Cum a schimbat Iisus Hristos întreaga lume. „How Christianity change the world” (recomandare de carte)
Civilizația occidentală devine tot mai pluralistă, secularizată și lipsită de cunoștințe biblice. Mulți oameni din zilele noastre nu conștientizează cum viețile lor au beneficiat de pe urma influenței creștinismului, adesea privindu-l cu ostilitate sau resentiment. How Christianity Changed the World (Cum a schimbat creștinismul lumea) este o lucrare de istorie creștină, structurată pe diferite teme, adresată atât creștinilor, cât și necreștinilor.
Bazată pe cercetări solide și scrisă într-un stil accesibil, această carte reprezintă atât un instrument apologetic util în discuțiile cu necredincioșii, cât și o sursă de dovezi pentru a arăta de ce creștinismul merită recunoaștere pentru multe dintre progresele umane, sociale, științifice și culturale din lumea occidentală în ultimele două mii de ani.
Toată civilizația umană a fost schimbată de Iisus Hristos. Nașterea, viața, moartea și învierea lui Iisus Hristos a avut o influență profundă asupra vieții umane. Prin exemplul Său, civilizația occidentală a atins un nivel mai înalt de care ființele umane, fără să știe, beneficiază astăzi.
CUPRINSUL ARTICOLULUI
Iisus Hristos a influențat în mod profund:
2.1 Viața umană sfințită
2.2 Pruncuciderea și avortul
2.3 Imoralitatea sexuală
2.4 Femeile primesc libertate și demnitate
2.5 Opoziție față de sclavie
3. Mila, compasiunea, spitalele și grija față de cei bolnavi
3.1 Caritate
3.2 Compasiune
3.3 Spitale și asistență medicală
5. Libertatea și justiția, munca și libertatea economică
5.1 Libertate și Justiție
5.2 Muncă și libertate economică
7. Arta, arhitectura, literatura și muzica
7.1 Artă
7.2 Arhitectură
7.3 Literatură
7.4 Muzică
8. Sărbători, cuvinte, simboluri și expresii
8.1 Sărbători
8.2 Cuvinte și Simboluri
8.3 Expresii
1. Schimbarea oamenilor
Pe baza dovezilor istorice, sunt pe deplin convins că dacă IIisus Hristos nu ar fi umblat niciodată pe căile prăfuite ale Palestinei antice, dacă nu ar fi suferit, murit, înviat din morți și nu ar fi adunat niciodată în jurul lui un mic grup de apostoli care s-au răspândit în lumea păgână, occidentul nu și-ar fi atins gradul înalt de civilizație, oferindu-i numeroasele beneficii umane de care se bucură astăzi.
Apostolii erau cetățeni evrei obișnuiți, câțiva erau pescari, unul colector de taxe disprețuit și alții aveau alte ocupații de rang inferior. Acești oameni, datorită lui Iisus Hristos, au fost transformați în adepți devotați care au produs schimbări sociale, politice, economice și culturale care afectează viața umană și până astăzi. Cu toate acestea, ei au ales să doarmă mai degrabă decât să-l mângâie pe IIisus în Grădina Ghetsimani; Petru, cel prea încrezător, a negat că L-a cunoscut și, cu excepția lui Ioan, apostolii s-au ascuns cu frică când Iisus a fost răstignit. Când Hristos a murit, ucenicilor li s-a părut că la tot ceea ce au fost martori și tot ce au experimentat s-a terminat, deoarece se temeau pentru viața lor. Ei petrecuseră trei ani văzându-L, auzindu-L trăind în prezența Lui fizică reală și, cu toate acestea, nu și-au amintit cuvintele Lui explicite:
„Fiul Omului trebuie să sufere multe și să fie respins de bătrâni, preoții cei mai de seamă. și învățători ai Legii, și trebuie să fie ucis și a treia zi să învieze” (Luca 9:22).
În a treia zi, a fost un mormânt gol, o apariție înaintea Mariei și o apariție la zece dintre ucenici într-o cameră închisă ermetic. Dar, Toma, care nu era între cei zece, a refuzat să creadă. El a vrut dovezi absolute – să atingă mâinile rănite și coasta a lui Hristos. Opt zile mai târziu, cu Toma prezent, Iisus a apărut din nou și i-a cerut lui Toma să-i atingă mâinile și coasta. Când l-a atins pe Iisus, Toma a strigat:
„Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan 20:28).
Hristos a apărut de cel puțin 20 de ori în plus. El i-a asigurat pe urmașii Săi că nu era doar un duh, ci avea carne și oase și a mâncat cu ei. Trupul fizic înviat al lui Hristos i-a trecut pe ucenici de la frică la siguranță, de la îndoială la certitudine. Ei au înțeles atunci cuvintele Lui, rostite înainte de răstignire:
„Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?” (Ioan 11:25–26) și
„aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.” (Ioan 6:40).
Le-a devenit clar că într-o zi, credincioși fiind în Hristos și învierea Sa, și ei vor învia din morți și vor trăi cu El pentru totdeauna.
Au inteles. Au fost transformați și, prin această transformare, au fost motivați să ducă acest mesaj în lume. Nu le mai era frică. În anii care au urmat, ei au fost amenințați de autoritățile romane. Ca răspuns, Petru și Ioan au afirmat fără teamă:
„noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut şi am auzit.” (Fapte 4:20).
Au trăit acest fapt istoric și erau dispuși să moară pentru a-l împărtăși. Toți, cu excepția apostolului Ioan, au murit de o moarte sângeroasă pentru mărturia lor.
„Bărbații nu mor pentru poveștile pe care le născocesc.”
Puterea lui Hristos de a transforma oamenii nu s-a încheiat cu ucenicii Săi. Prin prezența Sa și a ucenicilor Săi, mulți alții s-au transformat și, la rândul lor, și-au lăsat amprenta în istorie. Întăriți de exemplele lui Ștefan, Iacov și Saul (Pavel), sute și apoi mii de creștini au suferit persecuții severe care au dus adesea la execuție în primele trei sute de ani de la moartea lui Iisus. În mâinile împăraților romani precum Nero (54–68 d.Hr.), Domițian (81–96 d.Hr.), Antonius Pius (138–61 d.Hr.), Marcus Aurelius (161–80 d.Hr.), Valerian (253–60 d.Hr.) și alții, mulți creștini au fost persecutați, torturați și uciși. Robin Lane Fox a remarcat că în această perioadă, creștinii „nu se cunoaște să-și fi atacat dușmanii păgâni; nu au vărsat niciun sânge nevinovat, în afară de al lor”.
Credincioșii au continuat să fie transformați după înălțarea la cer a Domnului. Evanghelia a schimbat inimile oamenilor și au răsărit mii de sfinți: apostoli, mucenici, cuvioși, arhierei, preoți, pustinici, doctori fără de arginți, căsătoriți sau nu, de la o margine la alta a pământului. Acești oameni au făcut din lume un loc mai uman și mai civilizat, deoarece ei, ca mulți creștini înaintea lor, și-au trăit viața conform cuvintelor lui Iisus Hristos:
2. Valoarea vieții umane
2.1 Viața umană sfințită
Primii creștini au fost șocați de valoarea extrem de scăzută pe care romanii și grecii o acordau vieții umane. Creștinii credeau că omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu (Facerea 1:27) slava încununată a creației lui Dumnezeu! Viața umană trebuia protejată și onorată indiferent de forma sau calitatea ei.
Ei s-au opus activ depravării societății greco-romane în probleme precum
- pruncuciderea,
- abandonul copiilor,
- avortul,
- sacrificiile umane și
- sinuciderea.
2.2 Pruncuciderea și avortul
Bebelușii născuți deformați sau fragili erau uciși. Erau vizate în mod special fetițele. Acest comportament nu era unic pentru culturile greco-romane, pruncuciderea era comună și în India, China și Japonia. De asemenea, se întâmpla și în jungla braziliană, printre eschimoși, în părțile Africii păgâne și printre diverși nativi americani din America de Nord și de Sud.
Primii creștini au numit pruncuciderea ca fiind crimă pe baza poruncii lui Dumnezeu: „Să nu ucizi”. Răspunsul lor a fost fidel cuvintelor lui Pavel, scrise cu puțin timp înainte de a fi executat de Nero,
„Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.” (Romani 12:2)
Dacă bebelușii nedoriți nu erau uciși direct, ei erau în mod frecvent abandonați. Creștinii nu numai că au condamnat abandonul copiilor, ci i-au luat pe acești copii în casele lor. Deși persecutați sever, creștinii nu au încetat niciodată să promoveze sfințenia vieții umane.
A fost nevoie de o jumătate de secol de presiuni înainte ca Împăratul creștin Valentinian, influențat de Sfântul Vasile cel Mare al Cezareei din Capadocia, să scoată în afara legii pruncuciderea și abandonarea copiilor în 374.
Avortul a fost și o practică comună a culturii greco-romane. Această practică a fost folosită pentru a elimina dovezile de indiscreție sexuală și pentru a rămâne fără copii. Cu mult înainte de nașterea lui Hristos, filozofi precum Platon, Aristotel și Celsus au ajutat la validarea practicii avortului. Platon a subliniat că
„a fost prerogativa conducerii orașului ca o femeie să se supună unui avort, astfel încât statul să nu devină prea populat (Republica 5.461).”
Primii creștini, la fel ca și evreii cu adevărat credincioși cu mult înainte de nașterea lui Hristos, credeau în sfințenia vieții umane, inclusiv în viața din pântece.
Opoziția bisericii primare față de avort, împreună cu condamnarea pruncuciderii și a abandonului copiilor, a fost un factor major în instituționalizarea sfințeniei vieții umane în lumea occidentală…. Conceptul că viața umană este sfântă este încă în mare măsură prezent astăzi în lume, cu excepția practicii avortului.
Sacrificiul uman, spectacolele de gladiatori și o acceptare generală a sinuciderii, dacă nu chiar glorificarea ei erau de asemenea practici comune. De-a lungul timpului, și acestea au fost scoase în afara legii ca urmare a opoziției creștine bazate pe sfințenia vieții umane.
2.3 Imoralitatea sexuală
Primii creștini s-au opus activităților sexuale imorale ale grecilor și romanilor. Motivați de cuvintele lui Hristos: „De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.” (Ioan 14:15) și de porunca lui Dumnezeu: „Să nu săvârșești adulter”, ei au respins cu desăvârșire comportamentul imoral. În consecință au fost disprețuiți și persecutați și mai mult.
Opunându-se decadenței sexuale greco-romane, fie că a fost:
- adulter,
- desfrânare,
- homosexualitate,
- molestare a copiilor sau
- bestialitate
și prin introducerea standardelor sexuale plăcute lui Dumnezeu, creștinismul a ridicat foarte mult moralitatea sexuală a lumii.
A fost una dintre numeroasele sale contribuții majore la civilizație, o contribuție pe care prea mulți creștini de astăzi (care cuprind în mod nominal aproximativ 83% din populația americană) nu par să o aprecieze, cu atât mai puțin să o apere, deoarece sunt în curs eforturile febrile de a readuce sexualitatea și desfrânarea păgânismului antic.
2.4 Femeile primesc libertate și demnitate
După cum se vede în țările islamice de astăzi, femeile, în culturi fără influență creștină, sunt încă fără libertate și demnitate. Vechii atenieni din Grecia tratau femeile în același mod. Femeile nu aveau voie să iasă din casă fără o escortă masculină. Nu aveau voie să mănânce sau să interacționeze cu oaspeții bărbați ai soților lor.
Discriminarea femeilor a început când erau copii. Multe fetițe bebeluș au fost ucise la naștere sau la scurt timp după naștere. Celor care au supraviețuit nu li s-a permis să meargă la școală. De-a lungul vieții, femeilor nu li s-a permis să vorbească în public și au fost puternic încurajate să păstreze tăcerea în casă. Erau considerate inferioare oamenilor și adesea echivalate cu răul. Femeile romane aveau puțin mai multă libertate, dar nu aveau niciunul dintre drepturile și privilegiile bărbaților romani.
În contrast, acțiunile și învățăturile lui Hristos au ridicat statutul femeii la un nivel care nu a mai existat până acum.
„Prin cuvânt și faptă, Iisus Hristos a mers împotriva credințelor și practicilor antice, considerate de la sine înțelese, care defineau femeia ca fiind inferioară din punct de vedere social, intelectual și spiritual. În deplind acord cu propriile Sale cuvinte, El a spus odată:
Am venit ca [voi] să aveți viață și să o aveți din plin (Ioan 10:10).
Cea mai mare cinste a acordat-o Iisus Hristos Maicii Sale, Preacurata Fecioară Maria, pe care a ales dintre toate femeile lumii, de la Adam și până la ultimul om care se va naște în viitor pe pământ, pentru a lua trup din ea, pentru a-i fi lui veșnic mamă. De atunci și până astăzi Maria este numită Maică a Domnului (Luca 1, 43) și Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu. De atunci și până azi și-n veșnicie Maica Domnului e cinstită de toate neamurile ca fiind mai presus de îngeri, de sfinți, fiind în intimitate maximă cu Fiul Său, Dumnezeul nostru, și având putere să ajute pe tot omul spre mântuire.
„Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.” (Luca 1, 46-48)
Iisus a sfidat normele culturale acceptând și cinstind și alte femei, așa cum se vede în exemplele răspunsului Său față de femeia samariteancă (Ioan 4:5–29), apărarea Mariei în incidentul Maria-Marta (Luca 10:38–42), cuvintele Lui către Marta (Ioan 11:25–26) și apariția Sa înaintea femeilor după învierea Sa (Matei 28:10). Biserica Apostolică a continuat să accepte femei în roluri proeminente de conducere, așa cum se vede în exemplele lui Apphia (Filemon 2), Nympha (Coloseni 4:15), Priscila (1 Corinteni 16:19) și Phoebe (Romani 16:1-2).
Din păcate, după epoca Bisericii Apostolice, care s-a încheiat în jurul anului 150 d.Hr., unii conducători ai bisericii, cei care fuseseră adânc înrădăcinați în practicile păgâne ale vremii, au revenit la practica excluderii femeilor. Aceasta a contrazis învățăturile, acțiunile și spiritul lui Hristos, ucenicilor Săi și Bisericii primare. În ciuda acestui eșec, calea lui Hristos a biruit.
În cele din urmă, femeile din culturile occidentale s-au bucurat de libertate și demnitate, inclusiv de a fi văzute ca indivizi mai degrabă decât ca proprietate, având control asupra propriei proprietăți, primind dreptul de tutelă asupra copiilor lor, puterea de a alege cu cine și când să se căsătorească și refuzul de a fi mutilate fizic conform prevederilor obiceiul culturii lor.
Deși Hristos și primii creștini nu au predicat niciodată revoluția în numele femeilor, discipolii Săi au reflectat exemplul Său în relațiile lor, asigurând femeilor demnitate, libertate și drepturi necunoscute lor anterior.
2.5 Opoziție față de sclavie
Abolirea sclaviei și respingerea segregării își au rădăcinile în învățăturile timpurii ale creștinismului. Creștinismul nu era restrictiv, fiind oferit gratuit tuturor persoanelor, claselor și națiunilor. La vremea lui Hristos, 75% din populația Atenei antice și peste jumătate din populația romană erau sclavi. Pavel, în Galateni, i-a spus lui Filimon că nu trebuie să-l mai țină pe Onesim ca sclav. El trebuia să-l trateze pe Onesim ca pe un frate. Pavel le-a spus creștinilor din Galateni că
„Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.” (Galateni 3:28).
Opoziția față de sclavie nu a fost populară în epoca greco-romană; de altfel nu era populară nici în Anglia sau America în anii 1800. De-a lungul istoriei, a fost nevoie de curaj și convingere incredibilă din partea creștinilor pentru a-i elibera pe sclavi.
„La începutul secolului al IV-lea, Lactantius („Cicero-ul creștin”), în „Institutele divine” (în latină De Natura Deorum) , spunea că în ochii lui Dumnezeu nu există sclavi. Sfântul Augustin (354-430) a văzut sclavia ca un produs al păcatului și ca fiind contrară planului divin al lui Dumnezeu (Cetatea lui Dumnezeu 19.15). Sfântul Ioan Gură de Aur, în secolul al IV-lea, a propovăduit că atunci când Hristos a venit, a anulat sclavia. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că
„în Hristos IIisus nu este sclav… Prin urmare, nu este necesar să ai un sclav… Cumpără-i și, după ce i-ai învățat o meserie prin care se pot întreține, eliberează-i” (Omilia 40 despre 1 Corinteni 10).”
În ciuda acestor îndemnuri, care s-au bazat pe cuvintele lui Hristos, sclavia a continuat să existe chiar și între creștini timp de peste o mie de ani. Faptul că creștinii au continuat acest comportament păcătos indică faptul că fie au fost ignoranți sau surzi la cuvintele lui Pavel, urmând orbește cultura predominantă sau au ales să nu țină seama de cuvintele lui Hristos despre cum să trăiască în lume, dar să nu fie din ea.
Prin munca incredibilă, curajul și conducerea lui William Wilberforce, sclavia s-a încheiat în coloniile engleze.
„Biograful lui [Wilberforce], John Stoughton, spune: „El a crezut în Iisus Hristos ca chip al Dumnezeului nevăzut; el credea că suntem mântuiți prin har; a crezut în îndreptățirea prin credință; a crezut în lucrarea Duhului Sfânt; credea în lumea viitoare. Aceste credințe, cu consecințele și aplicațiile lor practice, îi erau la fel de dragi ca viața.”
Pe 26 iulie 1833, cu doar câteva zile înainte de moartea sa, Wilberforce a primit vestea că Parlamentul a adoptat Legea Abolirii, eliberând 700.000 de sclavi. În America, sclavia a continuat încă treizeci de ani. Bărbați și femei de mare curaj, precum Elijah Lovejoy, care a fost împușcat pentru convingerile sale; Edward Beecher, care a deschis porțile Colegiului Illinois studenților de culoare; Harriet Beecher Stowe, care a publicat „Cabana unchiului Tom”; John Hersey, care a publicat „Appeal to Christians on the Subject of Slavery”; Julia Ward Howe, care a scris „Imnul de luptă al republicii”; și mulți alții au lucrat, au luptat și au murit pentru a pune capăt sclaviei. În cele din urmă, în 1863, Abraham Lincoln a pus capăt sclaviei în America emitând Proclamația de Emancipare.
Astfel, efortul de a înlătura sclavia, fie că a fost Wilberforce în Marea Britanie sau aboliţioniştii din America, nu a fost un fenomen nou în creştinism. Nici eforturile lui Martin Luther King Jr. și legile americane privind drepturile civile din anii 1960 de a elimina segregarea rasială nu au fost noi pentru etica creștină. Erau doar eforturi de a restabili practicile creștine care existau deja în zilele primordiale ale creștinismului.
3. Mila, compasiunea. spitalele și grijă față de cei bolnavi
3.1 Caritate
În epoca greco-romană, a oferi îngrijire săracilor, bolnavilor sau a celor aflați pe moarte nu era un lucru obișnuit. În cultura păgână, oamenii dădeau uneori, dar așteptau ceva în schimb. În cultura creștină, credincioșii făceau milostenii pentru alinarea economică sau fizică a primitorului, fără să se aștepte nimic în schimb. Dăruirea creștină reflectă cuvintele evanghelistului Ioan:
„În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” (1 Ioan 4:10–11) și cuvintele lui Pavel:
„Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia.” (Filipeni 2:4).
Caritatea practicată de creștini a fost remarcată de cei din jur.
3.2 Compasiune
Compasiunea umană era rară în culturile antice, a fost împotriva învățăturilor filozofilor lor. Platon și alții au susținut că un om sărac trebuie lăsat să moară dacă nu mai poate lucra. Greco-romanii considerau că cei flămânzi, bolnavi și muribunzi nu sunt demni de asistență umană.
Iisus a demonstrat o abordare complet diferită.
„Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor.” (Matei 14:14).
Urmând îndemnul lui Hristos, primii creștini au căutat să ofere milă și compasiune celor bolnavi și pe moarte, fără să se gândească la nimic în schimb. Acest lucru s-a făcut nu numai pentru bolnavi și muribunzi, ci și pentru orfani și bătrâni.
Caritatea și compasiunea continuă până în ziua de azi atât în mod privat, cât și colectiv, prin fundații, asociații, parohii, etc. În cele mai multe cazuri, cei care beneficiază de asistență socială nu au idee că asistența pe care o primesc este oferită datorită influenței creștinismului.
3.3 Spitale și asistență medicală
În Matei 25:45, Iisus a spus:
„Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.”
Ascultând cuvintele Lui, creștinii nu numai că s-au opus pruncuciderii, avortului și abandonării copiilor, ci au avut grijă și de bolnavi. Nu aveau nicio importanță circumstanțele particulare sau dacă erau creștini sau păgâni. Ei au urmat exemplul lui Hristos de a vindeca orbi, șchiopi, surzi, paralizați și leproși. În fiecare vindecare, Hristos a fost de asemenea preocupat de bunăstarea sufletească a individului. Acest lucru era în contrast drastic cu lumea greco-romană.
„Sfântul Dionisie cel Mare, un episcop creștin din secolul al treilea, a descris comportamentul actual al păgânilor față de tovarășii lor bolnavi, într-o ciuma din Alexandria, din jurul anului 250 după Hristos.
„Păgânii dădeau la o parte pe oricine începea să fie bolnav, țineau departe chiar și pe prietenii lor cei mai dragi, aruncând pe cei care suferă pe drumurile publice pe jumătate morți lăsându-i neîngropați și tratându-i cu dispreț total când mureau’” (Lucrările lui Dionisie, Epistola 12.5).
Din cauza persecuției severe din timpul creștinismului timpuriu, timp de trei secole creștinii au putut avea grijă de bolnavi doar așa cum îi găseau. Abia în anul 369 d.Hr. a fost construit primul spital. Dovezile indică faptul că spitalul includea unități de reabilitare și ateliere care au permis pacienților necalificați să învețe o meserie în timpul recuperării. Acest lucru arată un nivel și mai ridicat de conștientizare umanitară, exemplificând și mai mult duhul lui Hristos în urmașii Săi.
Mai multe spitale creștine au fost construite fie ca unități separate, fie atașate mănăstirilor și, până în 750, s-au răspândit din Europa continentală în Anglia. Majoritatea spitalelor de astăzi nu se mai bazează pe caritate.
Creștinismul a inițiat, de asemenea, înființarea de instituții psihice, asistență medicală profesionistă și Crucea Roșie. Un medic și istoriograf medical, Fielding Garrison, a remarcat:
„Gloria principală a medicinei medievale a fost, fără îndoială, organizarea spitalelor și a asistenței medicale, care își aveau organizarea în învățăturile lui Hristos.”
4. Educația
Iisus Hristos, cel mai mare învățător pe care l-a cunoscut vreodată lumea, a predat pentru ca cei instruiți de EL să continue să-i învețe pe alții. El le-a spus ucenicilor Săi:
„Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28:19-20).
Ei au luat în serios îndemnul, așa cum se arată în cuvintele lui Luca
„…nu încetau să înveţe şi să binevestească pe Hristos IIisus.” (Fapte 5:42).
Învățătura a continuat după moartea apostolilor. La început, instruirea avea loc în casele profesorilor. În anul 150 d.Hr., Sfântul Iustin Martirul și Filozoful a înființat școli catehetice în Efes și Roma. De-a lungul timpului, aceste școli au inclus cititul, scrisul și alte materii, pe lângă religie. Au existat lupte la început, deoarece profesorii erau și ei un produs al culturii, dar aceste școli fidele învățăturilor lui Hristos au inclus în cele din urmă atât băieți, cât și fete, indiferent de clasă sau etnie ne mai auzită în cultura acelei epoci.
Pe la mijlocul anilor 1500, Martin Luther și John Calvin convinseseră autoritățile civice să implementeze educația obligatorie, universală și susținută de impozite. În anii 1700, educația a fost extinsă pentru a include surzi; prin anii 1800 pentru a include orbii.
Cultura greco-romană avea filozofii ei de învățământ superior, dar nu avea clădiri permanente sau biblioteci.
Deși bibliotecile și mănăstirile nu erau în sensul deplin universități, ele au fost inspirația prin care au fost construite primele universități adevărate în secolele al XII-lea și al XIII-lea. Astăzi, majoritatea americanilor nu realizează că toate colegiile și universitățile stabilite în colonii înainte de Războiul de Independență al Statelor Unite, cu excepția Universității din Pennsylvania, aveau origini creștine. Este ironic că în societatea occidentală seculară de astăzi, atât de puțini indivizi își dau seama de contribuțiile pe care creștinismul le-a adus la educația pe care o prețuiesc atât de mult.
Universități de prestigiu precum Harvard, Yale și Oxford au fost fondate pe principii creștine. De asemenea, educația creștină continuă să promoveze alfabetizarea și instruirea în țările în curs de dezvoltare, unde peste 70% din școlile rurale sunt susținute de organizații creștine.
5. Libertatea și justiția, munca și libertatea economică
5.1 Libertate și Justiție
Conceptul de Drept natural a fost adânc înrădăcinat în cultura greco-romană. Această lege a susținut că ființele umane puteau percepe, pe baza unui proces natural de raționament sănătos, ceea ce este corect și greșit din punct de vedere moral. A fost văzut ca fundamentul absolut al tuturor legilor umane. Creștinii aveau o altă perspectivă. Ei credeau că „legea naturală” era parte a ordinii create de Dumnezeu prin care ființele umane raționale sunt conștiente de bine și rău. Ordinea lui Dumnezeu este exprimată clar în Cele Zece Porunci.
Țări, cum ar fi Statele Unite ale Americii, unde creștinismul este înrădăcinat, demonstrează o îmbunătățire mult mai mare a libertății și justiției decât țările în care domină religiile necreștine.
„Alexis de Tocqueville a recunoscut legătura când a spus: „Nu există nicio țară în lume în care religia creștină să aibă o influență mai mare asupra sufletelor oamenilor decât în America.”
5.2 Muncă și libertate economică
Cultura greco-romană nu prețuia munca fizică. Munca manuală urma să fie efectuată de sclavi și de clasele inferioare. Era considerat înjositor pentru oricine altcineva să îndeplinească aceste sarcini. Pe acest subiect s-au ciocnit credințele creștinilor și cultura actuală. Creștinii atribuiau demnitate și onoare muncii. Modelul lor, Iisus, a lucrat ca tâmplar. Pavel făcea corturi, o abilitate comercială care îi completa veniturile în timpul călătoriei. Această atitudine creștină nu le-a plăcut romanilor, care disprețuiau munca manuală și a dus la persecuții și mai aspre.
În plus, creștinii au întărit că un muncitor ar trebui să fie plătit, pe baza cuvintelor lui Iisus,
„vrednic este lucrătorul de plata sa” (Luca 10:7).
Pavel, în cuvintele sale către Tesaloniceni, a arătat clar că munca este necesară:
„dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce.” (2 Tesaloniceni 3:10).
Înainte să cinstească creștinii munca, nu exista o clasa de mijloc în cultura greco-romană. Oamenii erau fie bogați, fie săraci, iar săracii erau în general sclavi. Cu toate acestea, creștinii au prevalat și a apărut clasa de mijloc, parte integrantă a tuturor societăților occidentale, reducând foarte mult sărăcia de odinioară larg răspândită. Această nouă etică a muncii și prosperitatea rezultată (în comparație cu nivelurile de sărăcie extremă din vremuri anterioare), au făcut posibile libertăți individuale necunoscute anterior din punct de vedere economic, politic și social. Conceptul de drept de proprietate privată era intrinsec acestor libertăți nou găsite.
Porunca „Să nu furi” întărește conceptul de drepturi de proprietate privată.
Libertatea economică a fost demonstrată și în învățăturile lui Hristos. În timp ce unii dintre urmașii Săi au vândut tot ce aveau și au împărtășit celor aflați în nevoie, „nu există nicio referință nici în Vechiul, nici în Noul Testament în care Dumnezeu să nege oamenilor libertatea economică, așa cum o face fascismul, socialismul și comunismul. Pildele lui Iisus care abordează chestiuni economice sunt întotdeauna formulate în contextul libertății”, cum ar fi în Matei 25:15–30, unde indivizii puteau alege să investească sau să nu investească talanții care le-au fost dați, fără constrângere.
6. Ştiinţă
Fără credința creștină într-un singur Dumnezeu, nu ar exista știință. Dumnezeu este o ființă rațională și omul a fost creat după chipul Său; prin urmare, omul trebuie să urmeze, de asemenea, procese raționale pentru a studia creația Sa. Pe această presupunere, filozofii creștini au dezvoltat metoda empirică, inductivă. Înainte de vremea lui Hristos, cunoașterea trebuia dobândită prin mijloace deductive. Numai mintea trebuia folosită; activitatea manuală era inacceptabilă, retrogradată doar sclavilor și clasei de jos.
Creștinii, pionierii științei, s-au ramificat în multe domenii de descoperire. Unele domenii ale științei și indivizii creștini implicați includ: fiziologia și biologia prin opera lui Leonardo da Vinci (1452–1519), Andreas Vesalius (1514–1564) și Gregor Johann Mendel (1822–1884); astronomie prin opera lui Nicolaus Copernic (1473–1543), Tycho Brahe (1546–1601), Johannes Kepler (1571–1630) și Galileo (1564–1642); fizică prin opera lui Isaac Newton (1642–1727), Gottfried Leibniz (1646–1716), Andre’ Ampere (1775–1836) și Michael Faraday (1791–1867); chimie prin opera lui Robert Boyle (1627–1691), John Dalton (1766–1844) și George Washington Carver (1864–1943); și medicină prin opera lui Paracelsus (1493–1541), Ambroise Pare (1509–1590) și Louis Pasteur (1822–1895).
Pe lângă indivizii menționați mai sus, mulți alți oameni de știință creștini au influențat foarte mult procesul și descoperirea științifică și, prin urmare, calitatea vieții umane.
Vezi și articolul: 15 mari savanți creștini care au crezut în Dumnezeu
7. Arta, arhitectura, literatura și muzica
7.1 Artă
Impactul creștinismului asupra artei, arhitecturii, literaturii și muzicii de-a lungul istoriei este incontestabil. Spre deosebire de atenția acordată naturii în epoca greco-romană, arta creștină, fie din primii ani, Evul Mediu, Renaștere sau epoca Reformei, s-a concentrat pe viața umană.
Scenele au ilustrat conștientizarea faptului că Dumnezeu, fie prin Duhul, fie prin Fiul Său, Iisus Hristos, a fost întotdeauna cu ei. După cum este exemplificat în Expulzarea din Paradis a lui Masacico, Cina cea de Taină a lui Da Vinci, Hristosul în casa Martei și Mariei a lui Tintoretto, Cavaler. Moarte și Diavol al lui Durer, Hristosul lui Rafael purtând crucea și Hristosul lui Rembrandt, care vindecă bolnavii, creștinismul a adus o contribuție deosebită. spre lumea artei.
7.2 Arhitectură
Preocupați de persecuțiile pe care le-au suferit, creștinii au făcut puțin din punct de vedere arhitectural în primele trei secole. De atunci, creștinii au adus contribuții arhitecturale incredibile, de la Biserica Nașterii Domnului (Bethleem) construită în epoca Bazilicii (320–1000) până la Capela Academiei Forțelor Aeriene din SUA (Colorado Springs) construită în epoca contemporană (1900–2000). Dintre acestea, cea mai mare contribuție creștină la arhitectura mondială este considerată a fi catedralele europene construite în epoca gotică (1150–1600). Arcurile înalte ascuțite, bolțile cu nervuri și contraforturile zburătoare l-au inspirat pe Salvadori să spună că „înălțimea insondabilă a exprimat aspirația umanității către un Dumnezeu care să fie iubit…”
7.3 Literatură
Creștinismul a adus contribuții notabile la literatură și a fost un susținător înflăcărat al acesteia. Chiar și unele lucrări ale scriitorilor păgâni greco-romani au fost traduse, nu pentru a promova păgânismul, ci pentru a oferi o perspectivă asupra acestei perspective alternative asupra dramei vieții umane. Martin Luther a susținut studiul acestor articole, chiar dacă el le-a numit cărți pentru păstori. După cum am menționat mai devreme, mănăstirea a dezvoltat sistemul de biblioteci pentru a-și înregistra colecția extinsă de cărți și manuscrise.
Dezvoltarea timpurie a literaturii creștine (100-426 d.Hr.) a luat forme de îndemnuri (îndemnarea cititorilor să se agațe de Iisus Hristos), polemici (refutarea și disputarea religiilor cu principii și practici controversate) și apologetică (apărarea credinței și învățăturilor creștine). De atunci, multe semne distinctive ale literaturii au fost produse începând cu Istoria Ecleziastică a lui Eusebiu (cca. 280–339). Lucrările ulterioare includ „Screwtape Letters” și Mere Christianity de C. S. Lewis.
7.4 Muzică
Este larg acceptată ideea că epoca greco-romană nu a jucat un rol în progresul muzical; creștinii însă, începând cu cântarea psalmilor biblici, L-au lăudat și cinstit pe Dumnezeu prin muzică și cântec. Cu un început monofonic și o schimbare polifonică în al zecelea secolul, muzica creștină s-a dezvoltat sub diferite forme, inclusiv motet, madrigal, imn, oratoriu, simfonie, sonată, cantată și concert. Compozitori precum Ambrose, Bach, Haendel, Mozart, Mendelssohn, Stravinsky și Vaughn Williams au creat capodopere inspirate de viața, moartea și învierea lui Hristos.
În ceea ce privește muzica modernă, în multe cazuri ea face apel la senzual, plăcere și răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și a valorilor biblice și a societății. În locul frumuseții și demnității muzicii sacre este tonul sfidător și ritmul muzicii rock.
În Romani 12:2, Pavel instruiește:
„Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.”
Suntem conștienți de această poruncă cu privire la muzica creștină de astăzi?
8. Sărbători, cuvinte, simboluri și expresii
8.1 Sărbători
Originea cuvântului sărbătoare este în expresia religioasă a cuvântului englezesc holy days (zile sfinte). Ziua de Crăciun, Paștele, Vinerea Mare și Rusaliile au fost sărbătorite ca zile sfinte pentru a onora ceea ce Dumnezeu, prin Fiul Său Iisus Hristos, a făcut pentru ei. Duminica, „Ziua Domnului”, a fost pusă deoparte ca zi de închinare, deoarece Hristos a înviat fizic din morți în prima zi a săptămânii. Chiar și ziua de Anul Nou a avut semnificație religioasă, deoarece, la opt zile după naștere, este ziua în care Iisus a fost tăiat împrejur.
Din punct de vedere istoric, creștinii au văzut Ajunul Anului Nou ca fiind un simbol al sfârșitului vieții lor și un memento să fie întotdeauna gata să-L întâlnească pe Domnul.
8.2 Cuvinte și Simboluri
Multe cuvinte folosite în mod obișnuit în limbile occidentale și-au avut începuturile în creștinismul timpuriu. Exemplele includ A.D. (în anul Domnului), B.C. (înainte de nașterea lui Hristos), crez, erezie, martir, Moș Crăciun și trinitate. Exemple de simboluri includ peștele, crucea și crucea Chi-Rho crucea creștină timpurie care includea Chi, o abreviere pentru Hristos și Rho, simbolul pentru toiagul păstorului; adică Hristos, Păstorul cel Bun.
8.3 Expresii
Multe vorbe și expresii familiare au fost culese din cuvintele și învățăturile lui Iisus Hristos, cum ar fi „un samaritean bun”, „frate”, „toma care se îndoiește”, „adevărul Evangheliei”, „jefuiește pe Petru pentru a-l plăti pe Pavel”, „întoarce și celălalt obraz” și „ghimpe în carne”. De asemenea, multe nume comune își au originea în Biblie; Exemplele includ David, Aaron, Mihail, Daniel, Adam, Iosif, Iacov, Samuel, Maria, Marta, Ioana, Sara, Rebeca, Rut, Naomi și Rahela.
Concluzie
Contribuțiile aduse de creștinism în societatea occidentală sunt incomensurabile. În cuvintele lui Carsten Thiede și Matthew D’Ancona,
„Evangheliile [creștine] sunt însăși elementele de construcție ale civilizației noastre. Fără ele Giotto nu și-ar fi pictat frescele în Capela Arena de la Padova; Dante nu ar fi scris Divina Comedie; Mozart nu și-ar fi compus Requiem; iar Wren nu ar fi construit Catedrala Sfantul Pavel. Povestea și mesajul acestor patru cărți împreună cu tradiția iudaică a Vechiului Testament pătrund nu numai în convențiile morale ale Occidentului, dar și sistemul nostru de organizare socială, nomenclatură, arhitectură, literatură și educație, precum și ritualurile căsătoriei și morții care ne modelează viața… Creștini și necreștini deopotrivă.”
Sursa: Christian Book Summaries | How Christianity Changed the World
Autor: Alvin J. Schmidt