Cum face Domnul gard în jurul nostru, păzindu-ne de toată lucrarea diavolului

În cartea Iov din Sfânta Scriptură aflăm un lucru extraordinar, că Dumnezeu a făcut gard în jurul lui Iov și diavolul nu se poate atinge de el. Pentru a înțelege mai bine contextul, iată discuția din Biblie dintre Dumnezeu și Satan:

„Dar într-o zi îngerii lui Dumnezeu s-au înfăţişat înaintea Domnului şi Satan a venit şi el printre ei. Atunci Domnul a zis către Satan: «De unde vii?» Iar Satan a răspuns  Domnului şi a zis: «Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi  în jos».Şi  Domnul a zis către Satan: «Te-ai uitat la robul Meu Iov, că nu este nici  unul ca el pe pământ fără prihană şi drept şi temător de Dumnezeu şi  care să se ferească de ce este rău?»

Dar Satan a răspuns Domnului şi a zis: «Ore degeaba se teme Iov de Dumnezeu? N-ai făcut Tu gard în jurul lui şi în jurul casei lui şi în jurul a tot  ce este al lui, în toate părţile şi ai binecuvântat lucrul mâinilor lui  şi turmele lui au umplut pământul? Dar ia întinde mâna Ta şi atinge-Te de tot ce este al lui, să vedem dacă nu Te va blestema în faţă!» Atunci Domnul a zis către Satan: «Iată, tot ce are el este în puterea  ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta». Şi Satan a pierit din faţa  lui Dumnezeu.” (Iov 1, 6-12)

Înainte de toate trebuie să observăm că Domnul Însuși îl laudă pe Iov între toți oamenii pământului, lucru pe care Dumnezeu îl face foarte rar. Atât de rar încât din toată Scriptura eu mi-aduc aminte doar de câțiva oameni lăudați de El: Avraam, Moise, David, Ioan Botezătorul, Fecioara Maria și Pavel.

Iov a fost cel mai mare sfânt din vremea lui pe pământ, căci așa zice Domnul: „și omul acesta era cel mai de seamă dintre toţi răsăritenii” și iarăși zice „nu este nici  unul ca el pe pământ”.  Și să ne gândim că el a trăit înainte de darea legii lui Moise pe Sinai, adică în vremuri în care oamenii, căzuți și depărtați de Dumnezeu, nu aveau un reper clar a ceea ce este bine și rău. Nu mai știau ce e bineplăcut Domnului și ce nu.  Iov, tot ce face, face din conștiința proprie și din harul lui Dumnezeu care era în el.

Iov e un sfânt așa de mare, căci într-o lume idolatră și căzută, el trăia în curăție, având o singură singură soție și mulți copiii, fiind om harnic și cinstit, închinându-se doar unui singur zeu, chiar Celui adevărat, Dumnezeul cerului și al pământului, crescându-și copiii în frică de Domnul, și nedreptățind pe nimeni. Iov se ferea de tot răul ca și cum ar fi avut legea scrisă în inima lui. Și totuși marele și dreptul Iov a fost lăudat de Dumnezeu înaintea diavolului nu doar pentru ceea ce era ci mai ales pentru ceea ce urma să fie.

Când Dumnezeu laudă pe cineva, vede viața lui de la început la sfârșit, vede deschiderea inimii lui în toate circumstanțele vieții, vede credința și faptele lui de la A la Z. De aceea lauda adusă lui Iov de Domnul cuprindea deja și biruința lui asupra celei mai mari suferințe care urma să o suporte un om: moartea copiilor, pierderea tuturor averilor, pierderea prietenilor și a cinstei din partea oamenilor și în final pierderea sănătății.

Satan îi spune Domnului că Iov trăiește ca un sfânt pentru că are beneficii multe de pe urma credincioșiei sale, iar dacă i s-ar lua toate acestea Iov n-ar mai fi drept, fără prihană și cinstitor de Dumnezeu. Dintre beneficiile pe care Satan le subliniază este și gardul din jurul lui Iov. Ce este acest gard? Atenție nu e vorba de un gard fizic, căci mai departe se vorbește și de un gard fizic din jurul casei lui. E vorba de un gard nevăzut, de fapt de o putere nevăzută care-l ocrotește pe Iov permanent.

De unde știa diavolul de acest gard, de această putere nevăzută care-l înconjoară pe Iov? Din încercările pe care le-a avut în a-l ispiti. Satan s-a apropiat de Iov și nu a putut să se atingă de el cu nimic, căci o putere nevăzută îi stătea împotrivă. E ca și acea putere care n-a lăsat-o pe desfrânata Maria Egipteanca să intre în biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim din cauza păcatelor ei. Și abia după ce și-a dat seama că necurăția mare a vieții ei o oprește să intre acolo, s-a pocăit înaintea Domnului și apoi a primit voie să intre.

Dragilor, aici este ideea esențială: Există un gard „viu” de Har pe care Domnul îl ridică în jurul iubiților Lui. Există o haină a Harului care ne protejează de toată ispita satanei, de tot lucrul rău, de toți oamenii gâlcevitori și de toată reaua întâmplare.

Ridică Dumnezeu acest scut de har doar în jurul celor câțiva preferați de El sau în jurul tuturor? Nu. Domnul vrea ca toți să se îmbrace în puterea Harului Său și pe toți îi cheamă la Sine.  Acesta e botezul, îmbrăcarea în Hristos, îmbrăcarea în Harul lui Dumnezeu, căci câți în Hristos ne-am botezat în Hristos ne-am și îmbrăcat. N-ar trebui să fie creștin fără această haină de putere a lui Dumnezeu!

Și totuși, realitatea ne spune altceva. E plină lumea de creștini, ca mine, ca noi, păcătoși și dezbrăcați de Harul Domnului. Ce ne dezbracă de această haina a Harului? Ce ne face să pierdem acest gard care ne protejează de toate ispitele? Răspunsul e simplu și clar: păcatele noastre. Prin fiecare păcat noi alungăm pe Duhul Sfânt din ființa noastră. El pleacă pentru că nu poate fi părtaș la lucrarea celui rău care se desfășoară atunci în noi.

Domnul a păstrat gardul nevăzut în jurul lui Iov, căci acesta era drept și se ferea de tot răul. Faptele bune atrăgeau Harul Domnului și grija Lui, dar și invers: Iov făcea faptele bune văzând purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de el, într-un fel să răspundă cu dragostea la dragostea Lui.

Concret, pentru noi astăzi, cum am putea să trăim fără să cădem în ispita Satanei?

Ce am putea face ca să avem și noi acest gard de protecție în jurul vieții noastre? Câți n-am vrea oare această putere nevăzută care să ne protejeze? Sfânta Scriptură și mai ales psalmii sunt pline de promisiunile Domnului care mărturisește că ne va fi aproape mereu, dacă noi îl vom asculta.

Cine păzește poruncile Domnului și Domnul îl va păzi pe el zice Înțeleptul Solomon în proverbele sale din Scriptură:

“Cine păzește porunca își păzește sufletul; cine nu veghează asupra căii sale va muri.”‭‭ (Proverbele‬ ‭19‬:‭16‬ )

Viața curată ne protejează de toată lucrarea Satanei. Iată ce spune pr. Arsenie Boca:

“Pe locuitorii cu o viață stricată, când îi sortește Dumnezeu pedepsirii, nu-i apară nicio graniță și nicio armă, dar pentru o viață curată îi apară Dumnezeu, cum nu-i apară nimic pe lume.” (pr. Arsenie Boca)

Rostirea mereu a adevărului și viața în Adevăr ne va proteja mereu de toată lucrarea celui rău, tot Psalmul 90 dă mărturie despre aceasta:

„Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.” (Ps. 90, 4)

Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu. (Ps. 90, 14)

Psalmul 120 vorbește de ajutorul dat de Domnul celor care se tem de El:

Domnul te va păzi pe tine, Domnul este acoperământul tău, de-a dreapta ta. Ziua soarele nu te va arde, nici luna noaptea. Domnul te va păzi pe tine de tot răul; păzi-va sufletul tău. Domnul va păzi intrarea ta ieşirea ta de acum şi până în veac. (Ps. 120, 5-8)

Domnul este scut celor ce nădăjduiesc întru El:

„Dumnezeul meu, fără prihană este calea Lui, cuvintele Domnului în foc lămurite; scut este tuturor celor ce nădăjduiesc în El.” (Ps. 18, 33)

Milostenia făcută oamenilor atrage mila lui Dumnezeu asupra noastră, căci cei au făcut milă vor fi miluți, și în situațiile în care am merita să fim pedepsiți intervine mila Domnului și ne ocrotește.

„Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.” (Matei 5, 7)

Chemarea numelui lui Dumnezeu în rugăciune, atrage puterea Lui în jurul nostru:

„Turn puternic este numele Domnului; cel drept la el îşi află scăparea şi este la adăpost.” (Pildele lui Solomon 18, 10)

Iertarea aproapelui aduce iertarea lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, și acolo unde ar fi trebuit să fim pedepsiți și lăsați în mâinile diavolului acolo Domnul intervine și ne ocrotește.

„Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre.” (Matei 6, 14-15)

Împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului îl aduce pe Dumnezeu viu și real în noi, și diavolii nu-i pot face rău lui Hristos și nici aceluia în care sălășluiește Hristos:

„Iar după ce a ieşit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat, care îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanţuri, pentru că de multe ori fiind legat în obezi şi lanţuri, el rupea lanţurile, şi obezile le sfărâma, şi nimeni nu putea să-l potolească; și neîncetat noaptea şi ziua era prin morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre.†

Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat şi s-a închinat Lui. Şi strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti. Căci îi zicea: Ieşi duh necurat din omul acesta.” (Marcu 5, 2-8)

Pocăința, adică vederea păcatelor proprii și smerenia atrage Harul lui Dumnezeu în ființa noastră:

„Spre unii ca aceştia Îmi îndrept privirea Mea: spre cei smeriţi, cu duhul umilit şi care tremură la cuvântul Meu!” (Isaia 66, 2)

Biblia e plină de cuvinte ale Domnului de încurajare pentru noi oamenii, în care ne arată că mereu va fi cu noi și ne va ocroti, dacă și noi îi asculta și împlini poruncile.

Când păcătuim atunci intrăm în ispită și atragem pedeapsa lui Dumnezeu asupra noastră. Când judecăm pe cineva crezându-ne mai bun decât el, Domnul va rândui, nu după mult timp să cădem în același păcat ca și el, ca să ne smerim și să-i înțelegem neputința. Când ne mândrim cu ceea ce putem și suntem înaintea oamenilor, Domnul a promis că ne va smeri, prin întâmplările vieții ce vor urma. Când nedreptățim, Domnul va îngădui, dacă nu ne pocăim, să fim nedreptățiți, ca să plătim pentru păcatul nostru și să învățăm a nu mai greși. Când furăm vom fi furați. Când judecăm vom fi judecați. Cum măsurăm așa ni se va măsură. Cum iubim așa vom fi iubiți. Acesta e unul din modurile în care Dumnezeu ne arată că păcatele pe care le facem atrag asupra noastră ispitele.

Sfântul Isaac Sirul susţine (Cuvinte despre nevoinţă, cuv. 51, în Filocalia, vol. X) că diavolul nu poate să se apropie de om ori să-i aducă ispite, dacă Dumnezeu nu îngăduie, şi dacă omul nu se leneveşte, sau de nu-l dezleagă Dumnezeu spre gânduri murdare, prin părere de sine şi prin mândrie; sau printr-un gând de îndoială şi prin împrăştierea sufletească. Pe aceştia îi cere diavolul să-i ispitească.

Totuşi, pe cei simpli şi fără experienţă duhovnicească, Dumnezeu nu îngăduie diavolului să-i ispitească (ca şi pe cei sfinţi), căci El ştie că aceştia nu sunt pregătiţi şi nu pot să înfrunte ispitele mari ale diavolului. Numai cei ce se roagă mai stăruitor şi au ajuns la o anumită treaptă a urcuşului duhovnicesc sunt tulburaţi de ispite sălbatice, întrucât pot purta „războaie“ mai grele. (Liviu Petcu)

Fii ascultător de Dumnezeu și permanent Harul lui te va ocroti, te va proteja dreaptea Celui Preaînalt și nimic nu rău nu vei păți. Și toate câte vei face vor spori, și Domnul va fi mereu cu tine, așa cum a fost cu Iosif în Egipt și cu plăcutul său David.

Ascultarea poruncilor și împlinirea lor zidește continuu gard de protecția în jurul ființei tale.

Vino în biserica lui Hristos, în casa Lui, și umple-te de Harul Lui, de sfințenia Lui, și nimic rău nu se va apropia de tine.

Zidește Doamne gard în jurul nostru și învață-ne inima spre bunătate și blândețe!

Autor: Claudiu Balan