Cum încercăm noi să ne creștem copiii
Acum câteva zile Natalia, una dintre cititoarele site-ului ”Ortodoxia Tinerilor”, ne-a rugat să scriem articole și pentru tinerii părinții. Iată ce spune ea într-un email:
„Mi-a venit în minte încă o direcție în care s-ar putea dezvolta acest site. Este vorba despre Ortodoxia Tinerilor Părinți, a celor care de curând am devenit mamici și tătici, sau nași de botez și care avem datoria și onoarea să-i creștem pe ”piticii” noștri și pe prințesele noastre în dreapta credință.
Ce le spunem copiilor? Ce să-i învățăm? Cum să le vorbim despre Ortodoxie? Cum să răspundem la întrebarile lor? Ce să le spunem când unul dintre părinți e credincios, iar celălalt ignoră credința și Biserica? Ce le spunem despre celelalte biserici, culte, secte și religii?
Noi nu am fost crescuți în acest fel, educația religioasă nu am primit-o de acasă (mulți dintre noi, nu toți, desigur), nu avem modele din acest punct de vedere. În acest caz, în majoritatea timpului aplicăm principiul „learning by doing” (învățăm din mers), însă ne facem ucenicia pe copiii nostri și ar fi nevoie de îndrumare și de răspunsuri la multe întrebări concrete.
Cred că există mulți tineri, până în 30 ani, care deja au copilași care întreabă „de ce?”, care văd, observă și vin la părinți pentru lămuriri. Noi ce le răspundem? De multe ori nu știm nici noi.
Mulțumesc pentru răbdare,
Natalia”
Pentru început aș vrea să vă spun cum încerc eu și soția mea să ne creștem copiii, accentuând mai mult aspectele privind transmiterea credinței în Dumnezeu.
Nu suntem un exemplu real de oameni care trăiesc aproape de Dumnezeu, dar voi încerca să fiu primul care sparge gheața în a vorbi despre felul cum ne creștem copiii în Biserică, pentru ca apoi să aștept de la voi, părinții de copii, articole scrise din experiența voastră de tătici sau mămici, pentru a fi de folos cititorilor noștri.
Eu și Iulia avem două fetițe: Sofia, care acum are 3 ani și 6 luni, și Ilinca, de 1 an și 5 luni. Mereu mi-am dorit ca atunci când voi avea copii, să le vorbesc de Dumnezeu și să-i ajut să trăiască așa cum este frumos, să ducă o viață sfântă, mereu aproape de Biserică și Dumnezeu. Doar că atunci când i-am văzut așa de mici pe lângă mine mi-am dat seama că nu le pot spune lucruri mari, adevăruri mărețe, dogme sau alte lucruri de care eu sunt acum foarte încântat. M-am trezit că trebuie să le vorbesc foarte simplu și succint, pentru că altfel nu mă vor înțelege. Totuși am observat că există și un mare avantaj în privința aceasta, faptul că ei percep totul exact așa cum le spui, fără să pună întrebări, fără să se îndoiască.
Mi-aduc aminte că îi spuneam Sofiei că în icoana în fața căreia ne rugăm, este Domnul Hristos. Ea a reținut încă de la doi ani lucrul acesta și îi spunea pe nume, deși stâlcit și stângaci. I-am spus că „Doamne Doamne” este Domnul Hristos, și El ne-a făcut pe noi așa frumoși, și El are mereu gijă să nu pățim nimic, și El ne dă mâncare, căldurică, sănătate și tot ce este bun.
I-am arătat și icoana Maicii Domnului și i-am spus că acolo este Domnul Hristos când era bebeluș iar ea este Mămica Lui. N-a fost mirată și nu m-a întrebat cum de Dumnezeu are o mamă, ci s-a bucurat că și Domnul Hristos are o mămică.
Și Sofiei și Ilincăi le făceam mereu semnul crucii pe corp încă de când când s-au născut, și făceam cu ele rugăciunea lângă noi. De când sunt mai măricele nu prea stau ele locului la rugăciune, se cam zbenguie prin pat, dar încercăm pe cât se poate să le facem atente. Tot în timpul rugăciunii le citim din Sfânta Scriptură și asta le atrage atenție și le place… le văd apoi prin casă cum ne imită stând cu o carte în față și silabisind cuvințele pe care le-au auzit din zbor.
Și la făcut mătănii ne imită, și sunt așa drăgălașe. Ilinca, încă de la un an, de când abia mergea, se chinuia să facă mătănii ca și noi.
La rugăciune cântăm cu ele „Apărătoare Doamnă!” sau „Cuvine-se cu adevărat”, spunem împreună „Tatăl nostru” pe care Sofia l-a învățat singură tot auzindu-l zi de zi, și alte rugăciuni.
Acum în perioada Crăciunului cântăm la rugăciune „Nașterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru” și colinde.
Le-am învățat să-și facă semnul crucii la rugăciune, în biserică, la masă sau când pleacă de acasă.
Cel mai important lucru din toată educația pe care încercăm să le-o dăm este împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului și venirea la biserică. Le-am spus că mergem la biserică să ne dea Doamne Doamne păpiță. De când s-au botezat și până astăzi s-au împărtășit în fiecare duminică și în fiecare sărbătoare, cu binecuvântarea duhovnicului nostru.
Este extraordinar cât de frumos cresc copiii care-L primesc pe Hristos în fiecare săptămână în inimile lor. Nu vreau să vă dau detalii, e o taină, veți vedea voi înșivă aceasta. Totuși împărtășirea nu exclude educația pe care le-o dăm deoarece fără a le educa zi de zi ar deprinde lucruri rele. La biserică stau cuminți de obicei, deși n-au răbdare tot timpul, mai stau prin curte, mai intră înăuntru dar până la urmă rezistă.
De la 3 ani Sofia nu mai mănâncă înainte de a se împărtăși. Ne-a fost greu s-o învățăm, îi era foame, se supăra văzând-o pe Ilinca plângând, dar se încuraja văzând că noi nu mâncăm nimic.
Le spunem mereu că le iubim, le înconjurăm în fiecare zi cu dragostea noastră și încercăm să le educam așa cum noi n-am fost educați pe timpul comunismului.
Acum mai nou, Sofia merge la grădiniță, și stând mereu în comuniune cu ceilalți copilași se întâlnește cu diferite probleme. O învățăm să împartă ce are cu ceilalți, să ierte, să-i iubească, să fie ascultătoare.
Iulia cumpără și citește tot felul de cărți privind creșterea copiiilor, care sunt foarte interesante și ne ajută mult. Le găsește recomandate pe blogurile mămicilor ortodoxe și e foarte încântată.
Le cumpărăm foarte multe cărți de povești, de colorat, cărți cu activități, și le vedem că se bucură, răsfoiesc cu atenție fiecare pagină, arată cu degetul. Ilinca vine acum cu cartea în brațe la noi și ne roagă să-i citim sau să-i explicăm ce este în poze.
La televizor le lăsăm puțin, și atunci doar la desene animate, pe Minimax, în rest mai nimic. Nici noi nu ne uităm și în felul acesta nici ele nu-și doresc prea mult.
Vara ieșim cu ele și dimineața și după-amiaza în parc, iar iarna ieșim doar uneori la plimbare, sau la vreun loc de joacă. La bunici mergem mai tot timpul.
Sunt multe de zis, dar poate cu alte ocazii.
Vă invit pe toți părinții să scrieți câte un articol sau mai multe din experiența voastră de părinți, pentru a ne folosi unii de la alții, de experiențele trăite. Adresa de email este: contact@ortodoxiatinerilor.ro.
(Claudiu)
PS: În fotografie, suntem noi patru
Claudiu Balan
decembrie 2, 2011 @ 12:53 pm
Iertare tuturor. Pe acest articol nu se puteau lasa comentarii pentru ca am creat o categorie noua, „Cresterea ortodoxa a copiilor” si uitasem s-o activez pentru a fi disponibila la comentarii.
Acum s-a rezolvat.
Doamne ajuta!
SB
decembrie 2, 2011 @ 3:52 pm
In sfarsit 🙂
Felicitari pt articol! Este extraordinara ideea, chiar daca inca nu am copii (nici macar casatorita nu sunt 😛 dar e binevenit articolul)
Multa fericire tie si familiei tale! Sa-ti traiasca fetitele!
SB
decembrie 2, 2011 @ 3:56 pm
Intr-adevar, copilasii sunt foarte dragalasi si te surprind cateodata cu cate o replica de te lasa masca … Acum vreo 2 ani am luat-o pe nepotica mea de la gradinita (avea vreo 4 ani atunci) si dupa ce i-am dat sa manance nu prea stiam cum sa ma mai port cu ea – daca sa o pun sa doarma sau daca sa ii dau jucarii; doar ca m-a salvat ea din aceasta situatie si mi-a zis sa-i citesc ceva. Perfect! Aveam la indemana niste carti religioase pt copii si am inceput sa-i citesc dintr-una cu Sf Gheorghe, ajungand la un mom dat la partea in care se povestea despre persecutia lui. Si incercam sa ii explica ca desi oamenii aceia rai il bateau si il chinuiau, el totusi era [b]puternic[/b] pt ca il ajuta Dumnezeu. Cartea era ilustrata, iar la acel pasaj Sf Gheorghe era reprezentat cu bustul gol (in stil bizantin) … O vad pe nepotica mea ca se incrunta … eram nedumerita, poate nu explicasem bine … ; si, tuguindu-si buzele, ma intreaba: „Da de ce era puternic, pt ca avea muschi ? … 🙂 ”
Zic: „Da … si pt ca avea muschi, dar nu numai de asta …” – incepusem sa ma balbai si apoi nu mai stiu ce-a urmat 🙂
Oricum, ce imi placea la ea era ca atunci cand o puneam la desene, daca erau unele desene cu violenta imi spunea sa ii dau pe altceva ca la desenele acelea nu se uita ca nu-i da voie mami 🙂
Andreea
decembrie 2, 2011 @ 5:25 pm
Sunteti niste parinti foarte buni, si chiar vreau sa va doresc tot binele, si sa aveti mereu grija de copilasi pentru ca ei sunt o comoara pentru voi! Intr-adevar, copilasii sunt atat de buni si de gingasi!De multe ori avem cate ceva de invatat de la ei! Ma gandeam la surioara mea de 4 ani care e atenta mereu la ceea ce face, si ma surprinde felul in care isi cere iertare atunci cand greseste, felul in care isi imbratiseaza micutele ei prietene de la gradinita si cat de multa bucurie imi transmite atunci cand sunt in preajma ei. Noi, viitorii parinti, sau cei care deja sunt parinti ar trebui sa punem foarte multa dragoste in educarea copilasilor si sa cerem mereu ajutorul Bunului Dumnezeu! Domnul sa ne lumineze calea si sa ajute toti parintii sa-si creasca copiii frumos!
Claudiu Balan
decembrie 2, 2011 @ 5:51 pm
Multumim Andreea,
Dumnezeu sa aibe grija si de surioara ta!
Ce frumos ai scris despre ea…
Andreea
decembrie 2, 2011 @ 6:00 pm
Domnul sa ne pazeasca de rele! Cel mai mult m-a impresionat la ea, in momentul in care era bolnavioara vara trecuta, si are o icoana cu Sfanta Teodora de la Sihla deasupra patului, si i-am spus sa se roage Sfintei Teodora, ca se va face bine! Si mi-a venit sa plang in momentul in care s-a uitat la iconita si a spus: ”Sfanta Teodora, ajuta-ma sa ma fac bine.” 🙂 Domnul sa va ajute in continuare ca sa va cresteti copilasii in caminul vostru plin de dragoste si pace!
elena
decembrie 2, 2011 @ 7:12 pm
Ce frumosi sunteti ,emanati o stare de fericire ,”manca-v-ar raiul sa va manance”:-) mi-as dori si eu o familie asa cum e descrisa in articol…
Claudiu Balan
decembrie 2, 2011 @ 7:21 pm
Doamne ajuta Elena!
Sa te rogi si Dumnezeu iti va darui o familie asa cum iti doresti.
Sa va daruiasca Dumnezeu tuturor un sot/o sotie pe care sa-l iubiti si sa va iubeasca, si sa faceti copilasi, ca ei sunt cea mai mare bucurie a vietii, de departe…
SB
decembrie 2, 2011 @ 8:03 pm
Sa dea Domnul sa fie cum zici tu, Claudiu! 🙂
Albinuta
decembrie 8, 2011 @ 8:33 am
Doamne ajuta ,exact asa cum se spune la inceputul articolului de multe ori si eu ca mama a doi copiii (14si 7 ani )nu prea stiu exact cum ar trebui educati copiii ,ce ar trebui sa le spun despre Ortodoxie ,in primul rand deoarece trebuie gasite cuvinte cat mai simple ,trebuie alese momente in care sotul(care se stie deocamdata nu prea intelege rolul si rostul credintei ) sa nu fie deranjat de ceea ce noi vorbim ,cu alte cuvinte trebuie destul de multa intelepciune (care cu siguranta eu nu o am)pentru a reusi sa le vorbesti copiilor despre Dumnezeu insa a si pastra cat decat linistea in casa .Da ar mai fii o varianta de a vorbi copiilor despre credinta si Biserica in lipsa sotului meu (ceea ce si mai fac uneori ) insa atunci de unde va intelege sotul cate ceva cat de putin despre toatea acestea ?
Mi-a placut tare mult ceea ce am citit in articol despre cum i-si creste Claudiu fetitele ,cred ca daca toti parintii ne-am educa asfel copiii multe s-ar putea schimba in bine ,poate asteptati sa spun si eu cateva cuvinte despre felul cum incerc eu impreuna cu sotul meu sa ne crestem copiii insa nu stiu exact ce sa spun,mi-e foarte greu sa vorbesc despre mine ,mereu cred ca nu fac tot ce ar trebui pentru copiii deci nu cred ca ceea ce o sa scriu poate fii neaparat exemplu pentru cineva ,o sa incerc totusi cateva cuvinte …
Albinuta
decembrie 8, 2011 @ 9:09 am
Pentru a reusi sa ne crestem copiii cat mai aproape de Biserica cred ca trebuie mai intai sa invatam noi ca parinti despre credinta si toate celalalte insa ce tefaci atunci cand nu stii aproape nimic cand esti nevoit sa inveti odata cu copiii ? Cam in situatia aceasta m-am aflat eu in urma cu catva ani cand copilul meu a mers la scoala si avea teme de facut la religie .Nu spun ca nu mergeam pana atunci la Biserica ca nu stiam cat decat despre credinta insa mi-am dat seama ca stiu foarte putin si aveam in acelas timp foarte multe intrebari la care nu stiam raspunsul .Cum nu stiam cui sa pun intrebari am incercat sa intreb pe parintele ceea ce nu intelegeam iar dansul cu multa rabdare ne-a explicat si ne axplica ceea ce dorim sa stim .
E foarte bine ca cei mici sa stie de rugaciune ,dimineata si seara insa si aici mi-a luat cam mult timp pana ne-am obijnuit cu ea .Cred ca cu cat copilul este mai mic cu atat se obisnuieste mai bine cu rugaciunea cu mersul la biserica cu orice .Mi-am dat seama de aceasta facand o mica comparatie intre felul cum a raspuns fiecare in momentul in care s-au apropiat de biserica .Fiind mai tanara si nestiind prea multe baiatul nu a fost cuminecat duminica de duminica la biserica ,nu a intrat in contact cu cei din biserica din primele luni de viata ,nu spun ca acum nu-i place sa mearga la biserica sau ca nu intelege rostul ei insa i-a trebuit mult mai mult timp pana a inteles,pana s-a obisnuit cu rugaciunea ,fetita in schimb e mult mai atenta fiind mai mica pune si mult mai multe intrebari ,ii place sa fie in biserica chiar daca uneori nu are rabdare se mai plimba pana la fratiorul ei ,uneori la tati (cand este prezent in biserica ) insa de cele mai multe ori ii plce sa imbrace si sa dezbrace papuselele ,sa le faca cate o ” coafura ” mai deosebita ,sa coloreze cate un desen pentru mami ,tati ,cineva drag (chiarsi parintelui i-a facut intr-o zi un desen ) sau doamna invatatoare
Albinuta
decembrie 8, 2011 @ 9:31 am
La inceput nu prea am fost de acord cu aceasta insa mare mi-a fost uimirea cand am observat ca in timp ce se juca linistita stia sa de-a si raspuns parintelui la Sfanta Liturghie ,incetul cu incetul a invatat crezul si toate celelalte raspunsuri ,stie exact cand trebuie sa mearga la impartasit ,stie cand este gata si mereu intreaba ,acum o sa vorbeasca parintele ?Nu pot sa spun prea multe decat multumesc Doamne prentru felul in care inveti copiii sa vina la Tine ,sa Te cunoasca ,mi-am dat seama ca eu ca parinte nu am prea multe de facut decat sa ii duc de manuta pana la Biserica de restul se ocupa Dumnezeu .El ii invata tot ceea ce trebuie sa stie ,ii cheama la sfanta spovedanie ,le da sfaturi si putere de ai urma ,El ii invata tot si nu exagerez cu nimic cand spun acestea ,incercati si cu timpul veti vedea ca este exact asa .
Nu as putea sa inchei fara sa aduc un cuvant de multumire si celor care scriu aici la Ortodoxia Tinerilor ,foarte multe am invatat de cand v-am descoperit .Dumnezeu sa va intareasca si sa va ajute in tot ceea ce faceti.Iertare pentru ca am scris mai mult ca de obicei nadajduiesc ca nu am plictisit .Dumnezeu sa ne ajute sa reusim sa ne crestem copiii cat mai aproape de Biserica ,de Sfintele Taine ,sa ne trimita tuturor parintilor tot ceea ce ne este de folos pentru a stii cum sane crestem copilasii ,iar copilasilor multa intelepciune ,rabdare si putere de a invata cele folositoare.
Claudiu Balan
decembrie 8, 2011 @ 8:33 pm
Am citit cu bucurie ce ne-ai scris despre copilasii tai. Esti o mama extraordinara si Dumnezeu va avea grija de voi 4 si va aseza usor usor lucrurile spre bine… chiar si cu sotul tau.
Ma bucur ca te-am cunoscut… si ca este alaturi de noi.
SB
decembrie 8, 2011 @ 10:35 pm
Albinuta, desi nu te cunosc, prin ceea ce scrii imi devi tare draga 🙂
Stii … Parintele Arsenie Boca zicea candva „daca nu poti vorbi copiilor tai despre Dumnezeu, vorbeste cu Dumnezeu despre ei …”. Oricum, la tine nu cred ca e cazul de a nu le putea vorbi copiilor despre Dumnezeu, din cate citesc in comentarii, dar daca ti-e dificil cu sotul, atunci incearca sa vorbesti mai des si sincer cu Dumnezeu despre sotul tau 🙂
Iti doresc multe impliniri si multe bucurii din partea sotului si a copiilor!
Albinuta
decembrie 10, 2011 @ 6:33 am
Doamne ajuta ,multumesc mult pentru frumoasele cuvinte desii stiu ca nu le merit ,stiu ca nu fac nimic deosebit( Dumnezeu este cel care lucreaza eu doar incerc sa indeplinesc cate putin din ceea ce ni se cere) si mie i-mi sunteti foarte dragi toti cei de aici de pe Ortodoxia Tinerilor si nu pot decat sa va multumesc pentru tot ceea ce gasesc aici ,multa pute si intelepcune de la Domnul prentru a reusi sa ne pregatiti si pe viitor articole cat mai folositoare .
De asemenea se cuvine sa multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi -a scos in cale Ortodoxia Tinerilor deoarece foarte multe am invatat citindu-va si urmand unele din sfaturile srise de alte persoane mai intelepte Nu gresesc cu nimic spunand ca foarte multe s-au schimbat in bine in viata mea si a familiei mele de cand v-am descoperit ,deci cea care a castigat sunt in primul rand eu si familia mea si pentru aceasta -MULTUIMESC TUTUROR-desii nu ne cunoastem si nu se stie daca vom reusi sa ne intalnim vreodata (ceea ce ar fii minunat ) eu va consider PRIETENI DE NADEJDE ,prieteni la care poti apela la orice ora si de la care stiu ca gasesc mereu raspunsuri la intrebarile mele .
Albinuta
iulie 24, 2012 @ 10:13 am
Doamne ajuta ,cartea pe care o citesc acum se numeste :Cum sa comunicam copiilor credinta ortodoxa -Convorbiri ,reflectii si alte sfaturi -Maica Magdalena ,
LoredanaPopovici
august 3, 2013 @ 2:49 pm
Sunt de accord ca cresterea copiilor e un lucru foarte greu. De fapt nu cresterea, ci educarea lor.caci crestrea le-o daruieste Dumnezeu. De multe ori ma simt coplesita in fata unei responsabilitati atat de mari; imi recunosc neputinta si totodata nepriceperea. Cu fiecare copil in plus, sarcina devine tot mai complicata deoarece fiecare copil e unic, are alt mod de abordare, alte preocupari, alte puncte sensibile. Provocarile pe care le ofera copii sunt variate, dar extrem de interesante. Eu am mers pe principiul: nu mint, caci nu imi place sa fiu mintita. Nu am mintit nici cand vine vorba de cum vin copii pe lume, ce se intampla cu oamenii care mor, cine e Dumnezeu, din ce material e facut..Am incercat sa le explic cat mai simplu, fara a da prea multe detalii(in cazul venirii pe lume a copiilor). Apoi am tinut cont de urmatorul lucru: credinta cuprinde multe realitati imposibil de inteles cu mintea umana, dar pe care noi, ca adulti le credem fara sa incercam sa despicam firul in patru.Asa le-am spus si lor: le-am spus cum sta treaba cu Sfanta Treime-luand exemplu pomului si al caramizii- le-am spus ca cinstitele daruri se prefac in sfintele taine si ca hristos nevazut se coboara si le preschimba. Bineinteles, au aparut intrebari ca: si noi de ce nu il vedem?Pai, din mai multe motive: ptr Ca Hristos e atat de frumos, ca daca l-am vedea inima noastra nu ar putea rabda atata bucurie si s-ar opri si astfel am muri, apoi nu il putem vedea din cauza ca pe ochii sufletului nostru sta o perdea grea care nu ne permite sa il vedem. Intrebarile care mi le pun sunt extrem de interesante si nu odata, m-au pus „in cofa”.
Din punct de vedere moral e destul de greu. e greu ptr ca traim intr-o lume in care acest simt e pe punctul de a se pierde. Incerc sa le explic cat de importanta e o tinuta modesta, sa ne ascundem goliciunea unul de altul chiar daca suntem mici. Incerc sa ii fac sa raspunda la provocari doar daca se pun inainte in pielea celui cu care interactioneaza. venea Andrei aseara plangand, cazuse si isi sparsese genunchiul.iar dupa ce ca suferise durerea, vazand ca ii curge si sangele a inceput sa planga . si greu a putut rabda vazand ca ceilati copii de la bloc, in loc sa il ajute sa se ridice au inceput sa rada de el. venind in casa l-am spalat, l-am curatat si l-am rugat sa-i ierte. l-am intrebat apoi daca s-a simtit bine cand au ras de el, la raspunsul ca nu, i-am zis : atunci nici tu sa nu razi de vre-un copil care cade si se loveste , ci sa te duci si sa-l ajuti sa se ridice. totusi in inima lui a rama o mica durere, iar aseara dupa rugaciune l-am rugat din nou sa-l ierte pe baietel, ca asa face bucurie ingerului sau pazitor. Atunci l-a iertat bucuros ca aduce un zambet pe chipul ingerului si s-a culcat linistit.
Probleme sunt multe: de ce noi nu purtam cercei si alte fete poarta, de ce nu avem voie sa dansam, ca a vazut si alti copii, in special copii de preot dansand. De ce noi nu mergem la mare. In fata acestor provocari, incerc s ale ofer varinate: mergem in vizita la tara, la prieteni, mergem in excursii de o zi la munte, vizitam castele, parcuri, manastiri. In ducem in locuri cu calugari/maici sociabili/le, pe care ii indragesc imediat dorind cu dor sa se reintoarca la acea manastire.
Ii las si la calculator…e, adevarat, eun compromis. Ne uitam impreuna la desne sau la filme, ca la finalul lor sa le putem comenta. Vizionam desene chiar daca apar in ele vrajitoare- cam toate desene Disney au- sau apar oameni care fac gesturi nepotrivite, se imbraca nepotrivit. Iar la final, discutam: ce parere ati aveti de scena aia? sau de cum se purta X? e bine, e potrivit? Incerc sa ii invat sa discearna binele de rau si sa aleaga binele. Nu poti pazi copilul intr-un glob de sticla: cu toate ca tare mi-ar place, dar atunci incerc sa ii determin sa poate face o alegere corecta, le ofer solutii ptr momente delicate. Spre ex, imi spunea unul din baietei: Mama, tot imi vine vrajmasul in gand si imi vine sa le zic cuvinet urate fratilor mei. „Si tu ce faci?” Pai incerc sa ma rog, dar nu pot. hai sa ne rugam impreuna, vrei? Si incep a zice tare”Doamne Iisuse Hristoase…”, uneroi se linisteste dupa 10 rugaciuni, alteori e nevoie de 20.
De multe ori las curatenia pe planul doi pentru a ma ocupa de ei, a viziona un film impreuna, a iesi undeva, sau pur si simplu a face o activitate impreuna: pictam, coloram. Am decis ca nimic nu e mai important decat a avea mama alaturi de ei si a le fi aproape mereu, a le raspunde intrebarilor atunci cand le pun. iar cadn vine vorba de curatenie, tot o echipa suntem: fiecare are treaba luni: unul aranjeaza papucii, altul aspira, altul spala pe jos.Iar eu – la bucatarie. iar cand suntem gata, ne rasfatam cu un castron de capsuni, cirese si iar povestim, ne jucam.
Iertare, iar m-am luat cu vorba si m-am lungit…
albinuta
august 3, 2013 @ 3:18 pm
Doamne ajuta ,ma bucur foarte mult pentru revenire doamna Loredana di de asemenea pentru cele impartasite ,multumesc
LoredanaPopovici
august 3, 2013 @ 3:54 pm
multumesc ptr cuvintele calde, doamna draga-albinuta.
Dan Tudorache
august 3, 2013 @ 6:49 pm
Doamna Loredana, vă rog, mai luați-vă cu vorba că ne este de folos 🙂
Dan Sorin
august 4, 2013 @ 8:28 pm
Am descoperit și eu acest articol de la cel cu ProTV-ul. Pe Claudiu l-am mai văzut dar pe soție și copii nu prea. Măi, ce să spun? Parcă toți sunteți niște îngerași. Așa de frumoși și scumpi. Mă uit la poza asta și mă gândesc la tot felul de comentarii urâte ce s-au scris împotriva celor care au făcut articolul împotriva epilării. Este o aberație. Cred că știți cât de binecuvântați sunteți că v-ați găsit unul pe altul, că aveți copii frumoși și mai ales că vă luptați să duceți o viață creștină. Eu, ca și mulți alții care au pornit pe drumul Bisericii, știm cât e de greu să îți găsești perechea și să fie atât de iubitoare de Hristos. Astea sunt minuni dumnezeiești și mă bucur când văd astfel de familii fericite. Dumnezeu să vă ajute în continuare și să vă binecuvânteze. Sper mult Claudiu să se apropie cât mai repede ziua în care ne vom întâlni față în față și vom putea vorbi ( că după cum ți-am spus te-am mai văzut la marșul anti-avort organizat anul acesta ).
daniela
august 12, 2013 @ 11:59 am
Am gasit ceva foarte potrivit.Cine are timp sa citeasca,e foarte folositor.
http://orthodoxinfo.com/praxis/youngchildren.aspx
Ludmila Doina
august 12, 2013 @ 12:17 pm
[b]Ce poza minunata cu doi ingerasi ![/b]
Sa va traiasca, draga Claudiu!
Sa creasca mari, sa va aduca numai bucurii, iar ele sa se bucure la randul lor de voi!
[b]Doamne ajuta ![/b]