Cum arată un om fără Dumnezeu?
Ca in imagini… Care e deosebirea dintre imagini si realitate? lipseste partea sonora si negura din suflet, deprimarea, numultumirea, vizibile intr-o oarecare masura. Injura, e suparat pe viata, pe oameni, si pe Dumnezeu, nu e fericit de obicei sau daca se intampla, e ceva temporar, dupa o petrecere, dupa o noapte alba in compania sticlei, sau a altei persoane de care nu-si mai aduce aminte cum o cheama.
Nu vede niciodata situatia in care este, nu vede noaptea care-l inconjoara si nu asteapta rasarirea soarelui, venirea diminetii sau apusul, sarbatoarea, vara sau ploaia, caci de fiecare data se gaseste ceva sa-l enerveze sau sa-l indispuna. Nu e multumit de nimic dar nu incearca sa schimbe nimic, pentru ca, spune el „nu are pentru ce”. Cu siguranta ca am sa omit multe lucruri care isi fac loc prin viata atat a unui tanar cat si a unui om, pentru ca, in functie de varsta, atitudini, prieteni, inclinatii, isi fac loc in viata lor o multitudine de pacate.
Sanatatea sufleteasca, psihica, si trupeasca este influentata negativ de droguri, fumat, avort, bautura, nopti albe, si inceperea vietii sexuale inaintea casatoriei, dar si de faptul ca oamenii nu stiu cum sa isi petreaca timpul liber in mod constructiv, pozitiv pentru ca si tehnologia influenteaza cele trei tipuri de sanatate.
Orele petrecute in fata televizorului si a calculatorului, in afara de faptul ca inverseaza valorile si totul este invadat de pornografie, te afecteaza, te izoleaza, iti schimba dispzitia in functie de ceea ce vezi, depaseste acele bariere pe care in mod normal le sesizezi atunci cand stai de vorba cu cineva, te hipnotizeaza, ramai acolo pana termina sa iti umple capul cu ceea ce vor, mai ales televizorul, care un mijloc perfect de manipulare. Oamenii orbesc si constiinta adoarme la un moment dat, de aceea nu vad starea in care se afla.
Am gasit scris intr-o carte veche, că un calator intr-o noapte, pe o vreme de furtuna si ploaie, a intrat sa se adaposteasca intr-o casa parasita. S-a asezat bucuros in acel adapost, dar un fulger a luminat incaperea si atunci a vazut o priveliste ingrozitoare: un sarpe mare se tara spre el, in timp ce altii mai mici se urcau pe pereti; ochii unei bufnite straluceau intr-un colt, in timp ce in celalalt colt statea o lighioana cu gura deschisa. Calatorul ingrozit, fugi repede afara din acest cuib de serpi si lighioane spurcate.
In chipul acestui calator, care s-a adapostit prin intuneric in acest adapost plin cu jivine, traiesc toti acei tineri si tinere, care, orbiti, duc viata intr-un salas sufletesc plin de lighioane fioroase ce stau gata sa-i sfasie. Asa este casa unde locuiesc cei necununati la biserica, nespovediti si neimpartasiti; cand vad insa ca sunt sfasiati de fiarele cele periculoase, de pacatele cele grozave care le ranesc sufletul de moarte, abia atunci alearga la ajutor. Pentru multi insa este prea tarziu, caci unele rani sunt adanci, distrugatoare si aproape fara leac.
Ma rog la Dumnezeu, ca tinerii sa se intoarca si sa fie vii pana nu va fi prea tarziu. Mai dureros este pentru cei pe care ii cunosti, care iti sunt prieteni, si ii vezi ca orbecaie si nu vor sa iasa la lumina, sa agate o raza… nu vad, sunt orbi iar deznadejdea lor e fatala.
Ridica-i Doamne, lumineaza-i, curateste-i, ca vazand bucuria vietii crestine si avand nadejdea vietii vesnice, sa bea din apa cea vie ca sa nu mai inseteze in veci.
Am sa va scriu si despre viata crestin ortodoxa, pentru ca-i tare frumos sa fii tanar crestin, sa fii a lui Hristos.
Ce e mai frumos decat sa stii ca Cineva S-a rastignit pentru tine? Ca ai un Tata acolo sus care si-a trimis singurul sau Fiu pentru a te izbavi de moarte, ca tu sa traiesti, si nu oricum, sa traiesti viu bucuria vietii vesnice.
Dar oare ce e mai dureros decat sa realizezi ca Iisus Hristos S-a rastingit pentru tine si tie nu iti pasa? Ca nu-l asculti cand te cheama la Invierea sufletului tau, nu asculti clopotele ce te cheama la rugaciune, preotul care iti arata Cuvantul si trairea, caci ortodoxia nu e formata dintr-o multitudine de reguli, nu-i o credinta rigida, rece, e traire, e bucuria Invierii, e viata. Cum te-ai simti cand un prieten ar face orice sa te scoata dintr-un necaz si tu, dupa putin timp, l-ai supara?
Cu siguranta ca daca nu pe moment, mai tarziu, ti-ai da seama ca ti-ai suparat cel mai bun prieten, omul care ti-a facut cel mai mare bine, ca ai facut o mare nedreptate.
La fel este si cu Hristos, nu sta acolo sus si priveste la neputintele si necazurile tale, daca il rogi din inima si cu credinta te ajuta, pentru ca la El toate sunt cu putinta si de la el sunt toate. Ai patit ceva? crezi ca Dumnezeu a uitat de tine, te intrebi de ce ti s-a intamplat tocmai tine? Nu, Dumnezeu nu ne uita, cu siguranta ca nu te va lasa, a ingaduit acesta pentru binele tau, desi momentan nu pare un bine, mai tarziu iti dai seama ca din acel moment, de la acea intamplare te-ai schimbat, vezi altfel lucrurile.
A murit cineva apropiat? De ce Doamne? Ca sa vezi desertaciunea vietii acesteia, sa nu te multumesti cu ea si cu placerile (a se citi „momeli”), pe care ti le ofera niste ani pe pamant. Esti om, nu o sa treci peste ei cu zambetul pe buze, nu poti singur sa iti schimbi starea sufleteasca, nu-ti poti alina singur tristetea, alearga la Hristos „Doamne, ajuta-ma, nu pot singur, sunt o mica faptura ta. Tu, cel ce m-ai zidit, nu ma lasa sa pier in noianul dejnadejdii.” Cu siguranta viata ta va fi altfel, vei gasi fericirea ce va dura o vesnicie.
(Ştefania)
adriana
august 3, 2009 @ 12:45 pm
La multi ani, Stefania!…considera ca ai un dar din partea mea dardindar: O bucurie pe care vreau sa o impart si cu voi
cabira
august 3, 2009 @ 3:30 pm
@Stefania – articolul tau a venit ca o confirmare a unor framantari pe care le am de ceva timp legate chiar de aceasta problema – ma doare cand imi vad o mare parte din prieteni ca traiesc departe de Hristos, departe de Cel care este Calea, Adevarul si Viata.
Eu am avut acum ceva timp o incercare de a intoarce pe cineva drag la Hristos, de a l face sa inteleaga ca bucuria vietii vine de la El, si nu din placerile desarte ale acestei lumi.
Si cu cat incercam mai mult, cu atat mi se spunea cu o mai mare indarjire ca sunt habotnica si ca am o viata limitata.
Am incercat pana la un moment dat, dupa care am renuntat, caci stiti ce ni se spune in Sf. Scriptura „nu aruncati flori in gura porcilor”.
Nadajduiesc ca va mijloci Dumnezeu o cale de a L intoarce la Lumina.
Si durerea este cu atat mai mare cu cat trebuie sa duc aceeasi lupta si cu cei din familie.
stefania
august 3, 2009 @ 4:14 pm
@adriana
Multi ani luminati sa ne daruiasca Domnul tuturor.Multumesc din suflet pentru dar, asa de incepatoare.
stefania
august 3, 2009 @ 4:43 pm
@cabira
Mi-e mi se intampla mai mereu sa am incercari de a intoarce prietenii la Hristos, pentru ca am aceeasi durere pe care o simti si tu, ii vad ca traiesc departe de Adevar si asta le afecteaza foarte mult si viata si sufletul. Singura sansa dupa incercarea in discutii trebuie sa fie rugaciunea, de curand am aflat despre viata cutremuratoare a unui prieten si unde il dusese necredinta si valurile lumii.Am incercat sa-i spun ca daca in loc sa-L urasca pe Dumnezeu s-ar ruga si s-ar apropia de El ar fi altfel, mi-a raspuns rece ” poate”, trebuia sa plece, dar, probabil ar fi adaugat ce ti-a spus si tie.Cred ca Dumnezeu nu-l va lasa, o sa-l intoarca, fiecare suflet e nepretuit in ochii Lui, caci el nu vrea moartea pacatosilor ci sa se intoarca si sa fie vii.Macar pentru sufletul lui, pentru o fapta buna pe care a facut-o, cu buna stiinta sau din greseala, sau pentru rugaciunea unui sfant parinte care se roaga pentru toata lumea, Hristos nu-l va lasa. Asa ca roaga-te cu nadejde.Ma rugam odata pentru el si mi-a cazut ochii pe o propozitie ” Nimeni din cei ce au nadajduit in Tine nu s-au infrant”.
cabira
august 3, 2009 @ 4:59 pm
Multumesc de sfaturi, Stefania!
Ma rog cu nadejde pentru toti cei apropiati mie, insa pentru el am renuntat sa ma rog, din motive subiective. Poate ca nu a fost cea mai buna alegere, o iau ca pe o neputinta a mea, insa am preferat sa i rog pe altii sa faca asta.
Am dat acatiste la manastiri, i am rugat pe prieteni sa l pomeneasca la rugaciuni, si cateodata, cand imi ies in cale oameni care stau departe de Hristos, inevitabil il port in gandurile mele.
Scria undeva ca unele ganduri pot fi rugaciuni inaintea lui Dumnenezeu.
Numai El stie cand si cum il va intoarce.
Dan2
august 3, 2009 @ 6:17 pm
@cabira
In ciuda firii mele foarte pacatoase , am incercat sa fac si eu o fapta buna incercand sa urmez stihul „Invata-voi pe cei faradelege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce” Mergand la o inmormantare (priveghi) si vazand ca rudele se tanguiau si plangeau , le-am luat departe si le-am zis ca sufletul nu moare si celelalte invataturi despre sufletul omului dupa moarte . Eu stiam ca acei oameni nu au mers la biserica de ani buni . Printre cei care erau acolo m-a auzit si sora mortului si dupa 2-3 zile de la inmormantare mi-a zis ca ar vrea sa vorbim . A fost mai greu , si incet incet am indemnat-o sa se spovedeasca , si s-a spovedit. Am incercat eu pacatosul sa o aduc la calea cea dreapta si nadajduiesc ca am adus-o. Au fost si persoane care nu au vrut sa ma asculte , dar cu rabdare am incercat si zic ca am reusit.Asa ca ,cabira urmeaza sfatului Sfantului Teofan Zavoratul „Nu dezbadajduiti! Nimic nu dobanditi dintr-o data” si ” Osteneala savarsita cu rabdare audce dupa sine si rasplata.”
Doamne ajuta !
cabira
august 4, 2009 @ 8:17 am
Ai dreptate, Dan2, trebuie sa fim staruitori in rugaciune, si toate cererile noastre trebuie facute cu credinta, caci altfel, nu dobandim nimic.
Si eu m am rugat pentru aceasta persoana din tot sufletul timp de aproape un an si jumatate, si nu s a schimbat nimic, cel putin nimic vizibil in atitudinea lui aproape ateista.
Insa vezi tu, desi Dumnezeu tine cont de rugaciunile noastre, El respecta liberul arbitru, nu ne ingradeste cu nimic.
Ne cheama la sfintenie, respectand insa alegerea fiecaruia – asta nu inteleg multi din cei ce stau departe de El, si de asta nu inteleg nici libertatea in Hristos.
Eu sunt convinsa ca Dumnezeu va lucra si prin alti oameni pentru intoarcerea lui, insa depinde in primul rand de el, daca alege sa i raspunda sau nu.
Hristos in mijlocul nostru!
Dan2
august 4, 2009 @ 9:20 am
Ai dreptate. Dar cum spunea un preot nicio rugaciunea nu ramana fara raspuns. Persoana despre care vorbesti o sa isi dea seama mai tarziu ca ceea ce spui tu e adevarat si o sa ii para rau . Ai sa vezi!
Este si va fi !
florinm
august 4, 2009 @ 9:45 am
@Cabira
Voi incerca sa sintetizez, un fel de sfat, dar nu doar pentru tine, ci ma includ si pe mine aici:
Sa nu incercam sa schimbam pe altul, ci sa incearcam sa ne schimbam pe noi. NOI trebuie sa „respiram” ortodox, NOI trebuie sa aratam (nu ca fala), sa ne purtam, sa traim ortodox. In NOI trebuie sa se vada linistea pe care ne-o aduce Domnul. Aceasta liniste nu o putem avea daca ne preocupam mai intai sa fim exemple pentru altii, si abia pe planul doi sa fim noi insine asa cum trebuie. Noi nu trebuie sa ne preocupam sa fin exemple, caci daca facem Voia Domnului nostru, suntem „sarea pamantului”.
De-asta ortodoxia nu face misiune asa cum fac altii, misiunea Bisericii este facuta de Lumina sfinteniei la care a adus-o Domnul Hristos, care-I este cap. Asta nu inseamna ca noua nu ne pasa, ca suntem pasivi.
Daca vrem sa fim exemple, sa fim exemple prin viata noastra, prin trairea ortodoxiei in mod practic, pentru ca atunci si ceilalti vor vedea ajutorul Domnului si linistea pe care ni le trimite El, indiferent de imprejurari. Faptele noastre trebuie sa vorbeasca in numele nostru. Rugaciunea, cred eu, este cea dintai fapta buna care ne lipseste.
Doamne ajuta!
cabira
august 4, 2009 @ 12:06 pm
multumesc Florin, ai mare dreptate.
din pacate, eu inca ma lupt cu neputinta aceasta de a ma ruga pentru toti la fel, de a i vedea pe toti cu aceeasi dragoste in Domnul.
si stiu ca asta are alte si alte substraturi – ca nu te poti ruga curat pentru cineva pe care nu l ai iertat din inima, etc.
eu pacatoasa, inca nu am ajuns la masura la care, viata si faptele mele sa vorbeasca de la sine celorlalti despre Hristos, sunt foarte departe de a ajunge aici.
stiu insa, ca asta e cea mai graitoare marturisire.
si da, ai dreptate, o perioada chiar mi am dorit in mod gresit sa l schimb pe celalalt, chiar eram preocupata mai mult de viata duhovniceasca a celorlalti decat a mea.
insa, atunci cand am inteles ca insasi viata mea trebuie schimbata, am renuntat.
florinm
august 4, 2009 @ 12:55 pm
Cabira, am scris mai sus ca n-ar trebui sa invatam pe altii (mai ales cu forta), pentru ca am observat (si este chiar dovedit acest lucru) ca „a crede” depinde de „a vrea”. Daca nu vrei, nu crezi, sau altfel, daca vrei, crezi.
Degeaba explici cuiva ceva de folos. Daca el e incuiat in patimile sale si din pricina lor nu poate vedea lumina pe care i-o arati tu, degeaba. Aici este si vina noastra, a celor care dorim sa invatam pe altii. Ar trebui sa stim asta, ca celalalt nu crede daca nu vrea si credinta ar trebui si este ceva liber. Omul este liber sa creada, este liber sa nu creada. El pierde, dar si noi pierdem odata cu el. Pentru ca n-am fost pilda buna prin faptele noastre. Si alteori, pentru ca nu i-am dat cuvant bun cand am avut ocazia, deci trebuie sa facem si asta – sa sfatuim cand e momentul, in cantitatea potrivita, cu cuvinte izvorate din inima. Ar trebui in momentele acelea sa nu uitam pentru ce ii vorbim: pentru slava mea (pentru ca am posibilitatea sa castig un suflet pentru Hristos si atunci ma aprind de o ravna care de cele mai multe ori e daunatoare) sau pentru slava Domnului?
Datoria noastra este ca si noi sa contribuim la a-i ajuta pe ceilalti sa dea slava Cui se cuvine, adica Lui Dumnezeu. Noi suntem tarana, suntem nimic, noi suntem slugile, robii Domnului – ar trebui sa constientizam asta si sa actionam ca atare: pentru slava Stapanului nostru, nu a noastra. Ne va da si noua, Domnul, plata, la momentul potrivit. Sa nu ne indoim de asta, dar sa nu actionam in numele nostru sau din mandria de a fi crestini. Datoria noastra este sa ne rugam, sa vorbim mereu cu Domnul nostru, sa ne apropiem de El, ca niste prieteni mici constienti de marirea Aceluia cu Care vorbim. Ii vorbim despre noi, despre cei dragi, despre dusmani, despre cei care nu mai sunt cu noi etc.
Am observat ca de multe ori, incercand sa corectez pe cineva, aducandu-i chiar argumente, acela si mai tare se intarea in „parerea” lui. Aceasta si din nebagarea mea de seama, din lipsa mea de atentie la starea lui, sau chiar din scopul gresit de care spuneam mai sus – o fac pentru slava mea, si nu pentru Domnul. Celelalt vedea fatarnicia mea si ma „taxa”. Pe cand, daca i-as fi vorbit cu smerenie, as fi vorbit mai cu grija, mai putin, iar cuvintele mele ar fi avut alta valoare. Trebuie sa se vada din atitudinea mea, din vorba mea, faptul ca eu chiar traiesc cele ce-i spun lui.
Doamne, ajuta!
cabira
august 4, 2009 @ 2:26 pm
Am inteles Florin ce ai vrut sa spui, de asta mentionam intr un comentariu precedent ca Dumnezeu respecta liberul arbitru si ca depinde de celalalt daca ii raspunde lui Dumnezeu sau nu.
Spunea cineva ca Dumnezeu se ia cu lingurita, nu cu polonicul.
Cand am spus ca am renuntat, am facut o in primul rand din considerentul mentionat mai sus, dar si pentru ca am considerat ca pentru multi, marturisirea noastra verbala, nu este atat de convingatoare, ca si marturisirea data prin faptele si insasi viata noastra.
Multumesc.
Doamne ajuta!
Andrei
august 4, 2009 @ 6:48 pm
cum arata un om fara Dumnezeu? grea intrebare. iar noi privim raspunsul subiectiv. catalogam un om ca nefiind al lui Dumnezeu cercetandu’i faptele. vedem noi ca spune Hristos ca Imparatia lui Dumnezeu e inlauntrul nostru. poveste: am zarit de mult timp un tanar si ma intrebam in sine’mi daca are o viata de practicant ortodox. a nu se intelege ca ma gandeam incontinuu la acest lucru, insa calatorind foarte mult am timp sa ma gandesc si sa meditez al anumite imprejurari. il surprind intr’o ipostaza nu tocmai placuta, era ametit, de regula el are parul in codite de tip Bob Marley. in fine… era putin necajit de un anumit necaz si a baut. l’am catalogat ca un mare ,, drept” imediat un ticalos. peste ceva vreme discutand cu prietenii mei tot aminteau de el. intreb dar cine este… mi se raspunde ca baiatul cutare, imi este descris, inteleg cine e, aflu ca respectivul avea o relatie permanenta cu Dumnezeu. de ce am relatat povestea? fiindca noi in aceasta lume secularizata am ajuns sa judecam oamenii si sa’i catalogam ca fiind fara Dumnezeu dupa aparentele vestimentare, adoptarea unui anumit stil vestimentar, unui anumit gen muzical. eu nu vreau sa’i judec asa. am intalnit multi tineri mari ,, patroni ai Ortodoxiei” si care aveau o activitate de judecare a aproapelui intensa, ei acoperindu’si rahatul in haine negre si tarana in cap, super smeriti, exact ca fariseii. nu ma intereseaza de ei. am cunoscut multe cazuri de rockeri sau alti adepti de muzica cu o religiozitate mare, pe cand tineri teologi sau care sunt in tot felul de organizatii care lasa de dorit privind viata lor sociala. niste inchisi si la fel ca unii sectari inca nu acceptau evolutia lumii si nici noile provocari. Sfantul Ap. Pavel ne spune ca orice facem sa facem in numele Domnului si la fel ca si daca mancam si daca nu mancam si daca murim si daca nu murim ai Domnului suntem. concluzi e ca nu exista niciun om fara Dumnezeu… omul este creatia lui Dumnezeu, coroana creatiei. este singura creatie al lui Dumnezeu care se indumnezeieste prin Sfintele Taine. chiar si daca nu este practicant tot faptura lui Dumnezeu este. sa ne amintim ca la Sfanta Liturghie ne rugam pentru toti semenii nostri. ne ruagam pentru intoarcerea lor la unitatea credintei. eu sfatuiesc sa ne rugam in continuare. sa ne iubim unii pe altii, pentru ca toata Legea si toti proorocii sunt cuprinse intr’un singur cuvant in acesta iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti. Gal. 5, 14….
Adriana2
august 4, 2009 @ 8:55 pm
Eu am fost candva fara Dumnezeu. Si dupa ce am ajuns sa fiu cu Dumnezeu, am zis pentru o vreme (destul de lunga) ca mai bine imi era inainte. Si Dumnezeu m-a ingaduit asa pentru ca stia ca o sa vina si vremea in care sa zic ca imi este mai bine acum, cu Dumnezeu.
17 ani m-a ingaduit sa traiesc fara El, apoi o gramada de alti ani a suportat sa auda cum ziceam ca mai bine imi era inainte, cand eram fara de El, si iata ca am ajuns in sfarsit in bucurie cu El. Nu este deloc simplu pentru cei care nu sunt educati din familie sa fie crestini, si oricat am crede noi ca am putea convinge pe cineva, este doar o iluzie, singurul care poate convinge este Insusi Dumnezeu.
Uitati ce zice Insusi Domnul:
„Iisus a raspuns si le-a zis: Nu murmurati intre voi.
Nimeni nu poate sa vina la Mine, daca nu-l va trage Tatal, Care M-a trimis, si Eu il voi invia in ziua de apoi.
Scris este in prooroci: “Si vor fi toti invatati de Dumnezeu”. Deci oricine a auzit si a invatat de la Tatal la Mine vine.”
(Ioan, 6:43-45)
stefania
august 4, 2009 @ 9:06 pm
@ andrei
stiu persoane asa cum ai dat tu exemplu.In ceea ce priveste intrebarea „cum arata un om fara Dumnezeu?” nu am pus eticheta, am vrut sa arat diferenta intre un om care il are pe Hristos in viata lui si o persoana care rataceste pe carari intunecate.Primul cade si se ridica nadajduind in Dumnezeu, iar al doilea se sinucide.Nu e vorba de o fapta sau o intamplare, e vorba de o viata unui om pe care o cunosti in amanunt.
In legatura cu partea a doua a reply-ului tau e aici un articol deosebit scris de domnul Laurentiu Dumitru http://trandafirescu.wordpress.com/2009/08/02/iarta-ma-sunt-tanar/
Trebuie sa ne apropiem de ei sa vorbim pe limba lor, dar in ceea ce ne priveste pe noi insine trebuie sa ne pastram o anumita linie. Ma refer la faptul ca nu fac o anumita fapta sau nu ma imbrac asa cum trebuie pentru ca o sa par smerit(a). Faptele mele sa fie la fel ca ale celorlalti, ca sa nu ies in evidenta, sau sa ma considere habotnic(a).Nu merge asa.Viata noastra trebuie sa fie pilda vie, intru slava lui Dumnezeu.Pentru ca daca cineva va incerca vreodata sa se intoarca o sa caute un crestin. Daca vede ca viata aceluia nu se deosebeste cu nimic de cum era el inainte o sa fie dezamagit. Nu persecutam o persoana pentru ca e intr-un mod sau altul ci trebuie sa-i aratam Adevarul atunci cand il cauta prin ceea ce spunem, prin viata noastra, prin infatisare si fapte.
Adriana2
august 4, 2009 @ 9:09 pm
Andrei,
Ai dreptate ca nici un om nu traieste fara Dumnezeu, chiar daca le pare contrariul, asa cum am fost eu. Si intr-adevar, sa ne rugam pentru intoarcerea tuturor la unitatea credintei, asa cum ne rugam mereu in Sfanta Liturghie! Ce bine ca ai amintit acest aspect!!
Adriana2
august 4, 2009 @ 9:13 pm
Matei, 5:13-16
„Voi sunteti sarea pamantului; daca sarea se va strica, cu ce se va sara? De nimic nu mai e buna decat sa fie aruncata afara si calcata in picioare de oameni.
Voi sunteti lumina lumii; nu poate o cetate aflata pe varf de munte sa se ascunda.
Nici nu aprind faclie si o pun sub obroc, ci in sfesnic, si lumineaza tuturor celor din casa.
Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, asa incat sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri.”
Deci ceea ce este important sunt faptele cele bune, asta il defineste pe crestin, „asa incat sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri.”
stefania
august 4, 2009 @ 9:22 pm
@ adriana2
Asa este, pentru ca numai Dumnezeu ii poate aprinde inima omului, calea care ajunge la fiecare suflet numai El o stie.Fiecare convertire e o taina, pentru ca asa cum ai spus nu e simplu pentru cei care nu au educatia crestina din familie.
Ma bucur ca ai ajuns la aceasta bucurie, uneori Dumnezeu ne lasa sa mai ratacim, sa trecem prin anumite momente si perioade ca sa ne intoarcem si sa constientizam ca tot mai bine e langa El.
stefania
august 4, 2009 @ 9:29 pm
adriana,
legat de al 3-lea comentariu, acelasi lucru am vrut sa spun si eu.E mai concis prin citat decat cuvintele mele. 🙂