor dată de Sfântul Nicolae Cabasila.
„Acum preotul este gata să se apropie el însuşi de Masa euharistică şi să cheme şi pe credincioşi. Dar cum împartaşirea nu este îngăduită absolut tuturor, el nu-i cheamă pe toţi; ci luând Pâinea cea făcătoare de viaţă si arătând-o, cheamă la împărtăşire numai pe cei ce sunt vrednici să o primească, zicând: „Sfintele, Sfinţilor!”. Cu alte cuvinte: iată, ceea ce vedeţi este Pâinea vieţii. Veniţi, deci, cei ce vreţi sa va împartasiti dintr-însa, dar nu toti, ci numai cine e sfânt. Căci lucrurile sfinte sunt îngăduite numai celor sfinţi. Însă prin „Sfinţi” înţelegem aici nu numai pe cei desăvârşiţi în virtute, ci pe toţi câţi se străduiesc spre desăvârşire, chiar dacă n-au ajuns încă la ea; nimic nu-i împiedică pe aceştia să se sfinţească şi ei prin împărtăşirea cu Sfintele Taine şi să devină sfinţi, aşa precum şi Biserica întreagă se numeşte sfântă şi cum zice marele Apostol al neamurilor, scriind către tot poporul: „Fraţi sfinţi, părtaşi ai chemării celei cereşti!” (Evr. 3, 1).
Credincioşii se numesc sfinţi din pricina sfântului (Iisus) la care ei participă şi din al cărui Trup şi Sânge se împărtăşesc. Căci ei sunt mădulare ale acelui Trup, carne din carnea Lui si oase din oasele Lui. Deci, cât timp suntem uniţi şi păstrăm legătura cu El, trăim viaţa sfântă, sorbind izvor de sfinţenie din Capul şi din Inima aceea (Hristos), prin Sfintele Taine; dar după ce ne-am despărţit şi ne-am rupt din întregimea prea sfântului Trup, în zadar vom gusta din Sfintele Taine, căci seva de viaţă nu mai curge prin mădularele moarte şi tăiate (Is. 54, 2).
Şi cine desparte pe mădulare de sfântul Trup? – „Păcatele voastre stau ca un zid despărţitor între Mine şi voi”, zice Domnul (In. 15, 1-8). Dar oare orice păcat ucide pe om? – Nicidecum! Ci numai păcatul de moarte. Tocmai de aceea se numeşte de moarte; căci există şi un păcat ce nu e spre moarte, precum ne spune Sfântul Ioan Evanghelistul (I In. 5, 7). Prin urmare, credincioşii care n-au săvârşit păcate de moarte care i-ar putea despărţi de Hristos, nu sunt întru nimic opriţi să se împărtăşească cu Sfintele Taine şi să devină părtaşi la sfinţire, atât cu numele cât şi cu fapta, ca unii care sunt mădulare încă vii, pentru că păstrează unitatea cu Capul (Hristos).
De aceea, atunci când preotul strigă: „Sfintele! Sfinţilor!” credincioşii răspund: – „Unul (e) sfânt, Unul (e) Domn: Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl” (Filip. 2, 11). (Ei vor să spună) că nimeni n-are de la sine însuşi sfinţenia, pentru că aceasta nu este rezultat al virtuţii omeneşti, ci toţi o avem de la şi prin Hristos. Atunci când pui sub soare mai multe oglinzi, toate strălucesc şi răsfrâng raze de ai crede că se văd mai mulţi sori, dar în realitate unul este soarele care se răsfrânge în toate; tot aşa şi Cel ce singur e sfânt, răsfrângându-Se în credincioşi, străluceşte în multe suflete şi pe mulţi îi arată sfinţi, deşi Cel cu adevărat sfânt este unul şi singur, întru nimic mai prejos în slavă decât Tatăl”.
Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii, trad. Ene Branişte, Eibmbor, pp. 52-53.