Cuibul cu berze și înțelesurile Vieții

Trebuie neapărat să vă spun o poveste. Nu mă întrebați dacă e adevărată. Cum mi-a povestit-o mie Dumnezeu, v-o povestesc și eu. Încă sunt uimit de înțelesurile ei.

Se făcea că într-o dimineață, foarte de dimineață, eram la masa de scris. Trebuia să scriu o poveste, un eseu, nici eu nu mai știu. Și cuvintele nu voiau să pornească, se trăgeau înapoi, parcă nu mai voiau să asculte. Pentru că îndărătul lor era gândul apăsător, ca o umbră: „La ce bun, dacă voi muri? La ce bune toate, dacă sunt împresurate de moarte…?”. Se pare că gândul morții alesese să mă viziteze de dimineață, să-și râdă un pic de tentativa mea de a trăi. De a scrie. De a face orice.

Dintr-un colț al camerei Dumnezeu mă privea. Stătea cu fruntea senină, rezemat de perete. Dădea din cap aprobator, ca și cum totul trebuia să se întâmple chiar așa. Și mi-a zis aceste cuvinte, ca un tată care-și scoate fiul la prima lecție de pescuit:

– Când pricepi chingile morții, ești pregătit.

Autor: Pr. Iustin Taban